TETANOS

Tetanosul este o boala infectioasa acuta determinata de toxina bacilului tetanic (Clostridium tetani) si care se manifesta clinic prin contractii tonice ale musculaturii peste care se suprapun crize de contractii paroxistice. Bacilul tetanic este un bacil anaerob care traieste in medii lipsite de oxigen cum ar fi intestinul animalelor ierbivore: cai, camile, bovine, caprine, ovine, dar si in stomacul pasarilor si chiar al omului, mai ales in tarile calde, unde aproape un sfert din oameni il poarta in intestine. La noi in zona temperata proportia purtatorilor este sub 1 %. In starea sa vegetativa bacilul traieste numai in absenta oxigenului, de indata ce intra in contact cu acesta se transforma intr-un spor, care este forma de rezistenta a bacteriei la conditiile improprii de mediu. Sporii sunt extreme de raspanditi si provin din balegarul animalelor ierbivore care ii elimina pe sol, de unde sunt antrenati la mare distanta de vanturi sau de vehicule. Atunci cand ajung din nou in intestinele animalelor, unde nu exista practice oxigen, din spori se dezvolta bacilii i, care vor acumula substante nutritive si se vor inmulti prin diviziuni directe. Sporii sunt extreme de rezistenti la conditiile de mediu, la temperaturi ridicate si la uscaciune, iar in multe antiseptice, inclusiv in spirtul sanitar rezista luni de zile. Se cunosc cazuri de tetanos aparute dupa utilizarea in chirurgie de materiale de sutura cum ar fi catgut sau fire de par de cal care au stat luni de zile in alcool de 90 de grade. Cand sporii de tetanos ajung intr-o plaga murdarita cu pamant, in urma unui accident de munca, de circulatie, casnic sau in plagile din razboi, daca plaga este corect tratata si ingrijita, dar mai ales daca accidentatul este vaccinat, nu se intampla mai nimic: aparatul imunitar al organismului distruge sporii inainte de a trece in faza vegetativa. Daca insa in plaga murdarita si netratata sau tratata incorect raman resturi de pamant, cheaguri de sange, corpuri straine etc., de indata ce plaga se inflameaza si oxigenarea zonei scade, sporii tetanici gasesc zone de anaerobioza si trec rapid in forma bacilara. Astfel de plagi se numesc tetanigene, adica genereaza tetanos, si sunt in general plagile intepate, impunse, zdrobite, contuze, perforante, din mediul rural, din constructii, industrie, accidente rutiere, zootehnie, agricultura etc. Uneori o plaga tetanigena poate fi legata de un act medical, inainte de epoca vaccinari fiind frecvente tetanosul post partum, post abortum, post operator sau cel al noului nascut. Adevarate „epidemii” de tetanos se inregistrau in razboaie. Trebuie specificat insa ca denumirea de epidemie in cazul tetanosului este nuantata, intrucat boala nu este transmisibila de la om la om. Mai nou au fost descrise cazuri de tetanos la sugari si copii mici incomplet vaccinati antitetanic, prin consum de miere care continea spori de tetanos. Cu cat plaga este mai adanca si mai anfractuasa cu atat posibilitatea dezvoltarii in interiorul ei a unor insule de anaerobioza este mai mare si deci riscul desvoltarii unui numar mai mare de bacili in forma vegetanta este mai mare. Bacilii tetanici nu sunt periculosi ei ca atare si un tratament de cateva zile cu penicilina ii distruge, insa ca toti baciilii Gram + produc o (exo)toxina care este a doua toxina bacteriana ca toxicitate dupa cea botulinica. Efectele toxinei se fac prezente mai ales la nivelul sistemului nervos unde este responsabila de contracturi: tetanospasmina. Sub influenta toxinei muschii se contracta tonic (continuu) si apar aspectele tipice ale fetei: rasul sardonic, ranjetul, sau ale corpului: opistotonus, cand bolnavul sta in arc de cerc, sprijinindu-se in ceafa si calcaie, sau alte pozitii fortate si extrem de violente. Peste contractura tonica apar paroxisme de contractii spastice, foarte dureroase, care pot provoca rupturi musculare, fracturi osoase etc. Este de inteles ca cu cat plaga tetanigena este mai mare, cantitatea de toxina secretata este mai mare si efectele ei vor fi mai devastatoare, ducand la deces in cateva zile.

Rapotul medico-legal al cauzei mortii regelui Tut

Dupa scanarea mumiei regale prin tehnici moderne s-a constatat ca acesta a suferit anterior datei decesului un politraumatism sever, care a fost urmat la cateva zile de infectie,care a condus la moartea faraonului. Inca de la data efectuarii scanarii mumiei au fost pareri diferite intre specialistii care au analizat imaginile realizate. O mare parte din echipa de medici a sustinut teoria politraumatismului, in timp ce alta l-a negat, considerand ca leziunuile au fost produse dupa moarte, in timpul imbalsamarii sau cu ocazia deschiderii sarcofagului de catre Carter in secolul trecut. Voi enumera leziunile descoperite la scanarea mumiei regale cu CT:

1. fractura femurului stang la nivelul epifizei cu zone de initiere reparatorie
2. absenta rotulei stangi, fapt semnalat si de Carter, gasita acum bine ascunsa in mana stanga a faraonului
3. fractura rotulei drepte in situ
4. fractura femurului drept 1/3 inferior

Ca urmare a inventarierii acestor leziuni s-a presupus ca faraonul a suferit un accident si exista doua teorii:

1. a fost aruncat si a cazut din carul de lupta izbindu-se de sol si fracturandu-si genunchii
2. a fost lovit cu o bata peste genunchi intr-o disputa, probabil in razboiul cu hititii care foloseau aceste arme ca principale arme de atac

Dupa cateva zile de la producerea accidentului plagile faraonului s-au infectat si el a murit prin septicemie. Faptul ca mumiei ii lipsesc coastele si sternul a fost pus pe seama manipularii incorecte a echipei lui Carter, sau pe seama imbalsamatorilor care le-au eliminat in timpul prepararii mumiei. Dupa unii membri ai echipei examinatoare ar axista si leziuni la nivelul vertebrelor, justificate de alti membri ca fiind generate de tehnicile de imbalsamare. Un raport complex al examinarii CT gasiti publicat de The Guardians in 8.03.2005, de unde am preluat si imaginea craniului regelui Tut.