În vreme de război 1877: bombardarea gării Brăila

La Ilustration Espanola y Americana nr. XX, 1877

„Galaţi, un oraş istoric, renumit încă de pe vremea împăraţilor romani, ale cărăror armate au trecut pe acolo Dunărea în mai multe expediţii militare, este astăzi una dintre cele mai mari centre comerciale din Moldova şi este situat aproape la confluenţa râurilor Prut şi Siret cu Dunărea. Astăzi este principalul loc de întâlnire pentru trupele ruseşti care formează Corpul expeditionar Sud şi care mai apoi la rândul lor, sunt dirijate la punctele prestabilite de către generalii lor.

În biserica mare  Sf. Gheorghe (bine marcată în gravura noastră), care este una dintre clădirile cele mai remarcabile ale ţării, a fost mormântul lui Mazeppa, faimosul conducător, până când a fost distrus de invazia ruşilor.

O gravură reprezentând momentul trecerii primelor unitaţi dincolo de Dunăre şi ciocnirile între armatele beligerante găsiţi în partea de jos a aceeaşi pagini: la Braila (oraş valah numit de asemenea, Ibrăila şi Brailow), a sosit în dimineaţa zilei de 3 luna curentă Marele Duce Nicolae, pe calea ferată de la Galaţ şi cu câteva momente înainte de pătrunde trenul Prinţului în gară, monitoarele turceşti, care au fost ascunse în spatele ostrovului  Ghecet, lângă malul drept al Dunării, a lansat o salvă de cincisprezece proiectile împotriva trenului, ocazionând unele nenorociri, în timp ce comandantul-şef al armatei ruse de Sud a rămas nevătămat.

Ulterior, în ziua de 13, a fost împuşcat în Barboşi un om simplu, acuzat că a dat turcilor de veste momentul intrării propriu-zise în staţia Brăila a trenului Marelui Duce, fluturând un steag roşu.

În după-amiaza aceleiaşi zile de 3, ruşii desfăşurat o baterie pe malul stâng şi instantaneu au deschis focul asupra mai multor monitoare turceşti. Printre acestea se găseau „Lulfi Djiel” vas de război, cu cinci tunuri grele şi două sute de soldaţi, care a fost distrus, câteva zile mai târziu, printr-o explozie cauzată de aprinderea prafului de puşcă în urma unei lovituri trase în plin de locotenetul rus de artilerie M. Somujlo.

În cele din urmă, la pagina 349 se afişează portretele a şapte generali ruşi ai armatelor din teatrul de operaţii, în primul rând ministrul de Război, M. Demetri A. Milioutin.

Mai mulţi dintre aceşti generali, sunt bine cunoscuţi.

Prinţul de Barclay de Tolly, şeful armatei de Sud corpul 7, este nepotul celebrului general care a condus în 1812 campania împotriva lui Napoleon I, contele de Kotzebue, este guvernator general al Poloniei şi şef al trupelor ruseşti de la  graniţele cu Germania şi Austria şi este un descendent al unui scriitor german celebru, însărcinat de împăratul Alexandru I al Rusiei pentru a transmite informaţiile exacte ale statului.”

În vreme de război: 1877

Rumania- Vista de Galatz, ciudad ocupada por el ejercito ruso del sud.
Cronica ilustrada de la guerra de Oriente
La Ilustration Espanola y Americana nr. XX 1877

"Galatz, historica ciudad, celebre desde la epoca de los emperadores romanos, cyuos ejercitos cruzaron por alli el Danubio en varias expeditiones militares, es hoy uno de los grandes centros comerciales de la Moldavia, y esta situada casi en la confluencia de los rios pruth y Sereth con il Danubio. Hoy es el principal centro de reunion de las tropas rusus que forman el ejercito del Sud, y que luego se dirigen a los puntos determinados por los respectivos generales de los cuerpos. En la excelente iglesia de San Jorge (bien marcada en nostro grabado), que es uno de los mas notables edificios del pais, existio el sepulcro del famoso caudillo Mazeppa hasta que fue fue destruido por los rusos invasores.

Un grabado que representa el acto de cruzarse los primeros disparos a traves del Danubio, entre loe ejercitos beligerantes, damos en la parte inferior de la misma pagina: a Braila (ciudad valaca llamada tambien Ibraila Y Brailow), llego el Gran Duque Nicolas, por el ferro-carril de Galatz, en la manana del 3 del actual, y pocos momentos antes penetrar el Principe en la estacion, los monitoros turcos, que estaban ocultos detras dei islote de Ghecet, cerca de la orilla derecha del Danubio, lanzaron quince gruesos proyectiles contra el tren que llegaba, ocazionando algunas desgracias, si bien quedo ileso el general en jefe del ejercito ruso del Sud.

Posteriormente, en la dia 13, fue fusilado en Barbosch un hombre del pueblo, acusado de haber indicado a los turcos, enarbolando una bandera roja, el instante en quel el Grande Duque entrada en la station de Braila.

En la tarde del citado dia 3 los rusos emplazaron una bateria en la orilla izquierda, y dirigeron varios disparos contra los monitores turcos. Entre estos se hallada el nombrudo Lulfi Djiel (Alegria del mundo), acorazado, con cinco canones de grueso calibre y doscientos hombres de guerra, el enal fue destruido, pocos dias despues, por una explosion de polvora causada por un disparo que apunto el teniente de artileria rusa M.Somujlo.

Finalmente en la pagina 349 aparecen los retratos de siete generales rusos, de los ejercitos en operationes, figurando en primer lugar el del Ministro de la Guerra, M. Demetri A. Milioutin.

Varios de estos generales son bien conocidos.

El Principe de Barclay de Tolly, jefe del 7 cuerpo del ejercito del Sud, es nieto del famoso general de ignal titulo que dirigio en 1812 la compania contra Napoleon I; el Conde de Kotzebue, gobernador general de Polonia y jefe de las trupas rusas en las fronteras de Alemania y Austria, es descendiente de aquel insigne escritor aleman encargado por el emperador Alejandro I de Rusia de darle noticia exacte del estato."

Pe urmele hatmanului Mazepa la Galaţi: statuia

Aşa arată statuia lui Mazepa din Galaţi acum.
fără penele de la cuşmă şi fără placa de bronz.

Inaugurat în 2004 după o reamenajare care se întindea pe mai mulţi ani, Parcul Libertăţii din Galaţi avea să fie împodobit cu o statue a hatmanului Ivan Stepanovici Mazepa, dezvelită la 5 mai 2004, în prezenţa a numeroase autorităţi locale şi a unor invitaţi şi diplomaţi din Ucraina. Parcul adăpostise în anii tinereţii mele un bust al lui Mihail Kogalniceanu, exilat din Parcul Eminescu în anii stalinismului, statue care se găseşte acum în faţa Institutului Politehnic. Rămas abandonat, ba chiar defrişat de unii locuitori din zonă, redus în suprafaţă prin extinderi pro şi post revolutionare ale intreprinderilor vecine lui, parcul a intrat în reabilitare pe o finanţare europeana şi prin 2004 la solicitarea autoritatilor ucrainiene de a avea o statue a hatmanului la noi in târg, s-a decis să se amplaseze aici bustul lui Mazepa.
Ce legatura avea Mazepa cu Parcul Libertăţii, situat pe fosta Piaţă a Libertăţii din Galaţi? Niciuna. Din dorinţa de a nu leza sensibilitatea vecinilor noştri de peste Prut, ucrainieni, autoritaţile româneşti au acceptat să amplaseze o lucrare care amintea de eroul ucrainian, hatman al cazacilor, dar din considerente meschine au decis ca locul statuii să fie la marginea vechiului târg, departe de locul unde a fost înhumat a III a oară hatmanul, anume Biserica Sf. Gheorghe din Galaţi, de pe faleza Dunării. Probabil se gândeau că ajunge o statuie în zonă (Brătianu), aşa că Mazepa a ajuns lângă casa bunicilor mei spre mirarea babelor din cartier: 
-Cine-i asta maică di-i făcură statură aicea?
-Unu care-a făcut blocurili di p'in Mazepa!
Hatmanul a fost reprezentat de sculptorul Gheorghe Tănase într-o manieră proprie, uşor diferită de imaginile lui Mazepa din epocă, fără barbă şi cu mustăţi de husar, cu capul acoperit de o căciulă, purtând un cojocel cu model de broderie cu volute pe guler şi pe piepţi şi cu o blană peste îmbrăcăminte. La inaugurare statuia avea pene la cuşmă şi o placă de bronz bilincvă în română şi ucrainiană, care între timp a fost furată de hoţii de fier vechi. Deşi unii critici văd în reprezentarea hatmanului dârzenie, credinţă etc., măinile încrucişate şi mai ales privirea pierdută sugerează mai mult resemnare şi tristeţe.

Mazepa din Parcul Libertăţii din Galaţi

După inaugurarea din 2004 autorităţile galăţene au uitat de Mazepa şi de importanţa hatmanului pentru ucrainieni. La comemorarea din 2009 nici-o personalitate marcantă din administraţia publică locală (prefect, subprefecţi, primar, viceprimari, preşedinte şi vicepreşedinte din Consiliul Judeţean) nu a participat, deşi se împlineau 300 de ani de la moartea hatmanului. Chiar şi la evenimentele generate de dezvelirea statuii au existat frecuşuri între autorităţile ucrainiene şi cele româneşti cu accent pe problemele religioase aflate în litigiu. Prin adresa şi invitaţia trimisă Episcopiei Dunării de Jos de a participa la momentele legate de dezvelirea statuii hatmanului, a fost făcut cunoscut faptul că unul din membrii delegaţiei ucrainiene va fi arhiepiscopul Cernauţilor şi al Bucovinei, Varlaam, aparţinând de Patriarhia Kieveană, structură bisericeasca nerecunoscută de celelalte biserici surori ortodoxe, la presiunea Moscovei. După un schimb de mesaje şi scrisori între capii bisericii române s-a decis ca slujba de pomenire şi de sfinţire a statuii să fie ţinută de preoţii din parohia Sf. Împaraţi Constantin şi Elena din Galaţi, ceea ce s-a şi întâmplat.

Episcopul ucrainian şi-a scos însă pârleala: la întrunirea de comunicari ştiintifice de la Biblioteca V.A. Urechia, deşi nu era anunţat în program a ţinut un discurs patetic despre anatema aruncată de biserica Rusiei asupra hatmanului ucrainian la presiunea lui Petru cel Mare şi despre presiunile pe care le face aceasta biserică si în ziua de astăzi pentru a nu fi recunoscuta biserica ucrainiană, respectiv patriarhia de la Kiev.

Bustul lui Ivan Stepanovici Mazepa din Parcul Libertaţii din Galaţi,
aşa cum arăta el iniţial înainte de a fi vandalizat
(sursa Wikipedia)

N.B. Dincolo de problemele legate de relaţiile dintre autoritaţile române şi cele ucrainiene, fie ele bisericesti sau laice, pentru mine o singură ideea este clară: locul monumentului hatmanului Mazepa este pe malul Dunării acolo unde viforul istoriei l-a azvârlit, mai precis în apropierea locului în care s-a înălţat dispăruta Biserică Sf. Gheorghe, demolată atât de barbar de comunişti. Ar fi un semn de reconciliere istorică atât pentru români cât şi pentru ucrainieni, pe care îl vom cere noului primar de îndată ce-şi va ocupa fotoliul după alegerile locale.

Ivan Stepanovici Mazepa şi Biserica Sf. Gheorghe

Ce se poate presupune mai departe despre soarta rămăşiţelor lui Ivan Stepanovici Mazepa este legat strict de istoria Bisericii Sf. Gheorghe. În 1881 s-a trecut la modernizarea oraşului şi toate mormintele din curtea bisericilor au fost mutate în cimitirul oraşului. Prin curtea bisericii care va fi pavată va trece o strada care va primi numele Mazepa şi care se va continua pe faleza superioară a Dunării prin faţa Bisericii Precista către strada Roşiori cu care se va uni, cam pe unde este acum Piaţa Ancora. Traseu acestei străzi ar fi cam pe unde este aleea de pe faleza din faţa Hotelului Faleza şi care se întindea cam până la restaurantul Pescarul, de unde cotea spre oraş din cauza Râpei.

Strada Mazepa fotografie din 1932 a dr. V. Trepke

Este posibil ca osemintele din curtea bisericii să fi fost mutate în cimitirul orăşenesc. În timpul copilăriei mele exista în Cimitirul Eternitatea un osuar în care se depuneau osemintele celor decedaţi şi dezgropaţi ulterior de familie sau de autorităţi. Osuarul se găsea în partea stângă a cimitirului, cam pe ultima alee, aproximativ pe direcţia Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial. Cam prin 1962-63 când am văzut poate ultima oară acest osuar, el era sub forma unei bolte din piatră zidite prin a cărei uşă se vedeau teancuri de oase şi grămezi de cranii ale celor decedaţi, prilej pentru noi copiii de prin zona se ne înfioram de fiecare dată când le vedeam, mai ales primăvara de Paştele Blajinilor. Cred că osuarul a rămas până în anii ’70 în cimitirul gălăţean. Aşadar cred că osemintele hatmanului Mazepa din curtea Bisericii Sf. Gheorghe numai acolo puteau ajunge, teoria că prin taluzarea cu buldozerul a curţii bisericii ele ar fi putut ajunge în Dunăre, sau sub fundaţiile blocurilor de pe strada Aleea Mercur mi se pare o exagerare, chiar şi în 1962 când s-a înfaptuit nelegiuirea demolarii bisericii, oamenii erau totusi cu frica lui Dumnezeu şi dacă ar fi dezgropat oseminte le-ar fi transmis autorităţilor pentru reînhumare. Oricum aceasta ar fi fost a saptea înmormântare a nefericitului hatman căzăcesc.

Întorcându-ne la Mazepa unii autori cred că la 1881 s-a mutat numai placa de mormânt a hatmanului respectiv a lui Dereci-başa, osemintele rămânând in situ.  În 1932 cănd cercetatorul ucrainian V. Trepke vizitează Galaţiul după ce trecuse şi prin Bender, găseşte placa funerară în pridvorul bisericii Sf. Gheorghe şi o fotografiază, dar la acea dată pe locul unde fusese mormântul era deja o stradă.

Grav avariată de cutremurul din 1940 biserica este aproape abandonată, mai ales că în 1944 o dată cu devastarea zonei portului de bombardamentele ruseşti este lovită de o bombă de aviaţie şi rămâne fără acoperiş. În furia lor de dupa 23 august 1944, germanii în retragere din faţa tancurilor ruseşti aflate la Prut dinamitează aproape toate clădirile importante din centrul oraşului devastând zona din jurul bisericii.

Abia la 10 ani de la capitularea Germaniei încep lucrări modeste de reparaţii, dar ele sunt tărăgânate până în 1959 când va fi închisă definitiv şi lăsată în paragină. În plina epoca stalinistă Marele Prieten de la Răsărit nu trebuia deranjat de prezenţa în Galaţi a unei biserici în care fusese îngropat cel mai mare duşman al Rusiei ţariste, aşa că după ce a fost lăsată în paragină, în 1962 s-a trecut la demolarea ei. Nu se cunosc decidenţii, ei doar se pot doar presupune. Constantin Dascălescu era pe atunci secretar cu problemele organizatorice ale P.M.R. Galaţi, dar un rol important în impunerea unui plan de sistematizare a oraşului si a zonei l-a avut şi Gheorghe Apostol, pe atunci membru C.C. al P.R.M. şi poate şi Gheorghiu Dej care trăise mulţi ani în Galaţi unde se şi însurase şi unde avea în grija socrilor cele doua fete ale sale.

Odată decisă demolarea bisericii s-a trecut la fapte. S-au pompat la fundaţie mai multe zile zeci de tone de apă (unii afirmă că era chiar apă de mare adusă cu cisterna), până zidurile au început să se taseze şi să crape şi fiindca ele nu cădeau, a fost adus un remorcher, turla bisericii a fost legata cu cabluri de oţel şi trasă de romorcher spre Dunăre până s-a prăbuşit. Locul a fost nivelat cu buldozerul şi pe urmă s-a construit un bloc, aflat acum în spatele Hotelului Vega. Dacă osemintele hatmanului Mazepa au rămas sau nu pe malul Dunării rămâne în continuare un mister. Copacii din zona verde a Aleii Mercur care au cam aceeaşi vârsta cu blocul îşi trag seva din oasele obosite şi chinuite ale marelui hatman al Ucrainei, Ivan Stepanovici Mazepa. Să-i fie ţărna uşoară!

Movila din spatele Hotelului Vega din Galaţi
unde a existat curtea Bisericii Sf. Gheorghe din Galaţi

Copacii din zona verde a blocurilor de pe Aleea Mercur,
din spate de la Hotel Vega (în fundal) îşi trag seva din hatmanul Ivan Stapanovici Mazepa.