Proprietarii Palatului Antaki din Galaţi II

Ruinele Palatului Antaki din Galaţi
la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial

Am văzut acum câteva zile cine a fost Albert Ghica, cel care s-a căsătorit cu fiica proprietarului Palatului Antachi din Galaţi. Într-un volum de amintiri scris de diplomatul gălăţean Dimitrie Iuraşcu:  Rugina toamnei, Editura Partener 2012, autorul pomeneşte de o întâmplare dintre două cuconiţe din înalta societate gălăţeană, care au intrat într-un conflict generat de un fante din epocă, Alecu Constantinidi, un dandy local. 
Acest Alecu, un tânar plin de bani proveniţi de la moşia Tutova care era in familia Constantinidi, era disputat la vedere de brăileanca Olga Macri, sora academicianului Anastase Simu (cel care a înfiinţat Muzeul de arta plastică Simu din Bucureşti), care se căsătorise în Galaţi după avocatul şi politicianul Victor Macri, (al cărui nume l-a purtat strada 23 August, în prezent Universităţii) şi Natalia Antachi, născută Alexandri, nevasta "valetudinarului şi marelui bogataş al oraşului". (valetudinar: şubred, neputiincios, bolnavicios).
Iuraşcu scrie despre Natalia Antachi că era o grecoaica un pic trecută, dar de toata frumuseţea, însa îi cam lipseau acele elemente esenţiale ale unei  bune educaţii".  Normal, Natalia fusese fiică de negustor si era căsătorita cu un negustor care avea salhana în schela portului si mai multe pravalii pe strada Mare şi în Târgul cel Nou. Tocmai lipsa bunei educaţii este amintită de Iuraşcu în cartea sa. Disperată că doamna Macri avea mai mare trecere la junele play boy-ul, Natalitza o va ataca pe Olgutza în Grădina Publică, pe când se plimba sub pomiii infloriţi într-o zi de mai, încercând să-i îndrepte zulufii şi să-i smulgă pălăriuţa din cap, în vederea aplicării măsurii aici amintite. Cum nici Olgutza nu era o tolomacă, în procesul de apărare al buclelor asaltate, se va fi folosit de umbrelutză, cu care ar fi fost aplicate ceva lovituri Coup du plat de l’épée, ce vor produce leziuni la nivelul nasului grecesc al agresoarei.
Ne mai povesteste Iuraşcu happy- end-ul acestei cafteli din parcul public: ambele codane, devenind vădane, dau câte o lovitură: Olgutza Macri îl va lua de bărbat pe mult disputatul Alecu Constantinidi, iar Natalitza pe Albert Ghica, printzul care avea să treaca pe lângă tronul Albaniei. Din ce-am mai găsit prin presa vremii, doamna Olga Macri va sta după căsătorie mai mult pe la Bârlad şi pe la Ghidigeni, unde se va abona la  Moda nouă ilustrată, apare-n fiecare vineri.

Albert Ghica şi familia Antaki din Galaţi

Anunţul matrimonial albert Ghica şi Madge Dowling of Kilas

Albert Ghica, nãscut la 16 decembrie 1868, la Iaşi, era fiul lui Costache Ghica, (1831-1880), agă (şef al poliţiei care avea ca sarcină paza oraşelor şi ordinea publică) şi căminar (perceptor pentru darile datorate statului de pe urma bauturilor alcoolice), descendent al familiei domnitoare Ghica şi al Elenei (Elenco) Negruţi, (1859-1911), fiica mai mică a spatarului Ianachi (Ion) Negruţi, fratele mai mic al lui Dinu Negruzzi, tatal lui Costache Negruzzi.

Albert a fost o fire boemă şi fost cãsãtorit de mai multe ori. Prima dată în 1890 la Iaşi cu Hélène Sturdza Scheianu (descendentă din familia domnitorul Mihail Sturdza). Divorţează după 2 ani.

În  noiembrie 1893, se căsătoreşte la Paris cu Dolores Marie Albertine Ghis, o marchizã francezã, iar mai apoi în noiembrie 1905 la Londra cu Madge Dowling of Kilas (Kildare), o irlandezã. Presa mondenă londoneză a vremii este plină de cuplul de însurătei şi de bunurile căpătate de aceştia la nuntă. Dar căsătoria nu durează mult, poate şi datorită extravaganţelor prinţului, aşa că întors în ţară va fi din nou în căutarea unei soţii.

A patra oară Albert s-a însurat cu Elena Antaki (Ralli) în 1920 la Galaţi, fiica negustorului M. (Makarios) Antaki, neam de creştini din Alep stabiliţi în ţările române. Antaki sau Antachi avea prăvalii pe strada Sf. Dumitru si Sf. Gheorghe

Albert a avut o viaţă destul de tumultoasă, la un moment dat a dorit chiar să ocupe tronul regatului Albaniei, fiind unul dintre candidaţi. Obsesia lui pentru Albania l-a făcut să-şi schimbe numele în Gjika care suna mai albanez şi să organizeze în 1905 la Bucureşti primul congres Pan-Albanez. În 1908 va scoate la Paris şi o carte: L’Albanie et la question d’ Orient. Tot el va fi cel care în calitate de protector al scriitorului şi publicistului naţionalist albanez Nicolla bey Ivanaj, îl va ajuta pe acesta să-şi publice lucrările în Albania.

Din nefericire pentru el niciuna dintre cele 4 soţii nu i-a lasat vreun moştenitor, aşa ca la moartea lui în septembrie 1925, averea sa s-a împărţit la soţie şi la ceilalţi patru fraţi: Matilda, Eduard, Henry şi Eleonora. Până şi moartea lui Albert Ghica a fost una surprinzătoare. Avea 55 de ani şi aflat la Iaşi în timp ce se gătea pentru a primi prietenii la prânz, a căzut din picioare în baie cu pămătuful în mână, murind pe loc. De pomină erau şi mesele pe care le dădea la el la palatul pe care-l transformase aproape într-un muzeu plin cu armuri, iatagane, săbii, pistoale vechi şi alte antichităţi colectionate şi unde într-o sufragerie imensă, la lumina lumânărilor, oficia alături de invitaţi o ceremonie destul de stranie, în timp ce le oferea mesenilor mâncare din strachini de lut gătită după moda barbară, adica frigărui şi gratare le servea băutură din ulcele. Pentru meseni era obligatorie ţinuta solemnă, formata din frac şi cilindru, iar dacă nu aveau erau îmbrăcaţi de Albert cu haine din garderoba sa mare cât una de teatru şi plină de boarfe.

În Palatul Ghica din Iaşi construit în stilul medieval moldovenesc în secolul XVIII, care era în succesiunea lui Albert s-a mutat Şcoala de muzică, devenita ulterior Conservatorul din Iaşi, iar în perioada refugiului de la Iaşi acolo a funcţionat Legaţia franceză.

În ce priveşte clădirea din Galaţi de pe strada Mavramol cunoscută sub numele de Palatul Antaki, ştim că era cea mai frumoasă clădire din oraş până la construirea Casei Lambrinidi şi în ea va fi cazat cu toate onorurile Mare Duce Nicolai, pe 6 mai 1977, când însoţit de 25 de generali ruşi a venit să inspecteze frontul de la Dunăre. Mai târziu în cel de-al II-lea Război Mondial, în clădirea Palatului Antaki a funcţionat Comandamentul Wermachtului, iar la abandonarea oraşului de către germani, în ziua de 25 august 1944, geniştii nemţi au minat clădirea provocându-i pagube importante. Ştim dacă regele Carol I în vizitele sale numeroase efectuate la Galaţi a locuit în Villa Antachi, (Monitorul oficial din 25 septembrie 1882)  şi mai ştim că în salonul acestei case se afla un tablou în ulei al suveranului, pictat în 1866, care ajunge la Willy Klein, un brăilean, care-l va vinde în 1936 lui Constantin C. Giurescu pentru 75000 de lei. Dupa reconditionare tabloul îi va fi dăruit lui Carol al Il-ea cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Carol I.

Despre familia Antaki se ştiu puţine date. La 1871 judeţul Covurlui era reprezentat în Parlament de deputatul ales Iordake Antaki (ziarul Telegraphulu de Bucuresci, Sâmbătă 8 maiu). Probabil este vorba despre cel care deţinea o zalhana în Valea oraşului în 1861 şi care alaturi de G.P. Mantu va depune o  petiţiune  către Rege pentru menţinerea statutului de porto-franco al Galaţiului. La ridicarea Bisericii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena  din Galaţi, comisul Iordachi Antachi va dona 20.000 de căramizi.

O stradă din oraş care lega strada Mavromol de strada Domneasca se numea strada Antache, (în Călăuza oraşului Galaţi  întocmită de N.C. Nanu, sau Antachi (actuala strada Lupeni). Câteva familii Antache şi Antachi mai trăiesc şi acum în Galaţi, iar neamul Antaki este răspândit în toata lumea. Antaki înseamnă „cel care provine din Antioch”, un oraş sirian vechi, azi Antakia, actualmente în Turcia.

În ziarul Epoca de Juoi 19 (31) Martie 1887 sub titlul: Sdrobirea colectiviştilor la Galaţi, reporterul ne vorbeşte de o criză generată de demisia deputatului colectivist din colegiul II, pe nume G. Antachi. Cred ca este vorba de George Antachi,  proprietar, amintit in 1872 ca membru al lojei masonice discipolii lui Pitagora.

Tot în Epoca din data de 1 august 1887 sunt amintiţi fraţii Antachi, cărora ajutorul de primar Malacsa, contra legei comptabilităţei generale şi fără licitaţiune, le ofera contractul de achiziţie pentru grilajul din fier şi doi stâlpi din tuci, ce urmau a fi montaţi pe zidul Vadului Bănceanu. Cum pe lista celor eligibili pentru Senat din Monitorul Oficial din 9 februarie 1882 găsim pe Iancu şi George Antachi, presupun că cei doi erau fraţii Antachi. Ambii erau în 1888 membri pe lista definitiva a alegatorilor ai Camerei de comerciu şi industrie pe 1889.

O familie Antachi (Neculai) avea în 1930 casă la Oancea, unde îl găzduiesc pe Corneliu Zelea Codreanu venit în vizită la târgul din Cahul.