În căutarea unui Nero: Arnăuţii la asediul oraşului Galaţi la 1789

Ofiţer arnăut, tablou de Jean Leon

     Nicolae Iorga: „Ceva despre ocupaţiunea austriacă în anii 1789-1791”, Analele Academiei Române, 1911: 
Pe la mijlocul anului 1789, Suvurov înlocuia pe batrânul Rumienţov şi mergea îndată la Bârlad, unde se afla generalul Derfelden, care câştigase, având şi 1000 de arnăuţi, biruinţa cea mare de la Galaţi.

Cine erau arnăuţii de care vorbeşte Nicolae Iorga?

Ştim din istorie că arnăuţii erau mercenari albanezi angajaţi de domnitorii din Ţara Românească şi Moldova pentru paza şi protecţia proprie. La data căderii Galaţiului domnitor în Ţara Românească era Nicolae Mavrogheni, domn fanariot care a ocupat tronul Valahiei între 1786 şi 1790. 

Efectivul forţelor muntene la 1789 pe vremea lui Mavrogheni erau constituite din: 4000 de arnăuţi din care 3000 de infanterişti, 2000 de „români turci”, din care 1500 infanterişti, 2000 de români creştini, din care 1500 de infanterişti, 4000 de bulgari, din care 3000 de infanterişti şi 4000 de tătari.

Cum schimbarea taberei în care luptau era o practică frecventă pentru arnăuţi, o parte din aceştia au încercat o apropiere de austrieci. Din aceste motive în primavara anului 1789 Mavrogheni porunceşte căpitanilor acestora, să dezarmeze aceste trupe, dar cum aceştia ezitau să pună în aplicare ordinele lui vodă, acesta din urmă trecu la mazilirea lui Tufecciu şi Delibaşa, comandanţii arnăuţilor pe care-i trimise la Craiova şi la Piteşti. În acelaşi an Delibaşa trecu cu oamenii săi la austrieci.

Căderea Iaşului în 1788 şi capturarea lui Ipsilanti

În ce priveşte arnăuţii din Moldova Nicolae Iorga ne spune că în aprilie 1788 trupele austriece ale generalului Koburg, conduse de maiorul Fabri, într-o incursiune asupra Botoşanilor şi apoi asupra Iaşilor, luaseră prizonier pe batrânul Alexandru Vodă Ipsilanti, care se predase cu cei câteva sute de arnăuţi ai săi. Arnăuţii sub comanda capitanului Viţul, trecură cu arme şi bagaje de partea austriecilor. Şi ruşii aveau trecut de partea lor căpitanii de arnăuţi Pavel şi Dumitru.

Importanţa arnăuţilor trecuţi de partea coaliţiei ruso-austriace se văzu şi în bătălia de la Râmnic. Ne spune Iorga:

Arnăuţii se deosebiră şi aici. La Crâng, de unde băteau şi  tunurile turcilor, fu o frământare grozavă cu „delcălecii” ienicerilor. Arnăuţii ruşilor şi ai austriacilor fosta strajă a lui Ipsilante şi a lui Mavrogheni se ţinură însă bine. Pădurea fu luată în sfârşit cu un straşnic măcel.  Aceasta este lupta de la Râmnic pentru ruşi şi cea de la Mărtineşti pentru austriaci.”

Bătălia de la Râmnic 22 Septembrie 1789