Sindromul Chilaiditi

Semnul radiologic al lui Chilaiditi: prezenţa de haustre în regiunea
subdiafragmatica dreaptă.

Demetrius Chilaiditis a fost un medic grec, născut la 11 aprilie 1883 la Istambul, în Turcia. A urmat cursurile Universităţii de Medicina din Viena, iar în 1908 a devenit doctor. Cum după descoperirea epocală a lui Wilhelm Conrad Röentgen începuse să se dezvolte o noua metodă de diagnostic bazata pe trecerea razelor X prin corpul uman şi înregistrarea variaţiilor acestora, tânărul medic grec a facut o pasiune pentru aceasta noua descoperire. După un stagiu în clinica Allgemeines Krankenhaus Wien sub coordonarea celebrului medic vienez Leopold Schrotter Ritter von Kristelli care a pus bazele laringologiei moderne şi a celebrului neurolog german Ernst Adolf Gustav Gottfried von Strümpell (1853-1925), cel care a descris printre altele spondilita anchilopoietică, Chilaiditi se muta la Zentral- Röntgeninstitut din Viena, unde sub îndrumarea lui Guido Holzknecht (1872-1931) se perfectionează în radiologie. În clinica Institutului Central de Radiologie din Viena Chilaiditi identifică şi descrie în 1910 la trei pacienţi semnul care îi poartă numele, căruia alţi medici pe parcurs i-au adăugat alte semne, transformându-l în sindrom.

După Primul Război mondial Chilaiditi se mută la Istambul unde va lucra ca radiolog la Spitalul Francez, apoi la Spitalele Italian şi Grec din capitala Turciei. Tot acolo va deschide un cabinet particular de radiologie unde va profesa sub numele turcizat Kilalditi şi împreună cu mai mulţi profesori şi practicanti de radiologie turci va pune în 1924 bazele Societaţii de Radiologie din Turcia (Türk Radyoloji Derneği).

De-a lungul carierei sale Demetrius Chilaiditi a publicat numeroase lucrări despre patologia gastro-intestinală abdominală şi hepatică precum şi despre röentgenterapia unor tumori maligne cutanate şi genitale.

Semnul lui Chilaiditi este un semn radiologic care constă din interpoziţionarea colonului descendent între ficat şi diafragm. Pe radiografia antero-posterioară (de faţă) se observă haustrele pline cu aer care pot imita un pneumoperitoneu, iar pe radiografia laterală se observa ca acestea se situează între ficat şi diafragm. Din aceste considerente semnul se mai numeşte şi semnul PPP ( al „pseudo-pneumo-peritoneului”). Frecvenţa semnului la examinarile radiologice se situează în jur de 2 cazuri la 1000 de radiografii.

Sindromul Chilaiditi este determinat de aceasta ascensiune şi interpozitionare a colonului în unghiul subdiafragmatic drept, anterior ficatului: dureri abdominale şi uneori la baza toracelui, greaţă, vărsături, inapetenţă, balonări şi constipaţie. Buchetul de semne clinice este un sindrom deoarece este descoperit asociat în numeroase boli digestive sau generale: anomalii ale diafragmului şi ale ligamentelor ficatului, în special a celui falciform, paralizii frenice, ascită, meteorism, tumori abdominale, emfizem pulmonar cronic, dolicocolon, obezitate, angina pectorală etc.

Frecvenţa acestui sindrom în populaţia generală este de 25-30 cazuri la suta de mii de locuitori.

Tratamentul sindromului Chilaiditi nu este necesar în totdeauna: în majoritatea cazurilor îndepartarea cauzei poate duce la dispariţia lui. 

Un regim alimentar adecvat constipaţiei şi meteorismului, cu mese regulate şi reduse cantitativ, administrarea de lichide, repaosul la pat sau pe burtă, pot duce la ameliorarea simptomatologiei. 

Când simptomatologia peristă şi este supărătoare pentru bolnav se poate recurge la diferite tehnici chirurgicale, menite să obstrueze spaţiul costodiafragmatic drept unde se produce insinuarea colonului. Spaţiul subfrenic se închide cu lambouri din peritoneu ancorate la ligamentul falciform prin diferite metode, multe inventate de chirurgii români.

Sindromul Chilaiditi a constituit titlul unei cărţi medicale scrise de profesorul Iuliu Şuteu în 1979 şi publicată la Editura Militară, unde se pot găsi detalii despre clinica şi tratamentul acestui sindrom.