luni, 3 octombrie 2011

Articulaţia genunchiului

Un eseu despre pericolul alergării cu echipament necorespunzător pe o pistă asfaltată, mă determină să intru în detalii privind anatomia articulaţiei genunchiului şi mai ales în biomecanica acestei articulaţii, cea mai mare, dar si cea mai complexă dintre articulaţiile omului.
Oasele care participă în alcatuirea acestei articulaţii sun femurul, tibia şi rotula. Fibula nu participă la aceasta articulaţie. Pentru a permite mişcarea necesară deplasării în plan sagital oasele articulaţiei au o formă deosebită.
Tibia pe care se sprijină femurul prezintă pe epifiza sa superioară un platou cu doua cavităţi numite fose glenoide, separate între ele printr-o denivelare numită spină. Cavităţile asemănătoare unor oglinzi concave nu sunt în acelaşi plan, cel medial fiind mai coborât cu 3-4 mm. Întreg platoul tibial este acoperit cu cartilaj articular, iar peste acesta sunt amplasate cele doua meniscuri, lateral şi medial, formaţiuni fibrocartilaginoase în formă de litera C, (cerc sau garnitură incompletă), cu mai multe roluri în mecanica genunchiului: completează spaţiul articulaţiei, amortizează şocurile generate de mers şi alergat, lubrefiază suprafeţele articulare şi le menţine în contact.
Femurul cel mai mare os al organismului se articulează cu tibia prin intermediul epifizei sale inferioare formată din doi condili femurali, lateral şi medial, corespunzători celor doua cavitaţi glenoide cu care se articulează. Condilul medial este mai îngust, dar mai proeminent şi pentru a se articula cu fosa glenoidă medială este mai lung cu 3-4 mm decât cel lateral.
Cele doua oase principale ale articulaţiei sunt legate unele de altele: anterior prin ligamentul patelar care include şi rotula, ligament care este continuarea ligamentului muschiului cvadriceps femural şi care se inseră pe proeminenţa anterioară a tibiei sub articulaţia genunchiului, lateral prin ligamentul colateral fibular şi medial prin ligamentul colateral tibial, iar posterior prin doua ligamente poplitee, oblic şi arcuat, cel dintâi fiind tendonul recurent al muschiului semimembranos. Fiecare faţă internă a condililor este legată de spina intercondiliană tibială printr-un ligament încrucişat, numit aşa deoarece se fixează pe partea opusă a spinei: anterior, care leagă condilul lateral de tibie şi posterior, care leaga condilul medial de tibie. Văzute din faţă ligamentele formează litera "X". 
Întreaga articulaţie este învelita de capsula articulară întărită cu fascii şi expansiuni ale tendonului muşchiului cvadriceps. Sub capsulă se găsesc burse şi zone de grăsime care favorizează alunecarea ansamblului format din oase, cartilaje, muşchi, tendoane, aponevroze şi ligamente.


Deşi aparent membrele inferioare ale omului par drepte există un unghi de 9 grade între axul vertical şi axul femurului şi un unghi de aproximativ 175 de grade între axul femurului şi cel al tibiei, numit de ortopezi genu valg fiziologic. Atunci când păşim sau alergăm greutatea corpului se mută alternativ când pe un picior când pe altul, forţele exercitându-se pe cavitaţile glenoide prin intermediul meniscurilor, iar alunecarea laterală este împiedicată de ligamentele colaterale din partea opusă şi de ligamentele încrucişate.
P.S. Imaginile sunt de pe http://www.orthspec.com/PDFs/Cartilage-Injuries.pdf.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu