marți, 3 aprilie 2012

Anuarul medicilor 1948: judeţul Covurlui


Mi-a căzut in mână o lucrare intitulată „Anuarul medicilor 1948” care cuprinde toată suflarea medicală românească şi care a fost folosită ca document de lucru în aplicarea Decretul nr. 302 din 3 Noiembrie 1948, prin care erau naţionalizate instituţiile sanitare particulare. Recensamântul Personalului Sanitar al Autorităţilor, Instructiunilor şi Intreprinderilor cu caracter sanitar avusese loc la 25 Iunie 1948.
Ştiam de aceasta carte de la un doctor mai in vârstă care fusese desemnat de partidul comunist să se ocupe de nationalizarea cabinetelor particulare din Galaţi în iarna lui 1948.
Lucrarea a apărut sub egida Ministerului Sănătăţii Direcţia Evidenţei şi Documentării Statistice, la Editura Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului Bucureşti.
Anuarul cuprinde o analiză a situaţiei personalului medical din România la momentul verii anului 1948, destul de simplă, anuarul propriuzis în care medicii sunt prezentaţi pe judeţe, în ordine alfabetică cu locul de muncă şi pe medii urban şi rural, o lista a medicilor primari cu aceeaşi structură şi în fine indexul medicilor în ordine alfabetică cu indicativul judeţelor din care fac parte. Din listă lipsesc medicii militari, profesorii universitari şi medicii deja „epuraţi” din diferite considerente politice.
O notă aparte este faptul că judeţul Covurlui nu se suprapune teritorial cu actualul judeţ Galaţi, care cuprinde astăzi şi fostul judeţ Tecuci. În analiză nu sunt cuprinse comunele Lieşti, Movileni, Nicoreşti, Gohor, Buciumeni, Iveşti, Ungureni şi oraşul Tecuci, limita între cele doua judeţe fiind stabilită pe râul Bărlad.
Cum se prezenta situaţia în 1948?
În Galaţi existau 140 de medici marea majoritate barbaţi (116) şi doar 34 de doctoriţe. În mediul rural funcţionau doar 18 medici din care doar o femeie.
Distribuţia medicilor în mediul rural era următoarea:
  1. Băneasa
  2. Independenţa
  3. Tg. Bujor
  4. Frumusiţa
  5. Bereşti
  6. Draguşeni
  7. Cudalbi
  8. Folteşti
  9. Tuluceşti
  10. Băleni
  11. Oancea
  12. Tudor Valdimirescu: 2 medici
  13. Găneşti
  14. Pechea
  15. Măstăcani
  16. Slobozia Conache
  17. Piscu
După originea etnică existau în urban 97 de medici români şi 53 de medici evrei. Doar 2 medici de ţara erau de origine evreiasca.
Locul terminarii facultăţii ne arată că facultăţile de medicină din Bucureşti (64) şi Iaşi (60) fusesera frecventate de majoritatea medicilor din oraşul Galaţi, urmate de Cluj (23). Existau şi medici cu studii la Paris (3), Bologna (2), Napoli (2), Praga, Viena, Odessa, Petrograd sau Tiflis (Tibilisi). 
După locul în care-şi efectuau activitatea, medicii din oraşul Galaţi se distribuiau astfel:
Medici de circa urbană
8

Medici de intreprindere
16
Fabrica de caiele „Mustard”
Ţesătoria „Drugă”
Şantierul „Lunca Prutului”
C.F.R. 4 + 1 ORL + 1 stomatolog
Şantier „Ana Pauker”
Şantier naval „Neptun”
Intreprinderea de metalo-chimice „Ciclop”
Intreprinderea „Sovrom-Transport”
Fabrica „Atlantic”
Şantierul „Gheorghe Gheorhiu Dej”
Fabrica „Fleming”
Medici consultanţi C.A.S
21
14 generalişti, 3 stomatologi, 2 chirurgi, 1 dermato-venerolog, 1 radiolog
Medici din administraţi sanitară
8
Medic şef judeţ: 1, Medic şef municipiu 1
Medic Inspector General şef 1
Medic legist Tribunalul Galaţi 1
Medic şef al Portului 1, Medici igienisti: 3
Medici din ambulatoriile de stat
4
Medic dermatolog Ambulatoriul Dermato-venerice 1
Medici ftiziologi Dispensarul TBC: 2
Medic pediatru Centrul de Puericultura
Medici şcolarişti
5
Policlinica şcolară: 3 Dispensare şcolare: 2
Medici din Spitale
37
Spitalul „Dr. Bagdazar”: 15
Chirurgie: 3
Medicina interna :2
Ftiziologie: 2
Obstetrica-Ginecologie: 2
Oftalmologie: 1
O.R.L. 1
Stomatologie 1
Specialitate neprecizata 1
Spitalul Izraelit: 15
Chirurgie: 3
Medicina interna: 3
Demato-venerice: 1
Obstetrica –ginecologie: 1
Pediatrie: 1
Laborator: 1
Specialităţi neprecizate: 5
Spitalul „Sf. Spiridon” Chirurgie 3
Spitalul „Izolarea”: 4
Contagioase: 1
Medicină internă: 1
Dermato-venerice: 1
Laborator: 1
Centrul pentru Ocrotirea copiilor si Spitalul de copii: 2
Medici pensionari
23

Alte categorii
11
Medici cu specialităţi şi locuri de muncă neprecizate (posibil cabinete particulare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu