Infecțiile nosocomiale;.Partea a VI a: de ce nu se raportează?

Sarcina raportării unei infecții nosocomiale revine medicului curant care îngrijește pacientul și nu epidemiologului, (în situația fericită în care acesta există angajat în spital).

De ce nu se înghesuie medicii să raporteze infecțiile nosocomiale?

De frică.
De frica managerilor de spital cărora nu le cade bine să aibă în spitalul pe care îl păstoresc infecții nosocomiale. Câta vreme scăderea numărului de infecții nosocomiale rămâne un criteriu de performanță pentru managerul de spital, nu se vor găsi prea mulți medici care să declare că un pacient s-a îmbolnavit în spital.

De frica lipsei de sprijin juridic din partea admnistrației spitalului.

De frica aparținătorilor bolnavului care l-ar putea întreba: „l-am adus pe tata cu o boală și acum pleacă cu alta?’. O întrebare incomodă mai ales dacă aparținătorul bolnavului a fost „atent” cu medicul curant.

De frica bolnavului pe care și l-ar putea pierde de client. Sau pe care trebuie să-l mai țină în spital peste cât îi dau voie ghidurile, blocând mai mult decât trebuie un pat. Time is money.

De frica birocrației, a documentelor de consemnat, înregistrat și raportat. Din comoditate.

De frica costurilor suplimentare pe care le implică investigația clinică și de laborator și tratamentul antibiotic al infecției nosocomiale.

De frica presei veșnic în cautare de seznațional, care iar putea afecta reputația profesională și cariera. Sau de cea a forurilor de pe internet unde orice neispravit îți poate turna în cap o oală de noapte că n-a fost el mulțumit cum l-ai tratat, față de ce a citit el pe blogul dnei. Olivia Steer, sau pe cel al Oanei Cuzino.

De frica avocaților pacienților, chiar dacă procesele de malpraxis și de rele tratamente sunt încă într-un număr nesemnificativ în tribunale.

Din cauza neclarităților din legislație, a bâlbâielilor din actele normative nsi a lipsei unor criterii clare si precise de incadrare a infecțiilor nosocomiale.

Din cauza „lipsei de spate” din partea laboratorului pe care adesea în multe spitale nu te poți baza: lipsite de acreditare, de personal specializat, de materiale și de reactivi.

Din cauza lipsei unui serviciu sau compartiment S.P.C.I.N. (prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale), bine structurat și independent, de în spital.

Din cauza indiferenței autorităților medicale centrale (minister), sau locale (D.S.P.) față de problematica infecțiilor de acest gen. Programul Național P.C.I.N. este o glumiță, fondul alocat în ultimii 5 ani acestei activități prin program a fost de 1000 de lei pentru spitalul in care lucrez, adică 220 €!!! Iar în ce privește Direcțiile Sanitare cred ca de 10-15 ani n-am mai asistat la o analiză a problemei infecțiilor nosocomiale din județ, iar in raportarile anuale sunt trecute câteva cifre seci raportate de spitale și atât.