Canibalism de supravieţuire în expediţia Franklin.

 Am scris în urmă cu mai mulți ani despre soarta tragică a expediției Franklin care a încercat la mijlocul secolului al-XIX-lea să găsească un pasaj de trecere din Oceanul Atlantic spre Pacific prin nordul Canadei. Prinse între ghețuri, cele două nave Erebus şi Teror au fost abandonate iar echipajele au pornit spre sud trăgând după ei sănii făcute din bărci. Frigul, bolile, lipsa alimentelor a dus la moartea marinarilor şi la acte de canibalism. Deși canibalismul la care s-au dedat membrii expediției Franklin a fost cunoscut încă din timpul primelor expediții de căutare din 1854 fiind relatat de inuiţii care au descoperit cadavrele, din considerente etice şi morale societatea britanică a respins aceste afirmații. Studiile efectuate la sfârșitul secolului XX pe zeci de oase recuperate de pe Insula King William au arătat semne de curățare a oaselor umane de resturi de carne folosind cuțitul, precum şi semne de fierbere.

Mandibulă umană cu semne de curățare cu cuţitul.

Începând cu anul 2014 s-au efectuat mai multe teste ADN recoltat din oase şi dinţi recuperate de pe teritoriul unde expediția Franklin şi-a găsit sfârșitul. Sunt cunoscute în jur de 400 resturi osoase şi dinţi din care pâna în 2021 pe baza studiului ADN din 46 piese s-a stabilit că aparțin a 13 indivizi care au murit în această zonă. Începând cu  2021 Douglas R. Stenton, Robert W. Park şi Stephen Fratpietro de la Universitatea Waterloo din Canada cu finanțarea Guvernului Nonavut au testat ADN unor posibili urmași ai celor dispăruți în expediţia din 1846. S-au recoltat de la 20 de posibili urmași eșantioane ADN care s-au comparat cu cele izolate în 2014. Astfel au fost identificați până în prezent 5 dintre marinarii dispăruți. Cel mai interesant caz identificat după ADN extras din mandibula este cel al ofițerului James Frizjames căpitan pe vasul Erebus, al treilea om în grad din expediție după Franklin şi căpitanul lui Teror. În 25 aprilie 1848 James Frizjames scrisese şi lăsase un mesaj sub un gorgan de pietre în care trecuse câteva elemente din tragedia expediției: abandonarea navelor în aprilie 1847, moartea lui Franklin şi a altor 9 ofiţeri şi 15 oameni. Din nefericire probabil la puțin timp după ce a scris aceasta scrisoare James Frizjames a murit şi a fost mâncat de oamenii din subordinea lui.

Capitanul James Frizjames
foto Sotheby's 

Importanța dezinfecției mâinilor în prevenirea infecțiilor cu stafilococ rezistent la antibiotice.

Priviți cu atenție imaginea de mai sus care arată evoluția din ultimii 20 de ani a infecțiilor cu stafilococ MRSA (stafilococ auriu rezistent la meticilină) dintr-un spital belgian, comparativ cu numărul de litri de antiseptic cumpărat de spital. (Antiseptic = dezinfectant de mâini). În roșu este numărul de infecții cu MRSA, în albastru numărul de litri de antiseptic achiziționat. Vedem clar că pe măsura ce cantitatea de antiseptic utilizată crește, numărul de infecții scade. MRSA este un exemplu cum dintr-o bacterie banală, omul prin diferite tratamente antibiotice aplicate adesea inutil a dus la formarea unui supermicrob ultra-rezistent. Fenomenul este comun si pentru alte specii bacteriene: Clostridium difficile, Acinetobacter, Klebsiella etc.

Cazul recent al artistului Florin Piersic care suferă de o infecție asociată asistenței medicale (denumire mai noua pentru infecția nosocomială, sau intraspitalicească) este doar un vârf ai aisbergului acestei patologii, pe care atât medicii cât și Ministerul Sănătății se străduiesc să o țină cât mai sub preș și cât mai departe de ochii cetățenilor și de urechile ziariștilor. Am avut pe acest blog în urma cu mai mulți ani după cazul Hexi-Pharma analize serioase ale fenomenului infecțiilor asociate asistenței medicale și a mijloacelor de prevenire ale acestora. În anul 2016 după apariția Studiului PROHIBIT ( Provision and Consumption of alcool-base- hands rubs in European hospitals), studiu desfășurat între anii 2012-2013 în țările Europei și finanțat de C.E. am aplicat și eu aceeași metodologie de cercetare la un spital județean ales aleatoriu (la care am găsit execuția bugetară pe internet) și la spitalul unde lucram atunci.

Rezultatele le-am prins într-o lucrare care din nefericire nu a putut fi prezentată la Conferința Națională de Microbiologie și Epidemiologie nefiind selectată.

Romania deși fusese invitată la studiul PROHIBIT  nu participase și nu dăduse nici un fel de date studiului european al consumului de antiseptice pe baza de alcool, dar din calculele mele reieșea că un spital județean consuma sub 2000 de litri de antiseptic pe an, iar un spital de specialitate medicală ca cel in care lucram sub 500 litri pe an, cantități total insuficiente în ambele cazuri.

Decebal și scena morții lui prezente pe vase antice tip terra sigillata.

Vasul tip terra sigillata de la Blain din lucrarea lui A.I. Odobescu: "Despre un vas de lutu cu numele lui Decebal descoperita la Blain în Francia" publicată în 1873

     Victoria împăratului Traian asupra dacilor a impresionat pe contemporanii săi care au reprezentat elemente principale ale conflictului mult timp în arta antică europeana. Nu vorbim aici de monumentele bine-cunoscute cu reprezentări ale războaielor daco-romane cum ar fi Columna lui Traian și nici despre chipurile de daci din muzeele lumii, sau cele de pe Arcul lui Constantin extrase din Arcul lui Traian, ci de reprezentările populare de pe vasele de lut glazurate cunoscute sub denumirea de terra sigillata, din cauza culorii lor care aduce cu ceara de sigiliu. Considerate un accesoriu obligatoriu în casele oamenilor din antichitate vasele din ceramică deși aveau o funcționalitate strictă de a depozita și de a servi din ele alimente, au devenit în timp din ce în ce mai decorate și mai elegante, fiind confecționate din ceramica fină și având decorațiuni cu teme mitologice sau istorice. Un exemplu clasic ar fi vasele de ceramica grecești decorate cu splendide scene de vânătoare, mitologice sau de război. În mod similar pe teritoriul Imperiului Roman au apărut centre de prelucrare a ceramicii unde pasta de argila era decorată cu scene din războaiele purtate de romani, cu evenimente istorice, legende și întâmplări. Evident că povestea regelui dac Decebal care a preferat moartea decât lanțurile cu care să fie plimbat prin Roma a fost un model bun de reprezentat pe vasele decorative din epocă și chiar mai târziu. Singurele imagini pe care le avem cu regele dac ar fi cele de pe Columna lui Traian și cea de pe stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus, soldatul roman care l-ar fi ucis pe Decebal și l-ar fi decapitat pentru a duce astfel împăratului Traian dovada morții regelui. Decebal nu a lăsat monede cu chipul lui, dar asta nu i-a împiedicat pe artiștii antici să-l reprezinte pe vasele lor din ceramică.

  

Stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus, Muzeul Arheologic din Kavala

    Începând cu a doua jumătate a secolului XIX au fost descoperite vase ceramice în formă de cupă din lut ars cu inscripții și figuri desenate care ar reprezenta episodul sinuciderii lui Decebal și prezentarea robilor daci înlănțuiți împăratului Traian. Unde am mai văzut noi astfel de imagini? În urma cu doi ani publicam tot pe acest blog un material despre un sarcofag antic din Toscana care are reprezentate în basoreliefurile sale scene din războiul daco-roman. Până la momentul publicării nu găsisem în literatura istorică românească nici-o referință la acest sarcofag cu chipuri de daci, iar cele din străinătate se rezumau la o simpla descriere a celor trei sarcofage de la Villa Mediceea di Poggio a Caiano.

Astfel de vase, sau fragmente din ele au fost găsite la Blain în Franța (descris în amănunțime în 1873 de Alexandru Odobescu pe baza unor materiale trimise de istorici francezi), la Pozzuoli (fostul port antic Puteoli) lângă Neapole, la Strasbourg, Clermont Ferrand și la Millau în Franța în situl arheologic numit La Graufesenque de unde se pare că provin toate aceste artefacte și unde s-a descoperit un atelier de ceramică din antichitate. Pe unele vase s-au aplicat și ștampile de olar care au făcut ca numele lor să fie cunoscut astăzi. Să-l descriem pe scurt pe cel mai cunoscut: Vasul de la Blain:

este o cupă din ceramică din care s-a păstrat partea superioară pe care sunt scrise în alfabet latin mai multe cuvinte, unele greu de citit din cauza pierderii unor litere. 

Vasul de la Blain cu inscripția: DECIBALE, fotografie Muzeul Blain.

Ce este vizibil sunt: DECIBALE, DVMENVS, IMP...PART..

În descrierea piesei din articolul lui Odobescu făcută pe baza scrisorilor colegilor săi din Franța pe o parte a vasului ar figura un om culcat între două lănci așezate lateral de corpul sau, presupus a fi Decebal, o figura feminină care ține în mâini capătul unui lanț legat de gâtul unui prizonier și o altă figură îngenunchiată în fața unui demnitar roman, probabil Traian.

Vasul din Blain, foto Muzeul Blain.

Din fotografiile vasului cu inscripția Decibale, eu nu am deslușit toate detaliile scrise de Odobescu acum 130 de ani, pe care le puteți găsi aici. 

Din coroborarea datelor provenite de la alți istorici care au studiat alte fragmente de ceramică terra sigillata cu inscripții și figuri antropomorfe care reprezinta victoria romanilor asupra dacilor rezulta că pe aceste vase de lut era reprezentat Decebal, mort sau cu sabia îndreptată spre propriul corp semnalat: DECIBALE DVMINVS și Traian care primește robii daci care-i cer îndurare aruncându-se la picioarele împăratului, semnalat: 

IMPERATOR NERVA TRAIAN AUGUSTUS GERMANICUS DACICUS PARTHIUS.

Să ne întoarcem la sarcofagul din Toscana. avem oare pe peretele lateral scena morții lui Decebal?

Asupra Reprezentărilor ale triumfului lui Traian asupra dacilor și parților s-a aplecat într-un articol Viorica Rusu-Boolindet de la Muzeul Național de istorie al Transilvaniei din Cluj intr-un articol.

O poveste de iarnă.

Stăteam la mine în biroul cu ferestrele care dădeau spre faleza Dunării şi priveam fulgii de zăpadă cum se zbenguiau printre crengile sălciilor pletoase din curte când am auzit o bătaie în uşă. Era Mircea, şoferul meu şi când a întredeschis uşa m-a întrebat:

- Domnu' doctor mai aveţi nevoie de mine? Aş merge şi eu cu băieţii la "una mică", doar am luat azi leafa. Am făcut plinul la Tacuma că dacă vine vreo ninsoare să fim pregătiţi. Dacă aveţi treabă stau şi vă aştept.

- Am treabă, fac planificarea inspecţiilor pe săptămâna viitoare, dar poţi să te duci, mă descurc. Unde mergeţi, vrei să dau vreun telefon?

- Nu domnule doctor, au luat băieţii o sticlă de votcă şi una de pepsi şi s-au adunat în garaj la căldurică. "Băieţii" erau ceilalţi şoferi ai sanepidului "vărul" Stoica şofer la Igiena radiaţiilor şi încă doi şoferi de la "Supraveghere". L-am lăsat să se ducă, oricum era trecut de mult peste program, toată clădirea era pustie şi m-am cufundat în munca mea. Planificam activitatea celor 20 de inspectori din subordinea mea pe medici, asistenți, localități, zile, obiective, etc. aşa cum făceam de mai mulţi ani. Luat cu treaba nici n-am observat că se întunecase afară. M-a trezit la realitate telefonul lui Marioara Gatej inspectoarea şefă de la Protecţia Consumatorului: 

- Ce faci domnule nu mergi la Rădești?

- Ce să fac la Rădești?

- M-a sunat prefectul acum vreo oră că sunt vreo zece copii care s-au intoxicat de la "cornul şi laptele" şi să merg să ved ce-i acolo. Pe tine nu te-a sunat?

- Nu, dar tu ştii că nu mă iubeşte. Dar dacă-i vreo toxiinfecţie alimentară tu ce să faci acolo?

 - Mă duc poate găsesc facturi de la furnizori să văd ce Doamne iartă-mă au făcut. Şi închide. Mă uit pe fereastră spre Dunăre cum ninge de nu se mai vede malul celălalt, dar nu se depune, este mai mult fleşcăială. Îmi sun şeful meu, pe doctorul Nechita, directorul Direcţiei Sanitare şi-i spun despre ce-i vorba. Îmi zice că are câteva apeluri de la prefectură dar a avut telefonul închis că a avut cursuri la şcoala sanitară. Îi zic despre caz ce ştiam şi-i zic că plec la Rădești, că dacă-i toxiinfecţie alimentara este de competenţa noastră nu a O.P.C. şi-mi zice să-l ţin la curent. Închid după mine şi cobor la garaj. Paznicul îmi spune că "băieţii" au plecat de vreo jumătate de oră, oricum nu puteam conta pe niciunul din ei că erau băuţi, aşa că scot Tacuma din garaj şi pun aşa de nevoie şi o lopată în portbagaj şi plec la drum. Prin oraş se circulă bine deşi nu se vede nici un utilaj de zăpadă, dar este fleşcăială şi aşa e până aproape de Vânători. Mai încolo deja zăpada s-a depus şi bate şi vântul, dar maşina se comportă bine, cauciucurile de iarna sunt nou-nouţe iar cei 121 de cai putere şi ţinuta de drum mai înaltă îmi permit să merg fără probleme prin viscol. Drumul abia se vede la lumina farurilor, dar după o navetă de doi ani la Băleni îl cunosc foarte bine. Abia după Scânteieşti începe greul, zăpada depusă este îngheţată şi pe alocuri trece de o palmă de înaltă. Din faţă văd în sfârșit şi eu o maşina care merge spre Galaţi şi când trece pe lănga mine văd ca este a O.P.C. şi o sun pe Marioara Gatej. S-au întors de la Cuca unde la intrarea în sat este zăpada troienită şi nu au răzbit cu Dacia aşa că au decis să se întoarcă. Îmi doresc să fac şi eu acelaşi lucru, dar cum maşina mă ajută îmi continui drumul şi-mi zic că dacă dau de greu mă opresc pe undeva, pe la Cuca sau la Băleni. Cel mai frică mi-era de "groapa" de la Cuca, unde ca să treci dincolo de sat trebuie să cobori o pantă periculoasă, urmată de o curba, apoi trebuie să urci un deal să ajungi iar pe platou spre releul Băleni. Dar am noroc, în sat este mai dos şi nu sunt troiene şi deşi este nins merg fără probleme. În maşină este cald şi plăcut sper să nu trebuiască să dau la lopată. Aproape de Vârlezi dau peste cei de la Drumuri cu două utilaje cu care curăţă drumul. Opresc şi îi întreb de drum şi-mi zic ca se poate merge pe drumul naţional pe care l-au curățat de când a început ninsoarea, dar n-au intrat pe drumurile laterale judeţene care sunt ale Consiliului Judeţean. Dar de mers se merge, prin unele locuri mai greu, prin altele mai bine, dar mă apropii de ţintă. Dacă nu pot răzbi mai mult mă opresc la o vara de-a mea care este medic de familie la Drăgușeni. Nu a fost cazul şi după aproape 3 ore de la plecare intru triumfător în Rădeşti. Tot satul este pustiu şi întunecat nici n-am pe cine să întreb ce şi cum, Mă opresc la dispensar dar şi acolo este închis şi întuneric, aşa că plec prin sat să găsesc vreo cârciumă deschisă. Pe drum văd o lumină la o casă şi bat la poartă în lătratul câinilor din uliţă. Iese un om cu o lanternă şi după ce-i povestesc care-i scopul vizitei mele nocturne mă îndrumă spre locuinţa sorei de la dispensarul din sat şi se oferă să o sune să iasă la poartă cu o lumină. După o jumătate de oră de ars benzina prin sat ajung în fața sorei medicale care mă primește în bucătăria casei și care-mi spune despre ce-a fost vorba: n-au fost 10 copii ci doar doi, din aceeași familie care s-au plâns de burtă şi au vărsat. N-a fost azi ci ieri şi a chemat Salvarea care i-a internat la spitalul din Bârlad cu mama lor cu tot. Azi dimineață la școală învățătoarea le-a spus la copii de cei doi internaţi şi i-a întrebat pe toţi dacă-i doare burtica, dacă se simt rău şi mai mulţi copii au zis da şi i-a trimis doamna la dispensar, dar n-a avut niciunul nimic, i-a trimis sora acasă dupa vreo oră. Deci cei zece apostoli au fost trei, Gavrila şi Matei! Îi cer scuze femeii pentru deranj la ora aia târzie şi dacă tot am ajuns până aici dau o fuga la Bârlad care-i la douăzeci şi ceva de kilometri să mă lămuresc. La spital aflu că cei doi copii au fost transferaţi la spitalul de copii din Vaslui, asa că poa' să ningă, poa' să plouă, unde a mers suta de kilometri mai încap 50 până la Vaslui şi deşi ninge, ninge mai liniştit decât în Câmpia Cuvurluiului. Îmi sun din nou şeful şi-l pun la curent şi-mi zice să-l caut pe directorul spitalului de copii care i-a fost coleg de secundariat şi daca am vreo nevoie să-l sun. Am nevoie de o cafea aşa că la intrarea în Vaslui mă opresc şi beau o cafea la un han plin de clienţi şi de fum apoi parchez în faţa spitalului şi dau să intru. Un paznic autoritar mă asculta si îmi cere să mă legitimez şi scot legitimaţia de inspector de stat în Ministerul Sănătăţii şi tipul dă un telefon să vină cineva după mine să mă conducă. Durează destul până vine o infirmieră să mă ducă pe secţie timp în care tot spitalul intră în agitaţie şi activitate pe care o recunosc după coridoarele umede abia spălate şi mirosul puternic de clor care vine din grupurile sanitare. Pe secţie vine şi medicul de gardă, o doamnă doctor pediatru trezită din somn. Nu știe cazul, nu sunt pacienţii ei, ea a preluat garda şi atât. Îi cer frumos foile de observaţie ale celor doi copii şi mă uit prin ele, nu este nimic patologic care să-mi atragă atenţia, doar un bilet de trimitere de la spitalul Bârlad al copilului cel mai mic care are câteva analize sumare din care una îmi atrage atenţia: urina intens hipercromă, dar cu urobilinogen normal. Mă uit în analizele de urina de la Vaslui şi sunt normale. Nu ma dumiresc, iar între timp doctoriţa pediatră pleacă la o urgenţă, aşa că o rog pe asistenta de pe secţie să o cheme pe mama copiilor să stăm de vorbă. O face, nu înainte de a o informa pe mamă că a venit un domn inspector tocmai de la Galaţi pentru ea şi copiii ei, aşa că atunci când intră în cabinet o bufneşte plânsul: 

-N-am ştiut dom' doctor ce i-au dat ăia mai mari, mi-au ascuns dracii ăia şi nu mi-au spus, iar ăştia mai mici au crezut că sunt bomboane şi le-au mâncat! 

- Ce-au mâncat? 

- Pastilele alea. 

- Ce pastile? 

- Alea de le-au dat la şcoală, cu vopsăle.

- Cu ce? 

- Pastile cu vopsăle, li-o dat la scoală rechizite da' şi pensuli şi vopsăle şi aştia mici o crezut că sunt bomboane şi li-o mâncat. Şi-o vărsat şi i-am dus la dispensar şi ni-o luat Salvarea.

- Amândoi?

- Amândoi, da' cel mic o mâncat mai multe. Şi-o vărsat mai mult şi m-am speriet că o vărsat roş.

O pun să-mi descrie "vopsălili" şi după ce-şi şterge ochii şi-şi suflă nasul îmi descrie în amănunt o cutie cu acuarele pe care o primiseră de la şcoală copii ei cu două zile înainte şi din care cei mari le-au dat şi la cei mici, sau doar cei mici crezând că sunt bomboane le-au mâncat. Plec din spital şi mă urc în maşină, La ştiri spune că se circula cu dificultate pe şoselele din sud-estul ţării de parcă ar fi fost vreunul pe acolo să vadă, aşa că o iau pe alt drum nu prin Bârlad-Cuca ci spre Tecuci care nu are atât de multe dealuri şi văi. Ninge dar şoseaua este totuşi călcată şi de alte mașini aşa că pot merge chiar şi cu viteza a patra pe unele porţiuni unde-i mai uscat. Aproape de Tecuci ninsoare devine lapoviţă şi pe la Lieşti începe să apară polei aşa că merg atent şi încet şi asta consumă multa benzină şi ca să nu fac "pana prostului" în miezul unei nopţi de iarnă, la benzinaria de la Independenţa fac plinul la Tacuma să n-am surprize. E prea târziu să mai sun pe cineva, aşa că las maşina în faţa blocului şi intru tiptil în casă. Aşa era viaţa de epidemiolog.

Ce-ar fi dacă?

Cum ar fi ca spitalele și-ar face singure pâine nu să cumpere de la firmele de partid? 

Cum ar fi ca spitalele să-ți ambaleze mâncarea pe câte ți-o dau fără s-o trântească pe o farfurie soioasă? 

Cum ar fi dacă la spital ai primi tacâmuri și veselă sterilizată și preambalată? 

Cum ar fi dacă ai putea să optezi pentru meniul pe care spitalul ți-l oferă? 

Cum ar fi dacă spitalele ar pune la dispoziția pacienților săpun, hârtie igienica, dezinfectant de mâini? 

Cum ar fi dacă salariile personalului medical ar fi la fel ca "afará"? Cum ar fi dacă ministrul Sănătaţii nu ar fi politician abonat la banii Big Pharma și pui de securist? 

Cum ar fi dacă secretarul de stat din Ministerul Sănătății nu ar fi urmărit penal pentru neglijență în serviciu urmată de moartea unor sugari infectați în spitalul Suceava pe care-l administra? 

Cum ar fi dacă nu ar trebui să dai șpăgi la medici pentru internări și intervenții chirurgicale? 

Ce-ar fi dacă s-ar reduce numărul celor care "beneficiază dar nu cotizează" la asigurările sociale de sănătate? 

Cum ar fi dacă am avea o singură casă de sănatate și pentru parlamentari și pentru populime și pentru militari și pentru civili și pentru magistrați și pentru pălmași? 

Ce-ar fi să avem din nou policlinici și nu anexe ambulatorii ale spitalelor? 

Ce-ar fi dacă medicii ar trebui să aleagă ori la stat ori la privat? 

Cum ar fi să avem alegeri pentru Adunarea Generală a Casei Naționale de Sănătate și nu numiri de la partide și sindicate? 

Cum ar fi ca banii Casei Naționale de Sănătate să nu mai fie în bugetul "consolidat" al statului? 

Ar fi bine.

Orice medicament primit de pacient are codul de bare al bolnavului.

Toaleta de spital.

Toaleta de spital.

Instrumentele de lucru ale asistentei: pupitrul cu laptop ßi masa de tratamente.

Instrumentele de lucru ale asistentelor: laptop şi masa de tratamente.

Gustare de la ora 10.

Au dispărut "cuierele" de agăţat perfuziile pe care nimeni nu le mai păzeşte.

Mic dejun la spital.

Nelipsita cheie de desfăcut capace.

Codul de bare al pacientului: analizele, probele biologice, medicamentele, procedurile se efectuează doar scanând codul de bare.

Fiecare pat are telefon cu număr propriu de interior şi ecran multimedia: filme, ştiri, dosarul medical propriu, chiar si Netflix.

Dosarul medical pe care-l vezi pe televizorul din cameră sau pe telefon prin aplicația disponibilă gratuit si prin care se fac plăți, se dau rețete, investigații se fac programări, invitații şi poţi vedea absolut tot trecutul tău medical şi investigațiile efectuate.

Programele de știri (o parte).

Toaleta de spital.

Mânuși pentru toate mărimile, la discreție.

Cutiile cu deşeuri periculoase au 10-15 litri.

Recoltor pentru coprocultură.

Curtea spitalului, poți ieşi la cofetărie, la restaurant sau pur si simplu la soare.

Chipuri de daci pe un sarcofag roman de la vila Medici de lângă Florența.

    O plimbare prin Toscana îți poate oferi mereu surprize plăcute: peisaje atrăgătoare cu livezi de măslini, vii şi pâlcuri de chiparoși şi pini, sate uitate de Dumnezeu care par din Evul Mediu dacă n-ai observa stâlpii de curent electric sau maşinile parcate în curţi, biserici de piatră vechi de o mie de ani, ruine etrusce, romane sau medievale. Pare că totul este încremenit ca pe vremea lui Gautier care vizitase Italia cu 170 de ani înainte. Vizitând o vilă superbă din localitatea Poggio a Caiano, construită pentru Lorenzo de Medici „Il Magnifico” în 1480 de arhitectul Giuliano de Sangallo, am avut parte de o surpriză plăcută. Considerată prima construcţie renascentistă, care înlocuia casele de tip turn masive şi bine ferecate cum sunt cele din Florenţa, pe care Henry Moore le-a numit „locuinţe pușcării” cu o locuinţă de tip roman, deschisă şi încadrată în natură, Villa Mediceea este înconjurată de un parc imens cu arbori seculari, străbătut de alei umbrite de garduri vii de dafin şi o grădină cu ghivece uriașe de citrice.                                              Chiar la intrarea în muzeul adăpostit de aceasta construcție se găsesc trei sarcofage din epoca romană. Despre originea lor sunt mai multe teorii, unii presupunând că ele au fost găsite la excavarea terenului pentru construirea locuinței, alţii că au fost achiziționate de familia de Medici, mare iubitoare de artă şi protectoare a artiștilor. De departe cel mai interesant dintre sarcofage este cel cu scene din războaiele cu barbarii din secolul I d. H. care prezintă aspecte din viața unui general roman.                                      Pe latura stânga a sarcofagului sunt prezentate trei personaje: un soldat roman angajat într-o luptă cu un barbar tânăr, care sare în apărarea unui barbar mai în vârstă, probabil rănit, căzut la picioarele celor doi luptători. Romanul este în plin atac cu sabia ridicată deasupra capului, în timp ce cu mâna stângă strânge scutul. Barbarul cel tânăr este cu bustul gol, capul neacoperit, nu poartă barbă şi se apară cu un scut iar în mâna dreapta poartă un pumnal scurt. Personajul cel mai interesant este militarul barbar căzut la pământ. El poartă o bonetă frigiană din care iese o claie de păr, poartă barbă, o togă cu falduri îi atârnă până la jumătatea pulpelor şi este înarmat cu o sabie scurta cu vârf îndoit în care recunoaștem o sabie dacică sica. Scutul rotund bogat ornamentat este căzut la picioarele lui, iar mâna stângă în care l-a ținut pare să ridice o năframă ca şi cum s-ar preda. Ținuta, aspectul, echipamentul, toate conduc spre ideea ca avem de-a face cu reprezentarea unui membru al clasei tarabostes sau pileati aristocrația dacică din care se recrutau conducătorii militari şi preoții. În spatele soldatului roman se răsfrânge de pe partea din faţă a sarcofagului aripa zeiţei Victoria.

      Pe latura principală a sarcofagului sunt mai multe scene care decurg una din alta de la stânga la dreapta. Tabloul principal este reprezentat de un militar roman cu grad înalt, probabil un general, îmbrăcat în lorica peste care atârnă o togă bogată, care stă aşezat pe un scaun militar pliant stella castrensis, identic cu scaunul reprezentat pe Columnă pe care stă împăratul Traian când primeşte onorurile soldaţilor săi. Personajul este încadrat de două figuri, una masculină în spate, probabil un lictor, alta feminină probabil zeiţa bunăstării şi siguranţei Salus, care ţine în mâna capătul unui lanţ de care sunt legaţi prizonieri barbari. Mult în spatele personajului principal ocupând colţul stâng al sarcofagului se găsește zeița Victoria. Prizonierii barbari sunt reprezentaţi ca o familie formată dintr-un copil aplecat la picioarele învingătorului implorând îndurare, mama sa aplecată umil împinsă din spate de un alt roman şi tatăl cu mâinile legate la spate, capul acoperit de boneta frigiană şi corpul frânt din mijloc. Un alt barbar tânăr complet gol legat cu mâinile la spate stă lateral de învingător observând scena. Scenele următoare reprezintă mulțumirea adusă zeilor de războinicul învingător care sacrifica un taur în fața unui templu bogat împodobit pe care se distinge capiteliu de coloană corintic. Tabloul următor este reprezentat de o pereche, probabil generalul roman din scenele precedente însoțit de o femeie şi înconjurat de mai multe personaje mitice: Cupido, Himeneu şi o altă zeitate care-i cuprinde pe amândoi cu vălul său.    

    Latura dreaptă a sarcofagului este parțial distrusă, dar se poate recunoaște în basorelief scena îmbăierii unui copil, probabil cel rezultat din căsătoria de pe faţa principală a sarcofagului. Copilul este asistat de patru personaje feminine, probabil mama şi alte rude, sau zeități.  

     Pe scurt sarcofagul povestește viața celui răposat, un general roman învingător în luptele cu barbarii pe care îi aduce din război ca sclavi, care mulțumește zeilor printr-un sacrificiu şi este binecuvântat de aceștia cu dragostea unei femei şi cu un urmaş.                    Dincolo de povestea posibilă ale reprezentărilor de pe sarcofag un lucru este cert: barbarii sunt daci identificabili prin doua elemente: arma sica cât şi prin căciula ţuguiată răsfrântă în faţă numită frigiană.