luni, 7 mai 2012

Feţele multiple ale hatmanului Mazepa. Puţină istorie a Ucrainei.


Johanes Mazeppa
Cosaccorum Zaporoviensium Supremus Belli-Dux

Pentru a înţelege aspiraţiile de independenţă ale lui Mazepa trebuie să facem o scurtă incursiune în istoria Ucrainei, aşa cum reiese ea din documentele actuale. Pe teritoriul dintre Nistru şi Don au existat în antichitate populaţii de sciţi si de sarmaţi. Coastele Mării Negre au fost colonizate de grecii care făcea comert cu popoarele locale. După apariţia Imperiului Roman, regiunile sudice ale Ucrainei au rămas sub influenţa romanilor si mai apoi a bizantinilor. Dar teritoriul aproximativ al Ucrainei de astăzi a fost la răscrucea marilor migraţii. Primul popor care a ocupat aceste teritorii de pe ambele maluri ale Niprului au fost slavii, urmaţi îndeaproape de o populaţie de origine turanică hazarii. Sub presiunea celorlalte popoare migratoare care au părăsit stepele Asiei în dorinţa de a pune stapânire pe comorile Romei, populaţia slavă din zona s-a organizat într-o forma statală cunoscuta în documentele medievale drept Rutenia („ţara rusilor”), care avea în centru Kievul, oraş situat pe ruta comercială dintre Marea Baltica şi Marea Neagra. Din Rutenia aveau să se desprindă în nord Rutenia albă (Belarus), Rutenia neagră şi cea roşie, seminţe pentru cnezate ulterioare care se vor aglomera în mai multe zone geografice: Volinia spre nord-vest, Podolia spre vest, Galiţia spre sud-vest, Kiev şi Poltava în centru. Teritoriile au fost creştinate la sfârşitul secolului X şi au avut între ele conflicte generate de dorinţe de hegemonie locală. Invazia mongolă de la sfârşitul secolului al XII-lea a distrus toate aceste mici nuclee de admnistraţie teritorială. Abia în secolul următor Polonia şi Lituania recuceresc pas cu pas teritoriile fostei Rutenii. Probabil denumirea de Ucraina (ţara de margine), provine din acesta perioadă, spre sud de cucerirea poloneză exista un no man’s land uriaş, bântuit de populaţii nomade, bulgari, tătari, hazari etc., organizaţi în grupuri, localizaţi în aşezări fortificate cu pari ascuţiţi, înconjurate de mlaştini şi bălţi aproape impenetrabile.
Expansiunea Polonie şi a Lituaniei care în 1569 formează împreună Uniunea de la Lublin va aduce în Ucraina noi populaţii colonizate de noi stăpâni: armeni, evrei, polonezi şi germani care vor înlocui populaţia autohtona în administraţie şi vor determina fuga spre sud a unor grupuri de oameni care nu doreau să ajunga iobagi pe moşiile nobililor polonezi. Acesti fugari cunoscuţi sub numele de  cazaci  din turcescul quzzaq: om liber, vor adopta un stil de viaţa seminomad, puternic influenţat de popoarele din jur, în special de tătari, dar spre deosebire de acestia vor rămâne creştini ortodocşi. Mare parte a nobilimii rutene este însă asimilată de regatul Poloniei şi de cel al Ungariei, devenind catolică, spre deosebire de ţărănime care va rămâne ortodoxă. Cazacii vor fi implicaţi in incursiuni împotriva tătarilor, turcilor, dar nu se vor sfii să prade şi aşezări din Moldova şi Valahia, ba chiar şi din Ucraina.
La jumatatea secolului al XVII lea sub presiunea cazacilor zaporojeni situaţi la sudul Ucrainei, Uniunea polono-lituaniană este nevoită să accepte independenţa teritoriilor cazace, care se pun sub protecţia Rusiei, de care o leagă atât tradiţiile cât şi religia comună. Prin tratatul de la Pereislav din 1654 ţarul Alexei I al Rusiei devine protectorul cazacilor de pe malul stâng al Niprului, care se organizează in hatmanat, condusi de un hatman cuvânt provenit din germanul Hauptmann, şef militar. Cazacii de pe malul drept vor mai avea însă de aşteptat. Prin tratatul de la Andrusovo din 1667 Podolia, Galiţia şi Volinia rămân sub suzeranitate poloneză, dar turcii cuceresc Podolia şi ulterior şi Kievul. Nimic nu pare a sta în faţa otomanilor care se îndreaptă spre Viena. Dar între Viena asediată de turci şi Rusia există mai multe obstacole: escadroanele cazacilor şi husarii polonezi. Războiul din vest dă posibilitate cazacilor să răsufle şi să-şi consolideze poziţiile strategice pe ambele maluri ale Niprului. Este perioada de glorie a Ucrainei în care se construiesc biserici şi palate, şcoli şi drumuri după modelul marilor civilizaţii apusene. Renaşterea şi umanismul îşi fac simţită prezenţa şi în stepele de la nord de Marea Neagră şi printre alte idei apare şi cea a independenţei faţă de Maica Rusie. Cazacii şi ucrainienii plăteau un preţ scump pentru protectoratul ţarist: birurile şi necesităţile armatei ţariste puse pe seama ţăranilor ucrainieni erau uriaşe, ca şi sacrificiile impuse de numeroasele intervenţii ale cazacilor în teritoriile tătare, moldovene sau chiar la sud de Dunăre. Din nemulţumirea maselor combinată cu ambiţia conducătorilor se va naşte ideea de independenţă faţă de Rusia pe care Ucraina o va plăti scump sute de ani de acum înainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu