Carantinarea unui sat românesc în vremea holerei

Izolarea un sat ai cărui locuitori cred că medicii îi otrăvesc pe cei suspectați de holeră.

The Illustrated London News, 18 November 1911, p.821,

Izolarea un sat ai cărui locuitori cred că medicii îi otrăvesc pe cei suspectați de holeră.

Se pare că este aproape inutil să spunem că un mare război este declanşat în întreaga lume împotriva acestei boli îngrozitoare, holera. Tocmai în momentul de față vizita Regelui și a Reginei în Malta, în drum spre India, a fost anulată din cauza izbucnirii holerei acolo.

Opinia aceasta referitoare la holeră vine din România și ne oferă o paralelă cu o recentă demonstrație în Italia, în care țăranii ignoranți, crezând că medicii au luat pacienți cu holeră la spital pentru a fi ucişi, au scos cu forța cazurile de holeră de la autorități și l-au purtat pe umeri pe străzi la casele lor.

Desenul nostru este dintr-o schiță făcută în România. Corespondentul nostru spune: "Țărănimea, crezând că medicii otrăvesc orice suspecți de holeră luați în spitale, își ascund bolnavii și în unele cazuri, atacă și înving autoritățile care inspectează. Când această acțiune este luată într-o localitate, Guvernul o izolează în centrul unui cerc de soldați. Femeile din sat manifestă un interes considerabil pentrumilitari. "

 Frédéric De Haenen (1853 - 1928) based on sketches by Rook Carnegie (1860-1908) 

Mort pour la France?

Povestea unui emigrant: Feldman Joseph Leiba

Născut la 27 octombrie 1888 la Galatz (România), fiul lui Hermann și Sprenta Altar, născută Stiezon/Iticzon.

A sosit în Franța la 9 iunie 1909 din București și a locuit la nr. 37, pe rue de Montreuil din Paris (apartament 11). A lucrat ca croitor pentru femei.

În primul război mondial s-a oferit voluntar pe toată durata războiului şi s-a înrolat la 21 august 1914 la Paris, în Legiunea străină și a fost repartizat inițial la Regimentul 2 străin și apoi Regimentul 1 străin.

A fost trimis pe front la 2 iunie 1916. Rănit la 4 iulie 1916 la Belloy-en-Santerre , a fost reformat de gradul întâi. A fost citat la ordinul Brigăzii nr. 59 din 2 noiembrie 1916: "Foarte bun soldat, curajos și devotat. Atitudine deosebită în lupta din 4 iulie 1916. A fost remarcată în special pentru entuziasmul și sângele său rece“.

A fost clasat definitiv ca urmare a controlului din 15 august 1918.

Mai târziu a primit urmatoarele distincții:

- Crucea luptătorului voluntar prin decizia ministerială din 16 iulie 1936

- Medalia militară prin decretul din 16 martie 1940, al Republicii Franceze la 4 aprilie 1940.

Feldman Joseph Leiba a avut domiciliul în Place du marché Sainte-Catherine nr. 9 și s-a căsătorit cu Aneta / Annette Nelly AIZENSTEIN, la 11 decembrie 1919 în Paris, cu care a avut un copil.

Este naturalizat cetățean francez ca urmare a decretului din 27 martie 1928. Datorită serviciului său militar, el este total scutit de costurile de naturalizare. Soția sa este de asemenea naturalizată franceză prin același decret.

Prima sa căsătorie a fost dizolvată printr-o hotărâre judecătorească de divorț pronunțată la 30 ianuarie 1933 de către Curtea Civilă a Senei. El s-a căsătorit a doua oară la 28 iulie 1934, la Paris cu Szprinca, născută LEWIN.

Este "eliberat de toate obligațiile militare de infanterie" în 4 aprilie 1940.

Domiciliat pe, rue de Montreuil din Paris (nr.37), s-a refugiat cu soția pe 7 septembrie 1940 în Vichy, unde a locuit, rue Girard la nr.26. A lucrat ca croitor pentru femei la Maison de Couture DAVID, pe rue Lucas.

În conformitate cu legea antisemită din 2 iunie 1941 a statului francez Feldman Joseph Leiba şi soţia s-au înregistrat ca evrei francezi în Vichy. La 30 decembrie 1943, Comisia pentru Revizuirea Naturalizării din cadrul Chesturii Paris s-a interesat de persoana sa. Subprefectul de la Vichy, răspunde pe 22 ianuarie 1944, printre altele, că: "Joseph FELDMAN a primit Medalia militara de la generalul LAURE în Vichy pe 07.13.1941pentru fapte de război (1914-1918), de aceea, eu cred că retragerea naționalitâții dobândită prin naturalizare nu ar trebui să i se aplice ".

 Joseph FELDMAN și soția sa Szprinca / Sabine au fost arestați la 22 mai 1944 de către Gestapo și transferați la 2 iunie 1944 la Drancy. Joseph a primit numărul de înregistrare nr. 23555. La 30 iunie 1944 au fost deportați de la Drancy la Auschwitz prin convoiul nr. 76.

În Memorialul deportării evreilor din Franța, Serge Klarsfeld a scris despre convoiul No. 76:

„Au fost aproximativ 600 de bărbați și 550 de femei, printre care 162 de copii sub 18 ani (...) la .. sosirea la Auschwitz 398 de bărbați au fost selectați și li s-au dat numere de la 16537 la a 16934, a fost selectate și 223 de femei (de la 8508 la 8730), restul convoiul a fost gazat.

La eliberarea lagarului în 1945 au existat 167 supraviețuitori din care 100 .. femei. "

Joseph FELDMAN a murit la 5 iulie 1944, la Auschwitz, în conformitate cu JO 48 din 25 februarie 1996.

La recomandarea Ministerului Afacerilor Veteranilor  în 19 mai 1950  i s-a oferit statutut "Mort pentru Franța"

Cardul de deportat politic i s-a atribuit postum, la 6 iunie 1953.

(După Amis de la Fondation pour la Memoire de la Deprtation de l’Allier)

Apocalipsa porcilor

Bâlbâiala autorităților sanitar veterinare și incapacitatea de decizie a actualilor guvernanți a dus săptămânile acestea la declanșarea în România a unei catastrofe de proporții comparabilă cu cea determinată de gripa aviară în urmă cu mai mulți ani, dar cu implicații economice și sociale mult mai ample: pesta porcină africană.
Sute de mii de porci sacrificați, o industrie alimentară de prelucrare a cărnii de porc pusă pe butuci, șomaj în industria alimentară și în zootehnie, mii de mici proprietari rămași fără purcelul de Crăciun şi o perspectivă de evoluție a epidemiei pe mai multi ani, poate chiar decenii, sunt doar câteva din efectele acestui dezastru care ne-a adus inclusiv în fața Comisiei Europene pentru a da explicații.
Autoritățile românești încă o mai scaldă, informarea populației s-a făcut printr-un filmuleț postat pe Youtube (extrem de ușor accesibil pentru badea Gheorghe de la Cucuieţii din Deal!!) sau prin conferințe de presă ținute de dl. Daea, ministrul agriculturii, acest Zăroni din guvernul V.V. Dăncilă, care pomenea de „un Auschwitz al porcilor”, (o comparație nu doar nefericită, ci chiar idioată), în timp ce toată Europa vestică este împânzită de afișe foarte explicite privind epidemiologia bolii şi măsurile de protecție necesare în special pentru managementul corect al deșeurilor.
Mă aștept ca o dată cu întoarcerea românilor încărcați cu preparate de casă la locurile de muncă în străinătate să apară astfel de cazuri şi în vestul european, căci bănuiesc că din diferite interese (vezi porcii din fermele fiului lui Dragnea, sau lipsa de intervenție a DSV-SA Galaţi la focarul din Bădălan), autoritățile a ignorat, sau chiar au ascuns realitatea despre evoluția epidemiei pestei porcine despre care fuseseră avertizate de câțiva ani.
Cum presa în loc să educe mai mult dezinformează publicul larg, m-am decis să tratez subiectul pentru o informare cât de cât corectă a cititorilor. Nu de alta dar citesc zilnic articole sau comentarii despre aceasta boală care mai de care mai bizare.

Ce este pesta porcină africană?

Pesta porcină africană este o febră hemoragică a porcilor sălbatici şi domestici descrisă pentru prima dată în Kenia de Montgomery în 1921 unde apăruse de mai bine de un deceniu cazuri la facoceri (porci sălbatici de savană, sau porci cu negi), asemănătoare cu arbovirozele ce determină la om febrele hemoragice. La porci febra hemoragică este determinată de infecția cu un virus ADN din familia Asfaviride (African Swine Fever Virus), considerat singurul ARBO virus (Arthropod borne) care conține ADN datorită faptului că transmiterea în ariile cu focalitate naturală* se realizează prin intermediul unui vector activ, un parazit hematofag, căpușele din ordinul Ornithodorus. Se cunosc cel puțin 9 specii de astfel de căpușe care transmit febra hemoragica africană a porcilor, dar din fericire aceste căpușe nu există în România, ele fiind specifice zonelor mai calde: tropicale, sau subtropicale.

(*arie cu focalitate naturală pentru o boală transmisibilă prin intermediul unui vector este constituită de zona în care trăieşte acel vector. În absenţa acelui vector boala nu se poate transmite).

Boala evoluează în Africa în focare şi afectează: facocerii şi mistreţii de tufişuri unde calea principală de transmitere între animalele sălbatice este cea vectorială prin mușcătura de căpușe. Prin creșterea porcilor domestici în ariile de focalitate naturală a bolii, de la porcii-facocerii sălbatici boala s-a transmis la porc prin căpuşe, iar de aici factorul antropic influenţeză puternic epidemiologia bolii. Dacă un mistreţ sau facocer este afectat de boală el devine victimă sigură pentru prădătorii africani, care-l vor devora, iar necrofagii (hiene, vulturi) vor „recicla” resturile de cadavru. Cu porcii domestici nu se întâmplă acelaşi lucru, astfel că din animalul bolnav sau mort dacă nu va fi incinerat, toate componentele organice (carne, piele, oase, viscere, secreţii etc.) puternic contaminate în timpul viremiei devin contagioase şi vor contamina la rândul lor: apa, solul, padocurile, mijloacele de transport, echipamentele de lucru, furajele, etc., determinând răspândirea bolii.





1. Etapa (ciclul) pur silvatică: transmiterea între facocer, mistreţ se face prin căpuşe.

2. Etapa silvatică-domestică (ciclul): transmiterea de la facocer, mistreţ la porcul domestic se face prin căpuşe.

3. Etapa (ciclul) domestică: transmiterea între porcii domestici se face prin produse contaminate.

4. Etapa (ciclul) domestico-silvatică: cadavrele, sau produsele contaminate de la porcii domestici morţi aruncate în mediu, sunt consumate de alţi porci domestici, sau de mistreţi care devin astfel surse de infecţie în zone fără focalitate naturală (fără căpuşe Ornithodorus). Transmiterea în acest caz se va realiza doar prin contaminare cu produse, secreţii etc., provenite de la animale bolnave sau moarte.

Cum se manifesta pesta porcină africană?

Boala la porc imbracă mai multe forme: fulminanta (supraacută), acută, subacută şi cronică.
1. În forma fulminantă animalul face febră mare însoţită de hemoragii masive şi deces în câteva ore, sau 1-2 zile.
2. În forma acută animalul nu mai mănâncă, este febril, apar zone de cianoză la nivelul pielii, urechi („boala urechilor albastre”), coada bot, picioare şi din cauza hemoragiilor animalul moare în prima săptămână de boală.
3. În forma subacută animalul slăbeşte, prezintă zone de necroza cutanată, leziuni osoase sau vasculare, episoade de febră cu frison şi în cele din urma moare în prima lună de boală.
4. Forma cronică, sau mai precis starea de purtător cronic de virus este cea mai periculoasa din punct de vedere epidemiologic, animalul pare sănatos, dar elimină cantităţi mari de virus care contamineaza mediul şi infectează alţi porci.

Ce concluzii putem trage din cele expuse?

1. Căpuşe din genul Ornithodorus exista pe toate continentele (excepţie Australia şi Antarctida) inclusiv în unele ţări europene (Portugalia, Spania, Grecia, Cipru, Italia), dar ele nu sunt implicate în epidemia actuală din România.
2. De mai bine de un deceniu apar focare de pestă porcină africană la est de Urali cu tendinţă de extindere spre vest, generate de migraţii incontrolabile ale porcilor mistreţi si de interacţiunea lor cu porci domestici crescuţi incorect în gospodarii (liberi, semiliberi, în condiţii insalubre etc.)
3. Dacă în ţările baltice şi în Polonia P.P.A. a evoluat predominant la porcii mistreţi, în alte zone ale Europei de est (Rusia, Ucraina, Belarus, focarele de P.P.A. au afectat mai mult porcii domestici.

4. În absenţa vectorului african (căpuşă) boala este transmisă doar prin contact animal bolnav/mort sau secretii/excretii cu animal viu sănatos şi poate fi controlată doar prin măsuri de igienă comunitară (atenţie la gunoaie !) şi sanitar veterinară.
5. Un control mai atent al animalelor vânate efectuat de către autorităţile sanitar veterinare ar putea surprinde din timp apariţia bolii în populaţia de porci mistreţi într-un teritoriu şi alerta astfel mai bine populaţia şi agenţii economici. De exemplu Estonia a identificat boala în 3 ani (2014-2016) la peste 2200 de mistreţi, Letonia la 2000, Lituania la peste 500 şi Polonia la aproape 200 de animale vânate. Aş fi curios să ştiu câţi mistreti împuşcaţi în România au fost testaţi pentru virusul P.P.A. În mod curent la porcii împuşcaţi în vânatori organizate se verifică doar prezenţa trichinelozei. Dacă adăugam la aceasta şi porcii braconaţişi consumaţi în gospodăriile braconierilor, putem înţelege de ce la noi epizootia acţionează cu asemenea putere.
6. Am văzut că tot ce exista în preajma unui animal bolnav sau mort, domestic sau salbatic este puternic contaminat microbiologic. Drept urmare tot ce vine în contact cu animalul sau secretiile, excreţiile acestuia trebuie incinerat, sau dezinfectat. În imagini culese de pe televiziuni vedem echipe îmbrăcate în salopete de intervenţie, cu cizme, mănuşi, măşti. Există oare proceduri de neutralizare a echipamentelor de protecţie contaminate, sau plimbăm câte un muncitor cu aceeaşi salopetă prin focare şi prin zone indemne?
7. Dacă în Africa necrofagii curăţă cadavrele mistreţilor morţi în zona ţării noastre acest rol revine şacalilor şi vulpilor, urşii şi lupii fiind puţin importanţi în aceasta privinţă. Decizia autorităţilor de a împuşca în masă aceste două carnivore este o gafa monumentală. Va urma o explozie de înmulţire a rozatoarelor, iar lanţul epidemiologic al P.P.A. nu va fi întrerupt.

8. Un efect mult mai mare ar avea împuşcarea câinilor comunitari, controlul mistreţilor vânaţi, restricţii privind mişcarea porcilor domestici. Să nu uitam că în în zona cea mai afectată de P.P.A. (Dobrogea) exista de ani de zile practica de a creşte porcul în libertate lăsându-l pe o insulă sau grind primăvara să se hrănească singur din baltă cu ce apucă.
9. Boala nu afectează omul sau alte animale domestice, având specificitate de gen (suine). 10. Câinii, pisicile, rozătoarele şi omul pot transmite indirect în „ştafetă” boala dacă s-au atins de animale moarte de P.P.A. sau de resturi din aceste animale, aşternuturi de padoc, furaje contaminate, amenajări zootehnice, apă contaminată etc.

La simulare stam bine.
(sursa tele M Botosani)

E mai complicat pe teren
(sursa: Opinia de Buzău)

Uneori improvizam: oare cum incineram uniformele militare si bocancii?
(sursa Realitatea.net)

Porci liberi pe strada în Alexandria, Teleorman.
(sursa Ştiri Teleorman)

Porci liberi pe strada în Alexandria, Teleorman.
(sursa Ştiri Teleorman)

Porci liberi pe strada în Alba Iulia.
(sursa Alba 24)

Porci liberi pe strada în Alba Iulia.
(sursa Alba 24)

Porc liberipe strada în Alba Iulia.
(sursa Alba 24)

Porc liber pe strada în Gherla.
(sursa Adevărul)

Porc liber pe strada în Tomoşoara.
(sursa Opinia Timişoara)

Atlasului Ortelius din 1570

Astăzi 20 mai Google Doodle îl sărbătorește pe Abraham Ortelius cartograful flamand care a realizat în 1570 primul atlas modern al lumii, renumitul Thetrum Orbis Terrarum. 
Lucrarea apărută la Anvers conține 53 de hărți care acoperă toate continentele cunoscute la acea dată, (excepând Australia descoperită de europeni în 1606 și Antarctica înconjurată de James Cook abia între 1772-1774). Fiecare hartă are pe reversul ei o pagină scrisă despre teritoriul descris cu detalii geografice, istorice, care pot fi citite de oricine acum datorită internetului.
Evident că țările civilizate din occident bine cunoscute de geografii Renașterii sunt amplu tratate. La 1570 lumea civilizată se termina la Carpați singura provincie româneascî reprezentată în detalii fiind Transilvania, pe care se pot vedea și cteva localități din Muntenia (București, Târgoviște, Câmpulung, Pitești). Moldova este vizibilă doar pe harta mare a Europei, cu câteva orașe principale: Suceava, Fălciu, Putna, Huși, Lăpușna, iar Dobrogea doar cu orașele Tomis și Ninos (??) situat peste Dunăre în aria de confluență Siret-Prut.

Mai interesantă mi se pare semnalizarea unui oraș între Siret și Prut pe planiglob nenominalizat.

După zona de amplasare se pot lua în considerație mai multe localități de pe malul dobrogean al Dunării (Măcin, Troesmis, Dinogetia, Noviodunum). Având în vedere că sursele de informare ale cartografului flamand erau limitate la acea dată la hărți mai vechi și la descrieri istorice ale altor autori, pare foarte probabil ca localitatea semnalată să fie Isaccea (Noviodunum).

Legendele operațiiei cezariene I: Asclepios

Presupusă a fi numită după Iulius Caesar, operaţia de extragere a fătului din uterul matern este mult mai veche şi se regăseşte în practica medicală a multor popoare din regiuni geografice diferite, având probabil o origine comună în populaţiile neolitice (m-aş feri să le spun primitive, din considerente de respect pentru acei stramoşi ai nostri care au inventat roata, focul, locuinţele, cresterea animalelor, agricultura, arta şi medicina).

La baza a stat observaţia omului primitiv atunci când a omorât un animal şi când la deschiderea abdomenului s-a trezit în faţa unui pui viu. Probabil atunci a realizat că acest lucru este posibil și pentru fiinţele umane.

Numeroase surse istorice străvechi sau legende povestesc despre oameni născuţi prin tăierea abdomenului mamei lor atunci când aceasta murea la naştere, sau când travaliul ei prelungit punea în pericol viaţa fatului, mai ales în situaţiile unor prinţi sau regi. 

Astfel despre Asclepios zeul medicinii la vechii greci legenda spune ca a fost extras printr-o astfel de intervenție din pântecele mamei sale Coronis. Pe numele său Aegla, mama lui Asclepios era fata lui Flegias regelui lapiților, iar frumusețea ei i-a atras schimbarea numelui în Coronis, dar și atenția zeului Apollo care a lăsat-o însărcinată cu Asclepios. Dar cum zeul era mai mult plecat cu probleme fiind responsabil de muzică, poezie, arte, muze etc. Coronis s-a îndrăgostit de un tânar numit Ischis și i-a devenit acestuia iubită. Legendele povestesc că un corb care a văzut ce se întâmpla între Ischis și Coronis a zburat la Apollo și l-a informat despre trădarea iubitei sale. Furios zeul a rugat-o pe sora sa Artemis, zeița vânătorii să-i ucidă, lucru pe care acesta l-a făcut trimițând câte o săgeată în fiecare. Pentru a-și salva fiul zeul Apollo a coborât pe pământ și despicând abdomenul iubitei sale moarte l-a  scos pe Asclepios salvându-i astfel viața. Încredințat de Apollo centaurului Chiron pentru creștere și educație (asemeni lui Ahile, Tezeu, sau Iason), Aslepios va învăța de la acesta arta vindecarii bolilor substituindu-se ca zeu al medicinii profesorului său.

Papirusul latin Hunt

Alfred Hunt și Bernard Greenfell în timpul expedițiilor din Egipt.

Descoperit în 1925 în Egipt de profesorul Hunt papirusul scris în limba latină este un „pridianum” un fel de registru anual al unei cohorte de soldați romani cantonați la Dunărea de jos după cucerirea romană a Daciei de către Traian.

Aflat în prezent la British Museum și cunoscut ca „Papyrus 2851” documentul studiat de numeroși istorici români evidentiază persistența stăpânirii romane la nord de Dunăre și după cucerirea Daciei de către Traian în anul 106. În papirus sunt semnalate Piroboridava, Boridava și regiunea Trans Danuvium zone în care soldații romani din cohorta I Hispanorum Veterana Quigenaria Equitata nu numai că efectuau incursiuni și le aveau in supraveghere, dar aveau și garnizoane.

Jurnalul de activitate al cohortei romane cuprinde „ordinea de bătaie” a trupei, misiunile, pierderile și activitățile principale. Cohorta era formată din veterani din Spania (Hispanorum Veterana) și avea în componență cavalerie. Întâlnim aceasta cohortă printre constructorii și paznicii castrului roman Angustia din Comolău, azi satul Reci de lângă șoseaua care leagă Moldova prin Pasul Oituz de Transilvania. (Interesant este faptul că pe Harta Iosefina din 1769-1773 localitatea se numea Romolo v. Komolo).

Se presupune că acesta cohortă a functionat în zona țării noatre de pe vremea guvernatorului Moesiei Quintus Pomponius Rufus (anul 99 d.H) și pâna în 115-117 d. H. când este intâlnită în Egipt probabil ca urmare a războaielor din Iudeea. Numele reconstituit de Hunt al prefectului cohortei pare a fi Varro Nicanus, iar structura unității militare cuprindea 546 luptători din care 6 centurioni, 4 decurioni, 119 cavaleri. Printre soldați se numărau originari din Grecia, Macedonia, Moesia. Sunt enumerate pierderile: 10 morți dintre care unul masacrat de tâlhari și 53 plecați cu diferite sarcini în Grecia, după echipamente, în Trans Danuvium după cai, sau la nord de Dunăre în garnizoana Piroboridava.

Papirusul Hunt constituie prima atestare documentară a capului de pod de la nord de Dunăre și a faptului ca regiunea era controlata de armata romana din Moesia. Documentul întărește dovezile arheologice descoperite în capul de pod din sudul Moldovei: altarul votiv închinat lui Hercules Victor de către Lucius Iulius Iulianus, descoperit la Serdaru în 1911, necropolele de la Barboşi, cele din Micro 20 din Galaţi, sarcofagul descoperit în Galaţi, pe strada Lozoveni, cel descoperit la Barboşi la Depozitul de muniţii în 1904, cavoul ofiţerului roman descoperit în 1974 lânga Oficiul Poștal Dunărea, devenit celebru mai ales prin interpretarea dată de "Innocens" primul creştin atestat din România. Dacă adaugăm la acestea prezența fortificațiilor romane de la Caput Bovis-Gherghina, castellum-ul de pământ de pe dealul Țiglinei și valul lui Traian Tulucești-Șerbești avem imaginea unui teritoriu cuprins între limesul imperiului care a fost nucleul unei comunităţi romane importante care a durat mult chiar şi după retragerea romană din Dacia.
P.S. Organizarea militara a unei cohorte era următoarea:

Quigenaria era compusă din 500 soldați călare împărțiți in 16 subunități numite „turmae”,  formate din 32 de soldați. Fiecare turmae era condusă de către un „decurio” peste care șef era „centurion” care coordona 3 turmaes și peste ei „praefectus”, comandantul. Acesta avea în subordine: „decurio” (căpitan de cavalerie), „optio” (locotenent), „signifer” (stegarul), „Tesserarius” (subofițer) , „Immunes” specialiști experimentați care nu participau la lupte (fierari, tâmplari, geniști, etc.) și „pedites” infanteriști.

Întâlniri diplomatice pe nava "Nahlin"-"Luceafarul"- "Libertatea"

Scriam acum câțiva ani (fără diacritice) despre faptul că la Galați a avut loc pe nava "Nahlin" rebotezată "Luceafărul" întâlnirea dintre Regele Carol al II-lea și ministrul de externe polonez.
Am găsit în arhivele franceze detalii despre aceasta întâlnire.
Colonelul Beck a sosit inopinat la Galați cu trenul pe data de 19 octombrie 1938 pentru a se întâlni cu regele Prezent la manevrele militare. Întâlnirea a durat de la orele 16 la orele 20 și Beck a luat cina cu regele și cu ministrul de externe român Nicolae Petrescu-Comnen și a plecat din oraș cu trenul la ora 23.