luni, 12 martie 2012

Siginnii

Dacia în harta lui Abraham Ortelli "Daciarvm, Moesiarvum Que Vetus Descriptio 1595.
Aproape pe toate hărţile vechi zona orasului Galaţi se recunoaşte cu uşurinţă, atât datorită Cotului Pisicii, cel mai important cot al fluviului în regiunea sa de seş, cât şi datorită Lacului Brateş, configurat mereu ca o bulină albastra la vărsarea Prutului în Dunăre. Pe o harta din secolul XVI desenată de Abraham Orteli după izvoare antice, în special Strabon şi Herodot, spaţiul dintre Prut şi Nistru, cam pe unde-i urbea noastră este notat: "Siginii". Cine au fost siginii şi ce ştim despre ei?
O primă referire la siginii sau Sigynnae o găsim în Historia lui Herodot, capitolul v, 9:
" Siginii este numele dat de Ligurienii cei care locuiesc mai sus de Massilia îl dau negustorilor, în timp ce pentru Cyprieni cuvântul înseamnă suliţe". Nu avem nici-o îndoială că Massilia este Marsilia de astăzi, iar ciprienii sunt ciprioţi, dar totuşi ce sunt Siginii?
În notele asupra capitolului V, Herodot face unele precizări:
"Siginii zice Strabon vin din părţile Persiei şi utilizează cai mici, hirsuţi (neîngrijiţi, neţesălaţi), care nu pot susţine un călăreţ, de aceea sunt înhămaţi la căruţe pe care le conduc femeile".
Departe de a lămuri locaţia exactă a siginilor sunt şi alţi autori antici, ba chiar şi unii mai moderni. 
Vasile Pârvan îi vede mai spre Banat şi chiar spre Adriatica, alţi autori îi mută mai departe, iar unii autori unguri văd în fraza cu caii neîngrijiţi o prima semnalare istorică a prezenţei ţiganilor. Exagerările apar şi în perioada recentă, în revista fundaţiei Constantin Dragan, "Noi tracii", textelor antice ale lui Strabon, Herodot, Apollonius din Rhodos, li se dă o interpretare nouă bazată pe teoriile lui Haşdeu cum că Munţii Caucaz sunt de fapt Munţii Carpaţi, iar drept urmare siginii devin timişani, un fel de bănăţeni antici.
Eu merg pe mâna lui Ortelius: daca el a zis că Siginnii sunt pe aici pe la noi, îi dau dreptate; n-a zis un gălăţean celebru* că avem un "oraş cumplit de negustori"?
* Barbu Nemţeanu.


Un comentariu:

  1. Galaţii de Barbu Nemţeanu


    Galaţi, oraş cumplit de negustori,
    La tine stă poetul ca-n Sodoma!
    El seamănă cu trudă mândre flori,
    Tu nu le poţi simţi însă aroma.

    Copiii tăi ţin ochii-n jos mereu.
    Ei nu cunosc nici cerul urbei tale!
    Spre altă cale-i cheamă cântul meu,
    Dar gândul lor le-arată altă cale.

    Veniţii din Canan şi din Corint,
    Bizanţ şi Anatal, cu crezuri multe:
    D-un singur zeu acuma ştiu s-asculte -
    D-un zeu turnat din aur şi argint!

    Copiii tăi, în târgul plin de zvon,
    Au capul înţelept şi plin de grâne:
    Ei poartă-n suflet chipul lui Mammon,
    Şi nu mai pot să-ncapă zmei şi zâne!

    De-argint luceşte Dunărea. Dar ei
    Cetăţi plutinde-nşiră pân' departe,
    Că luna, ca să-şi vadă chipul ei,
    Oglindă cată-n van printre catarte.

    O, teme-te, oraş nelegiuit,
    De-a Dunării cumplită răzbunare!
    În curgerea de val spre răsărit,
    Va duce despre tine veşti amare.

    Va spune că ţi-i sufletul vândut,
    Pe fiii cei mai buni că-i dai uitării!
    Pe fiii tăi, ce-n vremi ar fi putut
    Să ducă fala ta în largul zării;

    Vlăstarul tău că-şi plânge-nstrăinat,
    De alt pământ, sub alte stele, plânsul;
    Trecea pe uliţi trist, nemângâiat,
    Ai tăi treceau streini pe lângă dânsul.

    Amar va fi cuvântul ce-o vesti
    Că Dunărea-şi răzbună prigonitul!
    Va duce zvon cumplit spre miazăzi
    Şi hulă-ţi va trimite răsăritul.

    Îţi va striga că n-ai jertfit nimic
    Pe-altarul sfânt al artelor sublime,
    Că laşi un nume trist şi de nimic,
    Rostit cu scârbă de viitorime.

    Îţi va striga că mulţii tăi arginţi
    Pecetluiesc micimea ta avară;
    Vei plânge-atunci cu lacrimi fierbinţi,
    Încovoiat sub veşnică ocară.

    Iar dacă ceru-n cei din urmă zori
    De flăcări te-o cruţa şi de cutremur -
    Gândeşte-te, oraş de negustori,
    E fiindc-ai găzduit un bard pe vremuri!

    RăspundețiȘtergere