Soarta rămăşitelor lui Ivan Mazepa

Planul Bisericii Sf. Gheorghe din Galaţi.
În pridvor a fost montată pe peretele din dreapta placa funerara a lui Mazepa

În 1835 moare la Galaţi marele boier Dimitrie Dereci-başa, fost şef al portului şi obştea doreşte în semn de preţuire să-l îngroape în biserica Sf. Gheorghe. Cu acestă ocazie sub o lespede sunt găsite câteva oase şi un craniul despre care călugarii nu ştiu nimic, aşa că Dereci-başa este înmormântat în cripta lui Mazepa. Oasele stropite cu aghiazmă dupa ritualul ortodox vor fi puse într-un sac şi reînhumate lângă dregatorul gălăţean, sau poate după cum ştim ritualul ortodox, la picioarele lui. Va fi a cincea înmormântare a lui Mazepa, dar nu ultima. La 7 ani de la moartea lui Dereci-başa, familia acestuia purcede la dezgropanie, apoi la reînhumarea osemintelor în afara bisericii, cum erau noile porunci domneşti, mai precis în curte în partea dreaptă a intrării în biserică. Va fi a şasea înmormântare  a lui Mazepa. Cât despre piatra de mormânt ştim de la Mihail Kogălniceanu care a vizitat biserica în 1845 că ea fusese trimisă în dar fratelui fostului domnitor al Valahiei, Mihai Ghica care aveau o colecţie impresionanta de relicve istorice la palatul său. Posibila asemănare între blazonul hatmanatului cu un vultur monocefal şi cel al familiei Ghica care are un vultur cu o cruce in cioc au determinat trimiterea pietrei la Bucureşti la Palatul de lângă Plumbuita. Până a ajunge la Palatul Ghica stela funerară a sprijinit zidurile mânăstirii Precista din Galaţi, pentru ca pietrarii din oraş să cioplească pentru Dereci-başa o lespede din marmura albă cu aceleaşi însemne. Din exces de zel, sau poate din dorinţa de a sublinia că sub lespede odihnesc doi decedaţi, pietrarii au cioplit un vultur bicefal, asemănator celui austriac în locul unui vultur cu un singur cap.

Placa funerara cu vulturul bicefal (i se vede numai coada in cadru)
fotogtafiata de dr. V. Trepke in 1932

Biserica Sf. Gheorghe va rezista încă o sută de ani şi sunt mărturii ale existenţei mormântului lui Mazepa în pridvorul ei. La 1876 diplomatul francez A. D’Avril povesteşte că împreuna cu Mihail Kogalniceanu au vizitat Biserica din curtea mânastirii transformate în Şcoală Comercială de Cuza Voda şi a văzut la intrare o lespede de marmora alba cu textul: Dimitrios pacharnic diroksic inpace 1835, octombre 2,  care avea deasupra stema vulturului bicefal. Un an mai târziu în 1877 viitorul regizor ucrainian Mykola Tobilevyci, pe atunci tânar ofiţer aflat în armata ţarista, în drum spre Plevna, va da întâmplător peste mormântul lui Mazepa inscripţionat pe placa de marmura alba cu litere latine din alamă: Aici hodineşte Ivan Stepanovyci Mazepa hatmanul slăvitei oşti zaporojene de jos şi al intregii Ucraine.

Aceasta ar fi ultima relatare scrisă despre mormântul lui Mazepa. Exista multe legende însă, pe care le vom vedea mai târziu.