Parcul Carol din Galaţi. in dreapta imaginii Pavilionul de muzică, exilat de comunişti din Parcul Municipal M. Eminescu |
În memoria suveranului dispărut municipalitatea gălăţeană a
denumit Parcul Aslan, Parcul Carol, iar porţiunea de bulevard de la Piaţa
Ştefan cel Mare până la parc, a primit de asemenea numele celui dispărut. După
abolirea monarhiei, parcul a fost botezat Parcul Pionierilor, iar mai apoi Parcul
C.F.R.
Fântâna arteziană din Parcul Carol şi suportul statuetei din beton "Delfinul", acum distrusă |
Nu există date precise despre suprafaţa ocupată de acest
parc. La intrarea în parc o placă veche şi ruginită amplasată de Agenţia de
Protecţie a Mediului Galaţi în secolul trecut, ne informează că suntem într-o
arie protejată de 0,75 ha. Iniţial parcul se întindea din curtea Şcolii
generale nr.18 (actuala şcoală nr. 20) de pe strada Prundului, până la linia
ferată, strada Domnească şi strada Brateş, în prezent blocată.
Mă bazez în aceste informaţii pe o fotografie de
recunoaştere aeriana a aviaţiei germane Luftwaffe din 1944, pe care se
observă locul de amplasare a Monumentului Costanglia, dar şi faptul ca
parcul era mult mai extins decât astăzi. În Agenda Locală din 2002, primăria
afirmă că în administrarea S.N.C.F.R. Galaţi sunt 5,7 ha de spaţii verzi,
incluzând acolo şi Parcul C.F.R. fost Carol.
Prin anii ’60 ai secolului trecut când a început prima
reparaţie a tunelului Fileşti, mai jos de şcoala mai sus amintită a fost
amenajată organizarea de şantier a constructorilor, care a scos din uz o parte
din parc. Mai apoi după 1990 o firmă de reparaţii tuneluri a ocupat şi ea o porţiune
din teren, deşi prin Hotărârea 46 din 1994 Consiliului Judeţean Galaţi
declarase parcul arie protejată de interes judetean.
Jaful cel mai mare a fost însă declanşat în ultimii ani,
când cu complicitatea unor politicieni locali, mai multe zone din parc au fost
înstrăinate pe baza unor acte false. Cazul deputatului Boldea care printr-o
falsificare grosolana a sustras 5,8 ha din parcul Carol, fost CFR, este de
notorietate, (vezi aici).
Tot Boldea este legat şi de afacerea prin care terenul
firmei Pexco S.A. (fost I.E.L.I.F: Intreprinderea de Exploatare şi Lucrări de Îmbunătăţiri Funciare), care aparţinea de fapt Consiliului Local, a ajuns după
lichidarea firmei Pexco pe mâna administratorilor firmei S.C. Colmar S.R.L.,
care interesaţi de achiziţia terenului, în complicitate cu Boldea, au
„descoperit” un moştenitor al terenului, în persoana unui boschetar, care le-a
„vândut” terenul, (vezi aici) pe care apoi Boldea & co., cu complicitatea unui notar
l-au revândut, ţepuind alta firmă, care era interesată de teren.
Mai mult de atât, în ultimii ani cu complicitatea Primăriei
Galaţi, pe suprafeţe întinse din parc au fost depozitate deşeuri din
construcţii, moluz, micşorânduse astfel şi mai mult suprafaţa parcului.
Mormane de moluz şi de gunoi pe terenul Parcului Carol din Galaţi |
Tot
primăria este cea care în 2009 a eliberat pe un teren care era în litigiu, o
autorizaţie de construcţie pentru Sediu Oficiu de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară, pe care firma de partid a P.S.D.-ului local, Vega '93 S.R.L. a
ridicat deja o clădire pe 3 nivele, dar neterminată, deşi trebuia dată la cheie
în 2010.
Sediu Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară amplasat pe terenul Parcului Carol din Galaţi |
În perimetrul parcului au apărut de asemenea şi
două locuinţe noi, ai căror locatari folosesc drept drum de acces aleile
parcului. Or fi tot prin filiera Boldea? Dar din primaria Galaţi nu răspunde nimeni pentru terenurile revendicate de diverşi escroci şi retrocedate cu largheţe de municipalitate?
Locuinţe pe terenul Parcului Carol din Galaţi |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu