Considerații pe marginea unei ilustrații a orașului Galați la 1846.

O gravură veche cu o imagine de pe Strada Mare din Galați, desenată de Jules Laurens aflat în trecere prin orașul nostru în 1846 m-a determinat să aflu mai multe despre autorul ei și ocazia cu care acesta ne-a vizitat urbea. 

Născut dintr-o familie de artiști Jules Laurens a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din Montpellier, apoi si-a definitivat ucenicia lucrând decoruri pentru teatru cu Eugene Boudoin și apoi la Paris în atelierul lui Paul Delaroche. Decepționat de faptul că două dintre lucrările lui nu s-au calificat pentru un premiu la Roma, decide să se alăture expediției științifice a lui Xavier Hommaire de Hell care intenționa să călătorească până în Persia într-o tentativă de explorare a Mării Negre, Turciei și Persiei. 

Hommaire de Hell fusese angajat cu un contract pe timp de doi ani de Prințul Sturza al Moldovei pentru consultanță minieră și alte lucrări civile, însă în cursul unei călătorii în sudul Moldovei contractează o "febră pernicioasă danubiană", (probabil febră tifoidă), care-l determină să se întoarcă în Franța. Susținut de guvernul francez și înarmat cu scrisori de recomandare către autoritățile otomane, Hommaire de Hell (cu soția) și Jules Laurens pleacă din Toulon pe 18 mai 1846 către Constantinopol, cu escale la Nisa, Genova, Florența și Roma de unde adună date și hărți despre țările pe care urmau să le exploreze. Ajung la Constantinopol în mijlocul lunii iulie de unde pleacă cu o barcă sa exploreze țărmul Marii Negre, cabotând până la Varna, apoi călătorind pe uscat până la Iași. În drum vizitează Balcic, Caliacra, Mangalia, Constanța, Cernavodă și Măcin. Din această călătorie provin acele desene admirabile ale orașelor românești executate de Laurens și numeroase date colectate de Hommaire de Hell.

La Galați ajung în 17 octombrie 1846 și stau în carantină câteva zile, apoi vizitează orașul. În 25 octombrie pleacă la Iași cu "căruța poștală", de unde revin la «inceputul lunii noiembrie la Galati pentru a se îmbarca pe pachebotul " Ferdinando Primo" al Companiei Loyd cu destinatia Constantinopol, unde ajung în 11 noiembrie 1846. În cartea "Călătorie în Turcia și în Persia executată la ordinul guvernului francez în anii 1846, 1847 și 1848, de Xavier Hommaire de Hell cu hărți, inscripții și peste 100 de ilustrații de Jules Laurens, Paris 1854, Editura P. Bertrand", Hommaire de Hell dedică mai multe pagini orașului Galațz.

„Casele de lemn, aspectul magazinelor și al locuitorilor, amintesc în Galalz de vecinătatea Orientului, stilul bisericilor din cărămidă tencuită, înlocuind moscheile, amestecul unei populații hidoase cu indigenii , iar în cele din urmă caruțele de transport și docarele orașului sunt toate elemente noi care anunță deja Rusia.

Biroul sanitar, umplut de câinii din Constantinopol, este plin de corbi (ciori)  care cad în sturi în mijlocul străzilor cele mai populate. Cheiul de pe Dunăre, care a făcut obiectul a numeroase studii în ultimii zece ani, a rămas în această stare de abandon până în prezent. Schela  a fost înlocuită doar de un zid de cărămidă, depășit de scânduri, în colțul gardului carantinei. În acest perete zidit sunt găuri proiectate prin intermediul cărora cerealele venite  de cealaltă parte se scurg către nave și care sunt transmise direct navelor prin intermediul unor scripeți. Cheiului i s-a lărgit trotuarul astfel încât să permită, chiar și în timpul verii, această încărcare directă. Este imposibil să ne imaginăm reaua credința care domină în comerțul din Galatz. Negustorii vând cu măsuri publice false, fără ca opinia publică să fie revoltată de acest exces de îndrăzneală. Cauza unei astfel de corupții se datorează, în principal, lipsei de moralitate în rândul străinilor și protecției pe care o primesc de la consulii lor, care, cu ajutorul lor scapă de cele mai sălbatice infracțiuni. Când un proprietar își trimite grâul la Galatz, trebuie să îl cântărească și să-și sigilească sacii, așa cum trebuie să facă fiecare omcumsecade. Precauție inutilă. Cumpărătorul cântărește pur și simplu cu măsuri false și modifică prin acest aranjament rezultatului tranzacției sale. Ce se întâmplă atunci cu țăranul când se întoarce în sat? El își asumă riscul de a pierde caruța și boii lui (singurele sale averi), confiscate de proprietarul grâului, care se compensează astfel de pierderea sa, în timp ce ticălosul scapă și săracul  a fost victima. Se poate imagina că, acționând în acest fel, negustorii fac o avere rapidă. Deci nu este neobișnuit să-i vedem pe unul dintre ei realizând, după cinci ani de comerț, treizeci sau patruzeci de mii de ducați. Un comerciant austriac a bătut recent un un slujitor indigen care în cele din urmă a murit.  Poliția, la început, părea a fi ocupată de această afacere, dar câteva zile mai târziu, comerciantul a fost cerut de consulul națiunii sale, care l-a îmbarcat la bordul unei nave comerciale, trimisă să treacă la Arhipelag. Astăzi, se întoarce în Galatz, fără să se teamă că ar păți ceva. Un alt exemplu. Un cetățean grec (protejat rus) închiriază un teren pe care rămâne trei ani fără a plăti chiria. În mod normal, proprietarul acționând numai în conformitate cu dreptul său de proprietar pune sechestru pe produsele fermei. Dar la o simplă observație a consulului rus, guvernul moldovean ordonă să ridice sechestrul imediat și să aștepte la bună plăcere a debitorului său. Toate acestea sunt jalnice. Străinii ar trebui să înțeleagă că politica acesta este fatală, deoarece este ridicol să rămânem la aceste obiceiuri din vremurile trecute cum erau relațiile între Poartă și Principate și care distrug puterea celor din urmă. Aceștia persistă în dorința de a recunoaște numai instanțele judecătorești în materie penală și de aceea duc la iritarea excesivă a populației din țară, care ar putea să intre în orice moment într-o revoltă generală împotriva comercianților. După ce ne-am instalat în hotelul Moldova, deținută de fiica unui oarecare Gall, m-am dus pentru a face o vizită consulului nostru, găzduit într-o cabană cu steagul național aflată într-o stare chiar mai umilitoare  decât a celorlalte națiuni care huzuresc în mici palate. Influența noastră aici este minimă deoarece suntem copleșiți de rivalii noștri . Noi nu avem decât misiți sau agenți în timp ce Anglia, Rusia, Austria, Sardinia și chiar Belgia au consuli. Domnul Duclos are la Galatz un buget de doar cinci mii de franci, dintre care șase sute sunt percepute pentru cancelarul său. El nu are nici unvizitiu, nici paznic, și nici nu poate ține o trăsură, o necesitate în această țară. Un compatriot debitor printre boieri, nu poate obține niciodată nimic, iar consulul face din asta un pretext pentru lipsa de acțiune absolută, că nu poate nicicum să sfătuiască cu un omla nevoie. Anul trecut, un francez, în trecere  prin Galatz, care a avut ideea, de așteptarea unui vapor să meargă la vânătoare pe malul Dunării, a fost arestat și dus la închisoare, pentru motivul simplu că a purtat arme după apusul soarelui".