Parcul Carol: glorie si decădere II

Parcul Carol din Galaţi.
in dreapta imaginii Pavilionul de muzică,
exilat de comunişti din Parcul Municipal M. Eminescu

În cursul nopţii de 27 septembrie 1914, regele Carol al României a murit subit, după 48 de ani de domnie. Se sculase la ora 5 dimineaţa cu o durere în piept şi greutăti în respiraţie şi în câteva minute s-a stins. Frământările privind alegerea taberei în care România să intre în război din ultimele luni, îi puseseră capac la sicriu.

În memoria suveranului dispărut municipalitatea gălăţeană a denumit Parcul Aslan, Parcul Carol, iar porţiunea de bulevard de la Piaţa Ştefan cel Mare până la parc, a primit de asemenea numele celui dispărut. După abolirea monarhiei, parcul a fost botezat Parcul Pionierilor, iar mai apoi Parcul C.F.R.

Fântâna arteziană din Parcul Carol
şi suportul statuetei din beton "Delfinul", acum distrusă

Nu există date precise despre suprafaţa ocupată de acest parc. La intrarea în parc o placă veche şi ruginită amplasată de Agenţia de Protecţie a Mediului Galaţi în secolul trecut, ne informează că suntem într-o arie protejată de 0,75 ha. Iniţial parcul se întindea din curtea Şcolii generale nr.18 (actuala şcoală nr. 20) de pe strada Prundului, până la linia ferată, strada Domnească şi strada Brateş, în prezent blocată.

Mă bazez în aceste informaţii pe o fotografie de recunoaştere aeriana a aviaţiei germane Luftwaffe din 1944, pe care se observă locul de amplasare a Monumentului Costanglia, dar şi faptul ca parcul era mult mai extins decât astăzi. În Agenda Locală din 2002, primăria afirmă că în administrarea S.N.C.F.R. Galaţi sunt 5,7 ha de spaţii verzi, incluzând acolo şi Parcul C.F.R. fost Carol.

Prin anii ’60 ai secolului trecut când a început prima reparaţie a tunelului Fileşti, mai jos de şcoala mai sus amintită a fost amenajată organizarea de şantier a constructorilor, care a scos din uz o parte din parc. Mai apoi după 1990 o firmă de reparaţii tuneluri a ocupat şi ea o porţiune din teren, deşi prin Hotărârea 46 din 1994 Consiliului Judeţean Galaţi declarase parcul arie protejată de interes judetean.

Jaful cel mai mare a fost însă declanşat în ultimii ani, când cu complicitatea unor politicieni locali, mai multe zone din parc au fost înstrăinate pe baza unor acte false. Cazul deputatului Boldea care printr-o falsificare grosolana a sustras 5,8 ha din parcul Carol, fost CFR, este de notorietate, (vezi aici).

Tot Boldea este legat şi de afacerea prin care terenul firmei Pexco S.A. (fost I.E.L.I.F: Intreprinderea de Exploatare şi Lucrări de Îmbunătăţiri Funciare), care aparţinea de fapt Consiliului Local, a ajuns după lichidarea firmei Pexco pe mâna administratorilor firmei S.C. Colmar S.R.L., care interesaţi de achiziţia terenului, în complicitate cu Boldea, au „descoperit” un moştenitor al terenului, în persoana unui boschetar, care le-a „vândut” terenul, (vezi aici) pe care apoi Boldea & co., cu complicitatea unui notar l-au revândut, ţepuind alta firmă, care era interesată de teren.

Mai mult de atât, în ultimii ani cu complicitatea Primăriei Galaţi, pe suprafeţe întinse din parc au fost depozitate deşeuri din construcţii, moluz, micşorânduse astfel şi mai mult suprafaţa parcului. 

Mormane de moluz şi de gunoi
pe terenul Parcului Carol din Galaţi

Tot primăria este cea care în 2009 a eliberat pe un teren care era în litigiu, o autorizaţie de construcţie pentru Sediu Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pe care firma de partid a P.S.D.-ului local, Vega '93 S.R.L. a ridicat deja o clădire pe 3 nivele, dar neterminată, deşi trebuia dată la cheie în 2010.

Sediu Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
amplasat pe terenul Parcului Carol din Galaţi

În perimetrul parcului au apărut de asemenea şi două locuinţe noi, ai căror locatari folosesc drept drum de acces aleile parcului. Or fi tot prin filiera Boldea? Dar din primaria Galaţi nu răspunde nimeni pentru terenurile revendicate de diverşi escroci şi retrocedate cu largheţe de municipalitate?

Locuinţe pe terenul Parcului Carol din Galaţi

Un fel de recenzie II: „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc” (I) de Săndel Dumitru

Un alt Caput Bovis lângă Drobeta
(după Maps and Digital Atlas of Roman Empire, Universitatea Harvard)

„Aşezarea unei cetăţi cu numele de Caput Bovis a fost mentionată sub diverse forme: Caput Bubali (Tabula Peutingeriană), Caput Bovis (Procopius din Caesarea), Gubali (Geograful din Ravenna).” pag.33 „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc” (I) de Săndel Dumitru

• O simpla privire aruncată asupra Tabulei Peutingeriana secţiunea a VII-a ne poate lămuri. Localităţile înşirate de la gurile Dunării (Hostia fl. Danubiy) sunt: Tomis, Histriopoli, Salsovia, (Mahmudia de astăzi), Novioduni (Isaccea), Arubio (Măcin), Troesmis (Igliţa), Beroe (Gârliciu), Carsio (Hârşova), Axiopolis (Cernavoda), Sucidava (Topalu), Durostorum (Silistra). Observăm că toate localităţile sunt situate pe malul drept al Dunării şi Caput Bubali nu există în acest segment. De fapt de la gurile fluviului singura localitate figurată pe malul stâng este cetatea Porolisso. 
•  Caput Bubali apare pe respectivul document amplasată în segmentul VI, la mare distanţă de unde domnul Sandel Dumitru crede că a existat, dincolo de Napoca,(Cluj), Apula,(Alba Iulia), Sarmategte, (Sarmisegetuza), Tivisco, (Tibiscum, azi Jupa în judeţul Caras Severin), localităţi identificate în Ardeal şi respectiv în Banat, aproape de Tierna (Orşova), deci la celălalt capăt al Dunării, mai precis fiind localizat la Delineşti în judeţul Caras Severin.
• Gubali  este amintită ca şi localitate de Anonymus ravennatis în fragmentul: „Iterum ad partem quasi meridianam, ut dicamus ad spatiosissimam terram, sunt patriae spatiosissimae quae dicuntur Datia prima et secunda, quae et Gipidia appellatur, ubi modo Uni qui et Avari inhabitant, quas utrasque Datias plurimi descripserunt philosophic ex quibus ego legi Menelac et Aristarchum Gothorum philosophos; sed ego secundum Sardatium ipsas patrias designavi. in quas Dacorum patrias antiquitus plurimas fuisse civitates legimus, ex quibus aliquantas designare volumus, id est Drubetis Medilas Pretorich Panonin Gazanam Masclunis Tibis, quae coniungitur cum civitate Agmonia patriae Mysiae. Item ad aliam partem sunt civitates in ipsas Datias, id est Tema Tiviscum Gubali Zizis Bersovia Arcidaba Canonia Potula Bacaucis.” Ori toate localităţile înşirate de autor sunt în Banat sau pe drumul ce lega Drobeta de provinciile romane din Dacia: Drubetis: Drobeta, Panonin (Ad Pannonios, Teregova de astăzi), Pretorich (Praetorium: Mehadia),  Bersovia (Berzovia), Arcidaba (Arcidava: Vărădia), Bacaucis (Foieni), Zizis (Fârliug), Agmonia (Zăvoi), etc., deci cel mai probabil este acelaşi Bubali din Banat.
• În sfârşit o căutare în lista oraşelor publicată de Pricopius Caesariensis în „De aedificiis” cartea a IV-a, partea a 3-a,  cap. 7-11, Tracia, Haemimont şi Moesia, nu scoate la iveală niciun Caput Bovis.

Un fel de recenzie: „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc” (I) de Săndel Dumitru

Cartea "Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc"

Hotărât lucru apariţia unei lucrări despre istoria oraşului Galaţi, nu poate fi decât un eveniment publicistic pentru gălăţeni. Apărută la Editura Istros a Muzeului Brăilei în 2012, lucrarea „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc” (I), scrisă de Săndel Dumitru, aduce în prim plan câteva controverse ale istoriei noastre locale. Fără a avea o structură bine organizată şi fără a urmări fidel o cronologie, cartea domnului Dumitru face lungi incursiuni în bibliografia de specialitate, în special în cartea lui Paul Păltânea "Istoria oraşului Galati: de la origini pană în 1918”, la care adaugă descrieri proprii extrase din imaginile de epocă, sau din textele referitoare la Galaţi din izvoare diverse, începând de la cronicari şi terminând cu presa actuală locală.

O serie întreagă de probleme ridicate în cartea domnului Dumitru se cer însă a fi reaşezate şi regândite, ele fiind doar simple speculaţii fără o bază reala şi care pot induce confuzie printre cititori şi stupoare printre specialişti. Voi încerca să analizez unele din aceste afirmaţii din cartea domnului Dumitru, nu din dorinţa de a deschide o polemică, ci mai degrabă un dialog, la care invit şi alte persoane să-şi expună punctul de vedere în dorinţa de a lămuri unele aspecte ale istoriei noastre locale mai vechi sau mai noi.

Braţul Dunării care lega Galaţii de Histria prin Dinogeţia. (pag.17)

„Nu în ultimul rând trebuie avută în vedere chiar ipoteza existenţei unui braţ al Dunării, care lega Galaţii de Histria prin Dinogeţia, braţ astăzi colmatat. Fără această ipoteză admisă Histria nu avea rost să existe şi atunci cele trei localităţi, Histria, Dinogeţia şi Galaţi, jucau rolul comercial şi militar cel mai important pentru intrarea pe primul braţ navigabil al gurilor Dunării. Şi astfel cred că o altă perspectivă istorică trebuie să cuprindă cercetarea istoriei Galaţiului, în faza lui de apariţie.”

Ori ideea domnului Dumitru nu este nouă şi a fost expusă pe larg de alţi pasionaţi ai istoriei. Unul din ei, lingvistul Sorin Olteanu, a tratat subiectul pe larg în lucrarea sa "Delta Dunării la autorii antici". 

La timpul potrivit, în 2010, am demontat cu argumente ştiinţifice eroarea de amplasare a unui traiect al Dunării printr-o zona în care ea n-a curs niciodată, doar din dorinţa de a fi mai aproape de afirmaţiile autorilor antici privind amplasarea Histriei şi a insulei Peuke.

Harta judeţului Tulcea

Acum este cazul să ne ocupăm şi de teoria dlui. Săndel Dumitru, care mută acest braţ al Dunării chiar mai sus de Noviodunum şi anume la Dinogeţia. O privire aruncată pe o hartă a judeţului Tulcea pe care sunt marcate şi altitudinile ne lămureşte că între Galaţi şi Mahmudia, fluviul nu a avut altă cale de acces spre mare, tot malul sudic fiind mult mai înălţat decât cel nordic. Aşadar cota la care se află fluviul este net inferioară traseului propus atât de Săndel Dunitru cât şi de Sorin Olteanu. Între Valea Sorniacului, râu afluent al Dunării, deci spre Dinogeţia şi Valea Taiţii, râu afluent al Lacului Babadag din Complexul lagunar Razelm Sinoe, se interpune şaua apelor de la Dealul Teilor.

Harta nordului Dobrogei cu traseul apelor curgatoare.

Dacă facem apel la hărţi mai moderne, elaborate cu tehnologii digitale de scanare a suprafeţei terestre cu ajutorul sateliţilor vom constata că un astfel de traseu, evident de altfel pentru cei care cunosc cât de căt relieful Dobrogei de nord, este o fantezie fără acoperire ştiinţifică.

Harta altimetrica a noedului Dobrogei prin tehnologia GIS.

În concluzie nu a existat nici măcar în antichitate un braţ al Dunării care să treacă pe traseul propus de domnul Dumitru: Dinogeţia- Histria.

Parcul Carol: glorie şi decădere (I).

Pe o hartă a oraşului Galaţi din 1908 elaborată de George Atanasiu „conductor de lucrări publice”, strada Domnească ţinea de la Piaţa Regală până la Grădina Publică, mai precis în Piaţa Ştefan cel Mare, de unde se continua cu strada Calea Bârladului, până în apropierea liniei de cale ferată, unde cotea brusc spre vest urcând paralel cu linia până în strada Traian.

Locul viran între calea ferată şi stradă era proprietatea unui localnic pe nume Aslan, despre care nu ştim mare lucru, numele fiind frecvent în ţările române şi des întâlnit în genealogia familiilor boiereşti moldovene, dar şi printre negustorii turci şi armeni. Cert este însă faptul că Aslan a cedat terenul comunităţii gălăţene, care a înfiinţat aici un parc, probabil după 1908, fiindcă el nu apare în planul lui Atanasiu.

În 1914 în parc se montează un monument dedicat eroilor români căzuţi în luptele cu polonezii de la Constanglia din 3/15 iulie 1863 despre care am scris aici. După cum se observă din singura fotografie a monumentului existentă, pe o coloana din marmura albă de 9 metri se afla amplasată o acvilă cu aripile larg desfăcute care ţinea în cioc o cruce. Lucrarea fusese comandată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza unui sculptor gălăţean Vasile Scutari, contra sumei de 1200 de galbeni, dar abdicarea lui Cuza a făcut să se tergiverseze amplasare monumentului.

Monumentul Costanglia
din Parcul Carol din Galaţi

Numele de Vasile Scutari este trecut în toate documentele întâlnite de mine, deşi de fapt este vorba de grecul Vassilios Scutaris, autor a numeroase monumente funerare ale membrilor comunităţii greceşti din Moldova, în special Iaşi şi Galaţi, dar şi a monumentului funerar al lui Vasile N. Cantacuzino din curtea Bisericii din Hoiseşti, judetul Iaşi, precum şi a bustului poetului, avocatului, politicianului ieşean Ioan Ianov, amplasat în fata Teatrului National din Iaşi. Vassilios a lucrat o perioadă la Galaţi, apoi îl găsim semnat pe numeroase monumente funerare din Iaşi, probabil se mutase acolo unde avea atelier fratele său Salvador (1880-1932). Acesta din urmă este autorul unui monument al eroilor din Marele Război, amplasat în curtea Bisericii Sfinţii Apostoli din satul Păun, comuna Gârbova, judeţul Iaşi, ridicat in memoria soldaţilor Regimentului 5 Vânători.

Fraţii Scutaris, Vassilios şi Salvador erau originari din Tinos, o insula din Marea Egee, din arhipelagul Cicladelor, loc de origine al multor artişti greci, specializaţi în sculptura în marmură, care la sfârşitul secolului al XIX-lea au venit în România, unde găseau de lucru cu uşurinţă. Astfel semnătura lui Vasile Scutaris este regăsită pe multe monumente funerare din Galaţi, Brăila, Tulcea şi Iaşi, cea a lui Salvador mai mult în zona Iaşi, Renieris apare semnat pe multe monumente din Galaţi, Brăila şi Tulcea, Colios (Kolios) semnează lucări la Galaţi, Constanţa şi Mangalia, Laludis, Lampaditis si Valaquas la Bucureşti.

Scutaris (şi nu Scutaru, cum scrie pe site-ul Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi), mai are o lucrare în Galaţi ridicată în cinstea eroilor Corpului de Armată nr. 14, căzuti în Războiul de Independenţă din 1877-1878, care se află amplasat în curtea Şcolii Generale nr. 2 de pe strada Regiment 11 Siret. Cred că Scutaris este şi autorul unui monument pe care-l cunosc din copilărie, atunci când împreună cu prietenul meu Adrian, mergea la cimitirul Eternitatea, la mormântul bunicului său Barba Ianis, situat în sectorul eroilor greci. 

Monumentul eroilor greci
din Cimitirul Eternitatea din Galaţi

Botezat de acelaşi "site de cultură” al Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi: „Monumentul grecilor”, obeliscul ridicat în memoria eroilor greci care s-au jertfit în primul război mondial, seamănă leit cu Monumentul Costanglia. Acelaşi soclu paralelipipedic, aceiaşi coloană din marmură albă de Penteli, din care s-au lucrat coloanele templelor de pe  Acropole, aceeaşi acvilă în vârful coloanei, tipar pe care-l găsim aproape la fel şi pe Monumentul eroilor din 1916-1918 din Tg. Bujor, unde coloana este însă paralelipipedică.

Monumentul eroilor greci nu este semnat. Poate a fost, poate nu. Lucrarea pare a fi fost renovată destul de recent, în sensul curăţării marmurii care este de un alb strălucitor. Poate semnătura autorului a dispărut cu acea ocazie. Semnificativă este însă asemănarea cu Monumentul Costanglia, care ma face să presupun ca este aceeaşi mâna de artist grec, căci marmura era apanajul sculptorilor greci, aşa cum granitul era al celor italieni (Vinante, Peppi, Rocco, Vicenzo Fattorini, etc.).

Monumentul funerar Iancu Michailidi
autor V. Scutari
Cimitirul Eternitatea Galaţi.

Calendarul republican

În timpul revoluţiei franceze, s-a trecut la epurarea societăţii atât de nobili, mai ales prin scurtarea capetelor cu ajutorul unei maşinării propuse şi inventate de doi doctori (Josep Ignace Guilotin şi Antoine Louis), cât şi de tot ce aducea de regalitate, religie şi de tradiţii creştine. Astfel la presiunea lui Robespierre, Franţa adoptă în 1793 calendarul republican, în care lunile din calendarul gregorian sunt înlocuite cu alte denumiri, iar începutul lunii este aproximativ cel al zodiilor (22-20 ale lunii din calendarul gregorian), iar terminaţia lunilor diferă de la sezon la sezon. 
De exemplu: lunile de toamnă se terminau în "aire":

1. Vendemiaire: luna vânzărilor: 22 sept.-21.oct.
2. Brumaire: luna brumelor
3. Frimaire: luna frigurilor

• lunile de iarnă se terminau în "ose":

1. Nivose: luna ninsorilor
2. Pluviose: luna ploilor
3. Ventose: luna vânturilor

• lunile de primăvara se terminau în "al":

1. Germinal: luna încolţirii plantelor
2. Floreal: luna înfloririi pomilor
3. Prairial: luna recoltăii pajiştilor şi fâneţelor

• lunile de vară se terminau în "idor"

1. Messidor: luna recoltăii cerealelor
2. Thermidor: luna temperaturilor ridicate
3. Fructidor: luna recoltării fructelor.

Prima atestare documentară a oraşului Galaţi

Coperta interioară a cărţii aflată la Biblioteca de Stat a Bavariei, (disponibila pe Google books)

În 1541 apărea la Viena cartea lui George Reicherstorffer cunoscută sub numele de "Chorographia Moldaviae" scrisă după voiajele acestuia în părţile noastre în anul 1527 şi în 1535. Nu ştim dacă Reicherstorffer a ajuns şi la Galaţi deşi el se laudă că a cunoscut toate hotarele Moldovei şi a vizitat toate aşezările, cert este ca încă din prima sa ediţie este specificat textul următor:

"Mai sunt două cetăţi bine întărite cu ziduri puternice, cum este cetatea nouă  Romaniwijwar aşezată pe un şes lângă râul Zered, care se varsă în Danubius. Cealaltă este cu numele de Romaniwasar, după cum acestea ocupă de o parte şi de alta cele două laturi, tot aşa Danubius le desparte pe amândouă şi curge prin mijloc împărţind de-o parte şi de alta cele două ţări. Una priveşte spre Moldova şi cealaltă spre Transalpina, având şi Danubius pe cursul său două târguri aşezate de-o parte şi de alta a locului de trecerea a fluviului, adică Barilla&Galaczs pe care trecerea fluviului le desparte frumos într-o armonioasă ordine a naturii.”

Textul este destul de controversat şi confuz, el atrăgând critici din partea specialiştilor încă de la apariţia sa, dar constituie prima dovada certă a existenţei unor târguri ("oppida")  la Galaţi şi la Brăila. Interesante sunt însă detaliile cu privire la cele două cetăţi Roman, Romaniwijwar (Romani-("ui-var", ungureşte înseamnă "oraşul nou"), deci Romanul Nou situat la şes lânga râul Siret (Zered) şi Romaniwasar ("vasar": ungureşte înseamnă "târg"), deci Târgul Roman. Se înţelege că cele două oraşe sunt diferite şi ele vor apărea a fi diferite inclusiv în "Descriptio Moldavie" a lui Dimitrie Cantemir. Deşi localizarea acestui târg este confuză ca de altfel şi descrierea trecerii fluviului între Galaţi şi Brăila, de ce să nu luam în calcul că poate la data vizitei autorului între cele două oraşe curgea Dunărea?
Cartea lui George Reicherstorffer "Chorographia Moldaviae" a avut în Evul Mediu mai multe ediţii, puţin modificate de la una la cealaltă, dar cea din 1595 are anexată şi o hartă a Moldovei pe care se văd oraşele Galaţi şi Brăila. Se presupune (Paul Paltânea) că harta este o ilustraţie după harta polonezului Martin Broniowski din lucrarea "De beizdedea bis in Tartariam", care avea la rândul ei la bază harta azi pierdută a lui Richard Wapowski elaborată la începutul secolului XVI-lea şi poate şi cea a lui Sebastian Munster din 1522.

Harta din ediţia a treia a Chorografiei Moldovei

Războiul din 1877 la Galaţi şi Brăila

Război a fost declarat la 24 aprilie 1877 prin înmânarea la St. Petersburg a unei scrisori ambasadorului Imperiului Otoman, Tevfik-bey. Anterior acestei date în 15 aprilie Rusia semnase cu generalul român Jean Ghika un acord de trecere a armatelor ruse prin teritoriul Romaniei.

La 23 aprilie fortele ruseşti de sud, formate din corpurile de armata VIII, IX, XI şi XII trec frontiera română la Ungheni (podul Eiffel de peste Prut în direcţia Galaţi), pe calea ferată Ungheni- Iaşi- Galaţi.

Intrarea armatelor ruseşti în Galaţi, 27 aprilie 1877.

De la Galaţi o parte din ele se vor deplasa mai apoi spre Chilia şi Ismail, pe Dunăre. Totodată trupele călare de cazaci trec Prutul pe la Galaţi şi se instalează la Barboşi, unde pun stapânire pe podul de cale ferată Galaţi- Brăila, nod vital de transport a trupelor terestre către Bucuresti şi spre Dunare.

Chiar daca vremea este potrivnică cu ploi torenţiale şi inundatii care fac viaţa soldaţilor un calvar, trupele ruseşti pun stăpânire pe tot malul drept al Dunării şi pe principalele porturi dunărene Galaţi şi Brăila.

Surprinşi iniţial de mişcările armatei ruse şi mai anchilozaţi în luarea deciziilor militare, turcii realizează importaţa podului de la Barbosi şi trimit mai multe monitoare de pe braţul Măcin care bombardează şi avariază podul de cale ferată de la Barboşi şi prin incursiuni ostentative prin faţa orasului Galaţi ajung la gura de vărsare a Prutului unde bombardează coloanele de trupe ruseşti care aflueau de-a lungul drumului dintre Brateş şi fluviu.

Montaje des canonieres russes sur le Danube devant Galaţi.

În aceste circumstanţe comandamentul rus decide amplasarea unor baterii de artilerie pe înăltimile din jurul Galaţiului, respectiv pe platoul marinei şi pe cetatea de la Tirighina (identificata eronat de Camille Farcy în cartea sa „La guerre sur le Danube1877-1878” cu „l’ancienne forteresse romaine Dinygithia” (Dinogeţia). Interesant este specificarea: „Le camp de Trajan était encore admirablement dessinée sur un plateau d’une assez grande élévation dominant la station de chemin de fer.”

În timpul incursiunilor lor pe Dunăre, monitoarele turceşti deschid focul asupra lucrarilor de geniu aflate în plina desfaşurare în aval de Brăila, fapt ce determină o mare panică printre brăileni, care cu mic cu mare părăsesc oraşul zilele următoare. Riposta diplomaţiei româneşti este pe măsura: sunt demascate în toate capitalele europene bombardamentele turceşti asupra populaţiei civile de catre diplomaţia românească în frunte cu M. Rosetti şi M. Cogălniceanu.

Pe 6 mai 1877 Marele Duce Nicolae venea la Galaţi pe calea ferată, însoţit de 25 de generali ruşi, dar si de ataşati militari ai altor ţări europene. A fost cazat în casele negustorului grec M. Antaki. 

Marele Duce Nicolae sosind la reşedinţa sa din Galaţi, Palatul  Antaki.

Palatul Ghika- Antaki la sfârşitul celui de-al doilea război mondial,
imagine oferita de dl. Puiu  Lorberbatt pentru "Vechiul Galaţi în imagini"

În calitatea sa de şef al armatei ruse, Marele Duce va verifica armata cantonată între Reni şi Brăila. La sosirea în Brăila, informat fiind de iscoadele aflate pe celalat mal al Dunării, comandantul navei militare turcesti „Lufti Djelil”, un monitor uşor blindat, deschide focul asupra gării Brăila, chiar în momentul intrării trenului Marelui Duce în gara pustie, din oraşul golit de locuitori. Proiectilele fac ceva pagube, dar Marele Duce scapă neatins. Investigaţiile serviciilor de informaţii pun mâna pe un locuitor din Barboşi care ar fi semnalizat turcilor cu un steag mare roşu intrarea trenului în gară şi-l execută sumar prin împuşcare câteva zile mai târziu.

Monitorul turcesc "Lufti Djelil" scufundat la 10 mai 1877
de tirul artileriei ruse, ofiţer artilerist locotenet Mihail Samuilo.