Propunere de amenajare a unui drum de acces către Valul lui Traian din satul Traianu, judeţul Galaţi

Val de aparare roman reconstituit.

            Recentul Colocviu dedicat fortificaţiilor liniare antice din stânga Dunării de jos desfăşurat la Brăila în 14 iunie şi la Galaţi în 15 iunie 2013, a ridicat mai multe probleme legate de viitorul acestor fortificaţii, monumente istorice de patrimoniu. Dacă timp de aproape 2000 de ani aceste lucrări de artă au rezistat prin amploarea mărimii lor, ultimele 5-6 decenii de agricultură mecanizată, au făcut ca aceste lucrări faraonice să fie aproape complet distruse pe întreg teritoriu al ţării prin nivelare în urma aratului intensiv.

            Arheologul dr. Eugen Silviu Teodor de la Muzeul de Istorie Naţionala a României într-o cercetare efectuată în judeţul Teleorman pe Limes transalutanus, atrage atenţia că fortificaţia nu mai este vizibilă în teren, existenţa ei fiind posibil de determinat, doar prin cercetări geofizice, sau magnetometrice. Pentru marele public acest val de apărare roman este pierdut.

            Nu în aceeaşi situaţie se găseşte Valul lui Traian din judeţul Galaţi. Vizibil pe aproape toată lungimea lui, valul de pământ este puternic afectat de agricultura intensivă în special pe porţiunile: Tuluceşti- Odaia Manolachi- Cişmele, unde se mai recunoaşte doar iarna şi primavara devreme când nu există culturi agricole care să-l mascheze.

În această porţiune, Consiliul Judeţului Galaţi, împreună cu instituţiile culturale din subordinea sa, au un proiect de reconstrucţie a valului de pământ în forma sa iniţială, în apropierea Pădurii Gârboavelor, lateral de DN 24 D Galaţi- Cuca.

Valul lui Traian în porţiunea Tuluceşti- Odaia Manolache.

            Spre deosebire de porţiunile enumerate mai sus, zona valului aflată în imediata apropiere a satului Traian, aparţinând de comuna Braniştea este aproape perfect conservată, valul având o înălţime impresionantă, de 5-6 m, datorită faptului că fiind aşezat pe limita de comună, terenul nu a putut fi arat şi astfel valul, nu şi şanţul, s-a conservat.

Valul lui Traian din satul Traianu

            Argumente pentru amenajarea unui acces la Valul lui Traian din şoseaua naţională DN 25 Galaţi- Tecuci în satul Traian, comuna Braniştea ar fi următoarele:

1.      De la şoseaua naţională până la zona în care valul devine vizibil sunt 500 m, iar până la porţiunea unde valul de pământ atinge înalţimea maximă sunt mai puţin de 1 km.

2.      La aproximativ 600 de metri de şoseaua naţională se găseşte o fostă cariera de pământ galben, folosită în prezent de localnici ca şi groapă de gunoi, în formă de semicerc cu raza de 150 m, pretabilă fi transformata în parcare cu investiţii modeste.

3.      DN 25 Galaţi- Tecuci este o cale de comunicaţie cu trafic turistic mai important decăt DN 24 D Galaţi-Cuca.

4.      Pâna la periferia localităţii drumul comunal este în condiţii destul de bune, urmând a fi amenajată numai porţiunea de la ieşirea din sat la viitoarea parcare.

5.      La o distanţă de aproximativ 2 km se găseşte Halta Şerbeştii Vechi care ar facilita accesul cu trenul a grupurilor organizate de copii, tineri etc.

Harta satului Traianu cu semnalizarea valului lui Traian.

Valul lui Traian şi posibila amenajare a unei parcari la capătul valului.

Bombardamentul aliat din 6 iunie 1944 la Galaţi

Există numeroase controverse legate de modul de desfaşurare a „Operaţiunii Frantic”, dar mai ales de  atacul asupra Galaţiului din 6 iunie 1944. Cele mai pertinente surse spun despre un atac desfăşurat cu avioane venite de la Poltava (bombardierele) şi de la Pyriatyn (vânătorii), care făcuseră parte din primul val de avioane transferate în U.R.S.S. în data de 2 iunie 1944 în cadrul „Operaţiei Frantic”.

După alte surse (Cornel Marandiuc: „Inimi cât să cuprindă cerul patriei”, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1985), atacul asupra Galaţiului din 6.06.1944 s-a efectuat cu avioane plecate din Italia spre Ucraina, care în drum spre noile aeroporturi au primit misiuni de bombardare a unor obiective: rafinaria „Dacia Română”, triajele Ploieşti, Craiova, Galaţi, Belgrad, podul peste râul Sava şi instalaţiile portuare de la Turnu Severin. Imaginile din jurnalul de ştiri american „New shuttle service to Russia” par să confirme aceste ipoteze.

Câteva mii de kilometri mai încolo începuse deja „Operaţiunea Overlord”, debarcarea aliatilor în Normandia şi deschiderea unui nou front conform înţelegerilor de la reuniunea liderilor aliaţilor de la Teheran.

Aerodroamele de pe care au decolat americanii (după Marandiuc) au fost: Brindisi, San Panceazio, Grotaglie, Manduria, Cerignola, Giulia şi Foggia pentru bombardiere şi Salsola pentru aviaţia de vânatoare. În total 2500 de oameni care vor forma 5 escadrile de bombardament şi escadrilele de protecţie formate din avioane de vânătoare, care vor asista în barăci la instruirea conform Ordinului de operaţiuni aeriene nr. 27 din 6 iunie 1944. Compoziţia corpului operaţional de atac a fost urmatoarea:

Fifteenth Air Force cu Grupurile de bombardament:

• 2d Bombardment Group format din avioane B-17 Flying Fortress cu baza la Amendola Airfield
• 97 th Bombardment Group format din avioane B-17 Flying Fortress cu baza la Amendola Airfield
• 99 th Bombardment Group format din avioane B-17 Flying Fortress cu baza la Tortorella Airfield
• 14 th Fighter Group format din avioane P-39 Lighting cu baza la Triolo Airfield
• 31 th Fighter Group format din avioane P-51 Mustang cu baza la San Severo Airfield.
• 82 th Fighter Group format din avioane P-38 Lighting cu baza la Vicenzo Airfield
• 32 th Fighter Group format din avioane P-51 Mustang cu baza la Mondolfo Airfield.

Atacul asupra Galaţiului s-a efectuat cu 104 aviaone de bombardament protejate de 54 avioane de vânătoare Mustang. Bombele au fost aruncate de la 24.500 de picioare (8000 de metri) şi au lovit hangarele, partea estică a pistei şi casele de peste drum de stradă şi din zona Lozoveni. Artileria antiaeriană compusă din unităţi flack a fost ineficientă la aceasta înălţime de bombardament şi a rămas întreagă. Se va răzbuna pe avioanele de vânatoare ruseşti în zilele ce vor urma.

Americanii au anunţat 8 victorii şi 2 pierderi, ambele fiind avioane P-51 Mustang, ale căror indicative sunt cunoscute. Românii anunţă şi ei 1 „victorie” a Grupului 6 vânatoare şi mai multe „victorii’ sunt raportate de Grupul 7, iar 2 de Grupul 9.

După datele româneşti Forţa americană 15 de bombardament pierde 8 aparate, 16 oameni, iar 59 de americani ajung prizonieri (un căpitan, 24 de sublocotenenti, 23 plutonieri, 19 sergenţi naviganţi).

Cine a apărat Galaţiul? În primul rând Grupul 9 vânătoare, escadrilele de la Tecuci conduse de căpitanul Alexandru Şerbănescu şi formate din 42 de piloţi: căpitani: Constantin Cantacuzino (Bâzu), locotenenţi: Ion Dobran, Tudor Greceanu, Ioan Panaite, M.T. Şenchea, Scordilă, Vasile „Chiţu” Gavriliu, Constantin Rozariu, adjutanţi: Bălan, Ion Mucenica, Constantin Miron şi multi alţii. Vor pierde 6 aparate din 18 plecate la luptă, dar nici-un pilot. Dobran va doborâ un Mustang din ariegarda bombardierelor, dar va fi lovit la rândul lui de coechipierii americanului şi va ateriza forţat într-un lan de orz. Un alt locotenet de la Tecuci, Tudor Greceanu este lovit de tirul încrucişat şi forte precis al fortăreţelor zburătoare, dar va reveni şi va avaria grav unul din bombardiere. Căpitanul Cantacuzino, fostul pilot şef al companiei de transport aerian civil, L.A.R.E.S., un as al aviaţiei române de vânatoare, v-a atăca şi el avioanele inamice şi v-a doborî un Mustang, după care v- ateriza lângă epava avionului american şi va lua drept trofeu cascheta pilotului mort. Să cinstim memoria acestor eroi ai neamului, unii dintre ei morţi în bătăliile pentru libertatea cerului albastru al României.

Căpitanul Alexandru Şerbănescu
un as al aviaţiei române cu 47 de victorii aeriene.

Constantin Cantacuzino (Bâzu)
56 de victorii aeriene omologate, asul aviaţiei de vânatoare române.

Grupul 9 de aviaţie de vânatoare de la Tecuci
de la stg. spre dreapta: T. Greceanu, Simionescu, Dusescu, Şenchea, Şerbanescu şi pilotul german Neubock

Lt. Ion Dobran
10 victorii confirmate în luptele aeriene

Lt. Tudor Greceanu
40 de victorii omologate în luptele aeriene

Istoria sub buldozer.

Motto:" Détruir c’est mourir en peu."

Hangar de aviaţie toamna lui 2012.

Primăria Galaţi a dat undă verde constructorilor unui mare mall în Galaţi. Era şi cazul, că prea mergeam la Brăila pentru un filme, sau pentru un cadou mai deosebit. De acum le vom avea pe toate: buticuri de lux, cinemax, supermall (dacă se poate spune aşa, dar va fi al doilea ca mărime din ţară), patinoar & co., dar nu vom mai avea o parte din istoria locală, pentru care s-a vărsat sânge şi au curs multe lacrimi amare.
Deşi avea sute de posibilităţi de amplasare, investitorii au ales să facă acest mall în curtea fostei I.S.C.L. (Intreprinderi de Sârma Cuie şi Lanţuri), rebotezată Trefo S.A. după revoluţie, de pe strada Coşbuc, mai precis în locul acestei intreprinderi privatizate în 2002 prin vânzarea către un investitor italian Saverio Frisardi. 
Înfiinţata în 1955 sub numele de I.S.C.L.Galaţi, fabrica avea în anii săi de glorie câteva mii de muncitori care produceau sârmă, diverse tipuri de cuie, lanţuri, inclusiv lanţuri pentru nave, plasa împletită, plasa Rabit şi multe alte sortimente din sârma neagră sau galvanizată, pentru piaţa externă şi pentru intern. Cel puţin pentru plasa zincată rulată, foarte căutată pentru garduri, era producător unic.
Cine construise I.S.C.L.-ul vândut cu atâta usurinţă italienilor? Poporul român, care a avut pe acel loc hangarele aviaţiei din Galaţi, trecute complet în patrimoniul intreprinderii în 1955, când din adăposturile de avioane s-au făcut hale de producţie. 
Măicuţa Rusie nu dorea avioane, sau aeroporturi în apropierea graniţelor U.R.S.S., aşa că aeroportul a fost desfiinţat şi transformat în fabrică, iar pistele în lanuri de grâu şi ovăz. Eu am mai apucat în copilărie mitinguri aviatice pe vechiul aeroport, care după aceea s-a mutat la Satu Costi, numai pentru activităţi de aviaţie utilitară Aviasan şi fitosanitară. 
Galaţiul fusese primul oraş din ţară legat direct printr-o linie aeriană de Bucureşti, încă din 1926, ulterior rămânând staţie intermediară pentru traseele Bucureşti-Chişinău şi Bucureşti-Izmail-Cetatea Albă până la cedarea Basarabiei.
În 1940 "prietenii" Hitler şi Stalin bat palma pentru repatrierea zecilor de mii de etnici germani care au rămas captivi în Basarabia ocupată de ruşi. Refugiatii trec Prutul pe la Galaţi si până la îmbarcarea pe navele care-i vor duce in Germania vor fi găzduiti în hangarele aerodromului din Galaţi.

Tabara de refugiaţi germani 1940.

Tabara de refugiaţi germani 1940. Se observa hangarele aviaţiei (sursa Vechiul Galaţi în imagini).

Când a început al II-lea război mondial la Galaţi a fost cantonată Flotila 3 informaţie care conţinea 10-12 aviane de observţie IAR 37 cu motor în "stea" K-14 ( de la inventatorul de la IAR Braşov, inginerul Carp). Ulterior flotila a fost transformata in flotila de vânătoare. 

Piloţi de vânătoare pe aeroportul din Galaţi.
(sursa Vechiul Galaţi în imagini).

Piloţi de vânătoare pe aeroportul din Galaţi.
(sursa Vechiul Galaţi în imagini).

În 1943 la Galaţi vor ateriza mai multe avioane germane de vânătoare Messerschmitt 109 (numite aşa mai mult de aliaţi, nemţii le numeau Bf  109 după numele complexului industrial din Ausburg unde se produceau "Bayerische Flugzeugwerke"), împreună cu instructori germani, care vor instrui 150 de aviatori români în manevrarea acestei aeronave extrem de utile în bătăliile aeriene. Cel mai cunoscut instructor german a fost maiorul Gerlitz, iar printre elevii săi s-a numărat şi locotenetul Gheorghe Mociorniţă. Un alt instructor german Peter Petersen fotografiat pe aeroportul gălăţean lânga un IAR cu numărul 77, va muri în misiune  de Sfinţii Constantin şi Elena în 1943 şi va fi înmormântat în Bucureşti.

Peter Petersen mort pentru apărarea  României.

Comandantul Flotilei 3 în perioada războiului a fost Căpitan Comandorul Sandu Ioan şi flotila s-a remarcat pentru intervenţiile sale atât în răsărit, cât si deasupra României, unde s-a înfruntat de la egal la egal cu avioanele ruseşti şi cu cele americane. Cum flotila 3 de la Galaţi împreună cu cea de la Tecuci închideau calea de acces spre Bucureşti şi Ploieşti dinspre răsărit, în aprilie 1944 aliaţii decid un bombardament al aeroportului din Galaţi în cadrul unei operaţiuni vaste numite "Operaţiunea Frantic". În acest scop sunt dislocate pe aeroportul din Poltava, Ucraina, de la alte baze aeriene americane din Italia (Foggia), bombardiere de tip B 24 "Liberators" şi B 17 "Flying Fortress", iar pe aeroporturile din Piryatin avioanele de escortă pentru bombardiere, vânatoarele P 39 "Lighting" şi P 51 "Mustang".
În data de 6 iunie 1944 un val masiv de 104 bombardiere protejate de 42 de avioane de vânatoare "Mustang" bombardează aerodromul din Galaţi. Există o filmare a bombardamentului (Dă click!) şi câteva fotografii efectuate de în timpul raidului de cercetarea americană, care ne arată că majoritatea bombelor lovesc hangarele, lasând apropae intactă pista şi bateriile antiaeriene flack situate de-a lungul pistei şi lângă calea ferată, dar covorul de bombe trece dincolo de strada Coşbuc producând distrugeri de locuinţe şi numeroase victime în rândul populaţiei civile din zona Lozoveni.

Aerofotogramă a bombardamentului aeroportului Galaţi din 6.06.1944
(sursa Vechiul Galaţi în imagini).

Ce n-au reuşit să facă "Fortăreţele zburătoare" fac de mai multe zile buldozerele şi picamerele de la Vega 93. Majoritatea hangarelor sunt puse la pământ. În loc să exportam cuie, lanţuri, plase de sârmă, vom importa hamburgeri, hot-dogs, pop corn şi filme 3D de la Holywood, cu vampiri sau păpuşi şi jucării animate.
Viaţa merge înainte, iar uneori trece şi peste cadavre, la figurat dar şi la propriu, iar noi rămânem cu toy story.

Bicarbonatul o revolutie în oncologie şi medicină?

Studii recente scot la iveală unele calităţi ale bicarbonatului de sodiu care ar putea revoluţiona oncologia şi chiar medicina. Utilizat de multă vreme drept calmant al arsurilor gastrice şi mai nou în tratamentul unor boli dermatologice şi venerice, bicarbonatul acţionează prin alcalinizarea ţesuturilor. În mod natural în sânge există un sistem tampon complex bazat pe bicarbonat care corectează tendinţa de acidoză rezultată din metabolismul celulelor, al cărui produs final este bioxidul de carbon şi apa, care împreună formează acidul carbonic. Prin acest sistem tampon pH sângelui este menţinut în permanenţă la un nivel de 7,25-7,45, care este optim pentru funcţionarea organismului.

Ori este cunoscut faptul că în tumorile maligne solide pH este mai scăzut (sub 7, în general 6,5-6,9) din considerente cunoscute: celulele tumorale sunt celule imature şi aberante în care predomină metabolisme anaerobe (în care oxigenul nu este folosit) şi la care produşii de catabolism sunt în general acizi organici (lactic, acetic, carbonic, etc.). Ori de la acestă constatare s-a deschis şi calea utilizării oxigenului hiperbaric în oncologie şi mai nou utilizarea bicarbonatului de sodiu (NaHCO₃) pentru alcalinizarea tumorilor şi distrugerea celulelor canceroase.

Experimentelepe şoareci inoculaţi cu celule tumorale de diverse tipuri de cancer (carcinoame de sân, pulmonare şi osoase) au arătat că dacă animalelor li se administreaza bicarbonat de sodiu în apa de băut, în perfuzie, sau local, prin injectare intra, sau peri-tumorală, tumorile canceroase scad în volum, chiar dispar, indiferent de stadiul lor: local, invazii regionale sau metastazare. Şi asta în absenţa chimioterapiei şi a radioterapiei, care aşa cum ştim nu sunt selective în distrugerea celulelor canceroase, ele ucigând şi celulele sănătoase.

Pentru verificarea acestor dovezi ştiinţifice şi găsirea unei metode de punere în practica terapeutică a acestor proprietăţi ale bicarbonatului, în S.U.A., „National Institut of Health” a destinat 2 milioane de dolari acestor cercetari Universităţii din Arizona care girează „Arizona Cancer Center”. Banii sunt destinaţi achiziţiei unui aparat de rezonanţă magnetică nucleară cu ajutorul căruia să poata fi măsurată aciditatea tumorală „in vivo”, precum şi pentru găsirea unor modalităţi de monitorizare individuală a dozelor de bicarbonat pentru fiecare pacient. Deşi cercetările sunt în curs, ele provoaca deja îngrijorare marilor concerne de medicamente, care ar putea pierde o piaţă de multe miliarde de dolari, cea a citostaticelor. În acelaşi timp apar noi dovezi că bicarbonatul poate fi extrem de util în diabetul zaharat, în unele boli de rinichi, inclusiv în unele forme de litiază. Viitorul pare a deschide noi perspective bicarbonatului, abandonat în ultimii ani prin apariţia altor antiacide mai performante şi exilat la periferia medicinii, doar pentru albirea dinţilor şi tratarea candidozelor vaginale şi a mătreţii.

Traducerile arabe

Ilustraţie dintr-un tratat medical a lui Al Razi
în traducerea efectuata de Gerald din Cremona.

Veriga de legătură între cultura şi ştiinţa antică greco-latină şi cea din Europa medievală a fost făcută de învăţaţii arabi. 
Scufundaţi în secolele de noapte medievală bântuită de stafia barbarilor după prăbuşirea Imperiului Roman şi curăţaţi de toate credinţele necreştine de bunăvoie, sau cu de-a sila, europenii n-au avut timp de ştiinţă sau de arte.

Abia în anul 540 d.H. la iniţiativa lui Cassiodor în mănăstirile occidentale începe descifrarea şi transcrierea manuscriselor antice, inclusiv a celor medicale. Primele traduceri s-au efectuat chiar la ctitoria lui Cassiodor de la Mânăstirea Vivarium.

În anul 830 Abu Zacaria Iuana Ibn Masavaih traduce din limba greacă în limba arabă tratate medicale antice şi bizantine, iar în anul 832 Califul Al-Mamun pune bazele „Casei înţelepciunii” din Bagdad, bibliotecă care conţine numeroase tratate medicale antice sau contemporane califului.

Cam prin anul 860, Hunain Ibn Isac traduce din greacă în arabă peste 200 de tratate medicale şi va compune din ele mai multe cărţi de medicină, iar un alta învăţat arab pe nume Al Kindi, va traduce la rândul lui numeroase tratate de medicină greceşti în limba arabă.

Aminteam despre traducătorul lucrării Tacuini sanitatis scrisă de Ibn Butlan, presupus a fi Faraj ben Salem (sau Salami). Salami (sau Franchini, Farachi, Ferrarius a fost un medic evreu care a trăit la curtea lui Carol de Neapole şi mai apoi la curtea lui Carol de Anjou, unde a tradus mai multe tratate de medicină arabe, sau antice din limba arabă: Tacuini AEgritudinum, De medicinis expertis, presupusă a fi scrisă de Galen, sau tratatul lui Al Razi: Al-Hawi (Continens).
În timpul Reconquistei oraşului Toledo din mâinile sarazinilor, aceştia abandonează în bibliotecile din oraş o adevărata comoară formata din peste 70 de cărţi scrise în limba arabă.
În anul 1170 Gerardus Cremonensis (Gerald din Cremona)  înfiinţează la Toledo un centru de traduceri al tratatelor arabe. Printre cărţile găsite şi traduse de Gerard găsim capodopere universale cum ar fi Geometria lui Euclid, Almagest-ul lui Ptolemeu, sau Canoanele Medicinei a lui Avicena, alt medic arab renumit. Zeci de cărţi de astronomie, filozofie, medicină, geometrie, algebră şi matematică în limba arabă au trecut prin mâna şi mintea lui Cremonensis şi au  intrat în patrimoniu cultural şi ştiinţific mondial. 
Ce s-ar fi întâmplat dacă manuscrisele ar fi intrat în mâna altui om? A unui soldat care s-a atins de cercurile lui Arhimede? Sau a unui călugăr bigot şi aprig pornit împotriva ereziei? Sau a unui Tommaso d'Aquino? Probabil ar fi fost arse, aşa cum au fost arse din prostie mii de documente, cărţi, desene doar pe motivul că nu se încădrau în tiparele totalitarismului creştin, fascist sau comunist. S-ar fi pierdut Conicele lui Apollonius din Perga, Analitica posteriora, Meteorologicele, Fizica, De caelo ale lui Aristotel, Canonul lui Avicena, sau Regimul bolilor acute al lui Hipocrate. Şi odată cu ele secole de gândire şi creaţie a minţii umane.

Aşa se scrie istoria

Steagul roşu pe cladirea Reichstagului în 1945
fotografie retuşată

Un prieten din Ţara Sfântă mi-a povestit următoarele:
     
    "Când trupele ruseşti au intrat în cartierele Berlinului la începutul lunii mai 1945, şeful agenţiei sovietice de presă TASS (TELEGRAFNOIE AGENTSVO SOVIETSKAVO SOYUSA), un general a chemat la el în birou un subordonat, un locotenent fotograf de mare talent şi i-a ordonat să zboare la Berlin şi să aducă de acolo fotografii despre eroismul Armatei Roşii şi despre dezastrul armatei germane. Ajutat de croitorul agenţiei, locotenetul a transformat faţa de masă din sala de şedinte a agenţiei într-un steag roşu pe care l-a luat cu el la Berlin, unde a zburat cu un avion militar a doua zi. Haosul era total în Berlin, se dădeau lupte de stradă la fiecare intersecţie şi pentru fiecare palmă de pământ. Cu aparatul de fotografiat la gât, printre ruine şi explozii fotograful a ajuns până în linia întâi, unde un pluton de soldaţi sovietici asediau Reichstagul. Când ruşii au intrat în clădire fotograful însoţit de mai mulţi soldaţi şi de un ofiţer, s-au urcat pe acoperisul clădirii să arboreze steagul roşu. Cum acoperişul era în pantă un ofiţer sovietic l-a apucat de picioare pe soldatul care a fluturat steagul sovietic asupra Berlinului învăluit în fum şi flăcări.

Fotografia niţială.

Locotenetul a făcut mai multe fotografii, apoi cu o maşină militară s-a întors la aeroportul unde aterizase şi după o oră era în drum spre Moscova. Fotografia lui cu steagul fluturând asupra Reichstagului a apărut în toată presa sovietică, imaginea fiind difuzată de toate marile agenţii de presă.
Locotenetul a fost chemat de urgenţă a doua zi la generalul care conducea agenţia TASS. Se aştepta la o recompensă serioasă, dar şeful lui a început să urle la el:
- Dobitocule n-ai vazut că ofiţerul care-l ţine pe soldat de picioare are un ceas la mâna dreaptă şi altul la mâna stângă? Soldaţii sovietici sunt nişte eroi şi tu îi prezinţi ca pe nişte hoţi?"

Detalii din fotografia iniţială

Detalii din fotografia retuşată

N.B. Asta este povestea steagului ridicat de sovietici pe Reichstag. Realitatea este un pic diferită.
Fotograful se numea Yevgheny Kaldei şi era un evreu ucrainian botezat din Donetsk. Pasionat de fotografie a intrat de la vârsta de 19 ani ca şi fotograf la agenţia de presă TASS, lucrând pentru diferite periodice, în special pentru revista Ogoniuk. Ca şi fotograf a fost impresionat de imaginea oferita lumii de un alt fotograf evreu creştinat, de asta dată american, (de origine rusă) binecunoscută sub denumirea de Raising the flag on Iwo Jima, pentru care autorul va lua Premiul Pulitzer  pentru fotografie. În momentul in care a fost anunţat ca va pleca la Berlin pentru a aduce fotografii din capitala Germaniei naziste a cerut unchiului său să-i confectioneze un drapel rosu uriaş, pe care l-a luat cu el în avion. Ajuns la Berlin a făcut mai multe role de film cu imagini dezastroase ale ruinelor capitalei germane. Pe 30 aprilie Frontul 1 Bielorus condus de mareşalul Jukov a atacat trupele germane care apărau Reichstagul. În jurnalul de front despre acea zi se spune:
La ora 14 30 în ziua de 30 aprilie luptătorii din grupa caporalului superior Syanov şi-au croit drum către cupola clădirii, atingând domul. Luptatorii curajoşi conduşi de locotenentul comunist Berest, soldatul consomolist Egorov şi ne-membrul de partid caporalul junior Kantaria, au arborat Steagul Roşu al Uniunii Sovietice simbolul Marii Victorii pe cladirea Parlamentului Germaniei.
Semnează comandantul Armatei a 3-a de asalt, general colonel Erou Kuzneţov şi generalul maior Litvinov, membru in Marele Stat Major, 2 iulie 1945.
Propaganda sovietică pune în faţă comunistul şi consomolistul  uitând de ceilalţi: Abdulkhakim Ismailov din Daghestan, Alexei Kovaliov, Alexei Goriacev şi cel care a intrat primul în Reichstag şi care a arborat de fapt steagul roşu pe clădire, la ora 10 40, Mihail Minin.
Dar cine este de fapt in fotografie. Toate sursele îl indică pe Meliton Kantaria din Georgia ca fiind cel cu steagul şi pe Ismailov cel cu ceasurile. Al treilea soldat din imagine este Egorov.
Cât despre Kaldei el a retuşat fotografia cu ajutorul unui ac de seringa eliminând unul din ceasurile lui Ismailov şi adăugând nişte nori de fum pentru atmosferă. 
Distribuţia:

1. Yevgheny Kaldei a făcut ulterior fotografii de la procesul de la Nurnberg şi în războiul din Manciuria. A primit o gramadă de medalii de război sovietice, dar a fost epurat în 1948. Până la pensie a lucrat ca fotoreporter la diferite ziare inclusiv la Pravda. Meritele sale au fost recunoscute târziu, mai ales după apariţia albumului său de război în 1990 care a fost bine primit în occident. A excelat si-n portretistică, Stalin, Gorbaciov, Elţin fiind imortalizaţi de el.
2. Alexei Berest: a fost nominalizat la titlul de erou, dar n-a primit premiul niciodată. A fost epurat în 1948 şi câţiva ani mai târziu a facut 5 ani de puşcărie pentru înşelătorie. A murit ca un erou, rănindu-se grav într-un accident de tren in timp ce salva un baieţel care se juca pe linia de tren.
3. Abdulkhakim Ismailov a trait pâna la 94 de ani în satul natal din Daghestan. Nu ştim ce s-a întâmplat cu ceasurile.
4. Meliton Kantaria a trăit modest în Suhumi până la destrămarea URSS când s-a mutat la Moscova unde a şi murit.
5. Mihai Egorov a rămas după război în armată. A primit atâtea medalii încât nu mai avea unde sa le pună pe uniforma sa de veteran de război. A murit într-un accident de maşină la 30 de ani după Berlin.

Despre vinuri şi vinari gălăţeni

Găseam în urmă cu un an la o licitaţie, scrisoarea unui domn negustor de vinuri din Galaţi, pe nume Jacques Brunner către un furnizor de băuturi franţuzeşti Lucien Foucault din Cognac, trimisă în 1888. Pentru frumuseţea momentului şi conţinutul lui special, am trimis o copie dlui. George Mitea din Galaţi, pasionat de vinuri şi de istoria acestei băuturi, care a publicat analiza scrisorii pe blogul domniei sale Lucruri bune. (Aruncaţi o privire şi veti vedea că întradevăr sunt numai lucruri bune...fetească, tămâioasă, pinot gri şi multe alte bunătăţi, despre care autorul şi comentatorii blogului său  vorbesc cu evlavie, admirativ şi totodată critic, ca şi cum ar povesti despre femei). 
Ştiu aşadar de la domnul Mitea că Brunner era elveţian de origine şi avea interese comerciale la Viena şi la Galaţi, precum şi o fabrică de spirt la Bacău.
Răsfoind zilele trecute cataloagele unor licitaţii filatelice am găsit încă două corespondenţe adresate familiei Brunner din Galaţi. una din ele trimisă cu vaporul de la Silistra (în antichitate cetatea Durostorum), este francată cu timbrul Agentiei poştale austriece a Dunării şi alta ceva mai veche, din 1867 trimisă cu aceeaşi agenţie din Palanka (Voievodina, Serbia), domnului Jacob Bruner din Galaţi.

Nu ştim dacă cei doi erau rude şi nici ce etnie aveau, Jacob fiind un nume frecvent întâlnit în populaţia masculină de origine evreiască. 
Ce ştim însă cu precizie este faptul că firma Brunner din Galaţi a mai trimis şi anul următor (1889) scrisori către Lucien Foucault din Cognac, pe care pentru plăcerea microbistului, le trimit în copie domnului Milea, spre a le cerceta şi a ne lumina cum era cu vinul românesc trimis în Franţa şi cu cognacul francez băut la umbra teilor de pe Domnească.