Karel Doorman

Presa gălăţeană acordă spaţii largi evenimentului naval al anului, lansarea la apa a navei amiral a marinei olandeze HNLMS Karel Doorman, un uriaş de 205 m lungime şi 50 m înălţime utilizat de marina olandeză drept Joint Logistic Support Ship, nava bază de sprijin logistic pentru alte nave militare, dotată cu 6 elicoptere şi rampe de lansare şi acostare pentru ambarcaţiuni. În plus nava are 20 de săli de operaţii şi de tratament urmând a fi folosită ca navă spital în caz de conflicte militare, dar şi în intervenţii în dezastre naturale. Construită dintr-un oţel special, nava suportă efectul exploziilor directe asupra bordajului prin deformari plastice, fără perforaţii, fapt ce o face greu de scufundat de atacul cu torpile sau rachete. Cu o viteza de 22 de noduri şi manevrabilitate excelentă, nava se inscrie în categoria celor mai moderne nave militare din lume. Vezi aici lansarea unei părţi a navei.

Ce înseamnă HNLMS ? Her/His Netherlands Majesty’ Ship, este acronimul pentru Nava Majestăţii Sale Regina Olandei.

Cine a fost Karel Doorman? 

Un erou al poporului olandez, Karel Doorman a condus în calitate de amiral flota comună ABDACOM (American-British-Duch-Australian Command) din sud-estul Asiei în cel de al II-lea război mondial. Sub presiunea trupelor imperiale japoneze care declanşaseră un atac asupra coloniilor olandeze şi britanice din Asia, forţele aliate au facut front comun, încercănd să oprească trupele japoneze pe Linia Malaeziană, care separă Singapore de Sumatra, Java şi Borneo. În bătălia navală din Marea Java, desfaşurată în ianuarie şi februarie 1942, succesul a oscilat între tabara aliata şi cea japoneză, însă la 27 februarie defensiva aliată avea să fie distrusă şi flota scufundată. Compusă din 2 crucişătoare grele HMS Exeter (britanic) şi USS Houston (american), precum şi din crucişătoarele uşoare HNLMS De Ruyter (olandeză, nava amiral a flotei, pe care se afla Karel Doorman), HNLMS Java, HMAS Perth (australiană), la care se adaugau 9 distrugătoare: 4 americane: USS Alden, USS John D. Edwards, USS John Ford, USS Paul Jones, 3 britanice: HMS Electra, HMS Encounter, HMS Jupiter şi 2 olandeze: HNLMS Witte de With şi HNLMS Kortenauer, flota aliată dă piept cu cea japoneză compusă din 2 crucişătoare grele Nachi şi Haguro, 2 crucişătoare uşoare Naka şi Jintsu şi 14 distrugatoare de escortă. Superioară în artilerie şi mult mai mobilă, având de asemenea sprijinul aviaţiei japoneze, marina navală japoneză îl scoate din uz pe Exeter, trimis spre casa însoţit de Witte de With şi îl torpilează pe Kortenauer care se scufundă. Electra angajata într-un duel prelungit de artilerie este abandonată, iar în încercarea de a se retrage Jupiter loveste o mina şi se scufundă rapid. Regrupându-şi forţele amiralul Karel Doorman ordona flotei încă combatante să atace navele japoneze, dar Java deja lovită puternic de bombele aviaţiei japoneze şi nava amiral De Ruyter sunt întampinate de distrugatoarele japoneze cu o salvă de torpile care le scufundă. Rămase singure Perth şi Houston se vor retrage sub un ecran de fum produs de distrugatoare. Pierderea flotei din Indiile olandeze va fi sinonimă cu pierderea insulelor cu tot cu petrolul şi plantaţiile de arbori de cauciuc de pe ele. Olanda nu va mai fi niciodată o putere militară maritimă sau colonială. 

Şarja flotei militare olandeze în noapte asupra crucişătoarelor japoneze şi trâmbele de foc ale exploziilor torpilelor vor intra în istoria marinei militare olandeze ca un exemplu de eroism.

Mazepist, petliurist, banderist, melnikist...

Am văzut că Mazepa a fost declarat de ruşi inamicul public nr.1, decăzut din toate drepturile, cu averea confiscată, moşia şi capitala trecută prin foc şi sabie, iar numele lui blestemat şi afurisit de biserica ortodoxă rusă pe vecie. 
De la Mazepa avem şi un adjectiv: mazepist, cu semnificaţia de trădător, separatist, naţionalist. În folclorul local gălăţean mazepist înseamnă locuitor al cartierului Mazepa, dar puţini sunt cei care ştiu semnificaţia peiorativa a cuvântului.
Mazepist se înscrie în tendinţa de comunizare a substantivelor (numelor) proprii, specifică tuturor culturilor, cu predilecţie celor slave, în special ruseşti, fenomen care poarta denumirea de eponim. Exemplu: stalinist, marxist, troţkist, stahanovist, banderist, petliurist, melnikist etc. Nu insist pe primele 4 substantive care sunt bine cunoscute, ci doar pe cele care au aceiaşi semnificaţie cu cea de mazepist:

1. banderist, provine de la Bandera Stepan politician naţionalist ucrainian din Galiţia, conducator al OUN, Organizaţia Ucrainienilor Naţionalişti, iniţiator al proclamarii independenţei Ucrainei în 1941. Luptător pentru drepturile concetăţenilor săi, Bandera a devenit duşmanul de moarte al URSS şi a fost asasinat de KGB din ordinul lui N.S. Hruşciov în 1959, în timp ce se afla refugiat în R.F.G. la Munchen.
2. petliurist, eponim provenit de la Petliura Simon, politician naţionalist ucrainian, primul preşedinte al Ucrainei independente în 1917. A fost şef al armatei ucrainiene, calitate în care a luptat în primul război mondial şi în anii ce a urmat pentru independenţa Ucrainei, atât cu ruşii albi ai lui Denikin căt si cu cei ai Armatei roşii conduse de Troţki, dar şi cu polonezii, sau românii. Duşman de moarte al ruşilor a fost asasinat în 1926 de un anarhist rus de origine evreiască la Paris unde se refugiase. Lui Petliura i se pun în cârcă de către ruşi pogromurile împotriva evreilor din timpul răboiului civil rus, majoritatea fiind făcute totuşi de ruşii albi ai lui Denikin, în semn de represalii pentru colaboraţionalismul evreiesc cu Ceka şi Armata roşie.
3. melnikist, provine de la Andrei Melnyk,  politician naţionalist ucrainian şi comandant militar, care împreună cu Bandera a organizat şi coordonat acţiunile naţionaliştilor ucrainieni în cel de al II-lea război mondial. Pentru colaborarea cu naziştii a fost inclus pe lista neagră a mazepiştilor. A fost singurul care a scăpat de mâna lungă a KGB, trecând prin mai multe ţări apusene: Germania, Luxemburg, Canada şi murind până la urmă de bătrâneţe în patul său.

Toti aceşti oameni sunt consideraţi acum eroi ai neamului ucrainian şi sunt sarbătoriţi alături de Mazepa cu mare fast în Ucraina. Au statui, au chipul pe timbrele postale şi la Lvov s-a construit un mausoleu special într-un cimitir local unde au fost mutate osemintele lui Bandera şi ale lui Melnyk. Eroi pentru ucrainieni, rămân însă fără iertare din partea Măicuţei Rusia şi mai noi din partea evreilor de pretutindeni.

O fotografie interesantă

Trupe româneşti traversând un deşert din Caucaz pe cămile.
sursa foto: WorldWar2.ro-Fotografii

N-am ştiut până astăzi că trupele româneşti au utilizat în cel de-al II-lea război mondial cămile, după modelul binecunoscut al trupelor germane Afrika Korps. În ofensiva din Caucaz împotriva trupelor sovietice, armata româna a avut în dotare, probabil prin filiera germană, sau poate capturate, mai multe cămile din specia dromader (Camelius dromedarius), (mai cunoscută ca fiind drept "cămila cu o cocoaşă"), o cămilă bine adaptată la viaţa din deşert.
În imaginea surprinsă se vad trupe româneşti din Armata a 3-a, posibil vânători de munte, călare pe dromaderi, traversând un deşert din Caucaz.

Pe urmele hatmanului Mazepa la Galaţi: statuia

Aşa arată statuia lui Mazepa din Galaţi acum.
fără penele de la cuşmă şi fără placa de bronz.

Inaugurat în 2004 după o reamenajare care se întindea pe mai mulţi ani, Parcul Libertăţii din Galaţi avea să fie împodobit cu o statue a hatmanului Ivan Stepanovici Mazepa, dezvelită la 5 mai 2004, în prezenţa a numeroase autorităţi locale şi a unor invitaţi şi diplomaţi din Ucraina. Parcul adăpostise în anii tinereţii mele un bust al lui Mihail Kogalniceanu, exilat din Parcul Eminescu în anii stalinismului, statue care se găseşte acum în faţa Institutului Politehnic. Rămas abandonat, ba chiar defrişat de unii locuitori din zonă, redus în suprafaţă prin extinderi pro şi post revolutionare ale intreprinderilor vecine lui, parcul a intrat în reabilitare pe o finanţare europeana şi prin 2004 la solicitarea autoritatilor ucrainiene de a avea o statue a hatmanului la noi in târg, s-a decis să se amplaseze aici bustul lui Mazepa.
Ce legatura avea Mazepa cu Parcul Libertăţii, situat pe fosta Piaţă a Libertăţii din Galaţi? Niciuna. Din dorinţa de a nu leza sensibilitatea vecinilor noştri de peste Prut, ucrainieni, autoritaţile româneşti au acceptat să amplaseze o lucrare care amintea de eroul ucrainian, hatman al cazacilor, dar din considerente meschine au decis ca locul statuii să fie la marginea vechiului târg, departe de locul unde a fost înhumat a III a oară hatmanul, anume Biserica Sf. Gheorghe din Galaţi, de pe faleza Dunării. Probabil se gândeau că ajunge o statuie în zonă (Brătianu), aşa că Mazepa a ajuns lângă casa bunicilor mei spre mirarea babelor din cartier: 
-Cine-i asta maică di-i făcură statură aicea?
-Unu care-a făcut blocurili di p'in Mazepa!
Hatmanul a fost reprezentat de sculptorul Gheorghe Tănase într-o manieră proprie, uşor diferită de imaginile lui Mazepa din epocă, fără barbă şi cu mustăţi de husar, cu capul acoperit de o căciulă, purtând un cojocel cu model de broderie cu volute pe guler şi pe piepţi şi cu o blană peste îmbrăcăminte. La inaugurare statuia avea pene la cuşmă şi o placă de bronz bilincvă în română şi ucrainiană, care între timp a fost furată de hoţii de fier vechi. Deşi unii critici văd în reprezentarea hatmanului dârzenie, credinţă etc., măinile încrucişate şi mai ales privirea pierdută sugerează mai mult resemnare şi tristeţe.

Mazepa din Parcul Libertăţii din Galaţi

După inaugurarea din 2004 autorităţile galăţene au uitat de Mazepa şi de importanţa hatmanului pentru ucrainieni. La comemorarea din 2009 nici-o personalitate marcantă din administraţia publică locală (prefect, subprefecţi, primar, viceprimari, preşedinte şi vicepreşedinte din Consiliul Judeţean) nu a participat, deşi se împlineau 300 de ani de la moartea hatmanului. Chiar şi la evenimentele generate de dezvelirea statuii au existat frecuşuri între autorităţile ucrainiene şi cele româneşti cu accent pe problemele religioase aflate în litigiu. Prin adresa şi invitaţia trimisă Episcopiei Dunării de Jos de a participa la momentele legate de dezvelirea statuii hatmanului, a fost făcut cunoscut faptul că unul din membrii delegaţiei ucrainiene va fi arhiepiscopul Cernauţilor şi al Bucovinei, Varlaam, aparţinând de Patriarhia Kieveană, structură bisericeasca nerecunoscută de celelalte biserici surori ortodoxe, la presiunea Moscovei. După un schimb de mesaje şi scrisori între capii bisericii române s-a decis ca slujba de pomenire şi de sfinţire a statuii să fie ţinută de preoţii din parohia Sf. Împaraţi Constantin şi Elena din Galaţi, ceea ce s-a şi întâmplat.

Episcopul ucrainian şi-a scos însă pârleala: la întrunirea de comunicari ştiintifice de la Biblioteca V.A. Urechia, deşi nu era anunţat în program a ţinut un discurs patetic despre anatema aruncată de biserica Rusiei asupra hatmanului ucrainian la presiunea lui Petru cel Mare şi despre presiunile pe care le face aceasta biserică si în ziua de astăzi pentru a nu fi recunoscuta biserica ucrainiană, respectiv patriarhia de la Kiev.

Bustul lui Ivan Stepanovici Mazepa din Parcul Libertaţii din Galaţi,
aşa cum arăta el iniţial înainte de a fi vandalizat
(sursa Wikipedia)

N.B. Dincolo de problemele legate de relaţiile dintre autoritaţile române şi cele ucrainiene, fie ele bisericesti sau laice, pentru mine o singură ideea este clară: locul monumentului hatmanului Mazepa este pe malul Dunării acolo unde viforul istoriei l-a azvârlit, mai precis în apropierea locului în care s-a înălţat dispăruta Biserică Sf. Gheorghe, demolată atât de barbar de comunişti. Ar fi un semn de reconciliere istorică atât pentru români cât şi pentru ucrainieni, pe care îl vom cere noului primar de îndată ce-şi va ocupa fotoliul după alegerile locale.

Pe urmele hatmanului Mazepa la Galaţi: strada şi cartierul

Panoramare a falezei Dunării în perioada reconstrucţiei
centrului oraşului Galaţi
Foto de pe Vechiul Galaţi în imagini

Strada Mazepa pornea de la Vadul Sacalelor şi mergea paralel cu fluviul prin faţa Biserii Precista, despărţind-o pe aceasta de Fabrica de var I.G. Duca care era situată chiar pe marginea râpei. Dupa ce trecea de coşul de fum al fabricii de var, în dreptul Fabricii de Macaroane Zampirato strada se îndepărta de Dunăre înspre vest intersectăndu-se cu strada Roşiori cam prin dreptul actualei Şcoli nr. 28 "Mihai Eminescu" din Galaţi. 

Foto Vechiul Galaţi în imagini

Pe o alta hartă şi porţiunea dintre biserică şi strada Ghica Voda este trecută tot strada Mazepa, iar capătul superior se înfunda în strada Străjerului. Strada era în pantă, aşa cum o vedem în fotografia dr. Trepke din 1932 şi era pavată cu bolovani de râu şi borduri masive din granit. Cu excepţia celor doua fabrici amintite, pe ambele părţi ale străzii erau căsuţe frumoase cu mici grădini şi pomi fructiferi.

Harta oraşului Galaţi, probabil perioada interbelică
Foto Vechiul Galaţi în imagini

Când s-a pornit demolarea construcţiilor vechi din zona Vadului Sacalelor şi a început construcţia de blocuri, intreprinderea care construia, Trustul de Construcţii Galaţi şi-a amplasat pe str. Mazepa barăcile muncitorilor, cea mai apropiată de zona în care se construia. De aici şi-a tras numele cartierul de pe malul Dunării.

Moldovenii din Rusia

Am vorbit cu voi recent despre bătălia ciudată de la Stănileşti din 1711 dintre trupele otomane şi cele ruseşti ajutate de cazacii ucrainieni şi moldovenii lui Dimitrie Cantemir. Terminată prost pentru ruşi bătălia va fi totuşi mai dezastroasă pentru români: sultanul dă liber la pradă tătarilor şi turcilor în Moldova care vor jefui ţara şi vor determina pribegia a mii de moldoveni de frica robiei sau a masacrării de către turci. Primul care pleacă este domnitorul Moldovei care se va refugia la Petersburg cu toata familia şi un cerc de susţinători. Nu ştiu dacă domnitorul a plecat şi cu alt alai dupa el, dar ştiu că în acele vremuri cumplite fuga spre nord spre Rusia era mai sănătoasă decăt trecerea Carpaţilor unde stăpâneau catolicii, sau spre vest în Muntenia, unde trupele otomane faceau legea. De altfel Toma Cantacuzino, spatarul, care a luptat alături de Petru cel Mare va fugi şi el în Rusia cu căpitanii săi cu tot şi cu toate neamurile. Aceşti fugari au primit de la Petru cel Mare moşii la Harkov, Poltava,  în jurul Marii Azov şi spre capitala veche Moscova şi cea nouă Petersburg. Să adăugam la asta zecile de mii de robi pe care tătarii i-au dus peste Don, miile de salahori români cu care s-a construit cetatea Oceakovului si sutele de mii de moldoveni duşi în robie si vânduţi ca robi la Moscova de generalul Munich în 1739.
Exclud din aceasta enumerare calvarul românilor strămutaţi după anexarea Basarabiei în toate etapele sale, deosrece doresc să vă  semnalez o istorie interesantă.
Eram la Leningrad în 1981 într-o excursie organizată de B.T.T. (Biroul de Turism pentru Tineret) şi într-o frumoasă zi de august aveam în program o plimbare pe Neva. Ne-am urcat pe un vaporaş şi am facut pe canalele oraşului un tur al principalelor monumente. După ce s-a încheiat turul şi ghida noastră o moldoveancă isteaţă ne-a lăsat liberi, într-un capăt al vaporului admiram turnurile lui Isakievschii Sobor, departe de grupul meu galăgios, când am auzit în apropierea mea vorbindu-se într-o limba moldoveneasca cu un accent puternic două persoane.
- Oari şi grai grăiesc gălăgiţii şeia?
M-am întors spre cei doi barbati în vârsta de pe bancuţa vaporasului şi i-am salutat.
-Buna ziua sunteţi moldoveni? S-au uitat unul la celalalt şi schimbând între ei câteva priviri i-am auzit zicând:
-Oari şi vrea celovecu ista? Apoi spre mine:
- Noi nu-s moldovani, ruşi din Novgorod!
-Păi vorbiţi moldoveneşte!
-Asta grai la strabun a meu! Şi a mai zis ceva intr-un amestec ruso-moldavo-slavo-pe-cu-ta de n-am mai înţeles nimic.
Am aflat mai apoi de la ghida noastră Ludmila că sunt români mutaţi de sute de ani în Rusia care nu vorbesc decât între ei limba stramoşilor, în rest fiind complet rusificaţi şi ca religie şi ca obiceiuri. De fapt nu prea mai sunt români ci mai mult ruşi.

Pe urmele lui Mazepa în Galaţi: biserica

Am văzut că în 1963 autorităţile locale au dispus demolarea Bisericii Sf. Gheorghe utilizând mai multe metode, care mai de care mai barbare. Până în prezent sunt încă multe controverse cu privire la locul unde era aceasta biserică amplasată, aşa că pentru localizarea ei voi apela la fotografii vechi cu ajutorul prietenilor noştri de pe site-ul „Vechiul Galaţi în imagini”.

Una din cele mai vechi imagini ale portului Galaţi disponibile până în prezent este cea a gravorului austriac Jacob Alt din cartea Zweihundert Vierundsechzig Donau-Ansichten nach dem Laufe des Donaustromes von seinem Ursprunge bis zu seinem Ausflusse in das Schwarze Meer (Două sute şaizeci si patru de vederi ale Dunării de la originea sa la gura de vărsare în Marea Neagră, apărută la Viena în 1824-1826, din care un exemplar se păstrează în colecţia Academiei Române.

Galaţi înainte de 1825.

Nu putem identifica construcţia monumentală din centrul gravurii care pare o biserică, dar putem presupune ca turnurile gemene situate în aval aparţin Bisericii Maica Precista, care în acea epocă avea alta structură decât cea actuală, aspect menţinut cel puţin până în 1856, de când avem această gravură.

Biserica Precista în 1856.

Nu am cunoştinţă de vreo biserică situată mai sus de Maica Precista în acea perioadă aşa că nu pot face decât speculaţii. Una dintre ele este aceea că autorii, (pentru că alături de Jacob Alt au existat şi alţii) au inversat plăcile gravurii, situaţie în care Biserica Sf. Gheorghe ar fi în plin plan şi Precista imediat în amonte de ea.

Aceeaşi gravura a lui Jakob Alt inversată.

Dincolo de speculaţii avem o altă gravură din 1853 din timpul Războiului Crimeii, cu flota rusă în rada portului Galaţi. Imaginea este binecunoscuta şi aparţine celebrului gravor englez Edmund Evans, fiind publicată în Illustrated London News din 19.11. 1853.

Nave de razboi ruseşti in portul Galatz
gravura de Edmund Evans 1853

În prim plan în dreapta observăm turlele unei biserici cu o formă aparte, despre care presupun că este Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel din port, construită în 1847, ceva mai în amonte turla inconfundabila a Bisericii Sf. Gheorghe şi probabil Biserica Precistă.

Putem spune că prima imagine clară a Bisericii Sf. Gheorghe o întâlnim în litografia semnată (posibil) J.F. Jungeanu '16, datând probabil de la începutul secolului al XX- lea unde turla bisericii este uşor de recunoscut.

Din aceeaşi perioadă datează şi prima fotografie, intitulată  Galatz (Roumanie) Vadul Bacalbaşa, care este datată 12.10.09, în care vedem în prim plan un barcaz care pleaca din port şi mai mulţi gură cască, iar în planul secund o saca trasă de boi, de unde deducem că Vadul Bacalbaşa era probabil altă denumire a Vadului Sacalelor. În plan îndepărtat se vede clar turla bisericii noastre unde a fost îngropat hatmanul Mazepa.

Galaţi, roumanie, Vadul Bacalbaşa

Imagini din Galaţi în care apare Biserica Sf. Gheorghe sunt puţine, mai jos este una probabil din din perioada interbelică.

Vedere din port