vineri, 12 februarie 2016

Infecțiile cu E.coli și sindromul hemolitic-uremic

Escherichia coli în toată splendoarea sa. Foto CDC Atlanta
Anul trecut în septembrie 2015, comunitatea științifică medicală internațională a adus un omagiu profesorului Conrad von Gasser (1912-1982) la împlinirea a 60 de ani de la descoperirea sindromului hemolitic uremic cunoscut sub acronimul de origine saxonă H.U.S. (Hemolytic Uremic Syndrome). 
Von Gasser (a nu se confunda cu anatomistul austriac Johann Lorenz Gasser care a descris ganglionul cu același nume numit semilunar sau trigemena fost hematolog pediatru la Zurich Children's Hospital,  unde a observat apariția la unii copiii care sufereau de anemie a unor resturi celulare eritrocitare numite schistocite. La unii din acești copii (5 cazuri) von Gasser și colaboratorii săi au observat degradarea rapidă a stării generale urmată de deces prin hemoliză severă, tromocitopenie, insuficiență renală și simptome cerebrale, pe care le-a numit sdr. hemolitic-uremic. Patru dintre copii avuseseră anterior declanșării HUS episoade de vărsături și diaree, iar al cincilea o pneumonie.
Grupul de semne: anemie hemolitică, trombocitopenie, uremie a fost numit sindrom întrucât este întâlnit în mai multe boli în special digestive cum ar fi: dizenteria, diareea cu E. coli, cea cu Campylobacter și unele boli diareice virale. Am scris pe larg despre acest sindrom în urmă cu mai mulți ani cu ocazia epidemiei din Germania. 
Sindromul se declanșează atunci când în urma unei boli diareice cu bacilul coli, sau bacilul dizenteric, sau a unei pneumonii cu pneumococ, se produc cantități de toxină shigella like cu efecte catastrofale asupra țesuturilor și organelor.
Unele tipuri de E. coli ex.O157: H7 produc cantități mari de toxină și de aceea sunt cunoscute ca STEC: Shigella like Toxin Escherichia Coli, implicate în epidemii cu sute de cazuri transmise prin alimente, cel mai probabil carne crudă sau legume si fructe nespălate. Toxinele distrug globulele roșii provocând anemie, declanșează agregarea și distrugerea trombocitelor (plachetelor sanguine), declanșând coagulare vasculară diseminată (C.V.I.D.), eliberarea proteinelor inflamatorii, efecte care sunt manifestate prin anemie, blocaj renal cu anurie și uremie, tromocitopenie, C.V.I.D., șoc și deces. De specificat că declanșarea HUS are loc la distanță de episodul de infecție intestinală, după 7-10 zile de la diaree, când microbul nu mai poate fi depistat în scaun, lucru pe care se pare că domnul ministru secretar de stat Strâmbu Victor Dan Eugen nu-l cunoaște dar în spiritul românesc tradițional își dă cu presupusul deși domnia sa este de profesie chirurg, despre modul cum s-au infectat cei 13 sugari din Argeș.
Dar episodul de HUS din județul Argeș scoate la iveală și alte perle: o distinsă colegă dde la Spitalul Marie Curie preluată de toată presa ne explica cum că: boala nu se transmite de la om la om
Eu totuși îi recomand să se spele serios pe mâini mai ales dacă îngrijește pacienți si eventual să mai pună mâna pe o carte de epidemiologie. Apa, carnea, vegetalele sunt căi de transmitere, iar sursa de infecție va fi totdeauna omul bolnav. Rețineți pentru prevenirea îmbolnăvirilor ilustrațiile C.D.C. de mai jos.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu