Pagini de istorie a medicinei.
Pagini de istorie universala.
Pagini de istorie a Galatiului.
vineri, 4 mai 2012
Feţele multiple ale hatmanului Mazepa: playboy
Portretul lui Ivan Mazepa
Muzeul Dniepopetrovsk.
Cartea lui Voltaire Istoria lui Charles al XII-lea Regele Suediei a apărut în 1731, la mai
bine de două decenii după moartea lui Mazepa. Voltaire a fost primul care a
evidenţiat viaţa de playboy a hatmanului cazacilor şi după cum am văzut o
pleiadă de artişti s-au inspirat din viaţa amoroasă a lui Mazepa. Cât de reală a fost cariera de amant al lui Mazepa asemănat adesea cu celebrul Don Juan?
Probabil că hatmanul n-a fost uşă de biserică. Se cunosc mai multe amănunte
despre iubirile sale, nu tocmai fericite. Lăsând la o parte idila cu Thereza Falbowski terminată pe spinarea unui cal sălbatic, în viaţa hatmanului au intervenit mai multe
femei. Prima din ele a fost soţia sa Hanna cu care hatmanul s-a căsătorit în
1668. Hanna era fiica colonelului Semen Poloveţ o personalitate din oraşul Bila
Tserkova, rămasă văduvă dupa decesul primului ei soţ, colonelul Frydrykevich.
Cu o avere onorabilă şi cu uşile deschise spre saloanele nobilimii şi ofiterimii
locale, Hanna a fost o partidă bună pentru Mazepa, chiar dacă era mai in vârstă
decât viitorul hatman. Cei doi soţi au rămas împreună 15 ani, dar fară să aibă
copii, fie din cauza vârstei miresei, fie din cauza faptului că Mazepa era mai
mult plecat şi-şi găsise dragostea şi în altă parte. Dupa moartea soţiei lui în 1702, Mazepa se
hotarăşte să se recăsătorescă şi în acest scop cere mâna unei domnişoare
Matrena Koutchubey, fiica unui şef de cazaci Vasili Koutchubey, pe care o
botezase pe când era copilă. Mazepa avea pe atunci peste 65 de ani aşa că Koutchubey
îl trimite la plimbare pe craiul tomnatic, mai ales că opoziţia pentru aceasta
casătorie era şi mai puternică din partea mamei lui Matrena (sau Motria cum
este scrisă de unii autori), pe nume Liubov, care avusese şi ea o aventură cu Mazepa.
Cum din pricina dragostei Matrena-Motria fuge de acasă, familia Koutchubey va
schimba atitudinea pe care o aveau pentru Mazepa, iar Vasili îl va informa pe
ţarul Petru cel Mare despre intenţiile lui Mazepa de a trăda şi de a trece în
tabara duşmanilor lui Petru. În cartea Istoria
lui Petru cel Mare scrisă de scriitorul francez de origine poloneză
Kazimierz Waliszewski apărută în 1898 este amintita o altă aventura a lui
Mazepa. Invitat de prinţul Wisniowiecki un nobil din Wolhynia să-i boteze copilul,
Mazepa suferă un coup de foudre pentru mama prinţişorului, printesa Dolska cu
care se încurcă binişor şi pe care o include în conspiraţia sa de a-l trăda pe
Petru cel Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu