Istoria vaccinului antituberculos BCG

Robert Koch

În 1882 Robert Koch (1843-1910), bacteriolog german ilustru descoperea bacilul tuberculozei, pentru care în 1905 va primi Premiul Nobel. Toată suflarea medicală europeană era entuziasmată, la cea dată, sfârşit de secol XIX, tuberculoza fiind una din problemele de sănătate publica ale continentului; (1 german din 7 murea de tuberculoză). După 8 ani Koch descoperea tuberculina, considerată iniţial ca fiind o cale de a trata infecţia tuberculoasă, pâna ce Robert Virchow a dovedit că utilizarea ei in terapie agravează boala şi redeşteaptă focarele vechi de tuberculoză, declanşând ceea ce presa vremii a numit scandalul tuberculinei.

Deşi iniţial s-a crezut că tuberculoza este determinată de o singura bacterie Mycobacterium tuberculosis, cercetarile mai aprofundate au dovedit ca boala la om poate fi declanşata şi de M. Bovis şi M. Africanus. Ulterior au fost descoperite şi alte micobacterii numite netuberculoase, care pot determina alte îmbolnaviri la om sau animale, (de exemplu lepra), sau pot fi doar saprofite.

Utilizarea mycobacteriilor în scopul obţinerii unui vaccin a fost iniţiată de Vittorio Cavagnis (1846-1906) în 1886 la Veneţia. Renumitul medic german Emil Adolf von Behring şi el laureat al Premiului Nobel, anunţa la Congresul Internaţional de Tuberculoză  din 1905 descoperirea unui vaccin obţinut dintr-o tulpină de micobacterie umană, numită substanţa T.C., care conferea protecţie pentru tuberculoza bovină. Acest bovivaccin nu s-a dovedit a fi protectiv pentru tuberculoza generată de M. Tuberculosis. Cam in aceeaşi perioadă Edmond Nocard (1850-1903), bacteriolog format la şcoala lui Pasteur şi medic veterinar izola în 1902 de la vite, o tulpină de M. Bovis, pe care o va cultiva pe medii noi de cultură inventate de el.

Încercând să dezvolte lucrările lui Nocard despre tuberculoza bovina şi relaţiile ei cu tuberculoza umană, doi bacteriologi francezi din Institutul Pasteur din Lille, Albert Calmette şi Camille Guèrin au continuat să cultive tulpina lui Nocard, trecând-o pe medii de cultură, pâna ce aceasta şi-a pierdut virulenţa, dar şi-a menţinut antigenitatea, putând fi folosită la vaccinare.

Leon Charles Albert Calmette (1863-1933) a fost elev al marelui bacteriolog Émile Roux, care l-a propulsat în funcţia de director al Institutului Pasteur din Lille. Aici a experimentat cultivarea micobacteriilor pe mediul inventat de medicul epidemiolog norvegian Kristian Feyer Andvord, mediu care conţinea bila de bou şi cartofi. Efectuând treceri repetate pe acest mediu Calmette şi Guèrin aveau să obţină primul vaccin eficace contra tuberculozei. Cei care cunosc biologia acestei bacterii ştiu că bacilul Koch creşte foarte greu pe mediile de cultură, în câteva luni şi este foarte pretenţios. Trebuie să vă imaginaţi că din 1908 şi până în 1919, Calmette şi Guèrin au efectuat 230 de subculturi ale bacteriei iniţiale a lui Nocard, uneori în condiţii extrem de grele, ca de exemplu în timpul Marelui Război, când până şi cartofii erau o raritate în oraşul ocupat de trupele germane. Dincolo de adversităţile naţionale, medicul veterinar al regimentului german de ocupaţie a fost cel care le-a adus regulat bila de bou celor doi cercetatori francezi, pentru a putea să-şi continue munca. În compensatie poate,Calmette a preparat la institut ser şi vaccin antitifoidic pentru trupele germane din Lille. Asta nu l-a scutit de ai fi deportată soţia in Germania în 1918, de unde va fi eliberată abia după 6 luni.

După 11 ani de cultivare cei doi veterinari francezi au trecut la verificarea eficacităţii vaccinului pe cobai, apoi pe iepuri, cai şi vite. L-au numit vaccin (din) Bacil- Billie-Calmette-Guèrin, pe scurt BBCG, ulterior devenit doar BCG.

În 1921 s-a trecut la admnistrarea vaccinului la copii primul fiind un băiat a cărui mamă murise la naştere de ftizie. Vaccinul s-a admnistrat pe cale orală de către Benjamin Weill- Halle (1875-1958) şi Raymond Turpin (1895-1988), medici la Spitalul Charité din Paris în 18 iulie 1921. Datorita rezultatelor celor doi medici, care au continuat să vaccineze copii între 1921 şi 1924, din acest ultim an, autorităţile medicale franceze au introdus vaccinarea obligatorie a nou-născuţilor.

Albert Calmette

Camille Guerin

Pornind de la ideea că vaccinarea cu Mycobacterium bovis trebuie să urmeze calea infecţiei naturale, tuberculoza de la bovine transmiţându-se prin laptele de vacă contaminat bacterian cu bacili tuberculoşi, autorii vaccinului BCG l-au administrat la început per os. Medicul Benjamin Weill-Halle a fost cel care a încercat şi alte căi de administrare concomotent cu administrarea orală. Totusi numarul mare de recţii indezirabile (efecte adverse şi efecte secundare) la locul de inoculare nu a impus calea parenterală. Abia după descoperirea metodei de purificare prin emulsionare de către Leopold Negre (1879-1961) şi Alfred Boquet (1879-1947) s-au obţinut vaccinuri BCG fără reactivitate mare la locul de inoculare.