Importanța dezinfecției mâinilor în prevenirea infecțiilor cu stafilococ rezistent la antibiotice.

Priviți cu atenție imaginea de mai sus care arată evoluția din ultimii 20 de ani a infecțiilor cu stafilococ MRSA (stafilococ auriu rezistent la meticilină) dintr-un spital belgian, comparativ cu numărul de litri de antiseptic cumpărat de spital. (Antiseptic = dezinfectant de mâini). În roșu este numărul de infecții cu MRSA, în albastru numărul de litri de antiseptic achiziționat. Vedem clar că pe măsura ce cantitatea de antiseptic utilizată crește, numărul de infecții scade. MRSA este un exemplu cum dintr-o bacterie banală, omul prin diferite tratamente antibiotice aplicate adesea inutil a dus la formarea unui supermicrob ultra-rezistent. Fenomenul este comun si pentru alte specii bacteriene: Clostridium difficile, Acinetobacter, Klebsiella etc.

Cazul recent al artistului Florin Piersic care suferă de o infecție asociată asistenței medicale (denumire mai noua pentru infecția nosocomială, sau intraspitalicească) este doar un vârf ai aisbergului acestei patologii, pe care atât medicii cât și Ministerul Sănătății se străduiesc să o țină cât mai sub preș și cât mai departe de ochii cetățenilor și de urechile ziariștilor. Am avut pe acest blog în urma cu mai mulți ani după cazul Hexi-Pharma analize serioase ale fenomenului infecțiilor asociate asistenței medicale și a mijloacelor de prevenire ale acestora. În anul 2016 după apariția Studiului PROHIBIT ( Provision and Consumption of alcool-base- hands rubs in European hospitals), studiu desfășurat între anii 2012-2013 în țările Europei și finanțat de C.E. am aplicat și eu aceeași metodologie de cercetare la un spital județean ales aleatoriu (la care am găsit execuția bugetară pe internet) și la spitalul unde lucram atunci.

Rezultatele le-am prins într-o lucrare care din nefericire nu a putut fi prezentată la Conferința Națională de Microbiologie și Epidemiologie nefiind selectată.

Romania deși fusese invitată la studiul PROHIBIT  nu participase și nu dăduse nici un fel de date studiului european al consumului de antiseptice pe baza de alcool, dar din calculele mele reieșea că un spital județean consuma sub 2000 de litri de antiseptic pe an, iar un spital de specialitate medicală ca cel in care lucram sub 500 litri pe an, cantități total insuficiente în ambele cazuri.

Decebal și scena morții lui prezente pe vase antice tip terra sigillata.

Vasul tip terra sigillata de la Blain din lucrarea lui A.I. Odobescu: "Despre un vas de lutu cu numele lui Decebal descoperita la Blain în Francia" publicată în 1873

     Victoria împăratului Traian asupra dacilor a impresionat pe contemporanii săi care au reprezentat elemente principale ale conflictului mult timp în arta antică europeana. Nu vorbim aici de monumentele bine-cunoscute cu reprezentări ale războaielor daco-romane cum ar fi Columna lui Traian și nici despre chipurile de daci din muzeele lumii, sau cele de pe Arcul lui Constantin extrase din Arcul lui Traian, ci de reprezentările populare de pe vasele de lut glazurate cunoscute sub denumirea de terra sigillata, din cauza culorii lor care aduce cu ceara de sigiliu. Considerate un accesoriu obligatoriu în casele oamenilor din antichitate vasele din ceramică deși aveau o funcționalitate strictă de a depozita și de a servi din ele alimente, au devenit în timp din ce în ce mai decorate și mai elegante, fiind confecționate din ceramica fină și având decorațiuni cu teme mitologice sau istorice. Un exemplu clasic ar fi vasele de ceramica grecești decorate cu splendide scene de vânătoare, mitologice sau de război. În mod similar pe teritoriul Imperiului Roman au apărut centre de prelucrare a ceramicii unde pasta de argila era decorată cu scene din războaiele purtate de romani, cu evenimente istorice, legende și întâmplări. Evident că povestea regelui dac Decebal care a preferat moartea decât lanțurile cu care să fie plimbat prin Roma a fost un model bun de reprezentat pe vasele decorative din epocă și chiar mai târziu. Singurele imagini pe care le avem cu regele dac ar fi cele de pe Columna lui Traian și cea de pe stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus, soldatul roman care l-ar fi ucis pe Decebal și l-ar fi decapitat pentru a duce astfel împăratului Traian dovada morții regelui. Decebal nu a lăsat monede cu chipul lui, dar asta nu i-a împiedicat pe artiștii antici să-l reprezinte pe vasele lor din ceramică.

  

Stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus, Muzeul Arheologic din Kavala

    Începând cu a doua jumătate a secolului XIX au fost descoperite vase ceramice în formă de cupă din lut ars cu inscripții și figuri desenate care ar reprezenta episodul sinuciderii lui Decebal și prezentarea robilor daci înlănțuiți împăratului Traian. Unde am mai văzut noi astfel de imagini? În urma cu doi ani publicam tot pe acest blog un material despre un sarcofag antic din Toscana care are reprezentate în basoreliefurile sale scene din războiul daco-roman. Până la momentul publicării nu găsisem în literatura istorică românească nici-o referință la acest sarcofag cu chipuri de daci, iar cele din străinătate se rezumau la o simpla descriere a celor trei sarcofage de la Villa Mediceea di Poggio a Caiano.

Astfel de vase, sau fragmente din ele au fost găsite la Blain în Franța (descris în amănunțime în 1873 de Alexandru Odobescu pe baza unor materiale trimise de istorici francezi), la Pozzuoli (fostul port antic Puteoli) lângă Neapole, la Strasbourg, Clermont Ferrand și la Millau în Franța în situl arheologic numit La Graufesenque de unde se pare că provin toate aceste artefacte și unde s-a descoperit un atelier de ceramică din antichitate. Pe unele vase s-au aplicat și ștampile de olar care au făcut ca numele lor să fie cunoscut astăzi. Să-l descriem pe scurt pe cel mai cunoscut: Vasul de la Blain:

este o cupă din ceramică din care s-a păstrat partea superioară pe care sunt scrise în alfabet latin mai multe cuvinte, unele greu de citit din cauza pierderii unor litere. 

Vasul de la Blain cu inscripția: DECIBALE, fotografie Muzeul Blain.

Ce este vizibil sunt: DECIBALE, DVMENVS, IMP...PART..

În descrierea piesei din articolul lui Odobescu făcută pe baza scrisorilor colegilor săi din Franța pe o parte a vasului ar figura un om culcat între două lănci așezate lateral de corpul sau, presupus a fi Decebal, o figura feminină care ține în mâini capătul unui lanț legat de gâtul unui prizonier și o altă figură îngenunchiată în fața unui demnitar roman, probabil Traian.

Vasul din Blain, foto Muzeul Blain.

Din fotografiile vasului cu inscripția Decibale, eu nu am deslușit toate detaliile scrise de Odobescu acum 130 de ani, pe care le puteți găsi aici. 

Din coroborarea datelor provenite de la alți istorici care au studiat alte fragmente de ceramică terra sigillata cu inscripții și figuri antropomorfe care reprezinta victoria romanilor asupra dacilor rezulta că pe aceste vase de lut era reprezentat Decebal, mort sau cu sabia îndreptată spre propriul corp semnalat: DECIBALE DVMINVS și Traian care primește robii daci care-i cer îndurare aruncându-se la picioarele împăratului, semnalat: 

IMPERATOR NERVA TRAIAN AUGUSTUS GERMANICUS DACICUS PARTHIUS.

Să ne întoarcem la sarcofagul din Toscana. avem oare pe peretele lateral scena morții lui Decebal?

Asupra Reprezentărilor ale triumfului lui Traian asupra dacilor și parților s-a aplecat într-un articol Viorica Rusu-Boolindet de la Muzeul Național de istorie al Transilvaniei din Cluj intr-un articol.

O poveste de iarnă.

Stăteam la mine în biroul cu ferestrele care dădeau spre faleza Dunării şi priveam fulgii de zăpadă cum se zbenguiau printre crengile sălciilor pletoase din curte când am auzit o bătaie în uşă. Era Mircea, şoferul meu şi când a întredeschis uşa m-a întrebat:

- Domnu' doctor mai aveţi nevoie de mine? Aş merge şi eu cu băieţii la "una mică", doar am luat azi leafa. Am făcut plinul la Tacuma că dacă vine vreo ninsoare să fim pregătiţi. Dacă aveţi treabă stau şi vă aştept.

- Am treabă, fac planificarea inspecţiilor pe săptămâna viitoare, dar poţi să te duci, mă descurc. Unde mergeţi, vrei să dau vreun telefon?

- Nu domnule doctor, au luat băieţii o sticlă de votcă şi una de pepsi şi s-au adunat în garaj la căldurică. "Băieţii" erau ceilalţi şoferi ai sanepidului "vărul" Stoica şofer la Igiena radiaţiilor şi încă doi şoferi de la "Supraveghere". L-am lăsat să se ducă, oricum era trecut de mult peste program, toată clădirea era pustie şi m-am cufundat în munca mea. Planificam activitatea celor 20 de inspectori din subordinea mea pe medici, asistenți, localități, zile, obiective, etc. aşa cum făceam de mai mulţi ani. Luat cu treaba nici n-am observat că se întunecase afară. M-a trezit la realitate telefonul lui Marioara Gatej inspectoarea şefă de la Protecţia Consumatorului: 

- Ce faci domnule nu mergi la Rădești?

- Ce să fac la Rădești?

- M-a sunat prefectul acum vreo oră că sunt vreo zece copii care s-au intoxicat de la "cornul şi laptele" şi să merg să ved ce-i acolo. Pe tine nu te-a sunat?

- Nu, dar tu ştii că nu mă iubeşte. Dar dacă-i vreo toxiinfecţie alimentară tu ce să faci acolo?

 - Mă duc poate găsesc facturi de la furnizori să văd ce Doamne iartă-mă au făcut. Şi închide. Mă uit pe fereastră spre Dunăre cum ninge de nu se mai vede malul celălalt, dar nu se depune, este mai mult fleşcăială. Îmi sun şeful meu, pe doctorul Nechita, directorul Direcţiei Sanitare şi-i spun despre ce-i vorba. Îmi zice că are câteva apeluri de la prefectură dar a avut telefonul închis că a avut cursuri la şcoala sanitară. Îi zic despre caz ce ştiam şi-i zic că plec la Rădești, că dacă-i toxiinfecţie alimentara este de competenţa noastră nu a O.P.C. şi-mi zice să-l ţin la curent. Închid după mine şi cobor la garaj. Paznicul îmi spune că "băieţii" au plecat de vreo jumătate de oră, oricum nu puteam conta pe niciunul din ei că erau băuţi, aşa că scot Tacuma din garaj şi pun aşa de nevoie şi o lopată în portbagaj şi plec la drum. Prin oraş se circulă bine deşi nu se vede nici un utilaj de zăpadă, dar este fleşcăială şi aşa e până aproape de Vânători. Mai încolo deja zăpada s-a depus şi bate şi vântul, dar maşina se comportă bine, cauciucurile de iarna sunt nou-nouţe iar cei 121 de cai putere şi ţinuta de drum mai înaltă îmi permit să merg fără probleme prin viscol. Drumul abia se vede la lumina farurilor, dar după o navetă de doi ani la Băleni îl cunosc foarte bine. Abia după Scânteieşti începe greul, zăpada depusă este îngheţată şi pe alocuri trece de o palmă de înaltă. Din faţă văd în sfârșit şi eu o maşina care merge spre Galaţi şi când trece pe lănga mine văd ca este a O.P.C. şi o sun pe Marioara Gatej. S-au întors de la Cuca unde la intrarea în sat este zăpada troienită şi nu au răzbit cu Dacia aşa că au decis să se întoarcă. Îmi doresc să fac şi eu acelaşi lucru, dar cum maşina mă ajută îmi continui drumul şi-mi zic că dacă dau de greu mă opresc pe undeva, pe la Cuca sau la Băleni. Cel mai frică mi-era de "groapa" de la Cuca, unde ca să treci dincolo de sat trebuie să cobori o pantă periculoasă, urmată de o curba, apoi trebuie să urci un deal să ajungi iar pe platou spre releul Băleni. Dar am noroc, în sat este mai dos şi nu sunt troiene şi deşi este nins merg fără probleme. În maşină este cald şi plăcut sper să nu trebuiască să dau la lopată. Aproape de Vârlezi dau peste cei de la Drumuri cu două utilaje cu care curăţă drumul. Opresc şi îi întreb de drum şi-mi zic ca se poate merge pe drumul naţional pe care l-au curățat de când a început ninsoarea, dar n-au intrat pe drumurile laterale judeţene care sunt ale Consiliului Judeţean. Dar de mers se merge, prin unele locuri mai greu, prin altele mai bine, dar mă apropii de ţintă. Dacă nu pot răzbi mai mult mă opresc la o vara de-a mea care este medic de familie la Drăgușeni. Nu a fost cazul şi după aproape 3 ore de la plecare intru triumfător în Rădeşti. Tot satul este pustiu şi întunecat nici n-am pe cine să întreb ce şi cum, Mă opresc la dispensar dar şi acolo este închis şi întuneric, aşa că plec prin sat să găsesc vreo cârciumă deschisă. Pe drum văd o lumină la o casă şi bat la poartă în lătratul câinilor din uliţă. Iese un om cu o lanternă şi după ce-i povestesc care-i scopul vizitei mele nocturne mă îndrumă spre locuinţa sorei de la dispensarul din sat şi se oferă să o sune să iasă la poartă cu o lumină. După o jumătate de oră de ars benzina prin sat ajung în fața sorei medicale care mă primește în bucătăria casei și care-mi spune despre ce-a fost vorba: n-au fost 10 copii ci doar doi, din aceeași familie care s-au plâns de burtă şi au vărsat. N-a fost azi ci ieri şi a chemat Salvarea care i-a internat la spitalul din Bârlad cu mama lor cu tot. Azi dimineață la școală învățătoarea le-a spus la copii de cei doi internaţi şi i-a întrebat pe toţi dacă-i doare burtica, dacă se simt rău şi mai mulţi copii au zis da şi i-a trimis doamna la dispensar, dar n-a avut niciunul nimic, i-a trimis sora acasă dupa vreo oră. Deci cei zece apostoli au fost trei, Gavrila şi Matei! Îi cer scuze femeii pentru deranj la ora aia târzie şi dacă tot am ajuns până aici dau o fuga la Bârlad care-i la douăzeci şi ceva de kilometri să mă lămuresc. La spital aflu că cei doi copii au fost transferaţi la spitalul de copii din Vaslui, asa că poa' să ningă, poa' să plouă, unde a mers suta de kilometri mai încap 50 până la Vaslui şi deşi ninge, ninge mai liniştit decât în Câmpia Cuvurluiului. Îmi sun din nou şeful şi-l pun la curent şi-mi zice să-l caut pe directorul spitalului de copii care i-a fost coleg de secundariat şi daca am vreo nevoie să-l sun. Am nevoie de o cafea aşa că la intrarea în Vaslui mă opresc şi beau o cafea la un han plin de clienţi şi de fum apoi parchez în faţa spitalului şi dau să intru. Un paznic autoritar mă asculta si îmi cere să mă legitimez şi scot legitimaţia de inspector de stat în Ministerul Sănătăţii şi tipul dă un telefon să vină cineva după mine să mă conducă. Durează destul până vine o infirmieră să mă ducă pe secţie timp în care tot spitalul intră în agitaţie şi activitate pe care o recunosc după coridoarele umede abia spălate şi mirosul puternic de clor care vine din grupurile sanitare. Pe secţie vine şi medicul de gardă, o doamnă doctor pediatru trezită din somn. Nu știe cazul, nu sunt pacienţii ei, ea a preluat garda şi atât. Îi cer frumos foile de observaţie ale celor doi copii şi mă uit prin ele, nu este nimic patologic care să-mi atragă atenţia, doar un bilet de trimitere de la spitalul Bârlad al copilului cel mai mic care are câteva analize sumare din care una îmi atrage atenţia: urina intens hipercromă, dar cu urobilinogen normal. Mă uit în analizele de urina de la Vaslui şi sunt normale. Nu ma dumiresc, iar între timp doctoriţa pediatră pleacă la o urgenţă, aşa că o rog pe asistenta de pe secţie să o cheme pe mama copiilor să stăm de vorbă. O face, nu înainte de a o informa pe mamă că a venit un domn inspector tocmai de la Galaţi pentru ea şi copiii ei, aşa că atunci când intră în cabinet o bufneşte plânsul: 

-N-am ştiut dom' doctor ce i-au dat ăia mai mari, mi-au ascuns dracii ăia şi nu mi-au spus, iar ăştia mai mici au crezut că sunt bomboane şi le-au mâncat! 

- Ce-au mâncat? 

- Pastilele alea. 

- Ce pastile? 

- Alea de le-au dat la şcoală, cu vopsăle.

- Cu ce? 

- Pastile cu vopsăle, li-o dat la scoală rechizite da' şi pensuli şi vopsăle şi aştia mici o crezut că sunt bomboane şi li-o mâncat. Şi-o vărsat şi i-am dus la dispensar şi ni-o luat Salvarea.

- Amândoi?

- Amândoi, da' cel mic o mâncat mai multe. Şi-o vărsat mai mult şi m-am speriet că o vărsat roş.

O pun să-mi descrie "vopsălili" şi după ce-şi şterge ochii şi-şi suflă nasul îmi descrie în amănunt o cutie cu acuarele pe care o primiseră de la şcoală copii ei cu două zile înainte şi din care cei mari le-au dat şi la cei mici, sau doar cei mici crezând că sunt bomboane le-au mâncat. Plec din spital şi mă urc în maşină, La ştiri spune că se circula cu dificultate pe şoselele din sud-estul ţării de parcă ar fi fost vreunul pe acolo să vadă, aşa că o iau pe alt drum nu prin Bârlad-Cuca ci spre Tecuci care nu are atât de multe dealuri şi văi. Ninge dar şoseaua este totuşi călcată şi de alte mașini aşa că pot merge chiar şi cu viteza a patra pe unele porţiuni unde-i mai uscat. Aproape de Tecuci ninsoare devine lapoviţă şi pe la Lieşti începe să apară polei aşa că merg atent şi încet şi asta consumă multa benzină şi ca să nu fac "pana prostului" în miezul unei nopţi de iarnă, la benzinaria de la Independenţa fac plinul la Tacuma să n-am surprize. E prea târziu să mai sun pe cineva, aşa că las maşina în faţa blocului şi intru tiptil în casă. Aşa era viaţa de epidemiolog.

Ce-ar fi dacă?

Cum ar fi ca spitalele și-ar face singure pâine nu să cumpere de la firmele de partid? 

Cum ar fi ca spitalele să-ți ambaleze mâncarea pe câte ți-o dau fără s-o trântească pe o farfurie soioasă? 

Cum ar fi dacă la spital ai primi tacâmuri și veselă sterilizată și preambalată? 

Cum ar fi dacă ai putea să optezi pentru meniul pe care spitalul ți-l oferă? 

Cum ar fi dacă spitalele ar pune la dispoziția pacienților săpun, hârtie igienica, dezinfectant de mâini? 

Cum ar fi dacă salariile personalului medical ar fi la fel ca "afará"? Cum ar fi dacă ministrul Sănătaţii nu ar fi politician abonat la banii Big Pharma și pui de securist? 

Cum ar fi dacă secretarul de stat din Ministerul Sănătății nu ar fi urmărit penal pentru neglijență în serviciu urmată de moartea unor sugari infectați în spitalul Suceava pe care-l administra? 

Cum ar fi dacă nu ar trebui să dai șpăgi la medici pentru internări și intervenții chirurgicale? 

Ce-ar fi dacă s-ar reduce numărul celor care "beneficiază dar nu cotizează" la asigurările sociale de sănătate? 

Cum ar fi dacă am avea o singură casă de sănatate și pentru parlamentari și pentru populime și pentru militari și pentru civili și pentru magistrați și pentru pălmași? 

Ce-ar fi să avem din nou policlinici și nu anexe ambulatorii ale spitalelor? 

Ce-ar fi dacă medicii ar trebui să aleagă ori la stat ori la privat? 

Cum ar fi să avem alegeri pentru Adunarea Generală a Casei Naționale de Sănătate și nu numiri de la partide și sindicate? 

Cum ar fi ca banii Casei Naționale de Sănătate să nu mai fie în bugetul "consolidat" al statului? 

Ar fi bine.

Orice medicament primit de pacient are codul de bare al bolnavului.

Toaleta de spital.

Toaleta de spital.

Instrumentele de lucru ale asistentei: pupitrul cu laptop ßi masa de tratamente.

Instrumentele de lucru ale asistentelor: laptop şi masa de tratamente.

Gustare de la ora 10.

Au dispărut "cuierele" de agăţat perfuziile pe care nimeni nu le mai păzeşte.

Mic dejun la spital.

Nelipsita cheie de desfăcut capace.

Codul de bare al pacientului: analizele, probele biologice, medicamentele, procedurile se efectuează doar scanând codul de bare.

Fiecare pat are telefon cu număr propriu de interior şi ecran multimedia: filme, ştiri, dosarul medical propriu, chiar si Netflix.

Dosarul medical pe care-l vezi pe televizorul din cameră sau pe telefon prin aplicația disponibilă gratuit si prin care se fac plăți, se dau rețete, investigații se fac programări, invitații şi poţi vedea absolut tot trecutul tău medical şi investigațiile efectuate.

Programele de știri (o parte).

Toaleta de spital.

Mânuși pentru toate mărimile, la discreție.

Cutiile cu deşeuri periculoase au 10-15 litri.

Recoltor pentru coprocultură.

Curtea spitalului, poți ieşi la cofetărie, la restaurant sau pur si simplu la soare.

Chipuri de daci pe un sarcofag roman de la vila Medici de lângă Florența.

    O plimbare prin Toscana îți poate oferi mereu surprize plăcute: peisaje atrăgătoare cu livezi de măslini, vii şi pâlcuri de chiparoși şi pini, sate uitate de Dumnezeu care par din Evul Mediu dacă n-ai observa stâlpii de curent electric sau maşinile parcate în curţi, biserici de piatră vechi de o mie de ani, ruine etrusce, romane sau medievale. Pare că totul este încremenit ca pe vremea lui Gautier care vizitase Italia cu 170 de ani înainte. Vizitând o vilă superbă din localitatea Poggio a Caiano, construită pentru Lorenzo de Medici „Il Magnifico” în 1480 de arhitectul Giuliano de Sangallo, am avut parte de o surpriză plăcută. Considerată prima construcţie renascentistă, care înlocuia casele de tip turn masive şi bine ferecate cum sunt cele din Florenţa, pe care Henry Moore le-a numit „locuinţe pușcării” cu o locuinţă de tip roman, deschisă şi încadrată în natură, Villa Mediceea este înconjurată de un parc imens cu arbori seculari, străbătut de alei umbrite de garduri vii de dafin şi o grădină cu ghivece uriașe de citrice.                                              Chiar la intrarea în muzeul adăpostit de aceasta construcție se găsesc trei sarcofage din epoca romană. Despre originea lor sunt mai multe teorii, unii presupunând că ele au fost găsite la excavarea terenului pentru construirea locuinței, alţii că au fost achiziționate de familia de Medici, mare iubitoare de artă şi protectoare a artiștilor. De departe cel mai interesant dintre sarcofage este cel cu scene din războaiele cu barbarii din secolul I d. H. care prezintă aspecte din viața unui general roman.                                      Pe latura stânga a sarcofagului sunt prezentate trei personaje: un soldat roman angajat într-o luptă cu un barbar tânăr, care sare în apărarea unui barbar mai în vârstă, probabil rănit, căzut la picioarele celor doi luptători. Romanul este în plin atac cu sabia ridicată deasupra capului, în timp ce cu mâna stângă strânge scutul. Barbarul cel tânăr este cu bustul gol, capul neacoperit, nu poartă barbă şi se apară cu un scut iar în mâna dreapta poartă un pumnal scurt. Personajul cel mai interesant este militarul barbar căzut la pământ. El poartă o bonetă frigiană din care iese o claie de păr, poartă barbă, o togă cu falduri îi atârnă până la jumătatea pulpelor şi este înarmat cu o sabie scurta cu vârf îndoit în care recunoaștem o sabie dacică sica. Scutul rotund bogat ornamentat este căzut la picioarele lui, iar mâna stângă în care l-a ținut pare să ridice o năframă ca şi cum s-ar preda. Ținuta, aspectul, echipamentul, toate conduc spre ideea ca avem de-a face cu reprezentarea unui membru al clasei tarabostes sau pileati aristocrația dacică din care se recrutau conducătorii militari şi preoții. În spatele soldatului roman se răsfrânge de pe partea din faţă a sarcofagului aripa zeiţei Victoria.

      Pe latura principală a sarcofagului sunt mai multe scene care decurg una din alta de la stânga la dreapta. Tabloul principal este reprezentat de un militar roman cu grad înalt, probabil un general, îmbrăcat în lorica peste care atârnă o togă bogată, care stă aşezat pe un scaun militar pliant stella castrensis, identic cu scaunul reprezentat pe Columnă pe care stă împăratul Traian când primeşte onorurile soldaţilor săi. Personajul este încadrat de două figuri, una masculină în spate, probabil un lictor, alta feminină probabil zeiţa bunăstării şi siguranţei Salus, care ţine în mâna capătul unui lanţ de care sunt legaţi prizonieri barbari. Mult în spatele personajului principal ocupând colţul stâng al sarcofagului se găsește zeița Victoria. Prizonierii barbari sunt reprezentaţi ca o familie formată dintr-un copil aplecat la picioarele învingătorului implorând îndurare, mama sa aplecată umil împinsă din spate de un alt roman şi tatăl cu mâinile legate la spate, capul acoperit de boneta frigiană şi corpul frânt din mijloc. Un alt barbar tânăr complet gol legat cu mâinile la spate stă lateral de învingător observând scena. Scenele următoare reprezintă mulțumirea adusă zeilor de războinicul învingător care sacrifica un taur în fața unui templu bogat împodobit pe care se distinge capiteliu de coloană corintic. Tabloul următor este reprezentat de o pereche, probabil generalul roman din scenele precedente însoțit de o femeie şi înconjurat de mai multe personaje mitice: Cupido, Himeneu şi o altă zeitate care-i cuprinde pe amândoi cu vălul său.    

    Latura dreaptă a sarcofagului este parțial distrusă, dar se poate recunoaște în basorelief scena îmbăierii unui copil, probabil cel rezultat din căsătoria de pe faţa principală a sarcofagului. Copilul este asistat de patru personaje feminine, probabil mama şi alte rude, sau zeități.  

     Pe scurt sarcofagul povestește viața celui răposat, un general roman învingător în luptele cu barbarii pe care îi aduce din război ca sclavi, care mulțumește zeilor printr-un sacrificiu şi este binecuvântat de aceștia cu dragostea unei femei şi cu un urmaş.                    Dincolo de povestea posibilă ale reprezentărilor de pe sarcofag un lucru este cert: barbarii sunt daci identificabili prin doua elemente: arma sica cât şi prin căciula ţuguiată răsfrântă în faţă numită frigiană.

CAMENBERT ŞI UNIVERSIADA 1981

 În anul 1977 eram student la facultatea de medicină din Tg, Mureș şi conform tradiției a trebuit să organizam „Seara anului”, o manifestare artistică care includea piese ale „brigăzii artistice” cu glume, poante, ironii şi cântecele la moda adaptate şi transformate cu specificul local. Cum eram printre cei mai cu experiență din anul meu şi pentru că m-am implicat serios încă de la început, colegii m-au desemnat spontan lider de grup şi ca atare organizator de eveniment. Şi nu era uşor, trebuiau selectate textele altor „brigăzi” din alți ani, eventual adaptate, scrise texte noi, organizare de repetiții, planificarea serii, a discotecii, lista invitaților etc. De la început am avut norocul să colaboram cu un actor de la teatrul de păpuşi din Tg. Mureş, regretatul domn Sandu Perghe, tatăl colegului nostru cu același nume. Mișcare scenică, dicție, mimică, atitudine, toate au intrat pe mâna lui şi le-a șlefuit cum știa el mai bine. Am fost încântați de tehnica lui şi de faptul ca ne punea serios la muncă. Personal m-a determinat să fac câteva texte originale pentru care am muncit mai multe nopţi la rând. Băieţii de la mine din an (Didi Dâmboiu din Făgăraș, Ghiţă Farcaș din Valea Gurghiului şi alţii au avut iniţiativa să danseze o „feciorească”, trecând cu graţie de la cea din Mărginime la cea de pe Valea Mureşului. De nivel egal cu prestația dansatorilor de la secţia româna a fost şi ceardaşul colegilor de la secţia maghiară, la ambele dansuri lumea s-a ridicat în picioare să aplaude dansatorii transpiraţi.                                                              Cum seara anului fusese planificată pe 1 decembrie, pe lângă brigada artistica trebuia să ținem în mod obligatoriu la introducerea serbării un „Montaj literar patriotic” cu ceva cântece şi strofe de literatura patriotică națională. Am profitat de eveniment şi ca să ne distrăm, căci aveam printre invitați şi cadre didactice de la secţia maghiară, printre care erau unii din curentul underground naționalist maghiar, am decis de comun acord şi în secret că îi vom face să danseze „Hora Unirii”. În acest scop ne-am împărţit profesorii între noi, fetele să cheme în horă profesorii şi noi băieții tovarăşele profesoare, dar aşa şi români şi unguri, să nu de-a de bănuit că ținta noastră erau cei care aveau alergie la data de 1 decembrie 1918. Spectacolul în sine a avut mare succes brigada de asemenea şi au dansat hora unirii scrâșnind din dinți şi profesorii cunoscuți ca naționaliști din U.M.F. Tg. Mureș, cei care aveau să fie la rădăcina râului din 19-22 martie 1989 de la Tg. Mureș. După serbare conferențiarul de biofizică Nelu Nicolaescu îndrumătorul nostru de an căruia îi dedicasem un cântec la sfârșitul serbării pe Marșul lui Iancu („Iancule mare, Bravule tare”) ne-a invitat pe toţi la restaurantul „Mureșul”, vârful alimentației publice mureșene, unde am continuat distracția până la închidere.                                                De la organizarea acestei serbări mi s-a tras pe urmă alegerea mea ca vicepreședinte cu activitatea cultural educativa pe an, apoi pe Facultatea de Medicină şi bineînțeles în anul 3 de facultate responsabilitatea organizării tradiționalului „Bal al Bobocilor” pentru studenţii din anul I. Am lucrat la programul balului bobocilor mai multe luni, implicând şi colegi de la secţia maghiară si am beneficiat din nou de pregătirea cu domnul Perghe. Repetiţii, program, texte toate trebuia vizate de o comisie universitară formată din profesorii de ştiinţe sociale şi câţiva studenți cu responsabilităţi pe linie culturală, comisie care avea rol inclusiv de cenzurarea textelor. În acea comisie al cărui rezultat final trecea şi pe la securistul universității trebuia să te baţi pentru textele tale să nu iasă hăbucite. Oricum noi eram înţeleşi, chiar daca ni se cenzurau anumite pasaje, le repetam pe ascuns şi la bal le cântam sau prezentam cum doream noi, Specificul balului bobocilor era că fiind în anul 3 de facultate puteai să faci mișto de profesorii din anii preclinici cu care nu mai aveai treabă şi să le scoţi în relief defectele, tabieturile, slăbiciunile. Toţi doreau sa fie luaţi în seamă, dacă nu erai „înţepat” la Balul Bobocilor, însemna că nu exiști, că nu ai însemnat mare lucru pentru studenți, ceea ce era grav. Astfel de exemplu am aflat şi din programele balului din alţi ani că profesorii noştri de sport, ambii etnici maghiari, nu erau niciodată pomeniţi şi am dorit să schimbăm asta, aşa că împreună cu Sandu Perghe jr. am interpretat o sceneta în limba maghiară în care noi eram cei doi profesori care in lipsa studenților care nu veneau la ore, făceau sport singuri („A torna csapat”-Echipa de gimnastică). Pentru asta am învățat câteva replici în limba maghiară. Balul bobocilor a avut multe momente remarcabile, multe din ele rămase în istoria şi tradiția facultăţii. De exemplu aveam un profesor de anatomie Seres Sturm Ludovic, destul de sever şi cam fustangiu. Am compus un text de 2 pagini format din cuvinte toate începând cu litera S („Studenţii studiază sistemul sanguin. Seres Sturm studiază studentele...etc.). La prima citire toată echipa era pe burtă, iar domnul Perghe a decis ca textul este prea bun pentru a fi citit de mine şi i l-a încredințat lui Sandu care era puţin sâsâit ca să-l recite ca atare. A ieşit foarte tare. Alte momente remarcabile au fost cele în care eu şi Sandu imitam niște colegi care-şi petreceau toata ziua la braseria „Universităţii” din campus, („Biochimie la braserie”), sau cântecelul „Of, of, lame of, nu va vad la microscop mai lame”: apropos de lamele de la histologie pe care trebuia să le recunoaștem pentru examen practic. L-am ironizat şi pe decanul facultății care avea o atitudine autoritară, pe profesoara de biochimie care era exagerată cu formulele ei kilometrice, pe administratorii de la cantină: „lame de microscop subţiri ca salamul de la cantină” (text cenzurat dar pe care noi l-am spus la bal), autogospodarirea din cămine şi cantină etc.                        Succesul balului bobocilor mi-a mai atras o promovare în organizația studențească: am fost nominalizat candidat la funcţia de vicepreședinte cu activitatea culturală pe Centrul Universitar Tg. Mureș care cuprindea toate formele de învățământ universitar din oraș: Institutul de Medicină şi Farmacie, Facultatea de teatru, Institutul Pedagogic şi Tehnic (subingineri). Ședința de alegeri a avut loc cu participarea staff-lui U.T.C. din municipiu şi județ şi cu participarea tovarășului Tudor Mohora secretarul general a Uniuni Asociaţiei Studenților Comuniști din România. În partea în care se prezenta darea de seamă a activității fostului Comitet pe Centru Universitar, Mohora şi cu cei doi secretari UTC din Mureș ne-a chemat pe toți candidații într-o cameră să ne cunoască, după care a început să citească o listă:                                                                -    Szabo Bela: vicepreședinte sport turism-P.A.P. (pregătire pentru apărarea patriei). Bela a fost şeful nostru de promoţie şi este acum profesor de obstetrică ginecologie la U.M.F. Tg. Mureș . A avut toată facultatea numai note de zece la examene, numai un răutăcios de la Medicina Socială-celebru Farkas Janos, ia dat nota 9, motive care ne-a revoltat pe toţi care-l cunoșteam pe Bela din cămin. Era un tip care știa toți studenții din facultate peste 1500, cu nume, localitate de proveniență şi o groază de detalii. Bela a fost omul cu cea mai formidabilă memorie din câţi am cunoscut vreodată, pentru el sesiunea nu exista, mergea la fotbal înainte de examene când noi transpirat de atâta buchisit. 

-    Enciulescu Constantin: vicepreședinte cu activitatea profesională. Titi Enciulescu era probabil cel mai citit dintre noi toţi. Student serios, regățean de loc de la Urziceni, Titi era la curent cu ultimele apariții din librării mai ales cele din literatura „obsedantului deceniu” aşa că vânam împreună cărțile apărute şi ne înștiințam reciproc. Îmi aduc aminte că la un curs a venit Titi la mine şi m-a întrebat dacă am luat cartea: „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. Am râs şi i-am zis că „pe cel mai iubit îl văd seară de seară la televizor”. A râs şi m-a lămurit imediat despre ce este vorba, așa ca după cursuri am plecat glonț la Librăria Universitară, dar toate volumele se epuizaseră. Am așteptat luni de zile să apară alta ediție, care a apărut cenzurata în unele pârți şi abia peste ani de zile am reușit să cumpăr ediția princeps. Titi Enciulescu este profesor de anatomie la U.M.F. Tg, Mureş.                      

-     Monica Ristea: vicepreședinte cultural- educativ. Eu am rămas mască. O știam pe Monica, era studentă la teatru, făcuse liceul Papiu împreuna cu nevastă-mea şi stătea pe aceeași stradă cu noi. Mama ei era vicepreședinta Comitetului Județean de Partid pe județul Mureș cu probleme organizatorice, aşa că secretarii U.T.C. de la Mureș se hotărâseră să-i facă o bucurie şi s-o introducă pe Monica pe linia cadrelor de partid. Văzând că îmi cade fața Mohora m-a consolat:      -      Tovarăşul Popa am auzit că sunteți un student energic şi bun organizator, aşa ca am pus-o pe domnișoara Ristea la cultural, iar mata ai să te ocupi cu propagandă. Habar nu aveam ce-i aia propaganda, aşa că m-am bosumflat. M-a văzut prim secretarul U.TC. pe judeţ şi mi-a făcut semn să stau cu el de vorbă după ședință. Am fost aleşi toţi în unanimitate cum se făcea pe atunci. M-a luat secretarul U.T.C. la braţ în timp ce traversam Piaţa Trandafirilor spre Restaurantul Mureşul la „masa festivă”.                                        -       Doctore, (aşa ne spuneau studenților din anii mai mari), eu am făcut propagandă ani de zile şi e mai simplu ca orice. Învăţământul politico-ideologic de partid este obligatoriu, îl faci sau nu-l faci important este să stai perfect cu hârtiile: convocator, procese verbale de instruire, dări de seama la fiecare trimestru şi anuale. Nu vine nimeni să întrebe studenţii ce-a zis Nea Nicu la nu ştiu ce congres. Iar daca ar trebui să vina cineva am fi noi de la judeţ. Aşa că mănâncă mâncarea de protocol a celor de la judeţ şi bea vinul de Târnave după care am umblat vreo doua zile pe la Nadeş şi lasă supărarea. E mai uşor la propaganda ca oriunde şi fiindcă aveai caracterizarea de bun organizator Mohora a zis să te punem la propagandă pe tine şi nu pe ceilalţi. Szabo e ungur, Enciulescu e prea filozof, aşa că te-am popit pe tine.                                                            Aşa am ajuns la propagandă. Primeam o tematică lunară de la C.U.A.S.C.R. şi o distribuiam celor trei vicepreşedinţi de institute, iar ei o dădeau mai departe pe facultăți. La medicină aveam vicepreședinte un student constănțean armean care era un tip organizat şi distribuia cu repeziciune la mediciná, farmacie şi stomatologie tematica şi într-o săptămână aduna procesele verbale şi tot ce era nevoie şi mi le trimitea. Cel mai greu era la Teatru, artiștii erau mai comozi, mai puturoși, aveam câțiva în cămin care se sculau pe la ora 11, că ei aveau repetiții noaptea târziu după spectacole. Îl știam mai bine de la cantină şi cămin pe Dan Glasu şi pe el îl mai rugam să le zică la colegi să-mi trimită materialele. De cultură s-a ales praful, Monica a primit un rol în serialul „Lumini şi umbre” şi în următorii doi ani a fost mai mult plecată.                                               Şi acum să povestesc de  Camembert.                                                        În 1981 Partidul Comunist decide să dea o lovitură de imagine pentru România, organizând Universiada, un fel de olimpiadă numai pentru studenţi. Ca să păstreze aparența unei democrații partidul a decis să pară democratica alegerea lui Nicu Ceauşescu drept preşedintele Comitetului de Organizare a Universiadei şi a decis convocarea unei conferinţe de alegeri la Bucuresti. Probabil vulpoi mai bătrâni, preşedintele Centrului universitar Tg. Mureş: Oltean Galafteon (profesor universitar Clinica Medicala 1, Tg. Mureş, Hematologie) şi secretarul Gyury Mulfay (profesor universitar la Clinica O.R.L. Tg. Mureş) m-au delegat pe mine să particip la conferinţă. Când am ajuns la centru universitar pentru delegație aveam deja bilet de avion pentru a doua zi, bani de diurnă, eventual de hotel, sau dacă nu de vagon de dormit. În viteza cea mai mare am făcut unele pregătiri si deşi soţia era gravidă am plecat la chemarea partidului echipat cu costumul meu de-a gata, cămaşa şi cravată. A fost primul meu zbor cu avionul. Socrul meu care făcea lunar drumuri la București cu avionul îmi spusese că dacă nu prea mă simt bine să cer un coniac cá avionul era singurul loc din România unde se vindea băutură înainte de ora 10. Avionul era unul rusesc cu elice cred că Antonov- An 24 şi la trecerea Carpaţilor de la golurile de aer n-am mai rezistat şi am cerut un coniac stewardesei. Mi l-a adus împreună cu o cafea din partea casei pe care am vărsat-o în mâneca hainei peste manşeta cămăşii albe. Coniacul l-am salvat, dar prima grija a mea atunci când am ajuns la aeroportul Băneasa a fost să mă închid într-o toaleta si să-mi suflec la coate mâneca pătată.                                                                                     Conferința se desfășura la Palatul Națiunilor Unite, în cartierul Primăverii, o vilă superbă cu o grădină frumoasă şi o sală de festivități cu un șemineu uriaș cu o placă masivă anti scântei din bronz pe care era un basorelief cu asediul Constantinopolului. Sala era plină de studenți şi elevi U.T.C.-ști din toată ţara şi de câţiva organizatori printre care şi 2-3 profesori universitari cunoscuți. Cred că am stat vreo două ore până a venit Nicu Ceauşescu. Era cam de vârsta mea, elegant cu un costum de haine deschis la culoare, cu părul destul de mare. Aroganța i se vedea din priviri, a trecut lent printre noi şi a luat loc la prezidiu cu o privire absenta la ceea ce se întâmpla în jur, verificând mereu ceasul scump de la mână. Un profesor universitar începu tirada despre Universiadă, Popor, Ceauşescu, România etc. cu limbajul de lemn al anilor aceea, când Nicu s-a trezit din amorţeală şi l-a oprit:                                   -          -     Dom’ profesor lăsaţi-l pe tata să se odihnească, haideţi să facem ce trebuie aici că şi oamenilor ăstora le-o fi foame de mâncare şi nu de lozinci! Profesorul îngheță pe loc, dar relua:                         -          -     Tovarăşi propunem pentru funcţia de preşedintele al Comitetului de organizare a Universiadei Bucureşti pe tovarăşul Secretar General al Uniunii Tineretului Comunist din Romania, Nicu Ceauşescu! Cine este pentru? O pădure de mâini s-a înălțat imediat, în timp de alte zeci de perechi de mâini au început să aplaude. Nicu a bălmăjit ceva a mulţumiri în aplauzele asistenţei şi a plecat imediat lăsându-ne cu gura căscată. Noroc cu alţi organizatori care ne-au anunţat că avem la dispoziţie afara câteva autocare care să ne ducă la masă. Ne-am urcat în autocarele O.N.T. Carpaţi care ne-au dus pe strada Oneşti unde era Sediul C.C. al U.T.C., la masă la cantina subterană a Comitetului Central al Partidului. Binenţeles că erau mai multe restaurante la acel nivel, pe noi ne-au dus la „plimbă tava”. Dar şi acolo mâncarea era foarte bună comparativ cu cea de la cantina studențească şi în plus erau ceva brânzeturi la vânzare, țigări bulgărești, Pepsi şi Cico. M-am repezit şi am luat două cutii cu brânză Camembert şi un carton de BT. Dacă mâncarea era moka pe baza delegaţiei la conferinţă, țigările şi brânza erau la un preț de magazin. Am plecat de la cantină bucuros pe jos până-n Brezoianu la agenţia de voiaj unde mi-am luat bilet la vagonul de dormit pentru Tg.Mureş, apoi am plecat la plimbare prin oraş. Aveam toată după amiaza la dispoziţie, trenul meu plecând după ora 22. Cred că am văzut şi un film undeva pe Bulevard, ceva de Sergiu Nicolaescu. Seara după ce am mâncat ca de obicei în pasajul Victoria o pereche de crenvurști cu muștar am plecat agale spre gară unde am mai pierdut timp căscând gura la trenuri şi la vitrine. În vagonul de dormit în compartimentul meu mai era un călător mai în vârstă, un tip cam scrobit, care de cum a pornit trenul s-a mutat în vagonul restaurant. Eu am fumat vreo doua țigări apoi m-am dus la culcare. Târziu am auzit uşa compartimentului deschizându-se şi pe celălalt călător foindu-se şi mormăind ceva despre miros, apoi deschizând larg fereastra de la compartiment. M-am mai trezit o dată când a deschis uşa şi a început să-i povestească ceva însoțitorului de vagon, apoi şi-a luat lucrurile şi s-a mutat în alt compartiment. Am ajuns cu bine la Tg. Mureș acasă şi primul lucru când am ajuns acasă a fost să arăt soţiei achiziţiile mele.                                                            -          Măi tati dar ce brânza este asta, cam miroase? Nu-i stricată?    -          Cum să fie stricată? Am luat-o de la cantina partidului! Poate aşa miroase ea. M-am lămurit că nu cumpărasem brânza topită la cutie ci o brânză cu mucegai alb destul de mirositoare. Deşi pare incredibil pe vremea lui Ceauşescu în România se producea Camembert, Rochefort, bere Tuborg şi alte fineţuri, de exemplu Parmigiano, acesta din urma chiar la Galaţi la I.C.I.L. unde se matura 2 ani apoi roatele de caşcaval erau trimise in Italia, marcate ca cele originale şi vândute la fraieri. Dar cea mai mare opozitie la achiziţia mea a fost din partea socrului meu care atunci când a deschis frigiderul să-şi ia ceva de băut a fost izbit de mirosul puternic al brânzei plimbate o zi întreagă prin Bucureşti:                                       -       Măi Emile, fă ceva cu brânza asta care miroase a picioare nespălate că mi-ai împuţit frigiderul! Atunci mi-a căzut fisa că bietul călător se mutase în alt compartiment din cauza mirosului care aducea a picioare nespălate, deşi cred că mai degrabă alte brânzeturi au astfel de miros decât Camembert. N-am avut ce face cu ea. Am început să mănânc din ea dar era greu, brânza era onctuoasă, lipicioasă şi chiar mirosea puternic. De atunci am mâncat multe alte feluri de brânze puturoase, cu diverse mucegaiuri, dar parca acel Camembert „Made in Romania” mi-a rămas în memorie şi abia când am fost în patria lui adevărata Normandia m-am împrietenit din nou cu el.                                                                                                            Brânza a avut totuşi parte de o destinaţie specială. Citisem undeva că peştii sunt atraşi de mirosul de brânza stricată, aşa ca împreună cu prietenul şi colegul meu de pescuit Bandy am folosit-o drept momeala la pescuit la Mureș. N-am prins noi somnul uriaş, dar vreo câteva moace tot am luat şi cred că Bandy a prins chiar şi o mreană mică, cel puţin aşa zicea el, că eu peşte din ăla nu văzusem până atunci în Dunărea mea.