Protestul medicilor de familie

Dincolo de protestul medicilor de familie trebuie văzut falimentul sistemului sanitar românesc condus de ani de zile de politruci fără nici-o legatură cu sănătatea publică, propulsaţi în scaunele Ministerului Sanatăţii şi cele ale Casei de Asigurări pe criterii politice. Şi asta la toate nivelele,  naţional sau local. Se schimbă structura politică locală, se schimbă şi directorii de spitale. Se schimbă guvernul, se schimbă şi directorii de la DSP-uri şi de la Casele judeţene. Nu contează ce pregătire are, ce experienţă are, important este să fie „de-al nostru”, ca să-i putem vârî pe gât firmele nostre de căpuşat bugetul asigurarilor, sau pe cel al bugetelor locale.

Spitalele trag pe dreapta din cauza datoriilor neachitate, n-au mâncare pentru pacienţi, medicamentele se aduc de acasă cu traista, dar în toate spitalele se pun termopane, se fac asfaltări, mansardări, investiţii în aparatură costisitoare, în tehnică de calcul, sau în consumabile scumpe. De ce? Pentru că de acolo vin comisioanele, vorba zicalei: „betoane şi termopane, ca să avem comisioane!” Doar anul 2012 este aproape şi va începe din nou bătălia electorală care de fapt este o bătălie a resurselor. O bătălie pe care noi am pierdut-o ca naţiune, cel puţin din punctul de vedere al asistenţei de sănătate publică.

Două documente importante reliefează acest lucru: Raportul Societăţii Academice Române din decembrie 2010 şi Raportul Comisiei Prezidentiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sanatatii publice din România intitulat "Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetateanului", din 2008.

Cât de centrat este sistemul pe nevoile cetăţeanului ştim cu toţii, ca în bancul de pe vremea lui Ceauşescu: „noi facem totul pentru Om, dar vrem să ştim cine-i ăla”. România alocă 10% din totalul cheltuielilor sale publice pentru sănătate, fiind pe ultimul loc din Europa. Dincolo de procente suma per capita este înspăimântatoare: alocăm 280 Euro pentru sănătate, de 10 ori mai puţin ca Spania (2500 E), Germania (3000 E), Franţa etc. Nu mai vorbim de Elveţia sau Luxemburg, dar alocăm mai puţin decât Polonia, Ungaria, Bulgaria şi ţările baltice.

Din ce se formează acest amărât de 10% care constituie veniturile alocate sănătăţii?

Principala sursă este FNUASS (Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate), care la rândul lui colectează:

• contribuţia angajatorilor: 36%
• contribuţia angajaţilor: 36%
• subventii de la bugetul de stat: 24%
• venituri proprii ale Ministerului Sanătaţii (taxa pe viciu şi taxa pe cifra de afaceri a firmelor de medicamente).

Ca să ajungă la bugetul consolidat al statului aceste venituri trebuiesc colectate, însă gradul efectiv de realizare al veniturilor este undeva in jur de 70%. Să nu cumva să vă imaginaţi că mediul privat este cel care nu-şi plăteşte dările către sănătate! Cei mai mari datornici sunt companiile de stat: C.N. a Huilei, C.N. C.F.R., C.N. Remin S.A., S.N. Carbune S.A., S.N. C.F.R. Marfă, Fortus S.A. (I.M.G. Iaşi), etc. Urmează marii evazionişti din construcţii, care angajează muncitori „la negru” şi baronii locali din agricultură unde nu există practic contracte de muncă.

Pe lângă faptul că se colectează puţin,sunt şi numeroase categorii de oameni care sunt scutiti de plata contribuţiei dar care beneficiaza de asigurare:

• copiii până-n 18 ani, studenţii, ucenicii, tinerii până-n 26 de ani
• persoanele persecutate politic, deportate, prizonierii de război, invalizii, veteranii, văduvele lor şi revoluţionarii din 1989
• handicapaţii fară salariu sau pensie
• bolnavii cronici incluşi în programele naţionale de sănătate
• gravidele, lăuzele, mamele în concediu de îngrijire al copilului sănătos sau cu handicap
• militarii în termen (??!!) şi familiile acestora
• şomerii
• deţinuţii
• beneficiarii ajutoarelor sociale (peste 6 milioane de români)
• pensionarii pâna la limita la care apare impozitul pe venit.

O să vedem şi pe ce se duc banii din F.N.U.A.S.S. într-un articol viitor.

Să sustinem protestul medicilor de familie

Credeam că dezinformarea prin mass media românească a apus o dată cu rafalele de la Târgovişte, dar m-am înşelat. După mai bine de doua decenii de democraţie originală, metoda securistă de a minţi poporul cu televizorul, este la fel de utilizată, ca în zilele în care minerii veneau la Bucureşti să plateze flori în Piaţa Universităţii pe locurile unde campaseră golanii anului 1990.
Ca să fiu mai concret zilele astea, de când medicii de familie au intrat în a şaptea zi de protest împotriva impunerii cu de-a sila a unui Contract cadru cu Casa de asigurari, (de ce îi mai spune "contract" dacă totdeauna este impus??, suna mai corect "dictat"), toate posturile tv pupincuriste ale puterii s-au înghesuit să-l găzduiască pe domnul preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate, care să ne mintă de la obraz, cum ca problemele medicilor sunt rezolvate, numai că ei "nu vor reformă".
Cât de tâmpit este acest individ care la mai puţin de zece ani de la terminarea facultăţii, era deja numit director în Ministerul Sanătăţii, evident pe criterii politice, am mai scris aici.
Că în afară de spitalele în care şi-a făcut rezidenţiatul n-a văzut în viaţa lui un cabinet de medicină de familie, vă spun acum. E drept ca a fost şi director la Salrom (Regia Naţională a Sării), fără să fi văzut în viaţa lui în altă parte sare decât în solniţă.
Dar dincolo de amatorismul de care dă dovadă acest individ, căţărat pe cel mai mare buget al României, prin metode balcaniste, de model fanariot, cel mai mult mă deranjează minciuna, demagogia, dezinformarea şi provocările pe care le generează utilizând cele mai ordinare tiparuri securiste.
L-am văzut pe N.L.Duţă pe un post al cărui nume nu-l amintesc, să nu-mi stric reputaţia, afirmând că un medic de familie câştigă 100 milioane de lei vechi pe lună. Nu ştiu cu ce se ocupă doamna Simona, soţia domnului preşedinte, dar ştiu cu ce se ocupă soţia mea care este medic de familie şi mai ales cât câştigă. Or fi medici de familie care câştigă 100 de milioane, poate pe la ţară, pe unde şi-a înţărcat dracu' bălaia, prin deltă, sau la munte, prin vreun sat uitat de Dumnezeu şi izolat de oameni. Dar să nu uitam că banii primiţi de la Casa de Asigurări sunt ai CABINETULUI şi nu ai medicului, care din ei plăteşte: 

• personalul: asistentele, infirmierele, contabila, femeia de serviciu, operatorul de calculator care-i raportează lunar datele
• regia cabinetului: apa, căldură, (ev. gaze), canalizare, telefon (fax), mobil, salubritate 
• contracte cu firma de pază, firma de colectare deşeuri infecţioase, firma de internet, firma de asistenţă soft (selectata de Casa de asigurări dar plătita de medici), contract medicina muncii, contract cu firma de evaluare riscuri şi protecţia muncii, firmă semnătura electronică, firma implementare management de calitate ISO, service aer condiţionat, metrologie aparate medicale, service aparatură 
• chirie, redevenţa concesiune cabinet, sau rata la bancă, dacă a cumpărat
• formulare tipizate CAS, (furnizori selectati de Casa de asigurări, dar plătiti de medici)
• medicamente de urgenţă
• materiale sanitare de uz curent; seringi, ace, apasătoare de limba, fesi, tifon, vată, spirt
• dezinfectante, detergenţi, prosoape de hârtie, săpun, hârtie igienică (inclusiv pentru pacienţi), materiale de curaţenie
• asigurari mal praxis medic şi personal, asigurare cabinet, eventual RCA şi CASCO la maşină
• echipamente de lucru şi de protecţie; halate, cearşafuri, aleze, prosoape
• leasing automobil, aparate electrice şi echipamente
• combustibil sau transport

Ce rămâne se face "venit impozabil" cu 16%, se plătesc asigurări sociale de sănătate, cotizaţie pensie, ajutor de şomaj, penalizări la Finanţe că nu plăteşti la timp din cauza întârzierilor de plată din cauza Casei de Asigurări, comisioane bancare pentru conturi, taxe trezorerie, taxe locale (habitat). Cu ce mai rămâne?

Declaraţia comună a Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) şi a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară privind epidemia de infecţii cu E.coli din Europa

La 22 mai 2011, Germania a raportat o creştere semnificativă a numărului de pacienţi cu sindrom hemolitic uremic (SHU) şi diaree cu sânge cauzată de E. coli producătoare de toxina Shiga (STEC). 

Din 2 mai, peste 400 de cazuri SHU şi peste 1000 de cazuri STEC fost raportate în Germania. 

În plus cazuri de SHU şi cazuri de infecţii cu STEC au fost raportate în mai multe ţări UE: Austria, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, Suedia şi Regatul Unit. În timp ce de obicei cazurile SHU sunt observate la copiii sub 5 ani, în acest focar, peste 80% sunt adulţi, cu o predominanţă clară a femeilor (aproximativ 68%).

Sursa a focarului nu a fost încă confirmată şi investigaţiile intensive sunt în curs de desfăşurare.  Autorităţile germane de sănătate bănuiesc că cea mai probabilă cale de transmitere sunt alimentele contaminate, investigaţiile curente concentrându-se pe consumul de roşii crude, castraveţi şi salată proaspătă.

În cazul specific al focarului de infecţii cu STEC în Germania, recomandarea făcută de Institutul Federal pentru evaluarea riscurilor a fost de a evita consumul de legume crude, cum ar fi castraveţii, roşiile, salata, în partea de nord a Germaniei, până ce sursa focarului va fi identificată.

Ce înseamnă termenii STEC, VTEC şi EHEC?

Toţi oamenii şi animalele pot să poarte bacterii denumite Escherichia coli (E. coli) în intestinele lor, acestea fac parte din flora noastră intestinală normală şi de obicei sunt inofensive. Cu toate acestea, există anumite tulpini de E. coli care sunt capabile să producă toxine. Aceste tulpini sunt denumite STEC / VTEC (toxina Shiga sau E. coli producătoare de verotoxină E.) sau EHEC (E. coli enterohemoragică). Bacteriile precum şi toxinele lor au potenţialul de a provoca diaree severă cu sânge, care poate duce, în unele cazuri, într-o insuficienţă renală acută care necesită îngrijire intensivă. Există mai multe tulpini diferite de STEC şi identificarea lor poate fi utilă pentru a găsi sursa unui focar.

Cum ne putem îmbolnavi?

Transmiterea infecţie cu STEC se produce în principal prin manipulare şi consumul de alimente contaminate, sau prin contactul cu animalele infectate. Pentru a transmite boala la mai multe persoane este necesar un contact strâns (familie, centre de îngrijire a copiilor, casele de îngrijire medicală, etc). 

O mare varietate de alimente au fost implicate anterior în focare ca şi cale de transmitere a infecţiei, inclusiv carnea de vită şi alte tipuri de carne insuficient tratată termic, lapte nepasteurizat, brânza şi produsele proaspete de gradină (de exemplu: castraveţi, varză, spanac, salată), suc de mere nepasteurizat. Un număr foarte mic de bacterii STEC sunt suficiente pentru a provoca îmbolnăvirea.

Cum putemt evita îmbolnăvirea?

Consumatorii pot fi expuşi la agenţii infecţioşi prin consumul de alimente contaminate, în special de produse alimentare crude sau insuficient tratate termic. Cu toate acestea, există unele măsuri de precauţie simple care pot fi aplicate pentru a reduce riscul de îmbolnăvire prin consum de produse alimentare potenţial contaminate, sau prin contactul cu altă persoană bolnavă sau cu animale. Consumatorii pot reduce riscul de a deveni bolnav prin respectarea următoarelor reguli de  manipulare a alimentelor şi a bunelor practici de igienă a mâinii.

Igiena personala şi a mâinilor:

Spălaţi-vă mâinile în mod corespunzător cu apa şi săpun, clătiţi cu atenţie şi uscaţi mâinile folosind un prosop de bucatarie de unică folosinţă, sau un prosop din material textil care să fie spălat în mod regulat la o temperatură de 60 ° C:

• înainte de pregătirea, servirea, sau consumul de alimente
• dupa folosirea toaletei sau schimbarea scutecelor
• după manipularea legumelor crude, rădăcinoaselor sau a cărnii
• după contactul cu animale de fermă sau după ce am vizitat o fermă
• după orice contact cu materiile fecale de la animalele de casa

 Manipularea produselor alimentare:

• Orice persoană cu diaree sau vărsături trebuie să se abţină de la      manipularea alimentelor
• Carnea, inclusiv carnea tocată, trebuie să fie bine preparată termic, (fiartă, prăjită)
• Toate fructele cu pieliţă trebuie să fie curăţate şi apoi clătite sub jet de apă potabilă
• Toate legumele trebuie să fie spălate în mod corespunzător sub jet de apă potabilă, în special cele care nu vor fi fierte înainte de consumare
• Toate legume rădăcinoase se curăţă de pieliţă şi se clătesc sub jet de apă potabilă
• Numai gătitul prin prelucrare termică completă a legumelor şi carnii distruge bacteriile şi viruşii care pot provocă boala
• Se va evita contaminarea încrucişată, adică răspândirea bacteriilor dintr-un aliment crud la alimente fierte, gata preparate pentru consum, de exemplu:
•  folosind plăci separate de tăiere pentru carnea crudă şi carne fiertă
•  folosind plăci separate de tăiere pentru legume proaspete şi legume fierte
• placa de tăiere se spală cu apă şi detergent între manipularea de alimente crude şi cele gata pentru consum.

Pentru mai multe informaţii privind manipularea produselor alimentare citiţi "Cinci mesaje cheie pentru o hrană mai sigură" pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănatăţii

Ce trebuie să facem dacă avem simptome diareice?

Dacă aveţi orice simptome diareice şi lucraţi într-o bucătărie care pregăteşte hrana pentru public, trebuie să vă abţineţi de la manipularea produselor alimentare şi trebuie să vă adresaţi conducătorului locului de muncă şi să vă prezentaţi de urgenţă la medic pentru diagnostic şi tratament.

Dacă, în ciuda tuturor măsurilor de precauţie, dezvoltaţi o diaree cu sânge, trebuie să solicitaţi de urgenţă asistenţă medicală. Când au apărut simptome diareice, trebuie să acordaţi o atenţie deosebită igienei mâinilor şi să vă spălaţi pe mâini cu apă şi săpun şi să vă clătiţi sub jet de apă potabilă imediat după utilizarea toaletei.

Pentru mai multe informaţii, consultaţi: pagina web a ECDC- lui cu cele mai recente actualizări epidemiologice privind izbucnirea epidemiei E.coli producătoare de toxine Shiga în Germania.

Epidemie de infecţii cu E.coli în Germania.

În perioada 2-31 mai 2011 în Uniunea Europeană s-au înregistrat un număr de 400 cazuri de H.U.S. (sindrom hemolitic uremic), cauzat de infecţia cu S.T.E.C. (E.coli producătoroare de toxină Shiga). Majoritatea cazurilor au fost înregistrate în Germania, 373 cu 6 decese, Suedia raportând şi ea 15 cazuri, Danemarca 7, Olanda 3 şi Marea Britanie 2. 

Hai să ne lămurim, ce este cu toxina asta şi ce se intâmplă în Germania.

Shiga a fost un medic bacteriolog japonez care în timpul epidemiei de dizenterie din 1897 din Japonia, care a efectat 90.000 de oameni, a izolat pentru prima oară bacilul dizenteric, numit în cinstea lui Shigella disenteriae. Infecţia cu acest bacil determină o boala infecţioasă numită dizenterie, o diaree cu sânge şi mucus, colici, tenesme (contracturi) rectale şi stare toxică, de rău general. Fenomene toxice sunt date de toxina acestei bacterii, descoperită tot de Shiga şi care de aceia îi poarta numele. După descoperirea bacilului dizenteric au fost izolaţi şi alţi microbi din acelaşi gen numiti după numele celor care i-au izolat: Shigella Schmitzi, Large-Sachs, Boydi, Flexner, (după medicul american Simon Flexner), Sonnei (după Carl Olaf Sonne, microbiolog danez).

Mai mult de atât s-a constatat ca sindroame dizenterice dau si alţi agenti patogeni: Entamoeba hystolitica (dizenteria amibiana, sau parazitară) şi unele tipuri de Escherichia Coli enterohemoragice (E.H.E.C.: entero-hemoragic -E.coli).

Toxina Shiga, sau dizenterică este o toxina termo-labilă, (se distruge la căldură), exotoxină citotoxică produsă de Sh. dysenteriae 1 şi doar în cantităţi infime de celelalte specii de shigelle, care inactivează subunitatea ribozomală 60 S a ribozomilor celulelor mamiferelor, inhibând astfel sinteza proteică. Produce un efect neuro-toxic, cu paralizii aparute în urma unor tulburări vasculare cerebrale, efect enterotoxic cu pierdere de apă şi electroliţi şi distrugerea epiteliului intestinal şi a endoteliului vascular urmată de sângerare. Toxina elaborată de E.coli este Shiga like-toxin, cu o structură diferită de cea a bacilului dizenteric, dar cu un mecanism de acţiune similar. Pentru a o deosebi de toxina Shiga se mai numeşte şi verotoxină , datorita efectului devastator pe care îl are asupra culturilor de celule vii Vero, din rinichi de maimuţă neagră africană.

H.U.S. este un sindrom care consta din triada: anemia haemolitica, tromocitopenie, insuficienţa renala acută, care apare la sfârşitul bolii acute manifestate prin diaree cu sau fără sânge,  pe care o complică şi o agravează. Nu există antidot, tot ce pot face medicii este să menţina funcţia renală, să susţină anemia şi trombocitopenia prin transfuzii.

Actuala epidemie din Germania a debutat la începutul lunii mai. Au fost afectate în special: Hamburg, Bremen, precum şi statele Schleswig-Holstein, Renania de Nord-Westfalia, Meklenburg-Pomerania inferioară, Hessa şi Saxonia inferioară.

Cauza a fost identificata ca fiind tulpina E. coli STEC O157.

Sursa de infecţie este necunoscută, probabil este de origine animală.

Calea de transmitere probabilă: legume şi zarzavaturi: roşii, rucola, castraveţi, salată verde, posibil pătrunjel verde. Au fost incriminate transporturi de legume proaspete din Spania, spre disperarea fermierilor spanioli a căror recolta a fost blocată în mai multe pieţe de gros şi depozite, datorită scăderii cererii şi interzicerii importurilor în unele ţări (Rusia, Belgia, Germania). Problema tinde să capete un aspect de război diplomatic între Spania şi Germania, fiecare stat acuzându-l pe celălalt de rele intenţii. (vezi aici).

Da' cu caii ce-ai avut?

Un mare gânditor român din secolul XVIII, despre care am mai vorbit pe acest blog, Dimitrie Cantemir scria în "Descrierea Moldovei" ( carte a cărei istorie o găsiţi aici): "nimic mai de laudă decât un călăreţ persan, pe-un cal moldovenesc". Aşadar acum câteva secole aveam cai pe acelaşi palier de valoare cu calul arab, iar în unele privinţe chiar superior lui. Să ne amintim că în antichitate caii dacilor erau renumiţi pentru viteza şi rezistenţa lor: "celer et rapidus" îi caracterizează Ovidiu, iar Flavius Vopiscus Syracusius, unul din cei şase autori ai "Historia Augusta", o colectie de biografii a împăraţilor romani, afirma că un căluţ dacic poate alerga 100 de mile pe zi, zile în şir.
N.B. Vopiscus Flavius este autorul care a scris despre retragerea romana din Dacia un subiect foarte controversat şi speculat adesea de istoricii austro-ungari şi în special de Roesler.
Aşadar am avut cai care ne făceau cinste pe câmpul de bătălie şi pe hipodroame, dar unde au dispărut?
La începutul secolului XX în România erau 1,2 milioane de cai, adică, 184 de cai la mia de locuitori. A venit prima apocalipsă a cailor (şi a oamenilor), primul razboi mondial, care a redus numărul cailor la jumătate. În perioada interbelică Romania creştea 1,58 milioane de cai, majoritatea fiind utilizati în agricultură la arat, semănat, secerat şi treierat, apoi la transportul de oameni şi de mărfuri. Jumătate din aceşti cai dispar în război, rechiziţionaţi de armată, omorâţi de bombe, gloanţe sau de foame, sau confiscaţi de nemţi, unguri si mai târziu de ruşi ca pradă de război. A fost a doua apocalipsă a cailor. A urmat a treia: comunismul. Abia refăcut parţial după război, efectivul de cai a fost decimat în perioada colectivizării. S-a început cu caii boierilor şi ai chiaburilor care au fost confiscaţi, pentru a nu lăsa "expoatatorilor" (cum spunea nea Nicu care nu putea pronunţa cuvântul) mijloacele de lucru pentru continuarea cultivării pământului. Apoi ţăranii au trebuit să-şi ducă caii la colectiv, că dacă nu-l duceai tu, ţi-l luau ei cu japca. Mai pe urmă conducerea de partid şi de stat a considerat că principalul vinovat de foametea din anii '50 a fost calul, generat de faptul că aceste animale mâncau prea mult şi după modelul Marii Uniuni Sovietice s-a trecut la masacrarea cailor. La început caii se tăiau în abatoare şi carnea se introducea în conserve şi în salamuri. Când afluxul de cai spre abatoare a depăşit nevoile acestora, caii au fost asasinaţi în grajduri de comandouri, la început prin împuşcare, apoi cu ghioaga, măciuca, loviţi în cap cu ciocanul, spintecaţi cu cuţitele sau hăcuiţi cu topoarele. Nimeni n-avea să-i plângă: ţăranii care se opunea colectivizării umpleau puşcăriile şi săpau la canal. O jumătate de milion de cai au fost asasinaţi, pielea lor dată la D.C.A., carnea la porci, oasele la fabricile de clei din Mărăşeşti şi Tg.Mureş. Din mândrele herghelii române s-a făcut lipici de muşte. La ce mai era bun calul când aveam tractoare făcute la Braşov, după model rusesc, în fosta uzina I.A.R. de avioane confiscată de ruşi şi demontată pentru a fi transferată în Marea Uniune?
Dar proverbul "nu mor caii când vor câinii" a fost valabil şi pentru comunişti. Caii au supravieţuit, prin cotloanele munţilor, prin satele oamenilor, mai uitaţi, mai săriţi din recensămintele agricole, astfel că în ultimii 30 de ani de dictatură populaţia ecvină a fost cvasiconstantă, în jur de 600.000 de exemplare. Acum avem un milion, iar cifra este în creştere. Avem şi cai salbatici, adevăraţi mustangi, care trăiesc liber în Deltă, în turme care respectă organizarea socială ancestrală a acestui animal, înscrisa în codul său genetic: câte un armăsar cu haremul lui.
Din păcate mai apar tâmpiţi care mai au ceva cu acest animal. Consilii locale care împiedica accesul acestor animale în oraşe prin hotărâri ciudate. Sau primari, ca cel din Letea care vrea să scape de ei, că-i mănânca scoarţa de pe copacii din rezervaţie. Sau samsari care vor chipurile să-i "exporte" în occident pentru echitaţie şi distracţie, dupa sistemul prin care ne-au golit ţara de măgari şi continua s-o golească de berbecuţi. Abatoarele italiene n-au probleme în a tăia caii româneşti aduşi pentru divertisment.
Faptul ca zeci şi sute de oameni au protestat în fel şi chip zilele astea pentru salvarea cailor de la Letea de abatorul din Covasna îmi da curaj. Poate totuşi mai avem un viitor ca naţiune, dacă ne vom trezi, aşa cum ne cheamă imnul naţional: "deşteaptă-te române!"

Gangrena gazoază II

Pe vremea aia eu eram cel mai tânăr dintre colegii mei de la Salvare şi pentru asta, conform tradiţiei, primeam cele mai ciudate cazuri. De exemplu, noaptea îmi venea rândul mai repede la cazuri decât altora, fiindcă telefonista îi cruţa pe unii, în special mai în vârstă şi mă trimetea pe mine în locul lor. Aşa a fost şi cu cazul cu gangrena. Parcă o văd şi acum pe Luiza „grecoaica” telefonista de tură:

- Avem un „Bucureşti” nu vrei să mergi?

- Cum să nu! Eu ţi-s omul!

Preferam să fac curse lungi şi mai ales de capitală să mai ies din rutină, să mai văd lumea, iar pentru Bucureşti aveam un fix: mă opream la plecare în Piaţa Obor, care ne era în drum şi în timp ce şoferul îşi făcea aprovizionarea, eu căscam gura la acvariile cu peşti  sau la coliviile cu păsărele.

Aşadar iată-ne în ambulanţă eu şi şoferul gata să luăm bolnavul şi să-l ducem la Bucureşti. Când am ajuns la spital am aflat că este deţinut şi că trebuie să-l ducem la spitalul penitenciarului Jilava. Aşteptând să ne vină bolnavul am dat de miliţianul care trebuia să-l însoţescă şi care m-a rugat din suflet să rămân acasă, fără să-mi spună de ce. Am aflat când a venit bolnavul şi care emana un miros cumplit din buca sfârtecată şi acoperită cu pansamente. Miliţianul dorea să stea în faţă alături de şofer, dar n-a avut cum, aşa că a urcat în dubă şi am pornit spre Bucureşti. Nici nu ieşisem bine din oraş şi bietul miliţian care nu mai putea suporta mirosul a şi deschis geamul lateral de la "TV" (aşa se chemau ambulanţele tip "dubă") şi aşa a mers până la Jilava. În fine ca s-o scurtez, am predat bolnavul şi am pornit înapoi către casă. Sătul de duhoare, miliţianul ne-a comunicat ferm că misiunea lui a fost să predea deţinutul la spital, aşa că o considera îndeplinită şi cu nici un chip nu dorea să se mai întoarcă cu noi la Galaţi, preferând trenul, sau autostopul maşinii de salvare care puţea a hoit. Aşa că am plecat fără el.

În situaţiile cănd ne întorceam fără bolnavi de la Bucureşti, şoferii mai obişnuiau să adune de pe drum autostopişti, care stăteau la ocazie, ca să mai scoată de o bere. Aşa a făcut şi acum, luând din bariera Colentinei câţiva clienţi care mergeau la Urziceni, dar după ce-i urcai în maşină n-apucam să facem un kilometru că ne trezeam cu bubuieli în peretele despărţitor şi lumea dorea să coboare.

-    Ce căraţi mai oameni buni cu ea de pute aşa? 

- E de la morgă? Aşa ca am venit făra clienţi până la Galaţi.

Zile în şir deşi a fost spălată şi dezinfectată maşina tot mai mirosea şi oamenii nu doreau să meargă cu ea, nici personalul staţiei, nici bolnavii. Abia după ce a fost dezinfectată cu formol şi lăsată aşa cu formolul în ea câteva zile, la soare în curtea Salvării, a mai putut fi folosită. Cât despre miliţian pot să vă spun că a venit peste câteva zile să întocmeasca hârtiile de transport şi era răcit bocnă: curentul de la statul cu capul afară din maşină îi facuse felul! 

Ambulanţa vesela şi tristă: gangrenă gazoasă

Prin 1976 Salvarea din Galaţi a avut un caz foarte interesant. La penitenciarul din oraş, un deţinut care făcea tratament injectabil intramuscular a făcut un flegmon fesier. Ca să evite complicaţiile unei internări in afara puşcăriei, medicul închisorii s-a hotărât să dreneze el flegmonul şi l-a incizat la cabinetul medical. Ori tehnica n-a fost grozavă, ori asepsia şi/sau antisepsia a lăsat de dorit, ori poate mai degraba condiţiile mizere din puşcarie, au făcut ca deţinutul să se suprainfecteze cu germeni anaerobi şi să facă o gangrenă gazoasă de fesă şi coapsă, motive pentru care a fost trimis la spitalul judeţean Galaţi.
De gardă era răposatul (Dumnezeu să-l ierte!), Sache Popescu, şeful secţiei Chirurgie1, un oltean, fost director de spital şi de direcţie sanitară, care când a coborât din lift a început să bodoganească infirmierele de la internări pe Geta şi pe Margareta:
-Ce dracu' mă, zile la ăia de la morgă să-nchidă uşile că pute-a mort până aici! Dar săracu' chirurg nu ştia ce-l aşteaptă în serviciul de internari. Cum sala de la "Septic" era ocupată cu altă operaţie, nea Sache cu două maşti de tifon puse una peste alta pe faţă şi înjurând de mama focului, s-a apucat să deschidă cu bisturiul fesa gangrenată aproape putrezită a bolnavului, plina de bule şi de necroze, ajutat de o asistentă care lucrase toată viaţa la Internari chirurgie, (al cărui nume nu mi-l mai amintesc, dar de la care învaţasem în tinereţele mele să fac comprese şi care fuma tot timpul, de fapt de aia a si murit, că a facut un cancer pulmonar).
Şi pe masură ce chirurgul curaţa plaga un val de putoare de cadavru începu să se răspândească în tot spitalul. Mirosul pestilenţial se întinse întăi la parter, ocupând treptat toate încaperile şi obligând medicii de gardă care stăteau în camerele de la parter s-o taie urgent spea secţii, apoi începu să se insinueze pe coridoare, holuri şi ajuns în holul principal se întinse în tot spitalul pe calea lifturilor şi a scărilor, inundând rezerve şi saloane, cabinete şi spaţii de serviciu, întorcând maţele pe dos bolnavilor şi personalului deopotrivă.
După intervenţie bolnavul fu trimis la Reanimare, dar dădu peste trupa de anestezişti de acolo, Muzi şi Bulă care sărira ca arşi:
-Cum să bag nea Sache mortu'-n Reanimare? Ce vrei sa-mi sară operaţii pe geam?
-Da eu ce vină am băi fraţilor, că fusei astăzi de gardă când veni omu' cu curu' putrezit?
Tot plimbându-l de colo-colo, îl "parcară" în prima rezervă de pe Chirurgie 1, dar după un timp veneau bolnavii operaţi dis de dimineaţă cu tuburile de dren şi sticlele de perfuzie târându-le după ei, să le de-a drumul acasa ca nu mai puteau de duhoare.
Cum necum, trecu noaptea, mai cu un geam deschis că era vară, mai cu un parfum picurat în batistă de cucoane, mai cu o "boare" de formol venită de la Chirurgie Urgenţe unde se dezinfectase tot "mezanplasul" din cauza blestematei de clostridie. La prima oră nea Sache, cu nea Fane şi cu cine mai era prin secţie pe atunci, fuga gramadă la doctorul Nichiteanu, care era directorul spitalului pe atunci, care avea cabinetul cam pe unde este dializa acum.
-Ce ne facem dom'le că ne fug bolnavii de putoare şi râde nea Roli de noi c-am spurcat spitalul?
Şi directorul om practic îl trimite pe nea Sache să-l sune pe Brebu' la Sanepid:
-Georgică scapă-ne tată de belea ca ramâne spitalu' gol!
Brebenel cu mintea limpede pe care o avea şi pufnind din nas aşa cum făcea când trebuia să rezolve problemele altora, le spuse:
-Dar de ce nu-l trimiteţi bă la Jilava, la spitalul puşcăriilor să se spele ăia cu el pe cap?
Luminat deodată şi foarte fericit, nea Sache pune mâna pe telefon şi sună la Staţia de Salvare la doctorul F., care era directorul "Ambulanţei" de atunci. Ei şi de aici intru eu în povestea asta pe care am s-o continui în calitate de participant la evenimente.