Bătălia de la Galați din 1821 dintre greci și turci

Puține relatări am găsit despre războiul de la Galați din 1821 dintre grecii eteriști și turci. Cărțile de istorie greacă ignoră subiectul, sau îl tratează foarte superficial rezumându-se la a sublinia rolul lui Alexandru Ipsilanti în declanșarea revoluției și concentrându-se în special asupra evenimentelor din Grecia, iar cele românești sunt în mod asemănător focusate pe Tudor Vladimirescu și revoluția sa. Nici istoricii gălățeni nu s-au aplecat cu multă atenție asupra evenimentelor din 1821 cu excepția lui P. Păltânea și a profesorului Constantin Ardeleanu care are o excelentă lucrare pe această temă. Dar rândurile ce urmează nu sunt inspirate de cei doi distinși istorici, ci sunt o traducere a lucrării unui contemporan cu evenimentele François Pouqueville: Istoria regenerării Greciei cuprinzând evenimentele din perioada anilor 1740-1824.
Medic, diplomat, scriitor și istoric, Pouqueville a petrecut peste 15 ani în Imperiul Otoman și a cunoscut toate țările din sfera de influență turcească. Filoelen prin definiție, Pouqueville nu se sfiește să creioneze pozitiv acțiunile grecilor chiar atunci când ele includ agresiuni sau masacre. Scrisă imediat după evenimente cartea sa aduce elemente noi despre luptele de la Galați soldate cu distrugerea orașului și un număr mare de locuitori uciși, victime colaterale ale batăliei revoluționarilor greci cu armata otomană.

"La 1-13 mai vizirul Brăilei a primit vestea că întăririle turcești de la Constantinopole, după ce devastaseră Buyukdere urcau spre Dunăre pentru a lua pozitie in fața Galațiului. Corpul său de armată compus din cinci mii de călăreți și douăsprezece mii de infanteriști susținuți de 12 piese de artilerie de campanie, au înclinat balanța în favoarea sa, așa încât locuitorii care s-au putut salva s-au retras în interiorul țării. Grecii chiar dacă se puteau dezonora i-au imitat, dar câțiva conduși de generalul Athanase d’Agrapa (din Agrafa), în fruntea unui număr de doua sute de viteji au hotărât în mod unanim să întâmpine neclintiți barbarii. În acest scop pentru a feri orașul de lovituri, au ocupat ruinele șanțurilor redutei construite de ruși în timpul ultimului război și s-au stabilit acolo. Drept urmare Etolien (Stelian) Athanase a încredințat apărarea redutei sale situate în extremitatea dreaptă lui Kotiras din Peloponez, care s-a pregatit de apărare cu 34 de oameni și două piese mici de tunuri din fontă. Celelalte posturi au fost ocupate de Spiros Alostros din Zante (Zakynthos), Helis și Trifos Mingrelis din Kefalonia, frați pentru totdeauna uniți de vicisitudinile diferite ale vieții și George Papas Mavro-Thalassetes, în timp ce Athanase în fruntea a 45 de soldați sprijiniți de 3 piese de artilerie montate pe afeturi de marină s-au adăpostit în șanțurile cele mai bine păstrate dar și cele mai expuse din cauza pozițiilor lor avansate. Primele atacuri ale inamicului s-ar fi desfășurat efectiv asupra grupului său, dar seraskerul turc voind să evite pierderi considerabile ale oamenilor săi a detașat o parte de cavalerie, care ocolind grecii au intrat frontal în Galați. Douăzeci de șalupe canoniere turcești au luat poziție în fata orașului pe care au început să-l bombardeze, fapt ce l-a determinat pe Kotiras să-și evacueze bateria care se găsea în câmp deschis.

„Prieteni, a spus acesta soldaților, trebuie să dăm un exemplu mare aici la Galați, eu cu nerăbdare aștept de mult timp ocazia să mă răzbun pe turci și nu cred că voi mai avea o alta ocazie mai bună! Cei care dintre voi îmi împărtășiți sentimentele mă veți urma chiar dacă nu vom apuca asfințitul soarelui”

Douăzeciși cinci de greci se ridicară la vorbele sale și se prăvăliră în mijlocul orașului unde cavaleria turcă care nu avusese parte de nici-o rezistență se apucase de jefuit. Asemeni unui leu furios el parcurse străzile din oraș în fruntea vitejilor săi, făcând mari pierderi printre inamicii săi pe care-i găsi dispersați și din care ucise un numar foarte mare și orbit de furie intră într-o casa unde un număr mare de necredincioși se ospătau și în furia sa îi măcelări lăsând în loc o baltă de sânge, dar înconjurat de steagurile turcesti pe care nu avea cum să le învingă pieri alături de soldații săi arătând tuturor că grecii au încă copii demni de admirația lumii.

Vizirul Brailei stăpân pe Galați se temea totuși de un atac frontal al grecilor așa că se decise mai bine să se apere prudent și trimise un sol la Athanase căruia îi oferi o capitulare onorabilă. Acesta însă nici nu se gânde să-și părăsească ignore condițiile și apoi adresându-se camarazilor săi, a spus: Continuăm frații mei lupta, oferta pe care am primit-o este înșelătoare, să sperăm la un aranjament potrivit pentru când vom fi mai puternici. Recunoscut  pentru îndrăzneala sa, el începe imediat să se îndrepte spre o ieșire și îi împinge îndărat pe turci și chiar reușește să-l omoare cu mâna sa pe nepotul comandantului Brailei.

În același timp fortificațiile dezafectate apărate de o sută cincizeci de oameni fură rase de o canodadă care dura de sase ore, așa ca Athanase adunându-și resturile trupei sale hotărâ să continue lupta cu inamicul până la apusul soarelui, apoi profitând de întuneric să traverseze rândurile mahomedanilor. Propunerea sa fiind acceptată, el îmbrățișă morții căzuți în tranșee și ordonă încărcarea tunurilor la care atașă fitile de aprins încărcăturile la intervale de timp și distanțe inegale, apoi își scoase ghetele pentru a nu-l împiedica în cursa sa. Le ceru de asemenea palicarilor săi să-și pună capele pe umărul drept, iar când vor fi văzuți de inamici să le arunce ca și cum s-ar pregăti să tragă, în timp ce vor fugi spre stânga, lăsând turcii să deschidă focul asupra veșmintelor lor. Ca urmare si a acestei stratageme Athanasie și oamenii săi s-au salvat în porțiunea dintre lacul Brateș și Prut, nu departe de vărsarea acestuia în Dunăre, unde spre mirarea lor se întâlniră cu șase sute de greci fugiți din oraș în momentul intrării turcilor în Galați.

Așadar aceasta a fost bătalia de la Galați care ar fi avut poate un alt deznodământ dacă cei 600 de greci nu l-ar fi abandonat pe Stelian Athanase și mahomedanii nu ar fi fost învingători. Ar fi avut de asemenea un alt impact asupra moldovenilor la care își găsiră salvarea și ai căror boierii îi sprijiniseră, care suferiseră masacrele și fusesera aruncați în scavie. Iar la 14 mai turcii stăpâni pe oraș incendiară bisericile pe care nu le putuseră dărâma cu tunurile și profanară de mii de ori revoltător numele lui Hristos, să-i zdrobească dacă este un Dumnezeu viu, scăldându-se în sângele creștinilor și al boierilor și jucându-se cu capetele moldovenilor și ale robilor pe care le purtau triumfând în oraș."