Autopsia lui Duca Voda. Cine a fost Gheorghe Duca voda?

Despre viata lui Gheorghe Duca gasim amanunte in Wikipedia:

Gheorghe Duca, a fost domn al Moldovei de trei ori: septembrie 1665 - mai 1666; noiembrie 1668 - 10 august 1672; noiembrie 1678 - 25 decembrie 1683 şi al Munteniei: noiembrie/decembrie 1674 - 29 noiembrie 1678. În 1680, turcii îl numesc hatman al Ucrainei.

De neam grec şi de origine modestă, dar crescut în casa lui Vasile Lupu, vine pe tronul Moldovei pentru prima dată după moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorită susţinerii soacrei sale Dafina Doamna şi a Cupăreştilor. Nu a domnit mult, deoarece a fost pârât pe nedrept, din răutate, la turci şi în consecinţă, a fost mazilit. În 1668, după domnia lui Alexandru Iliaş şi cu mari cheltuieli, redobândeşte tronul. De această dată, porneşte un şir de dăjdii (dări) care sărăcesc cumplit ţara, ceea ce dezlănţuie în octombrie 1671, răscoala lui Mihalcea Hâncu. Răscoala a fost cu greu potolită, în 1672, cu ajutor turco-tătar. În cele din urmă, Duca îl nemulţumeşte pe sultanul venit în persoană pentru războiul cu polonezii de la Cameniţa în chestiunea Zaharelelor, fiind aproape să-şi piardă chiar viaţa. Este înlocuit în domnie în 1672 cu Ştefan Petriceicu. După doi ani, prin mijlocirile Cantacuzineştilor din Muntenia, Duca este numit domnitor în 1674, în Ţara Românească. La început totul pare să fie pe placul Cantacuzineştilor, însă sunt neglijaţi din ce în ce mai mult, astfel încât relaţia dintre ei şi domnitor se răceşte şi fac să fie înlocuit în 1678 cu Şerban Cantacuzino. Duca este mutat în Moldova, unde este numit în domnie pentru a treia oara în noiembrie 1678, în locul lui Antonie Ruset. Se poartă mai bine pentru ceva timp, cu scopul de a înşela aparenţele, dar în cele din urmă dă frâu liber pornirilor sale avare, urcă dările, dar născoceşte şi altele noi, cu scopul de a acoperi cheltuielile pentru nunta fiicei sale, dar şi pentru a mijloci dobândirea domniei Ucrainei căzăceşti, pe care o luaseră de curând turcii. Drept recompensă, turcii îl numesc, în 1680, hatman al Ucrainei, având curţile peste Nistru, la Nemirov, pe Bug, şi la Ţigănauca, în faţa Sorocii. Se încearcă şi un complot împotriva lui, dar nu reuşeşte. În aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetăţii. În lipsa lui, dar şi datorită insuccesului turcilor la Viena, boierii se răscoală la îndemnul lui Ştefan Petriceicu, iar polonezii şi cazacii invadează ţara. Duca este prins la întoarcere la 25 decembrie 1683 şi dus în Polonia unde moare în închisoare în 1685. A fost căsătorit cu Anastasia, fiica Dafinei, soţia lui Eustatie Dabija. A ctitorit biserica Cetăţuia, în a cărei plan se regăseşte structura şi elevaţia monumentului Trei Ierarhi din Iaşi.

Legea Reformei Sanitare: Copilul mort în faşă al preşedintelui Băsescu

Răposatul meu socru, fie-i ţărâna uşoară, avea un banc cu Ceauşescu pe care-l spune ori de câte ori avea ocazia. Cică după ce a ajuns pe lumea cealaltă, pe când se plimba supărat, s-a întalnit la un moment dat cu celebrul medic rus Pavlov. Abordându-l într-o limbă rusă stâlcită pe care o învăţase parţial de pe vremea studiilor de la Academia Militara Frunze din Moscova, Ceauşescu l-a întrebat:
- Ivan Petrovici Pavlov, acum când comunismul s-a prăbuşit în toată lumea, unde credeţi că am greşit noi liderii lui?
- Tovaraşe Ceauşescu, cred că greşeala fundamentală a dumneavoastra şi a celorlalţi lideri comunişti a fost că n-aţi experimentat comunismul mai întâi pe câini!


Pornind de la acest banc, care are probabil aceiaşi vârsta cât are şi democratia din România, îmi pun întrebarea de ce preşedintele Băsescu ne-a impus să digeram pastila Reformei sanitare fără să avem dreptul măcar la un amărât de Mod de utilizare?
Talibanii o să-mi răspundă:  Băsescu are dreptate, a sistematizat perfect neajunsurile din sănătate acum o săptămâna în conferinţa de presă de la Cotroceni:

1. monopolul Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate care în opinia preşedintelui este „un dezastru din punct de vedere al cheltuirii banilor”.
2. politizarea sistemului sanitar
3. ineficienţa în administrarea fondurilor
4. corupţia
5. „subfinanţarea” (ghilimele îi aparţin lui T. Băsescu).

Hai să le analizăm pe rând:
Este necesară o reformă în sănătate? Poate, sănătatea are nevoie de legi mai bune, dar acest lucru nu este obligator, ceea ce avem nevoie, ca de altfel în întreaga societate, este ca legile să fie respectate. Un apropiat care a studiat în Germania mi-a povestit că în urma cu mai mulţi ani, un guvern german de coaliţie care cuprindea şi "verzii" (ecologiştii) a votat o lege care privea desfiinţarea centralelor electrice nucleare de pe teritoriul german. Anii au trecut, guvernul a fost înlocuit cu altul, dar legea a rămas şi nemţii desfiinţeză centralele lor nucleare în continuare. N-au schimbat legea, n-au dat ordonanţe de urgenţă, nu şi-a asumat nimeni răspunderea. Respectă votul democratic dat în parlamentul german cu un deceniu în urmă şi atât. Ce se întâmplă la noi? Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate 145/1997 a intrat în Senatul României în 1993, a stat mai apoi 4 ani prin sertare, apoi a fost promulgată, pentru a fi mai apoi hăbucită de nu mai puţin de 10 Ordonanţe de guvern şi modificată fundamental. Aşa cum arată ea astăzi, este o lege antidemocratică, nici angajatorul, nici angajatul nu mai au nimic de spus cu privire la modul de utilizare al banilor contributorilor, statul prin reprezentaţii săi fiind majoritar, iar patronatele şi sindicatele, care şi-au împărţit "frăţeşte" feliile de prăjitură, nu contează. O revenire la forma iniţiala a LASS, cu modernizările necesare după trecerea a 15 ani, ar fi mai utilă decât demolarea totală a spiritului social al legii: dacă fondurile sunt rulate prin asigurători privaţi, cât de socială mai poate rămâne legea?
Managementul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care în opinia preşedintelui este „un dezastru din punct de vedere al cheltuirii banilor” este de fapt consecinţa ignorării legii şi spiritului ei. Ori cine a dat tonul la "cântec" şi a modificat-o primul? Tocmai cel care critică acum sistemul. În calitatea sa de Ministru al Transporturilor şi al Lucrărilor Publice, Băsescu a impus înfiinţarea Casei de Asigurari de Sănătate a Ministerului Transporturilor, prin OUG 41/1998 în care intrau angajaţii firmelor de stat din transport şi lucrări publice: căile ferate, metroul, transporturile aeriene, navale, rutiere. A fost urmat exemplul său de ceilalţi miniştri din cabinet Babiuc (Aparare), Dejeu (Interne), Valeriu Stoica (Justiţie), Cătalin Harnagea (S.I.E.), Costin Georgescu (S.R.I.), Nicu Anghel (S.P.P.), care au înfiinţat Casa OPJAS. Astfel C.N. de Asigurări Sociale de Sănătate a rămas din prima fără aportul celor mai bine retribuite categorii sociale din ţară. Să nu vă imaginaţi că Preşedenţia, Guvernul, Camera Deputaţilor, Senatul, sau alte instituţii ale statului român (agenţiile, diplomaţii etc.) cotizează cumva la fondul comun!

Despre ineficienţa în administrarea fondurilor am scris de mai multe ori. Spre deosebire de mulţi alţii, am citit şi Raportul Comisiei Prezidenţiale : „Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetaţeanului” (oare dom’ Preşedinte l-o fi citit?) şi Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sănătăţii etc. si nu găsesc multe asemănări între ele. Spitalele rămân tot spitale, chiar dacă li se poate schimba patronul, ba cu atât mai mult, poarta corupţiei se va deschide larg şi pentru ele. Dacă până acum un spital mai interna câte un bolnav care merita să fie tratat ambulator şi-i mai „umfla” internarea, ca să poată scoate cel puţin salariul personalului, e probabil să asistăm la invitarea oamenilor de pe stradă la un sejur în spital. Poate vom primi şi pliante în cutia poştală cu avantajele de a face spa în Spitalul X sau Y.

Câtă vreme Casa de Asigurări va avea bine pus la punct numai un sistem de colectare a banilor, nu şi unul de verificare al modului cum se cheltuiesc, vorbim degeaba. Adică Preşedintele vorbeşte degeaba. Pot verifica un spital, un ambulatoriu, sau activitatea unui medic, dacă am pregătire medicală şi managerială şi dacă mi se conferă autoritate de către stat. Câtă vreme personalul Caselor de Asigurari este angajat pe criterii politice, pe telefoane, pe plicuri, sau alte şpăgi, n-o să poată verifica administrarea fondurilor. Nu de altceva, dar s-ar putea trezi cu vreun telefon în timp ce-şi face inspecţia: „lasă-l mă că-i de-al nostru!”

Politizarea sistemului sanitar

Mi-ar fi ruşine să vorbesc despre asta dacă aş fi Preşedintele României. Partidul pe care cu onoare l-a creat şi pe care cu onoare îl dirijează din umbra Cotrocenilor, P.D.L., a făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut si P.S.D. şi P.N.L. când au ajuns la putere: au înlocuit pe criterii strict politice, toţi managerii din sănătate, ca de altfel şi din alte structuri pe principiul românesc:”scoală-te tu să mă aşez eu”! Unde era Preşedintele cănd se întămplau astea? N-avea nici atunci „serviciile” toner în imprimante pentru rapoarte? S-au "a făcut memoriul ghem", ca-n Toma Caragiu.

Un exemplu clasic este cel de la Galaţi, unde neexistând un amator să se lege la cap cu conducerea sănătăţii gălăţene, P.D.L. a adus un medic de la ţară, făra nici-o specialitate sau competenţă, care avea un singur merit: era fratele unui deputat P.D.L. Aşa că vorba doamnei deputat (P.D.L.) Anca Constantinescu: „ciocu mic" dom' Preşedinte!”

Tot ce se poate ca politizarea de care vorbeşte domnul Preşedinte să i se traga de la descentralizare. Dacă până acum directorii din sănătate (spitale) erau numiţi de Ministerul Sănătaţii, mai nou ei sunt numiţi de Consiliile Judeţene, Municipale şi Locale, unde P.D.L. nu controlează situaţia şi drept urmare nici „resursele”. Poate de aici i se trage domnului Preşedinte, de la faptul că au rămas comisioanele la alte partide şi se apropie campania electorală.

Corupţia? Corupţia- o frază de dânşii inventată. Cum poţi vorbi de corupţie când ţi se pune în cârcă volatilizarea flotei, afacerile imobilare (Mihaileanu, vila Ioanei etc.), toleraţa totală faţă de gaşca Udrea-Cocoş, faţă de bordurile lui Videanu, mega afacerile lui Berceanu, sau ale lui Pinalti? Sau cum crede Preşedintele că un medic român valoros, cu scaun la cap, stă şi operează pe cord deschis cu leafa de 1500-2000 lei pe lună, fără să ia plicul cu bancnote din valută forte de la pacient? Pai dacă n-ar mai putea lua ar pleca cu primul avion să lucreze în Europa! Dar aşa cum calul moare de drum lung şi Preşedintele moare de grija altora. Oare eu l-am numit pe domnul Duţă la Casa de Asigurări, după ce fusese director la Regia Sării?!! Pentru miliarde de doze de vaccin contra cancerului de col uterin irosite nu răspunde nimeni? Nici pentru cel gripal retras de pe piaţă, că a fost „puţin greşit” cum spune Geza Molnar, de parca n-ar fi preşedintele Comitetului de vaccinologie din Ministerul Sănătăţii?

Corupţia a început o data cu înfiinţarea Casei Naţionale de Asigurari si prin oamenii ei. În spatele firmelor private din sănătate cu cifre de afaceri de multe milioane de euro au stat, sau stau încă pitiţi politicieni din toate partidele, pentru că, corupţia e ca partidul comunist al lui George Lesnea, „E-n cele ce sunt/ Şi-n cele ce mâine vor râde la soare”.

Zice domnul Preşedinte că pune subfinanţarea „în ghilimele”. Poate se referă la faptul că în 2000 aveam buget alocat sănătăţii de 1 miliard de euro, iar in 2011 am avut 5 miliarde. Nu ne zice nici că în 2000, un euro era 2000 de lei şi acum este 4,3 lei, după cum nu ne zice nici că procentul alocat din PIB sănătăţii abia a trecut anul ăsta de 4%, fiind cel mai scăzut din Europa, la jumatate din cel al ţărilor civilizate, dar care nu construiesc autostrazi la preţuri exorbitante şi nu fac nici piscine în orice sat, sau săli de sport, sau parcuri publice. Avem 5,5 milioane de pensionari care-au muncit o viaţă în plin marasm socialist, au mâncat salam cu soia şi nu „frites”, au băut „Doi ochi alnaştri” şi molan şi nu Johny Walker cu patru cuburi de gheaţă şi care au dreptul să fie bolnavi. E greu de crezut omul bolnav şi sărac de cel sănătos si bogat. Am avut un preşedinte „care-a stat trei ani la ruşi...” şi acum avem unul „care-a stat pe la Anvers şi-are o inimă de fier”. Ce n-are domnul Băsescu se cheamă limită. Limita până la care să oprească alunecarea spre dictatură. 

Carantinele în epoca Principatelor: organizare

Cum era organizata carantina? Aflam din lucrarea domnilor Vasile Petrişor şi Lelius Mândroiu din

Calafat, autorii monografiei „Calafat – Trepte de istorie”.

La fiecare carantină era desemnat un căpitan al carantinei de obicei nun stegar, care avea ca ajutor un logofat, 2-3 slujitori si doi ciocli.

Pentru securitatea carantinei exista o gardă militară formată din infanterişti şi călăraşi, precum şi două vase fluviale de pază. Sistemul de dezinfecţie al carantinei consta în spălarea cu apă a diverselor categorii de mărfuri, îmbăierea scrisorilor în oţet şi în alte substanţe presupuse a avea  o acţiune purificatoare, iar, mai târziu, trecerea lor prin cuptor sau fumigaţie cu vapori. Scrisorilor purificate li se aplica ştampila carantinei. Pe tot timpul izolării, care varia între 4 şi 24 de zile, era interzisă persoanelor respective orice comunicare cu cei dinafară.

Când la schelă sosea un vas, acesta trăgea la edec şi nimeni nu avea voie să debarce pe ţărm până ce nu sosea medicul, care avea sarcina să execute operaţiunea de dezinfectare. Pasagerii care coborau în port erau obligaţi prin lege să stea în carantină o perioadă de 8 până la 10 zile. În acest sens se prevedea că    „orice călător sau trecător, de orice naţie şi rang va fi, se va supune a păzi straşnic regulile carantinei şi nu  va putea la nici întâmplare să treacă cordonul sănătăţii fără a avea bilet de sănătate, care i se va da de comandantul postului orăşenesc”. Erau prezenţi  şi vameşii care, după ce constatau situaţia  şi felul mărfurilor, stabileau pentru negustorii respectivi  sumele de bani ce urmau a fi achitate. Mărfurile, ca şi pasagerii, erau supuse aceloraşi prevederi de carantină, deoarece, de respectarea cu stricteţe a prevederilor acestora, depindea prevenirea pătrunderii în ţară  a unor epidemii.

Carantinele în epoca Principatelor

Prin Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, s-au impus măsuri de organizare sanitară de inspiraţie occidentală, care prevedeau printre altele instituirea sistemului carantinelor pe linia Dunării, prin „Legea poliţiilor de ciumă”, precum şi a unor servicii de sănătate publică, compuse dintr-un medic şi un chirurg în oraşele mari, inclusiv la Galaţi. Cordonul de carantină al Moldovei era întins între gura Siretului şi gura Prutului şi cuprindea 32 de posturi de supraveghere a circulaţiei pe fluviu şi o carantină de gradul I în portul Galaţi. Utilitatea carantinelor a fost probată de epidemia de ciumă din 1837 care a făcut nenumărate victime pe malul drept al Dunării, dar care nu s-a propagat în principate. Tot ca urmare a Regulamentului Organic, în 1832 la Galaţi se înfiinţează Spitalul Militar. În acelaşi an se înfiinţează şi Spitalul Militar din Brăila. Carantina din acest oraş fusese instituită în 1829 odată cu alte carantine de pe Dunare: Piua Pietrei, (oraşul Giurgeni de astazi), Călăraşi, Giurgiu, Zimnicea, Izlaz, Calafat, Cladova şi Vârciorova.
Strada pe care se găsea linia de carantinare din Brăila mai exista şi astazi, ea întinzându-se de la Vadul Căzărmii pâna la ieşirea spre Galaţi, trecând prin spatele reprezentanţei Toyota.
Ce cuprindeau carantinele? Spre deosebire de carantinele din Evul Mediu care erau amenajate pe insule la intrarea în porturi, sau în lazarete aflate în afara cetaţilor şi care găzduiau pe durate limitate de timp călătorii şi mărfurile lor pentru a impiedica pătrunderea pe teritorii receptive a unor bolnavi de boli infecţioase, carantinele instituite prin regulamentele organice aveau misiunea de a împiedica sub orice chip acostarea pe malul românesc a navelor şi bărcilor de peste Dunăre, izolarea pe o perioada de 7-10 zile a călătorilor în clădirea carantinei şi chiar a mărfurilor şi a poştei, inclusiv dezinfecţia acestora din urmă.

Quarantina, carantina

Carantina a aparut în Evul Mediu ca o necesitate de a proteja populaţia de introducerea surselor de infecţie pentru unele boli molipsitoare, într-un teritoriu în care erau absente. Denumirea vine din italianul Quaranti giorni, patruzeci de zile, timpul stabilit de izolare pentru călătorii care veneau din ţări în care se presupune că evoluau epidemii.
Primii bolnavi care fuseseră separaţi de restul societăţii în jurul anilor 1000 D.C., au fost leproşii, siliţi să se mute din oraşe şi sate în lazarete, aşezământe cu rol mai mult de izolare decât de tratare, numite astfel după Sf. Lazăr, cel înviat din morţi de Mântuitor, sau poate după Santa Maria di Nazaret, locul unde în Veneţia se trimiteau leproşii, (actuala insulă Lazzaretto vecchio). Treptat izolarea leproşilor s-a extins în toată Europa şi au apărut reguli severe pentru cei care erau leproşi. Dar în 1347 pe bătrânul continent apare "moartea neagră", ciuma, numită astfel din cauza adenopatiilor ("buboane") care în faza finală a bolii devin uriaşe, de mărimea unui măr, sau chiar mai mari, care prezintă zone ischiemice, vineţii, aproape negre. Cum apariţia ciumei e fost legată de unele cazuri de îmbolnăvire în rândul marinarilor italieni veniţi din Marea Neagră şi care trecuseră prin Constantinopole unde deja boala era prezentă, autorităţile veneţiene au impus staţionarea în lagună timp de 40 de zile a tuturor navelor care transportau mărfuri sau trupe înainte de a li se permite să ancoreze în port. Veneţia nu a fost ocolita de ciumă care a ucis probabil o treime din populaţia globului de la acea dată. Modelul carantinei veneţiene s-a extins însă treptat în toată lumea civilizată. După Veneţia al doilea port important care a introdus carantina a fost Genova, apoi moda carantinelor s-a extins şi la uscat, Milano fiind primul oraş care a impus-o, dar fără să asigure izolaţilor adăpost, aceştia fiind lăsaţi în apropierea oraşului într-o pădure, să moară, sau să se vindece. Cum intervalul de 40 de zile era adesea greu de suportat de către cei care stăteau în carantină, unii au încercat să-l ocolească, debarcând în alte locuri, sau sustrăgându-se izolării. A fost necesară impunerea cu ajutorul soldaţilor a respectarii regulior de carantină şi treptat din aceasta cauză au apărut cordoanele sanitare şi posturile de pază la intrarea în oraşe, aşa numitele "bariere", cu dublu rol, acela de a încasa taxele de la comercianţi şi cel de a împiedica intrarea în oraşe a bolnavilor.
Poate cea mai cunoscuta staţie de carantina din lume, după Lazaretto Vechio, a fost Ellis Island , prin care au trecut peste 12 milioane de emigranţi sosiţi cu vaporul la New York.

Istoricul epidemiilor de holeră din România

La 26 aprilie 1828 Rusia declara război Turciei şi trupele ruseşti intrau pe teritoriul Moldovei şi apoi al Valahiei în drumul lor spre regiunile de la sud de Dunăre. Obigate să suporte ocupaţia rusescă şi să o şi finanţeze, inclusiv prin împrumuturi de stat, ţările române aveau să fie lovite de doua epidemii devastatoare aduse de trupele ruseşti: ciuma si holera, care le vor diminua drastic populaţia. Ofensiva armatei ţariste împotriva celei otomane s-a dovedit a fi un succes militar urmat de unul diplomatic: prin Tratatul de pace de la Adrianopol (Edirne din Turcia europeană), rolul Imperiului Otoman în Balcani era mult redus şi în unele situaţii eliminat. Astfel graniţa dintre Imperiu Otoman şi ţările române se stabilea pe Dunăre, Valahiei i se restituiau porturile Brăila, Giurgiu şi Turnu Măgurele care fusesera raiale turceşti. Totodată înceta monopolul turcesc asupra comerţului ţărilor româneşti, asupra gurilor Dunării şi se deschideau pentru comerţ strâmtorile Dardanele şi Bosfor. Serbia devenea autonomă, Grecia avea deschisă calea spre independenţă, numai ţările române rămâneau sub ocupaţie ţaristă, în contul despăgubirilor de război datorate de turci ruşilor. Pentru o perioada de câţiva ani, până în 1834 vom avea guvernatori ruşi numiţi de ţarul Nicolae I, (Pahlen, Jeltuhin şi Kiselef), timp în care comisii din cele două ţări române vor stabili statutul şi modul de organizare al ţărilor sub forma unor regulamente organice, un fel de constituţii, puternic influenţate de Rusia, care de altfel le şi aproba.

Regulamentele organice stabileau pentru prima oara roluri concrete de luptă împotriva holerei şi a ciumei, dar şi alte aspecte importante privind admnistrarea statului. În timp ce erau adoptate a izbucnit cu violenţa holera, adusă pe teritoriul naţional de trupele ţariste care reveneau din Balcani după stabilirea păcii din 1829.

Prima mare epidemie de holeră înregistrată a fost cea din 1831, care a afectat în Moldova 8485 de bolnavi din totalul populaţiei de 1.130.000 de locuitori şi a ucis 5182 din ei. Cu alte cuvinte holera e evoluat cu o morbiditate specifică de 747 cazuri la suta de mii de locuitori, având o mortalitate de 4,58 la o mie de locuitori şi o letalitate de 68,36%! 
În acelaşi an se înregistrau în Valahia 14236 de cazuri de holeră cu 6960 de decese (letalitate de 48,9%). 
Cum Munţii Carpaţi nu puteau opri extinderea epidemiei, boala va trece şi în Transilvania unde se vor înregistra 1436 de decese, iar de aici în Imperiul Habsburgic, iar mai departe în celelalte ţări europene, făcând ravagii, în Franţa anul următor, unde a omorât 100.000 de oameni, din care 20.000 la Paris şi a ucis mii de britanici, germani şi spanioli, umplând Europa de morminte proaspete. 

Cazuri de holera înregistrate în judetul Galaţi în perioada 1990-1995

Cazuri de holera înregistrate în judetul Galaţi în perioada 1990-1995:
1990: 68
1991: 9
1994: 11 focar centrat pe Spitalul din Nicoreşti
1995: 18 focar centrat pe ciupercarii din Frumuşiţa