O poveste de iarnă.

Stăteam la mine în biroul cu ferestrele care dădeau spre faleza Dunării şi priveam fulgii de zăpadă cum se zbenguiau printre crengile sălciilor pletoase din curte când am auzit o bătaie în uşă. Era Mircea, şoferul meu şi când a întredeschis uşa m-a întrebat:

- Domnu' doctor mai aveţi nevoie de mine? Aş merge şi eu cu băieţii la "una mică", doar am luat azi leafa. Am făcut plinul la Tacuma că dacă vine vreo ninsoare să fim pregătiţi. Dacă aveţi treabă stau şi vă aştept.

- Am treabă, fac planificarea inspecţiilor pe săptămâna viitoare, dar poţi să te duci, mă descurc. Unde mergeţi, vrei să dau vreun telefon?

- Nu domnule doctor, au luat băieţii o sticlă de votcă şi una de pepsi şi s-au adunat în garaj la căldurică. "Băieţii" erau ceilalţi şoferi ai sanepidului "vărul" Stoica şofer la Igiena radiaţiilor şi încă doi şoferi de la "Supraveghere". L-am lăsat să se ducă, oricum era trecut de mult peste program, toată clădirea era pustie şi m-am cufundat în munca mea. Planificam activitatea celor 20 de inspectori din subordinea mea pe medici, asistenți, localități, zile, obiective, etc. aşa cum făceam de mai mulţi ani. Luat cu treaba nici n-am observat că se întunecase afară. M-a trezit la realitate telefonul lui Marioara Gatej inspectoarea şefă de la Protecţia Consumatorului: 

- Ce faci domnule nu mergi la Rădești?

- Ce să fac la Rădești?

- M-a sunat prefectul acum vreo oră că sunt vreo zece copii care s-au intoxicat de la "cornul şi laptele" şi să merg să ved ce-i acolo. Pe tine nu te-a sunat?

- Nu, dar tu ştii că nu mă iubeşte. Dar dacă-i vreo toxiinfecţie alimentară tu ce să faci acolo?

 - Mă duc poate găsesc facturi de la furnizori să văd ce Doamne iartă-mă au făcut. Şi închide. Mă uit pe fereastră spre Dunăre cum ninge de nu se mai vede malul celălalt, dar nu se depune, este mai mult fleşcăială. Îmi sun şeful meu, pe doctorul Nechita, directorul Direcţiei Sanitare şi-i spun despre ce-i vorba. Îmi zice că are câteva apeluri de la prefectură dar a avut telefonul închis că a avut cursuri la şcoala sanitară. Îi zic despre caz ce ştiam şi-i zic că plec la Rădești, că dacă-i toxiinfecţie alimentara este de competenţa noastră nu a O.P.C. şi-mi zice să-l ţin la curent. Închid după mine şi cobor la garaj. Paznicul îmi spune că "băieţii" au plecat de vreo jumătate de oră, oricum nu puteam conta pe niciunul din ei că erau băuţi, aşa că scot Tacuma din garaj şi pun aşa de nevoie şi o lopată în portbagaj şi plec la drum. Prin oraş se circulă bine deşi nu se vede nici un utilaj de zăpadă, dar este fleşcăială şi aşa e până aproape de Vânători. Mai încolo deja zăpada s-a depus şi bate şi vântul, dar maşina se comportă bine, cauciucurile de iarna sunt nou-nouţe iar cei 121 de cai putere şi ţinuta de drum mai înaltă îmi permit să merg fără probleme prin viscol. Drumul abia se vede la lumina farurilor, dar după o navetă de doi ani la Băleni îl cunosc foarte bine. Abia după Scânteieşti începe greul, zăpada depusă este îngheţată şi pe alocuri trece de o palmă de înaltă. Din faţă văd în sfârșit şi eu o maşina care merge spre Galaţi şi când trece pe lănga mine văd ca este a O.P.C. şi o sun pe Marioara Gatej. S-au întors de la Cuca unde la intrarea în sat este zăpada troienită şi nu au răzbit cu Dacia aşa că au decis să se întoarcă. Îmi doresc să fac şi eu acelaşi lucru, dar cum maşina mă ajută îmi continui drumul şi-mi zic că dacă dau de greu mă opresc pe undeva, pe la Cuca sau la Băleni. Cel mai frică mi-era de "groapa" de la Cuca, unde ca să treci dincolo de sat trebuie să cobori o pantă periculoasă, urmată de o curba, apoi trebuie să urci un deal să ajungi iar pe platou spre releul Băleni. Dar am noroc, în sat este mai dos şi nu sunt troiene şi deşi este nins merg fără probleme. În maşină este cald şi plăcut sper să nu trebuiască să dau la lopată. Aproape de Vârlezi dau peste cei de la Drumuri cu două utilaje cu care curăţă drumul. Opresc şi îi întreb de drum şi-mi zic ca se poate merge pe drumul naţional pe care l-au curățat de când a început ninsoarea, dar n-au intrat pe drumurile laterale judeţene care sunt ale Consiliului Judeţean. Dar de mers se merge, prin unele locuri mai greu, prin altele mai bine, dar mă apropii de ţintă. Dacă nu pot răzbi mai mult mă opresc la o vara de-a mea care este medic de familie la Drăgușeni. Nu a fost cazul şi după aproape 3 ore de la plecare intru triumfător în Rădeşti. Tot satul este pustiu şi întunecat nici n-am pe cine să întreb ce şi cum, Mă opresc la dispensar dar şi acolo este închis şi întuneric, aşa că plec prin sat să găsesc vreo cârciumă deschisă. Pe drum văd o lumină la o casă şi bat la poartă în lătratul câinilor din uliţă. Iese un om cu o lanternă şi după ce-i povestesc care-i scopul vizitei mele nocturne mă îndrumă spre locuinţa sorei de la dispensarul din sat şi se oferă să o sune să iasă la poartă cu o lumină. După o jumătate de oră de ars benzina prin sat ajung în fața sorei medicale care mă primește în bucătăria casei și care-mi spune despre ce-a fost vorba: n-au fost 10 copii ci doar doi, din aceeași familie care s-au plâns de burtă şi au vărsat. N-a fost azi ci ieri şi a chemat Salvarea care i-a internat la spitalul din Bârlad cu mama lor cu tot. Azi dimineață la școală învățătoarea le-a spus la copii de cei doi internaţi şi i-a întrebat pe toţi dacă-i doare burtica, dacă se simt rău şi mai mulţi copii au zis da şi i-a trimis doamna la dispensar, dar n-a avut niciunul nimic, i-a trimis sora acasă dupa vreo oră. Deci cei zece apostoli au fost trei, Gavrila şi Matei! Îi cer scuze femeii pentru deranj la ora aia târzie şi dacă tot am ajuns până aici dau o fuga la Bârlad care-i la douăzeci şi ceva de kilometri să mă lămuresc. La spital aflu că cei doi copii au fost transferaţi la spitalul de copii din Vaslui, asa că poa' să ningă, poa' să plouă, unde a mers suta de kilometri mai încap 50 până la Vaslui şi deşi ninge, ninge mai liniştit decât în Câmpia Cuvurluiului. Îmi sun din nou şeful şi-l pun la curent şi-mi zice să-l caut pe directorul spitalului de copii care i-a fost coleg de secundariat şi daca am vreo nevoie să-l sun. Am nevoie de o cafea aşa că la intrarea în Vaslui mă opresc şi beau o cafea la un han plin de clienţi şi de fum apoi parchez în faţa spitalului şi dau să intru. Un paznic autoritar mă asculta si îmi cere să mă legitimez şi scot legitimaţia de inspector de stat în Ministerul Sănătăţii şi tipul dă un telefon să vină cineva după mine să mă conducă. Durează destul până vine o infirmieră să mă ducă pe secţie timp în care tot spitalul intră în agitaţie şi activitate pe care o recunosc după coridoarele umede abia spălate şi mirosul puternic de clor care vine din grupurile sanitare. Pe secţie vine şi medicul de gardă, o doamnă doctor pediatru trezită din somn. Nu știe cazul, nu sunt pacienţii ei, ea a preluat garda şi atât. Îi cer frumos foile de observaţie ale celor doi copii şi mă uit prin ele, nu este nimic patologic care să-mi atragă atenţia, doar un bilet de trimitere de la spitalul Bârlad al copilului cel mai mic care are câteva analize sumare din care una îmi atrage atenţia: urina intens hipercromă, dar cu urobilinogen normal. Mă uit în analizele de urina de la Vaslui şi sunt normale. Nu ma dumiresc, iar între timp doctoriţa pediatră pleacă la o urgenţă, aşa că o rog pe asistenta de pe secţie să o cheme pe mama copiilor să stăm de vorbă. O face, nu înainte de a o informa pe mamă că a venit un domn inspector tocmai de la Galaţi pentru ea şi copiii ei, aşa că atunci când intră în cabinet o bufneşte plânsul: 

-N-am ştiut dom' doctor ce i-au dat ăia mai mari, mi-au ascuns dracii ăia şi nu mi-au spus, iar ăştia mai mici au crezut că sunt bomboane şi le-au mâncat! 

- Ce-au mâncat? 

- Pastilele alea. 

- Ce pastile? 

- Alea de le-au dat la şcoală, cu vopsăle.

- Cu ce? 

- Pastile cu vopsăle, li-o dat la scoală rechizite da' şi pensuli şi vopsăle şi aştia mici o crezut că sunt bomboane şi li-o mâncat. Şi-o vărsat şi i-am dus la dispensar şi ni-o luat Salvarea.

- Amândoi?

- Amândoi, da' cel mic o mâncat mai multe. Şi-o vărsat mai mult şi m-am speriet că o vărsat roş.

O pun să-mi descrie "vopsălili" şi după ce-şi şterge ochii şi-şi suflă nasul îmi descrie în amănunt o cutie cu acuarele pe care o primiseră de la şcoală copii ei cu două zile înainte şi din care cei mari le-au dat şi la cei mici, sau doar cei mici crezând că sunt bomboane le-au mâncat. Plec din spital şi mă urc în maşină, La ştiri spune că se circula cu dificultate pe şoselele din sud-estul ţării de parcă ar fi fost vreunul pe acolo să vadă, aşa că o iau pe alt drum nu prin Bârlad-Cuca ci spre Tecuci care nu are atât de multe dealuri şi văi. Ninge dar şoseaua este totuşi călcată şi de alte mașini aşa că pot merge chiar şi cu viteza a patra pe unele porţiuni unde-i mai uscat. Aproape de Tecuci ninsoare devine lapoviţă şi pe la Lieşti începe să apară polei aşa că merg atent şi încet şi asta consumă multa benzină şi ca să nu fac "pana prostului" în miezul unei nopţi de iarnă, la benzinaria de la Independenţa fac plinul la Tacuma să n-am surprize. E prea târziu să mai sun pe cineva, aşa că las maşina în faţa blocului şi intru tiptil în casă. Aşa era viaţa de epidemiolog.