miercuri, 26 martie 2014

O noua reprezentare a podului de peste Dunăre din antichitate


Am mai semnalat şi altă dată prezenţa pe hărţile medievale şi chiar în cele de mai târziu, a podului peste Dunăre ridicat de Mandrocles, la comanda regelui perşilor Darius, în expediţia pe care acesta a efectuat-o contra sciţilor, la nordul Dunării în anul 514 î.H.
Multitudinea de reprezentări ale acestui pod pe hărţile vechi ne arată importanţa deosebită a textelor lui Herodot chiar şi după 2000 de ani de la crearea lor. Sursă aproape unică de informaţii despre acele vremi şi acele locuri, Historiai a influenţat cartografia până în zilele noastre.

Harta publicată mai sus Pannonia, Moesia, Dacia & Illyricum gravată în cupru în 1745 de Emmanuel Bowen, cartograful regal al lui George al II-lea şi al lui Ludovic al XV-lea, deşi săracă în detalii mai ales la Dunărea de Jos, are semnalat în apropierea localităţilor Noviodunum şi Aegyssus textul: DARIUS BRIDGE (Podul lui Darius).

marți, 25 martie 2014

Hărţile lui Bernard Wapowski

Cine a fost de fapt Bernhard Wapowski căruia îi datorăm prima menţionare a oraşului Galaţi pe o hartă europeană? Cât de mare este aceasta personalitate încât să merite ca un crater de pe Lună să-i poarte numele?
Născut în 1450 (Wikipedia), sau poate în 1470 (Geoforum), Wapowski a devenit cunoscut atât datorită prieteniei sale cu Nicolae Copernic, cu care s-a intersectat adesea pe coridoarele Universităţii Jagiellone din capitala Renaşterii poloneze Cracovia, cât şi ca secretar al regelui Sigismund I al Poloniei, "cel Bătrân". Este probabil ca relaţia dintre cei doi să dureze de pe vremea studiilor pe care ambii le-au facut în Italia.
Călător frecvent prin Polonia, dar şi prin ţările vecine, (funcţia de secretar regal fiind una de importanţă diplomatică considerabilă ce presupunea călătorii), Wapowski a fost cel care a pus bazele cartografiei poloneze, lucrările lui fiind sursă de inspiraţie pentru marii cartografi europeni de mai târziu: Munster, Mercator, etc.
Principalele hărţi elaborate de Bernhard Wapowski au fost: Polonia, Sarmaţia şi Scandinavia. Suntem direct interesaţi de primele două, care acoperă regiunea europeană de la Marea Baltică la Marea Neagră.
Harta Poloniei şi a Lituaniei
editata de Marcus Beneventanus la Roma în 1507

În harta Poloniei ("Tabvla Moderna Polonie, Vngarie, Bohemie, Germanie, Russie et Lithvanie") elaborată împreună cu Marcus Beneventanus în 1507, pe care Wapowski îl cunoscuse la Roma şi căruia îi furnizase date despre ţările vecine Poloniei, pentru reeditarea lucrării lui Ptolemeu "Geografia", cuprinde de fapt şi ţările române. La cotul Dunării este semnalată prezenţa oraşului "Brailowo", deşi amplasat greşit în aval de gura de vărsare a Prutului în Dunăre.
Harta Sarmaţiei sudice, Wapowski 1526
încercuit cu roşu: Galacz
Mai precise sunt hărţile desenate de Wapowski la Cracovia în 1526 şi gravate în lemn de pictorul Florian Unger. Cea numită "Tabula Sarmatie" compusă din două părţi Sarmaţia de sud şi cea nordică, cuprinde Europa de la Suedia până la Constantinopole şi pe ea găsim semnalată între Prut şi Siret localitatea "Galacz". Precizia unor înregistrări ne duce cu gândul că în cei 20 de ani de la elaborarea Tabulei Poloniei şi Lituaniei, Wapowski a călcat cu piciorul toate aşezările pe care le-a trecut pe hartă, iar însemnătatea portului Galaţi nu a trecut neobservată pentru cartograful polonez.
Nu se cunosc amănunte despre partea nordica a hărţii Sarmaţiei decât din corespondenţa lui Wapowski. La doi ani după tipărirea hărţii în 1528 un incendiu devastator distruge comorile Universităţii din Cracovia şi oraşul. Se pierd în flăcări matriţele lui Unger şi hărţile lui Wapowski şi peste ele se aşterne uitarea.
La sfârşitul secolului al XVI-lea regele Sigismund al III-lea Vasa impune arhivarea documentelor şi dedică pentru conservarea lor o fostă mină de sare. 
Aici, printre mii de documente va descoperi în 1932 dr. Kazimierz Piekarski fragmente din porţiunea sudică a Tabulei sarmatice. Şeful catedrei de cartografie a Universităţii din Varşovia, dr. Karol Buczek va publica în 1939 într-o revista de specialitate fragmentele descoperite, care astfel vor putea ajunge până la noi. Originalele vor arde în asediul efectuat de trupele germane asupra ghetoului din Varşovia în 1944.
Numeroase hărţi apărute după moartea lui Wapowski conţin elemente din hărţile lui. Se crede că principalul beneficiar ar fi fost Sebastian Munster, ale cărui hărţi seamană izbitor cu cele ale lui Waporwki.
Harta lui Munster din 1550.
Îi suntem datori lui Bernhard Wapowski ca şi lui George Reicherstorrfer pentru că ne-au scos din întunericul istoriei şi ne-au adus în paginile geografiei Renaşterii.
De ce nu apare Galaţiul la 1507, pe harta lui Wapowski? 
La 3 ani de la moartea marelui voievod Ştefan cel Mare oraşul Galaţi nu avea însemnătatea necesară de a fi trecut pe o harta europeană, probabil era un simplu sat. Sunt bine marcate Chilia şi Montcastro (Cetatea Albă), foste porturi comerciale româneşti ocupate de Baiazid al II-lea în 1484, după ce Ştefan le alipise Moldovei după alungarea muntenilor lui Vlad Ţepeş şi transilvănenilor lui Iancu de Hunedoara din Chilia.
În mai puţin de 20 de ani Galaţiul apare pe toate hărţile importante ale Europei, uneori fiind singurul port de la Dunărea de jos. Brăila devenită raia turcească dispare ca importanţă de pe hărţile epocii şi nici măcar nu mai este semnalată prezenţa ei.
Harta lui Munster din 1552.
se observă dispariţia Brăilei şi prezenţa Galaţiului.






O scrisoare de la domnul Tudose Tatu

"Candva pe blogul dvs. ati facut referire la faptul ca orasul Galati apare pe o harta ce apartine lui Richard Wapowski.
Multa vreme am crezut si eu in mentiunea Dlui. Paul Paltanea.Spre surpriza mea insa am descoperit ca cel care a facut mentiunea pe harta a fost de fapt Bernhard Wapowski, celebru cartograf in epoca care s-a stins din viata la 22.11.1535 la Cracovia. Din opera sa s-au pastrat 3 fragmente descoperite in 1932 de Dr. Kazimiercz Piekarski si descrise de Dr. Karol Buczek, cel care le-a si reprodus.
Din pacate fragmentele au fost distruse in 1944 cu ocazia revoltei din ghetoul din Varsovia unde Stalin desi putea nu a intervenit cu sprijin.
Am studiat si eu fragmentul de harta. Da Galatiul apare sub forma cea mai probabila de Galacz. Cert este ca hartile alcatuite de Wapowski probabil partial cu ajutorul lui Copernic, au fost gravate la Cracovia de Florian Unger in cursul anului 1526.
Ca un blestem acestea au ars in marele incendiu din 1528 din respectivul oras.
Harta se intitula Tabula Sarmatiae.
Concluzionand, este certa existenta micului targ la 1526, cum certa este si existenta cimitirului de la Precista cu cea mai veche moneda descoperita, aceasta fiind o emisiune germano-ungara de dupa 1490."

Aşadar pornind de la remarca domnului Tudose Tatu, cum că nu Richard, ci Bernhard Wapowski ar fi autorul primei hărţi în care apare numele oraşului Galaţi, am dat şi eu peste fragmentele păstrate din harta respectivă sub forma unor reproduceri din secolul XX. Cea mai cunoscută este aceasta, unde oraşul Galaţi este subliniat cu roşu:

Fragment dintro copie tipografică a hărţii Sarmaţiei de sud,
lucrată de Bernard Waporski la Cracovia în 1526.
Fragmentul este bucata estică a hărţii Tabula Sarmatiae.