Robert Koch |
În 1882 Robert Koch (1843-1910), bacteriolog
german ilustru descoperea bacilul tuberculozei, pentru care în 1905 va primi
Premiul Nobel. Toată suflarea medicală europeană era entuziasmată, la cea dată,
sfârşit de secol XIX, tuberculoza fiind una din problemele de sănătate publica
ale continentului; (1 german din 7 murea de tuberculoză). După 8 ani Koch
descoperea tuberculina, considerată iniţial ca fiind o cale de a trata infecţia
tuberculoasă, pâna ce Robert Virchow a dovedit că utilizarea ei in terapie
agravează boala şi redeşteaptă focarele vechi de tuberculoză, declanşând ceea
ce presa vremii a numit scandalul tuberculinei.
Deşi iniţial s-a crezut că tuberculoza este
determinată de o singura bacterie Mycobacterium
tuberculosis, cercetarile mai aprofundate au dovedit ca boala la om poate
fi declanşata şi de M. Bovis şi M.
Africanus. Ulterior au fost descoperite şi alte micobacterii numite netuberculoase, care pot determina alte
îmbolnaviri la om sau animale, (de exemplu lepra), sau pot fi doar saprofite.
Utilizarea mycobacteriilor în scopul obţinerii
unui vaccin a fost iniţiată de Vittorio Cavagnis (1846-1906) în 1886 la
Veneţia. Renumitul medic german Emil Adolf von Behring şi el laureat al
Premiului Nobel, anunţa la Congresul Internaţional de Tuberculoză din
1905 descoperirea unui vaccin obţinut dintr-o tulpină de micobacterie umană,
numită substanţa T.C., care conferea
protecţie pentru tuberculoza bovină. Acest bovivaccin
nu s-a dovedit a fi protectiv pentru tuberculoza generată de M. Tuberculosis. Cam in aceeaşi perioadă
Edmond Nocard (1850-1903), bacteriolog format la şcoala lui Pasteur şi medic
veterinar izola în 1902 de la vite, o tulpină de M. Bovis, pe care o va cultiva
pe medii noi de cultură inventate de el.
Încercând să dezvolte lucrările lui Nocard
despre tuberculoza bovina şi relaţiile ei cu tuberculoza umană, doi
bacteriologi francezi din Institutul Pasteur din Lille, Albert Calmette şi
Camille Guèrin au continuat să cultive tulpina lui Nocard, trecând-o pe medii
de cultură, pâna ce aceasta şi-a pierdut virulenţa, dar şi-a menţinut
antigenitatea, putând fi folosită la vaccinare.
Leon Charles Albert Calmette (1863-1933) a
fost elev al marelui bacteriolog Émile Roux, care l-a propulsat în funcţia de
director al Institutului Pasteur din Lille. Aici a experimentat cultivarea
micobacteriilor pe mediul inventat de medicul epidemiolog norvegian Kristian
Feyer Andvord, mediu care conţinea bila de bou şi cartofi. Efectuând treceri
repetate pe acest mediu Calmette şi Guèrin aveau să obţină primul vaccin
eficace contra tuberculozei. Cei care cunosc biologia acestei bacterii ştiu că
bacilul Koch creşte foarte greu pe mediile de cultură, în câteva luni şi este
foarte pretenţios. Trebuie să vă imaginaţi că din 1908 şi până în 1919,
Calmette şi Guèrin au efectuat 230 de subculturi ale bacteriei iniţiale a lui
Nocard, uneori în condiţii extrem de grele, ca de exemplu în timpul Marelui
Război, când până şi cartofii erau o raritate în oraşul ocupat de trupele
germane. Dincolo de adversităţile naţionale, medicul veterinar al regimentului
german de ocupaţie a fost cel care le-a adus regulat bila de bou celor doi
cercetatori francezi, pentru a putea să-şi continue munca. În compensatie poate,Calmette
a preparat la institut ser şi vaccin antitifoidic pentru trupele germane din
Lille. Asta nu l-a scutit de ai fi deportată soţia in Germania în 1918, de unde
va fi eliberată abia după 6 luni.
După 11 ani de cultivare cei doi veterinari
francezi au trecut la verificarea eficacităţii vaccinului pe cobai, apoi pe
iepuri, cai şi vite. L-au numit vaccin (din) Bacil- Billie-Calmette-Guèrin, pe
scurt BBCG, ulterior devenit doar BCG.
În 1921 s-a trecut la admnistrarea vaccinului
la copii primul fiind un băiat a cărui mamă murise la naştere de ftizie.
Vaccinul s-a admnistrat pe cale orală de către Benjamin Weill- Halle
(1875-1958) şi Raymond Turpin (1895-1988), medici la Spitalul Charité din Paris
în 18 iulie 1921. Datorita rezultatelor celor doi medici, care au continuat să
vaccineze copii între 1921 şi 1924, din acest ultim an, autorităţile medicale
franceze au introdus vaccinarea obligatorie a nou-născuţilor.
Albert Calmette |
Camille Guerin |
Pornind de la ideea că vaccinarea cu Mycobacterium
bovis trebuie să urmeze calea infecţiei naturale, tuberculoza de la bovine
transmiţându-se prin laptele de vacă contaminat bacterian cu bacili
tuberculoşi, autorii vaccinului BCG l-au administrat la început per os. Medicul Benjamin Weill-Halle a
fost cel care a încercat şi alte căi de administrare concomotent cu
administrarea orală. Totusi numarul mare de recţii indezirabile (efecte adverse
şi efecte secundare) la locul de inoculare nu a impus calea parenterală. Abia
după descoperirea metodei de purificare prin emulsionare de către Leopold Negre
(1879-1961) şi Alfred Boquet (1879-1947) s-au obţinut vaccinuri BCG fără reactivitate
mare la locul de inoculare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu