În toamna lui 1995 crescuse dorinţa tuturor celor din secţia de Epidemii a I.S.P.M.P. (Sanepidul) Galaţi de a participa la combaterea epidemiei de holeră care apăruse. Motivul nu era marele interes pentru lichidarea existentei bolii pe teritoriul judeţului, ci unul practic: orele suplimentare lucrate cu un an în urmă, se plătiseră în procent de 100%! Aşa se face că la solicitarea liderului sindicatului Sanitas, Cornel Vartires, au fost inclusi în echipele de intervenţie toţi asistenţii, chiar şi cei care în mod normal se ocupau cu alte treburi în clădirea de pe strada Brăilei, (care avea adresa pe strada Traian la nr.19!) Când spun alte treburi mă refer în special la alte activitaţi specifice secţiei (planificări de vaccinări şi controlul efectuarii lor, controale curente în unitati sanitare, recoltare de probe etc.), fără legatură directă cu lupta în focarul de boală transmisibilă.
Şi astfel în una din zile primesc telefon că trebuie să ne deplasam în comuna Tudor Vladimirescu pentru a coproculta câţiva contacţi ai unui caz suspect de holera care tocmai se internase în Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Am plecat cu un asistent, am să-i spun aici Titi, un personaj interesant în Sanepidul din Galaţii acelor ani. De ce interesant? În primul rând pentru că era impecabil din toate punctele de vedere, în felul cum se îmbraca, veşnic la costum şi cravată, în felul cum vorbea, elevat şi uşor ironic, dar mai ales prin faptul că avea un scris nemaipomenit, cu litere de tipar cursive, (italic le-am spune acum în epoca calculatoarelor), cu care umplea toate documentele care plecau de la el, fie ele referate, catagrafii, bonuri de magazie, sau alte materiale scrise. Datorită acestui dar pe care-l avea era solicitat de toate secţiile să scrie pe dosarele pentru diferite activitati, sau pe planşele de care aveau nevoie odraslele celor din secţie de dus la şcoală. Căpătase o asemenea usurinţă în a scrie de tipar, încăt unii spuneau că scrie mai repede cu litere de tipar cu mâna, decăt scrie secretara directorului la maşina de scris, dar evident nimeni nu-i cronometraseră niciodată nici pe el nici pe doamna secretară.
Am ajuns repede la Tudor Vladimirescu şi credeam că vom rezolva totul repede. Suspectul care se internase cu bănuiala de holeră era un om în vârstă care nu avea mulţi contacţi, mai precis locuia cu soţia şi cu un băiat, de fapt ditamai omul la vreo 40 de ani. N-a fost nici-o problema să recoltăm scaun pentru analiza de la soţia suspectului însă am avut mari probleme cu fiul ei. Dupa ce cu mult tact şi eleganţă domnul Titi i-a explicat ce vrem să facem şi cum trebuie procedat, ne-am izbit de o problema majoră:
- Dom’ doctor, am înţeles, dar nu mă trece!
Din nefericire nu aveam la noi nici-un purgativ salin să-i administrăm. Tot ce avusesem în stoc se epuizase, iar furnizorul nostru care era pe vremea aceea Centrofarmul nu reuşise să ne aducă sulfat de magneziu (sare amară). Aveam la noi o cutie cu sonde Nelaton sterilizate, dar cetaţeanul se opusese categoric ideii de a i se vârâ o sondă în fund.
- Cum să mă treacă dom’le dacă n-am mâncat nimic de dimineaţă?
- Păi de ce n-ai mâncat măi omule până acum? E aproape seară.
- Am fost la muncă dom’asistent, la tăiet iarbă pentru animali tocmai spri moşia Câlmăţuiului şi trebuia să vinâ mama să-mi aducâ de-ali gurii, dar dacă s-o îmbolnăvit ăl bătrân, n-o mai vinit, o rămas mâncarea nemâncată, băutura nebăută şi pâinea nemestecată. 'Pă aia aţi vinit aldi matali şi n-am apucat să îmbuc, aşa ca di undi sâ iasă dacâ nu bagi nimic la desagă?
- Du-te şi bagă acum!
- Pai nu pot! Cum să stau eu la masă ca belferu’ şi aldi matali să răbdaţi la mine-n ogradă?
- Pai noi n-am venit să stăm la masă, suntem cu serviciu’.
- Cu serviciu, fără serviciu, eu nu mănânc de unul singur! Nu mănânc şi gata!
Nu ştiu cum am scăpat eu, poate cu vreo poantă din aia slabă din care mai arunca Titi, de genul „dom’ doctor nu mănâncă că are glicemie” și oamenii se uitau compătimitor la mine, „săracu’ aşa de tânăr şi cu glighemie..” Cert este ca Titi n-a scăpat şi a trebuit să se aşeze cu cetăţeanul la masă.
- Da’ eu nu pot mânca dacă nu ieu o cinzacă înainte!
- Dă-i bataie!
- Hai dom’ asistent, da’ ce pot biea de unu' singur? Şi scoase două pahare, ba chiar iniţial scoase 3, dar văzând semnele mele disperate Titi l-a mai domolit:
- Lasă-l pe dom’ doctor nu ţi-am zic că are.....Eu mă sacrific în numele medicinii!
- Ah, da, atunci bem numai noi! Zis şi făcut, băură apoi trecură la mâncare. Eu i-am lăsat „să se cunoască” şi am plecat cu maşina până la dispensarul din sat să sun la sediu să văd ce mai este nou. Binenţeles că toată suflarea din dispensar era prezentă, doar era o maşina venită de la judeţ la ei în sat şi dacă aveau nevoie de ceva?
- Nu cumva aveţi nişte sare amară?
- N-avem dom’ doctor, de când o plecat doamna farmacistă la Galaţi e cam greu cu medicamentele.
- Da’ oare nu găsim la nimeni la vreo baba prin sat, mai constipată nişte sulfat de magneziu?
- Apăi de ce nu ziceţi aşa dom’ doctor, că dacă vreţi sulfat de magneziu avem noi la aparat!
- Adu-l încoa! Şi bucuros am început să-mi frec mâinile. Când a venit, a venit cu o cutie de fiole de sulfat de magneziu, pentru injecţii, medicament foarte utilizat în acea perioada în injecţii intravenoase.
- Ce să fac cu el? Mie-mi trebuie sulfat de magneziu pulbere şi nu puţină, măcar un 30 de grame!
- N-avem dom’ doctor, asta-i tot ce avem.
- Stai că mai am şi eu o cutie în dulapul gravidelor! Zice moaşa și cât ai clipi vine înapoi cu o cutie întreagă. Am luat toate fiolele şi m-am întors înapoi la Titi şi la pacientul nostru.
- A ..făcut ceva?
- Aiurea! A băut vreo juma’ de vin după masă, dar de făcut n-a făcut nimic! Mă cuprinde furia:
- Măi nene, ce dracu' crezi că am venit să stăm dupa c... tău de două ceasuri? (de fapt după asta şi stăteam). Pune mâna şi c...te că-ţi vâr toate sondele pe care le am în geantă în fund! Găsesc imediat şi un aliat, mama cetăţeanului:
- Da’ ţie nu ţâi ruşâni mă Gheorghiţâ sâ stei doctoru’ după tini? Mergi di fă odatâ câ stă oamini după tini!
- Nu mă treşi bre n-auzi?
Intrat în impas îmi aduc aminte de fiolele de sulfat de magneziu şi le aduc de la maşină.
- Injecţii nu fac! sare Gheorghiţă, mai mai s-o tundă spre gardul din fundul curţii.
- Nu-s de făcut ci-s de băut?
- Adicâ cum sâ beu sticlele?
- Nu doar conţinutul. M-apuc să tai gâtul la o fiolă, apoi îmi aduc aminte din experienţa mea de doctor de ţara că o fiolă are 2 grame şi-mi zic ca mi-ar trebui vreo 15 fiole, dar n-am atâtea. Ne apucăm eu si Titi să tăiem gâtul la fiole şi să le deşărtăm într-o cană care-mi fusese adusă mie pentru vin. Nu ştiu câte am tăiat, dar s-a umplut cana.
- Dă-o peste gât! Gheorghiţă trage o duşca din sarea amară apoi se repede şi înşfaca sticla cu vin, scoate dopul din cocean de porumb din ea şi-i trage un gât serios de vin după medicament.
- Bea tot!
- Înghite-o pe toată! Hai că nu mori!
Şi cu un îndemn, cu un ghiont îl facem să bea sarea amară şi apoi ne punem pe aşteptat. Să-i treacă de urât şi să-i intre în voie, Titi cinsteşte cu el câteva pahare. Dupa vreo oră Gheorghiţă se scoală de pe scaun clătinându-se şi zice:
- Acum mă trece!
- Fuga să nu ratezi ocazia! Şi omul dă fuga către privată, de unde se-ntoarce pleoştit:
- Alarmă falsă! Mă pregătesc să-i mai dau o doză, dar la vederea fiolelor o taie din nou spre privată.
- Gata fac! Acu’ mă trece! Şi a avut dreptate, dar de pilit ce era a uitat că trebuie să facă în cutia de plastic tip îngheţată pe care i-o dădusem şi a făcut direct în gaură...am crezut că-l omor. Noroc cu Titi care nu-si pierduse simţul umorului:
- Lăsaţi dom’ doctor că dacă l-a trecut o dată o să-l treacă şi altă dată! Şi-apoi nu zice la Ordin să luam din cel de-al doilea scaun?
A avut dreptate, după vreun sfert de ceas pe omul nostru l-a apucat pântecăraia, iar noi ne-am făcut treaba, am recoltat scaun pentru coprocultura şi am plecat la Galaţi, unde-am ajuns pe întuneric.
A doua zi colegii invidioşi că suspiciunea de holeră căzuse-n garda noastră şi nu într-a lor ne întreabă:
- Ei cum a fost ieri pe teren, cum v-aţi descurcat?
La care domnul Titi zâmbitor, le răspunse:
- Păi e o placere să lucrezi cu domnul doctor: eu am stat şi-am mâncat şi-am băut, iar dânsul a rezolvat cu coprocultura!
Au râs toţi de păţania noastră cu lacrimi, mai ales că Titi când le povestea, îl imita bine pe Gheorghiţă. Am mai lucrat după aceea cu Titi pe teren prin diferite sate din judeţ, de la el am învăţat toate potecile şi toate uliţele din zona Tg. Bujor, Iveşti şi din fundaturile Bereştilor.
-Drumuri de hoţi domnule doctor, drumuri de hoţi!
