Legile carantinei acum 190 de ani în Moldova

REGULAMENTUL ORGANIC AL MOLDOVEI, CAP. VI.

REGLEMENTUL CARANTINELOR, SECTIA IV

Despre călcările legiuirilor carantinii și pedeapsa lor.

Art. 204. Acei ce vor călca legiuirile carantinii se vor pedepsi în chipul următor după ce o va înplini, trimes pe viață la ocnă.

Dacă cineva ar aduce în Moldova mărfuri pe ascuns sau alte lucruri, atunce îndoită vina de controbant și de călcarea cordonului se va pedepsi prin confiscația lucrurilor prinse, iar călcătoriul cordonului va fi osândit la ocnă pe viață.

Acela ce va ascunde vreun lucru și se va dovedi în cursul facerii carantinii, se va supune la o nouă carantină, socotitä din zioa când se va dovedi în această călcare.

  Acei ce s-ar atinge de o persoană sau de un lucru aflători în carantinä, precum și lucrurile atinse de un călător ce ar intra în carantinä, asăminea să vor supune la o nouà carantină;

   Intâmplându-se ca neștine sä ispitească a călca legiuirile carantinii sau cordonul și carile după poftorita amelițare de cätre jandarm nu s-ar trage îndărăpt, atunce jandarmul va fi înputernicit a înpușca pe acest călător.

Art. 205.Călcările legiuirilor carantinii făcute de către dregătorii ei sânt de doă feluri:

1. Cele întâi făcute cu înadins și cu scopos a vreunui interes ;

2. Iar cele de al doile care urmează din lenevire,

Art. 206. Sant socotiți vinovați a felului întâi :

   Dregătoriul carantinii ce ar lăsa să treacă un călător sau mărfuri, fără a-1 supune la regulile carantinii orânduite,

    Jandarmul sau pichetul sträjii pământești, carile, după ce va opri pe un călător ce s-ar ispiti a trece pe furiș cordonul, 1-ar lăsa să treacă înnainte fără a-1 trimite la cea mai aproape cantoră a carantinii.

Art. 207. Sânt socotiți vinovați de feliul al doilea:

a) Slujitorii carantinii cari ar lăsa să treacă marfa și după înplinirea zililor rânduite carantinii, însă carele necurățindu-se destul, ar pricinui vreo intâmplare de molipsire.

b). Jandarmul sau pichetul carele ar lăsa vreun punct slobod pe unde să se poatä comunicarisi.

Art. 208. Calcătorii feliului întâi se vor pedepsi de moarte.

Art. 209. Dregătorii cei mari ce s-ar fi dovedit de vinovați în călcarea

feliului al doile se vor scoate din slujbă și se va declărui nevrednici de a mai intra în dregătorii.

Dregätorii mai mici se vor pedepsi trupește.

Art. 210. Pentru orice nedreptate ce ar urma din partea dregătorilor carantinii sau a slujbașului cordonului, vor fi scoși din slujba și  îndatoriți a plăti părții înstrâmbătățite îndoitul pagubii ce ar fi suferit.

Carantinele în epoca Principatelor

Prin Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, s-au impus măsuri de organizare sanitară de inspiraţie occidentală, care prevedeau printre altele instituirea sistemului carantinelor pe linia Dunării, prin „Legea poliţiilor de ciumă”, precum şi a unor servicii de sănătate publică, compuse dintr-un medic şi un chirurg în oraşele mari, inclusiv la Galaţi. Cordonul de carantină al Moldovei era întins între gura Siretului şi gura Prutului şi cuprindea 32 de posturi de supraveghere a circulaţiei pe fluviu şi o carantină de gradul I în portul Galaţi. Utilitatea carantinelor a fost probată de epidemia de ciumă din 1837 care a făcut nenumărate victime pe malul drept al Dunării, dar care nu s-a propagat în principate. Tot ca urmare a Regulamentului Organic, în 1832 la Galaţi se înfiinţează Spitalul Militar. În acelaşi an se înfiinţează şi Spitalul Militar din Brăila. Carantina din acest oraş fusese instituită în 1829 odată cu alte carantine de pe Dunare: Piua Pietrei, (oraşul Giurgeni de astazi), Călăraşi, Giurgiu, Zimnicea, Izlaz, Calafat, Cladova şi Vârciorova.
Strada pe care se găsea linia de carantinare din Brăila mai exista şi astazi, ea întinzându-se de la Vadul Căzărmii pâna la ieşirea spre Galaţi, trecând prin spatele reprezentanţei Toyota.
Ce cuprindeau carantinele? Spre deosebire de carantinele din Evul Mediu care erau amenajate pe insule la intrarea în porturi, sau în lazarete aflate în afara cetaţilor şi care găzduiau pe durate limitate de timp călătorii şi mărfurile lor pentru a impiedica pătrunderea pe teritorii receptive a unor bolnavi de boli infecţioase, carantinele instituite prin regulamentele organice aveau misiunea de a împiedica sub orice chip acostarea pe malul românesc a navelor şi bărcilor de peste Dunăre, izolarea pe o perioada de 7-10 zile a călătorilor în clădirea carantinei şi chiar a mărfurilor şi a poştei, inclusiv dezinfecţia acestora din urmă.

Istoricul epidemiilor de holeră din România

La 26 aprilie 1828 Rusia declara război Turciei şi trupele ruseşti intrau pe teritoriul Moldovei şi apoi al Valahiei în drumul lor spre regiunile de la sud de Dunăre. Obigate să suporte ocupaţia rusescă şi să o şi finanţeze, inclusiv prin împrumuturi de stat, ţările române aveau să fie lovite de doua epidemii devastatoare aduse de trupele ruseşti: ciuma si holera, care le vor diminua drastic populaţia. Ofensiva armatei ţariste împotriva celei otomane s-a dovedit a fi un succes militar urmat de unul diplomatic: prin Tratatul de pace de la Adrianopol (Edirne din Turcia europeană), rolul Imperiului Otoman în Balcani era mult redus şi în unele situaţii eliminat. Astfel graniţa dintre Imperiu Otoman şi ţările române se stabilea pe Dunăre, Valahiei i se restituiau porturile Brăila, Giurgiu şi Turnu Măgurele care fusesera raiale turceşti. Totodată înceta monopolul turcesc asupra comerţului ţărilor româneşti, asupra gurilor Dunării şi se deschideau pentru comerţ strâmtorile Dardanele şi Bosfor. Serbia devenea autonomă, Grecia avea deschisă calea spre independenţă, numai ţările române rămâneau sub ocupaţie ţaristă, în contul despăgubirilor de război datorate de turci ruşilor. Pentru o perioada de câţiva ani, până în 1834 vom avea guvernatori ruşi numiţi de ţarul Nicolae I, (Pahlen, Jeltuhin şi Kiselef), timp în care comisii din cele două ţări române vor stabili statutul şi modul de organizare al ţărilor sub forma unor regulamente organice, un fel de constituţii, puternic influenţate de Rusia, care de altfel le şi aproba.

Regulamentele organice stabileau pentru prima oara roluri concrete de luptă împotriva holerei şi a ciumei, dar şi alte aspecte importante privind admnistrarea statului. În timp ce erau adoptate a izbucnit cu violenţa holera, adusă pe teritoriul naţional de trupele ţariste care reveneau din Balcani după stabilirea păcii din 1829.

Prima mare epidemie de holeră înregistrată a fost cea din 1831, care a afectat în Moldova 8485 de bolnavi din totalul populaţiei de 1.130.000 de locuitori şi a ucis 5182 din ei. Cu alte cuvinte holera e evoluat cu o morbiditate specifică de 747 cazuri la suta de mii de locuitori, având o mortalitate de 4,58 la o mie de locuitori şi o letalitate de 68,36%! 
În acelaşi an se înregistrau în Valahia 14236 de cazuri de holeră cu 6960 de decese (letalitate de 48,9%). 
Cum Munţii Carpaţi nu puteau opri extinderea epidemiei, boala va trece şi în Transilvania unde se vor înregistra 1436 de decese, iar de aici în Imperiul Habsburgic, iar mai departe în celelalte ţări europene, făcând ravagii, în Franţa anul următor, unde a omorât 100.000 de oameni, din care 20.000 la Paris şi a ucis mii de britanici, germani şi spanioli, umplând Europa de morminte proaspete.