Un alt Caput Bovis lângă Drobeta (după Maps and Digital Atlas of Roman Empire, Universitatea Harvard) |
„Aşezarea unei cetăţi cu numele de Caput Bovis a fost mentionată sub
diverse forme: Caput Bubali (Tabula
Peutingeriană), Caput Bovis (Procopius
din Caesarea), Gubali (Geograful
din Ravenna).” pag.33 „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc” (I) de Săndel Dumitru
- O simpla privire aruncată asupra Tabulei Peutingeriana secţiunea a VII-a ne poate lămuri. Localităţile înşirate de la gurile Dunării (Hostia fl. Danubiy) sunt: Tomis, Histriopoli, Salsovia, (Mahmudia de astăzi), Novioduni (Isaccea), Arubio (Măcin), Troesmis (Igliţa), Beroe (Gârliciu), Carsio (Hârşova), Axiopolis (Cernavoda), Sucidava (Topalu), Durostorum (Silistra). Observăm că toate localităţile sunt situate pe malul drept al Dunării şi Caput Bubali nu există în acest segment. De fapt de la gurile fluviului singura localitate figurată pe malul stâng este cetatea Porolisso.
- Caput Bubali apare pe respectivul document amplasată în segmentul VI, la mare distanţă de unde domnul Sandel Dumitru crede că a existat, dincolo de Napoca,(Cluj), Apula,(Alba Iulia), Sarmategte, (Sarmisegetuza), Tivisco, (Tibiscum, azi Jupa în judeţul Caras Severin), localităţi identificate în Ardeal şi respectiv în Banat, aproape de Tierna (Orşova), deci la celălalt capăt al Dunării, mai precis fiind localizat la Delineşti în judeţul Caras Severin.
- Gubali este amintită ca şi localitate de Anonymus ravennatis în fragmentul: „Iterum ad partem quasi meridianam, ut dicamus ad spatiosissimam terram, sunt patriae spatiosissimae quae dicuntur Datia prima et secunda, quae et Gipidia appellatur, ubi modo Uni qui et Avari inhabitant, quas utrasque Datias plurimi descripserunt philosophic ex quibus ego legi Menelac et Aristarchum Gothorum philosophos; sed ego secundum Sardatium ipsas patrias designavi. in quas Dacorum patrias antiquitus plurimas fuisse civitates legimus, ex quibus aliquantas designare volumus, id est Drubetis Medilas Pretorich Panonin Gazanam Masclunis Tibis, quae coniungitur cum civitate Agmonia patriae Mysiae. Item ad aliam partem sunt civitates in ipsas Datias, id est Tema Tiviscum Gubali Zizis Bersovia Arcidaba Canonia Potula Bacaucis.” Ori toate localităţile înşirate de autor sunt în Banat sau pe drumul ce lega Drobeta de provinciile romane din Dacia: Drubetis: Drobeta, Panonin (Ad Pannonios, Teregova de astăzi), Pretorich (Praetorium: Mehadia), Bersovia (Berzovia), Arcidaba (Arcidava: Vărădia), Bacaucis (Foieni), Zizis (Fârliug), Agmonia (Zăvoi), etc., deci cel mai probabil este acelaşi Bubali din Banat.
- În sfârşit o căutare în lista oraşelor publicată de Pricopius Caesariensis în „De aedificiis” cartea a IV-a, partea a 3-a, cap. 7-11, Tracia, Haemimont şi Moesia, nu scoate la iveală niciun Caput Bovis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu