Ca să avem o infecție este necesar ca unul sau mai mulți agenți patogeni (viruși, microbi, ciuperci, paraziți) să pătrundă în organism și să producă direct, sau prin efectul unor toxine efecte asupra organismului pe care-l invadează. Condiția ca o infecție să fie nosocomială este ca ea să fie contractată într-o unitate sanitară, sau legată nemijlocit de un act medical, sau de îngrijire a unui pacient. Și mai este încă o condiție: să fie pusă în evidență printr-un examen de laborator, mai pe înțelesul tuturor, microbul să fie identificat, printr-o analiză de laborator.
N.B. datorită complexității identificării infecțiilor virale, fungice, parazitare etc. ma voi referici cu precadere la infecțiile date de microbi evidențiabile prin metode microbiologice.
Exista numeroase metode de identificare a unei infecții microbiene, unele rapide care pun diagnosticul în câteva minute (ex. examenul pentru toxinele bacteriei Clostridium difficile), altele ceva mai complicate care durează câteva zile (ex. identificarea bacteriilor din scaun: coprocultura), sau uneori câteva săptămâni (ex. cultivarea din spută a bacilului Koch al tuberculozei). Indiferent de metodă procedurile se evidențiază în acea parte a unității sanitare numită LABORATORUL DE MICROBIO0LOGIE.
Pentru ca un laborator să pună un diagnostic microbiologic corect este nevoie (ca de altfel în oricare alt fel de activitate medicală) de spații adecvate acestei activități, de o dotare tehnică aparte și de personal specializat, de preferință medici microbiologi. Se regăsesc reunite aceste condiții în spitale românești? Posibil în unitățile mari cum ar fi spitalele clinice, cele județene și în alte spitale importante. Improbabil în spitalele mici și mijlocii unde diagnosticul microbiologic al infecțiilor se oprește la izolarea bacteriilor prin cultivare pe medii de cultură, identificare morfologică prin microscopie și cam atât. Identificarea biochimică, serologică, moleculară nu poate fi făcută în majoritatea laboratoarelor din spitalele obișnuite (exceptând cele enumerate mai sus) din lipsă de dotare tehnico-materială, așa că diagnosticul se pune mai ales pe caracterele de cultură ale bacteriei și pe aspectul germenilor la microscop: coci, bacili, spirili, etc. și pe afinitatea lor față de colorația Gram. Și cam atât. Iar paleta de diagnostic se rezumă la: stafilococ, streptococ, pneumococ, E. coli, Klebsiella, piocianic si proteus. Și cam atât. Fără anaerobi, fără microaerofili, fără coci Gram negativi, fără bacilii Gram negativi nefermentativi o adevărată pacoste în infecțiile nosocomiale.
Iar dotarea tehnică pentru diagnostic rapid și precis este abia la început. În studiul de evaluare al spitalelor din care din păcate nu putem afla ce spitale au fost incluse de minister în eșantionul de 112 unități, doar 75% folosesc sisteme automate de diagnostic microbiologic (Vitek, Microscan, Bactec, Phenix etc.), deși mă îndoiesc că o fac în mod curent la fiecare infecție și nu doar la cazuri selecționate. În activitatea de 30 de ani de epidemiolog am văzut și situații bizare care mai persistă încă în unele laboratoare de microbiologie:
- medii de cultură îmbogățite prin adausuri aproximative cum ar fi geloză sânge turnată în laborator din geloză și sânge de la pacienți, inclusiv de la cei care primeau tratament antibiotic
- discuri de antibiograme manufacturate în laborator din sugativă perforată și îmbibată cu soluții de antibiotic
- camere termostat improvizate și încălzite cu reșou etc.
Alte minusuri în activitatea laboratoarelor de microbiologie sunt:
- absența unui program informatic dedicat (ex. WhoNet)
- absența unei norme de referință de interpretare privind rezistența bacteriană (EUCAST, CLSI)
- absența tulpinilor microbiene de referință
- lipsa unor proceduri de autocontrol pertinente sau nerespectarea lor
În aceste condiții medicul curant nu se poate baza pe diagnosticul etiologic care într-un procent important este imprecis: un Gram negativ.... vorba unei colege de breasla spusă la un raport de gardă:
Dragi colegi tocmai am încheiat luna hemofililor și a început cea a klebsielelor că s-a intors laboranta noastră din concediu.
Iar fraza spusă în glumă ascunde o grămadă de adevar: numărul medicilor de laborator specializați în microbiologie este la fel de mic ca și cel al epidemiologilor, cea mai mare parte din personalul cu studii superioare din laboratoarele de bacteriologie fiind chimiști, biologi, sau biochimiști, unii din ei excelenți profesioniști dar rupți de contextul clinic pe care nu-l stăpânesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu