sâmbătă, 28 martie 2020

Legile carantinei acum 190 de ani în Moldova


REGULAMENTUL ORGANIC AL MOLDOVEI, CAP. VI.


REGLEMENTUL CARANTINELOR, SECTIA IV

Despre călcările legiuirilor carantinii și pedeapsa lor.

Art. 204. Acei ce vor călca legiuirile carantinii se vor pedepsi în chipul următor după ce o va înplini, trimes pe viață la ocnă.
Dacă cineva ar aduce în Moldova mărfuri pe ascuns sau alte lucruri, atunce îndoită vina de controbant și de călcarea cordonului se va pedepsi prin confiscația lucrurilor prinse, iar călcătoriul cordonului va fi osândit la ocnă pe viață.
Acela ce va ascunde vreun lucru și se va dovedi în cursul facerii carantinii, se va supune la o nouă carantină, socotitä din zioa când se va dovedi în această călcare.
  Acei ce s-ar atinge de o persoană sau de un lucru aflători în carantinä, precum și lucrurile atinse de un călător ce ar intra în carantinä, asăminea să vor supune la o nouà carantină;
   Intâmplându-se ca neștine sä ispitească a călca legiuirile carantinii sau cordonul și carile după poftorita amelițare de cätre jandarm nu s-ar trage îndărăpt, atunce jandarmul va fi înputernicit a înpușca pe acest călător.
Art. 205.Călcările legiuirilor carantinii făcute de către dregătorii ei sânt de doă feluri:
1. Cele întâi făcute cu înadins și cu scopos a vreunui interes ;
2. Iar cele de al doile care urmează din lenevire,
Art. 206. Sant socotiți vinovați a felului întâi :
   Dregătoriul carantinii ce ar lăsa să treacă un călător sau mărfuri, fără a-1 supune la regulile carantinii orânduite,
    Jandarmul sau pichetul sträjii pământești, carile, după ce va opri pe un călător ce s-ar ispiti a trece pe furiș cordonul, 1-ar lăsa să treacă înnainte fără a-1 trimite la cea mai aproape cantoră a carantinii.
Art. 207. Sânt socotiți vinovați de feliul al doilea:
a) Slujitorii carantinii cari ar lăsa să treacă marfa și după înplinirea zililor rânduite carantinii, însă carele necurățindu-se destul, ar pricinui vreo intâmplare de molipsire.
b). Jandarmul sau pichetul carele ar lăsa vreun punct slobod pe unde să se poatä comunicarisi.
Art. 208. Calcătorii feliului întâi se vor pedepsi de moarte.
Art. 209. Dregătorii cei mari ce s-ar fi dovedit de vinovați în călcarea
feliului al doile se vor scoate din slujbă și se va declărui nevrednici de a mai intra în dregătorii.
Dregätorii mai mici se vor pedepsi trupește.
Art. 210. Pentru orice nedreptate ce ar urma din partea dregătorilor carantinii sau a slujbașului cordonului, vor fi scoși din slujba și  îndatoriți a plăti părții înstrâmbătățite îndoitul pagubii ce ar fi suferit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu