Şi chiştoacele sunt bune la ceva....

În urmă cu mai mulţi ani am găsit într-un pom din curtea casei părinteşti un cuib de pasăre construit din sârme, şfoară, plastic şi câteva crenguţe. Păsările construiesc cuiburile cu ce au prin apropiere, lucru observat şi de cercetătorii de la Universitatea Autonomă Mexicană care au găsit în zonele urbane cuiburi ticsite cu mucuri de ţigară peste care păsările depuneau ouă.
Intrigaţi de această descoperire colectivul catedrei de biologie din universitate a verificat prezenţa paraziţilor hematofagi pe puii clociţi în cuiburi cu resturi de tigări şi cuiburi normale, construite din resturi vegetale, constatând că numărul de paraziţi hematofagi (căpuşe) era semnificativ mai mic în cuiburile cu ţigari decât în celelalte. Ori se ştie că tutunul este un repelent natural pentru insecte, bunicile noastre puneau levanţică şi foi de tutun printre haine, să nu le atace moliile, nu foloseau nici permetrin, nici DDT, nici DEEA, nici Autan sau Off, că nu aveau. 
Dar aici se ridică problema dacă păsările fac cuiburile căptuşite cu tutun deliberat sau este numai o coincidenţă. 
Pentru a verifica acest lucru biologii mexicani au recurs la un experiment identificand 32 de cuiburi active din campusul universitar, de la două specii: vrăbii şi un fel de scatiu nord american, pe care le-au supravegheat de la apariţia ouălor şi până la crşsterea puilor. Mai mult de atât la jumătate din cuiburi au înlocuit în absenţa părinţilor cuiburile care conţineau resturi de ţigară cu unele asemănatoare din material ce imita ţigările şi le-au populat pe toate cu căpuşe obţinute din alte cuiburi. 
La finalul experimentului au constatat că în cuiburile care conţineau tutun nu existau căpuşe, în timp ce în celelalte paraziţii erau prezenţi. 
În plus s-a constatat preferinţa păsărilor pentru cuiburile "originale" în dauna celor asemănătoare dar fără tutun, concluzionându-se că pasările colectau resturile de tutun pentru a alunga paraziţii.

P.S. Mă gândesc să studiez şi eu cuiburile scatiilor din curtea spitalului de pneumoftiziologie unde lucrez şi unde zilnic se adună mii de chiştoace de la ţigarile fumate de bolnavii de plămâni, fie ei tuberculoşi sau nu. 
Cel mai dificil îmi este să dojenesc bolnavii pe care-i prind fumând pe la colţuri în curtea spitalului ştiind cât de mult fumează câteva colege în timpul raportului de gardă pe spital, sau infirmierele ce se adună prin cotloane pentru a trage câteva fumuri. 
Oare cum o fi să-i spui ca medic unui pacient: lasă-te de fumat ca-i să mori! dacă el nu te vede din norii de fum din cabinet?

Cine face puiulul mare sau despre antibioticele din carnea de pui.

În anul 1948 Thomas Jules un biolog britanic a efectuat un experiment cu două populaţii de pui crescuţi în hale de producţie similare: a adăugat în hrana unora antibiotice, în timp ce pe alţii i-a hrănit la fel, dar fără adaos de antibiotic. 
După mai multe săptămâni s-a constatat că păsările crescute cu acelaşi furaj, dar cu adaos de antibiotic, erau mai mari, mai sănătoase, iar numărul pierderilor la acest lot era semnificativ mai mic decât la celalalt.
Cercetarile lui Jules au determinat o explozie a utilizării antibioticelor în zootehnie, astfel că în prezent se folosesc anual peste 15.400 de tone, cantitate ce reprezintă 80% din producţia mondiala de antibiotice, nu numai în crescătoriile de păsări ci şi în cele de porci, vite şi mai nou în acvacultură.
Deşi Uniunea Europeană a interzis de 15 ani administrarea profilactică a antibioticelor în zootehnie, rezumând utilizarea lor numai la tratamentul infecţiilor, alte ţări precum SUA prin Food and Drug Administration încearcă abia acum să se alinieze la această cerinţă, sub presiunea publicului şi a marilor companii de desfacere a produselor de avicultură: Mc Donalds', Kentucky Fried Chicken, sau reţeaua de magazine Walmart.
Un rol important a avut-o şi aparitia în septembrie 2017 a cărţii Big Chicken a ziaristei americane Maryn McKenna o neobosită luptătoare pe frontul sănătăţii publice, a siguranţei alimentare şi a utilizării raţionale a antibioticelor, care a dezvăluit publicului larg ce se desfăşoară în spatele uşilor închise ale marilor hale de producție a păsărilor din America.

P.S. Nu ştiu cine se ocupă de cercetarea sistematică a loturilor de carne de pasăre produse în România, dar aşa cum ne-am obişnuit probabil răspunsul este cel clasic: Direcţia Sanitar Veterinară şi de Siguranţa Alimentului. 
Cum o face, cu ce oameni, cu ce laboratoare, numai ei ştiu şi de obicei ţin pentru ei. Câte alerte au declanșat experții A.N.S.V.S.A. știm cu exactitate: 2 din 56 produse originale din România dar identificate de țările Uniunii Europene, din care unul în 2014 pentru doze peste L.M.A (limita maxima admisibilă) la carnea de pui pentru tetraciclină. Cu un an înainte, în 2013 Germania alerta Europa cu privire la carnea de curcan din România care conținea doze peste L.M.A. la antibioticul enrofloxacină.
Cât de mult și de precis sunt controlați producătorii și medicii veterinari care lucrează în aceste complexe din zootehnie e greu de aflat. Într-o ţară în care cancerul corupţiei a cuprins toate laturile a activităţii economice şi sociale mi-e şi frică să mă gândesc.
Oare pe ferma "Salcia" de creştere a porcilor din judeţul Teleorman a fiului domnului Dragnea cine o controlează?

Acvacultura şi rezistenţa microbiană multiplă la antibiotice

Ne întrebăm adesea ce să mai mâncăm să nu ne îmbolnăvim de la atâtea chimicale. Boala vacii nebune, toxiinfecţiile alimentare, salmonelozele de la carnea de pui, sau E.coli din carnea de vită contaminată au determinat din ce în ce mai mulţi oameni să înlocuiască treptat sau radical carnea de animale cu peşte, creveţi, sau alte fructe de mare, sau să se îndrepte spre alimentaţia vegetariană, chiar vegană. Să vedem însă cum stăm cu peştele.
În privinţa peştelui la noi în ţară oferta este destul de redusă. 
Cu excepţia câtorva specii de peşti autohtoni de apă dulce (crap, şalau, ştiucă, somn, caras, scrumbie) prezente inconstant în vitrinele magazinelor, cea mai mare parte din peştele vândut provine din importuri, din care 3/4 este peşte de acvacultura (doradă, păstrav, lup de mare, somon, mai rar chefal, calcan) şi puţin din captură (sardină, ton, peşte spadă). Exceptându-i pe ultimii doi (despre care este dovedit că acumulează în carnea lor metale grele provenite din peştii mai mici cu care se hrănesc de-a lungul vieţii), rezultă că avem la dispoziţie pentru o alimentaţie sănătoasă doar sardele, la care putem adăuga macrou şi hering aproape totdeauna congelate.
Recent un grup de cercetatori chinezi (Dalian University of Technology) a testat prezenţa bacteriană în nămolul din bazinele în care sunt crescuţi peşti pentru consum, ocazie cu care a constatat că numeroase specii bacteriene izolate erau rezistente la mai multe antibiotice, inclusiv la cele de generaţii noi. Principala sursa de antibiotice pentru apa şi sedimentele din bazinele de acvacultură erau furajele concentrate cu care se hrăneau peştii, furaje fabricate din subproduse de origine animala. Au fost identificate ţările producătoare (Rusia şi Peru) şi analizată prezenţa genelor care conferă rezistenţa bacteriilor la diferite tipuri de antibiotice precum şi concentraţia antibioticelor în furaje: 54 ng/g la cel din Rusia şi 19 ng/g la cel peruan.
Continuând cercetările savanţii din China au incubat zilnic probe atât din apa cât şi din sedimentele bazinelor de peşte, izolând şi identificând speciile bacteriene pe o perioada de 50 de zile. 
S-a constatat că pe măsură ce treceau zilele experimentului, numărul bacteriilor rezistente din numărul total de germeni creştea, iar îngrijorător a fost faptul că rezistenţa la antibiotice identificată prin prezenta genelor ce le-o conferă, era trecută de la germenii banali, uzuali în bazinele de acvacultură la germenii din apa oceanică. Cu alte cuvinte folosind în acvacultură hrană pentru peşti de origine animală care conţinea antibiotice determinăm apariţia de rezistenţe bacteriene în habitate până acum considerate libere de acest flagel care bântuie spitalele şi cumunităţile umane.
Şi să ne mai întrebăm de ce tulpina intens toxigenă de Clostridium difficile foarte rezistenta la majoritatea antibioticelor a apărut în regiunea Marilor Lacuri americane?
prelucrere dupa The Economist septembrie 2017

Carantina din Galați la 1837

Anatol Demidoff tablou de Karl Brulfoff
1831, Palazzo Pitti Florența

Anatol Demidoff s-a născut și a trăit cea mai mare parte din viață la Paris unde tatăl său era ambasadorul Rusiei în Franța, funcție pe care a ocupat-o și Anatol după moartea tatălui său.
Educat în spiritul și valorile culturii franceze, Demidoff a fost un mare admirator a lui Napoleon Bonaparte și un apropiat al familiei împăratului, prieten cu elita culturală pariziană și protector al artistilor care orbitau în jurul lui.
În 1837 a organizat pe cheltuiala proprie o expediție în sudul Rusiei, Crimea și principatele române, la care a invitat 22 de oameni de știință si artiști francezi, printre care pictorul și graficianul August Raffet care ne-a lăsat superbe desene cu locurile prin care a trecut. Expediția condusă de sociologul, inginerul și economistul Frederic Le Pley a costat 500.000 de franci și s-a încununat cu scrierea de către Demidoff a cărții: "Călătorie în Rusia Meridională, Crimea trecând prin Ungaria, Valahia și Moldova", în patru volume: 1840-1844 și retipărită în mai multe limbi în anii următori. Deși Demidoff dedică lucrarea țarului Nicolae care nu-l simpatiza pentru simpatia lui pentru francezi, acesta nu face altceva decât să se înfurie din cauza numeroșilor francezi care făcuseră parte din expediție.
Bogat ilustrată de către Raffet cu peste 100 de desene ale locurilor prin care a trecut, cartea aduce si câteva precizări cu privire la organizarea carantinei în principate și la Galați:
"Pe linia nou adoptata a graniței fiecare națiune are stabilită o linie de carantină, de supraveghere si de purificare* pentru toate sosirile de pe malul drept al Dunării.**
Lazaretul moldovean este stabilit la Galați, nu departe de gura Prutului, iar rușii au stabilit punctul lor de observație pe malul stâng al aceluiași curent (n.n. pe Prut), în punctul cel mai apropiat de Moldova, dar comunicațiile dintre acest principat și Basarabia ar putea probabil să fie cu decență mai puțin împiedicate.
Stabilirea carantinei pe Dunăre este un avantaj remarcabil al acestei noi ordini a lucrurilor. Riscul de contaminare a fost de multe ori împiedicat de această instituție vigilentă. Carantina este stabilită la Galați, este sub protecția miliției (de carantină) și condusă de un comitet sanitar format din inspectorul sanitar (în ambele principate), din șeful departamentului de interior, hatmanul și din medicul de carantină principal".
* purificare: dezinfecție
** Dobrogea, teritoriul Imperiului Otoman.

Cum ne-au răzbunat nemții pentru bombardamentul aliat din 6.06.1944

Avioane de bombardament americane distruse la sol de Luftwaffe

Din relatările piloților americani baza de la Poltava era la mijlocul lunii iunie 1944 o aglomerație de avioane, oameni, muniție, tehnică de luptă și combustibil. 
Peste 500.000 de galoane de benzină de avion (cca. 1.900.000 litri) erau depozitate în butoaie lângă avioane, printre corturi, în aer liber. Atmosfera era relaxată, iar echipajele aflate la sol de mai multe zile își omorau timpul jucând poker sau baseball sub ochii curioși ai rușilor din tabără. Nimeni nu se gândea că îi poate amenința vreun pericol. Dar generalui Rudolf Meister le pregătea o surpriză.

În noaptea de 22 iunie 1944 după miezul nopții o formațiune de 150 de avioane de bombardament germane Heinkel He-111 și Junkers Ju 88 plecate de la Minsk au atacat baza americană de la Poltava aruncând 110 tone de bombe incendiare și cu fragmentație, la care au adăugat mii de mici mine antipersonal numite „Butterflies”. Bombardamentul a durat 100 de minute, timp în care rușii nu au ridicat de la sol nici măcar un singur avion de vânătoare de noapte, mulțumindu-se să riposteze cu artileria antiaeriană care a tras 28.000 proiectile fără să doboare vreun avion german. După bombardare nemții au mitraliat ce mai rămăsese neincendiat. Dezastrul a fost de neimaginat pentru aviatorii americani nevoiți să abandoneze aeroportul în flăcări și cu muniția proprie aruncată în aer de exploziile uriașe, pe care unii martori au comparat-o cu erupția Vezuviului. Orașul de corturi a fost spulberat, iar majoritatea avioanelor distruse: 47 bombardiere B 17, 2 avioane de transport Douglas C 47 Skytrain, un avion de cercetare Lockheed F 5 Photo Lightning. Alte avioane au fost avariate. 

Doi piloți americani și-au pierdut viața, iar alți șase au fost răniți. Atacul de la Poltava a fost repetat la indigo în aceeași noapte la Mirhorod aeroportul fiind făcut praf cu avioane cu tot. Doar Pyriatyn a scăpat ușor, avioanele germane de marcaj a țintei greșind cu trei km locația și bombele căzând pe câmp. Dezastrul din această parte a operațiunii „Frantic” a însemnat sfârșitul colaborării dintre aviația americană de bombardament și ruși, aceștia din urmă fiind incapabili să protejeze flota cu aviația lor de vânătoare de noapte. Totuși au mai exista câteva misiuni de bombardament ale americanilor pornind de la bazele rusești: 26 iunie o rafinărie din Polonia, 2 iulie Budapesta, 3 iulie Arad, 22 iulie aeroportul Ziliștea (Buzău), 26 iulie Ploiești-București, zi în care avioanele s-au întors la bazele lor din Italia. Acolo fuseseră evacuați încă din iunie via Teheran și restul echipajelor rămase fără avioane după dezastrul de la 22 iunie. Așadar deși propaganda sovietică și cea americană au considerat (și încă o mai fac) operațiunea „Frantic” un succes, ea nu a adus schimbări majore pe frontul de est și nici nu a lovit decisiv inima Germanie naziste cum dorea Stalin, întreaga armadă de bombardiere americană fiind fărâmițată de ceea ce s-a numit ultimul mare succes al mareșalului Göring. Cu alte cuvinte nemții, aliații noștri de atunci, ne-au răzbunat victimele bombardamentului american din 6/06/1944 cu vârf și îndesat.

Orașul Galați țintă prioritara pentru bombardamente americane în Operațiunea Frantic

Amplasarea radarelor germane în 1944 care ghida atacurile de noapte ale avioanelor de vânatoere deasupra României

Am scris aici despre bombardamentul aliat din 6 iunie 1944 asupra Galațiului efectuat de avioanele americane plecate de pe aerodromuri din U.R.S.S. și care au avut drept țintă principală aeroportul.  Misiunea 211 a grupului de bombardament american 449 a fost efectuată ca urmare a cererii lui Stalin la întâlnirea cu președintele Roosevelt din noiembrie 1943 de la Teheran, de a se tăia căile de comunicații ale țărilor din estul Europei satelite cu Germania nazistă. Ori tocmai în zona Galați-Tecuci erau concentrate flotilele de aviație de vânătoare românești care făcuseră multe victime printre piloții sovietici care atacaseră în mai multe rânduri căile ferate și portul, iar în plus aeroportul din Galați era folosit frecvent pentru decolarea avioanelor germane de transport spre frontul de est. În același timp distrugerea aeroportului din Galați scotea din uz avioanele de vânătoare germane și românești care acționau noaptea protejând teritoriului românesc de bombardierele de noapte ale R.A.F. Avioanele de vânătoare erau dirijate prin radar spre ținte, inclusiv cu ajutorul celui instalat de germani la Galați.

Ca urmare comandamentul aliat a dispus în cadrul "Operațiunii Frantic” detașarea în U.R.S.S. a unor tehnicieni americani care au preluat aerodromurile din Ucraina: Poltava, Mirhorod și Pyriatyn, aflate într-o stare jalnică după mai mulți ani de război, dar care aveau peste 2000 m lungime distanță necesară decolării "Fortărețelor zburătoare". Cu utilaje americane și mână de lucru sovietică, aerodromurile au fost reparate într-un timp record, așa că în iunie 1944 au putut să-și primească oaspeții americani. 

De menționat că rușii au dispus plasarea americanilor la Poltava și cu caracter propagandistic, localitatea fiind sediul celebrei bătălii din 1709 în care Petru cel Mare nimicea coaliția dintre regele Suediei Carol al XII- lea și hatmanul cazacilor Ivan Stepanovici Mazepa, punând practic bazele imperiului țarist. Americanii își stabilesc aici comandamentul general pentru toate cele trei aeroporturi și instaleaza 150 de corturi pentru piloți și personalul auxiliar, inclusiv un spital militar. 

Poltava și Mirhoroh au devenit bază pentru avioanele de bombardament greu: B 24 Liberator și B 17 Flying Fortresses, iar Pyriatyn pentru avioanele de vânătoare: P 51 Mustang și P 38 Lightnings.

Primele aterizări pe noile aerodromuri din Ucraina au loc pe 2 iunie 1944, unde americanii sunt primiți cu votcă și flori, după ce „en passant” fac praf triajul din Debrețin și pe cel din Oradea. Sunt 157 de bombardiere și 70 de avioane de vânătoare.

După festivități și instalare piloții americani atacă pe 6 iunie 1944 cu 104 bombardiere B 17 protejate de 42 de avioane de vânătoare orașul Galați lovind aerodrumul, străzile învecinate și mai multe case. Din relatarea unui comandant de escadrilă colonelul Herbert E. Rice din cele 28 de avioane din subordinea sa doar 27 au ajuns deasupra orașului unui fiind nevoit să se întoarcă din motive tehnice, bombardierele nefiind deranjate de niciun vânător. Așa cum am mai scris, aviația de vânătoare americană a declarat 8 victorii și două pierderi, ambele P 51 Mustang, iar românii și germanii au anunțat și ei două victorii (Grupul 9 de la Tecuci), 1 victorie (Grupul 6 de la Popești Leordeni) și „mai multe victorii” (Grupul 7 de la Roșiorii de Vede). Interesant este că americanii au aflat de "Operațiunea Overlord” (debarcarea aliaților în Normandia și deschiderea celui de-al doilea front) de la radio B.B.C. în timp ce survolau Galațiul. Unul din ofițeri auxiliari căpitanul inginer Harry Miller declara în 1991 că la întoarcerea din raid unii membri ai echipajului povesteau că au bombardat Dresda pentru a atrage asupra lor grosul aviației de vânătoare germane și a proteja astfel trupele aliate debarcate în Franța. Ori combustibilul nu le-ar fi ajuns pentru un astfel de drum dus-întors, de fapt pentru inducerea în eroare a nemților, piloților americani li se spusese să vorbească între ei că vor bombarda Germania, nu România.

Acest prim succes al "Operațiunii Frantic"a fost urmat de un al doilea la 11 iunie 1944 când aviația americană din Ucraina bombardează triajul Focșani. După unele relatări americanii pierd în atac un bombardier în epava căruia nemții găsesc o mapă plină cu fotografii făcute de un aviator la Poltava. Drept urmare «într-una din zileloe următoare germanii vor trimite un avion de cercetare Heikel-He 177 care va survola baza aeriană de la Poltava și probabil și celelalte două baze fotografiind aglomerarea de avioane și reușind să scape fără a fi interceptat din cauza neînțelegerilor dintre ruși și americani care se invitau unii pe alții să intervină pentru a doborâ intrusul. Urmarea este că pe masa operativă a generalului Luftwaffe din Corpul 4, Rudolf Meister, se acumulează o grămadă de informații despre uriașa flotă de bombardiere din est care ar fi putut dezechilibra imediat balanța războiului și drept urmare nemții trec la ofensivă.
(va urma).

Considerații pe marginea unei ilustrații a orașului Galați la 1846.

O gravură veche cu o imagine de pe Strada Mare din Galați, desenată de Jules Laurens aflat în trecere prin orașul nostru în 1846 m-a determinat să aflu mai multe despre autorul ei și ocazia cu care acesta ne-a vizitat urbea. 

Născut dintr-o familie de artiști Jules Laurens a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din Montpellier, apoi si-a definitivat ucenicia lucrând decoruri pentru teatru cu Eugene Boudoin și apoi la Paris în atelierul lui Paul Delaroche. Decepționat de faptul că două dintre lucrările lui nu s-au calificat pentru un premiu la Roma, decide să se alăture expediției științifice a lui Xavier Hommaire de Hell care intenționa să călătorească până în Persia într-o tentativă de explorare a Mării Negre, Turciei și Persiei. 

Hommaire de Hell fusese angajat cu un contract pe timp de doi ani de Prințul Sturza al Moldovei pentru consultanță minieră și alte lucrări civile, însă în cursul unei călătorii în sudul Moldovei contractează o "febră pernicioasă danubiană", (probabil febră tifoidă), care-l determină să se întoarcă în Franța. Susținut de guvernul francez și înarmat cu scrisori de recomandare către autoritățile otomane, Hommaire de Hell (cu soția) și Jules Laurens pleacă din Toulon pe 18 mai 1846 către Constantinopol, cu escale la Nisa, Genova, Florența și Roma de unde adună date și hărți despre țările pe care urmau să le exploreze. Ajung la Constantinopol în mijlocul lunii iulie de unde pleacă cu o barcă sa exploreze țărmul Marii Negre, cabotând până la Varna, apoi călătorind pe uscat până la Iași. În drum vizitează Balcic, Caliacra, Mangalia, Constanța, Cernavodă și Măcin. Din această călătorie provin acele desene admirabile ale orașelor românești executate de Laurens și numeroase date colectate de Hommaire de Hell.

La Galați ajung în 17 octombrie 1846 și stau în carantină câteva zile, apoi vizitează orașul. În 25 octombrie pleacă la Iași cu "căruța poștală", de unde revin la «inceputul lunii noiembrie la Galati pentru a se îmbarca pe pachebotul " Ferdinando Primo" al Companiei Loyd cu destinatia Constantinopol, unde ajung în 11 noiembrie 1846. În cartea "Călătorie în Turcia și în Persia executată la ordinul guvernului francez în anii 1846, 1847 și 1848, de Xavier Hommaire de Hell cu hărți, inscripții și peste 100 de ilustrații de Jules Laurens, Paris 1854, Editura P. Bertrand", Hommaire de Hell dedică mai multe pagini orașului Galațz.

„Casele de lemn, aspectul magazinelor și al locuitorilor, amintesc în Galalz de vecinătatea Orientului, stilul bisericilor din cărămidă tencuită, înlocuind moscheile, amestecul unei populații hidoase cu indigenii , iar în cele din urmă caruțele de transport și docarele orașului sunt toate elemente noi care anunță deja Rusia.

Biroul sanitar, umplut de câinii din Constantinopol, este plin de corbi (ciori)  care cad în sturi în mijlocul străzilor cele mai populate. Cheiul de pe Dunăre, care a făcut obiectul a numeroase studii în ultimii zece ani, a rămas în această stare de abandon până în prezent. Schela  a fost înlocuită doar de un zid de cărămidă, depășit de scânduri, în colțul gardului carantinei. În acest perete zidit sunt găuri proiectate prin intermediul cărora cerealele venite  de cealaltă parte se scurg către nave și care sunt transmise direct navelor prin intermediul unor scripeți. Cheiului i s-a lărgit trotuarul astfel încât să permită, chiar și în timpul verii, această încărcare directă. Este imposibil să ne imaginăm reaua credința care domină în comerțul din Galatz. Negustorii vând cu măsuri publice false, fără ca opinia publică să fie revoltată de acest exces de îndrăzneală. Cauza unei astfel de corupții se datorează, în principal, lipsei de moralitate în rândul străinilor și protecției pe care o primesc de la consulii lor, care, cu ajutorul lor scapă de cele mai sălbatice infracțiuni. Când un proprietar își trimite grâul la Galatz, trebuie să îl cântărească și să-și sigilească sacii, așa cum trebuie să facă fiecare omcumsecade. Precauție inutilă. Cumpărătorul cântărește pur și simplu cu măsuri false și modifică prin acest aranjament rezultatului tranzacției sale. Ce se întâmplă atunci cu țăranul când se întoarce în sat? El își asumă riscul de a pierde caruța și boii lui (singurele sale averi), confiscate de proprietarul grâului, care se compensează astfel de pierderea sa, în timp ce ticălosul scapă și săracul  a fost victima. Se poate imagina că, acționând în acest fel, negustorii fac o avere rapidă. Deci nu este neobișnuit să-i vedem pe unul dintre ei realizând, după cinci ani de comerț, treizeci sau patruzeci de mii de ducați. Un comerciant austriac a bătut recent un un slujitor indigen care în cele din urmă a murit.  Poliția, la început, părea a fi ocupată de această afacere, dar câteva zile mai târziu, comerciantul a fost cerut de consulul națiunii sale, care l-a îmbarcat la bordul unei nave comerciale, trimisă să treacă la Arhipelag. Astăzi, se întoarce în Galatz, fără să se teamă că ar păți ceva. Un alt exemplu. Un cetățean grec (protejat rus) închiriază un teren pe care rămâne trei ani fără a plăti chiria. În mod normal, proprietarul acționând numai în conformitate cu dreptul său de proprietar pune sechestru pe produsele fermei. Dar la o simplă observație a consulului rus, guvernul moldovean ordonă să ridice sechestrul imediat și să aștepte la bună plăcere a debitorului său. Toate acestea sunt jalnice. Străinii ar trebui să înțeleagă că politica acesta este fatală, deoarece este ridicol să rămânem la aceste obiceiuri din vremurile trecute cum erau relațiile între Poartă și Principate și care distrug puterea celor din urmă. Aceștia persistă în dorința de a recunoaște numai instanțele judecătorești în materie penală și de aceea duc la iritarea excesivă a populației din țară, care ar putea să intre în orice moment într-o revoltă generală împotriva comercianților. După ce ne-am instalat în hotelul Moldova, deținută de fiica unui oarecare Gall, m-am dus pentru a face o vizită consulului nostru, găzduit într-o cabană cu steagul național aflată într-o stare chiar mai umilitoare  decât a celorlalte națiuni care huzuresc în mici palate. Influența noastră aici este minimă deoarece suntem copleșiți de rivalii noștri . Noi nu avem decât misiți sau agenți în timp ce Anglia, Rusia, Austria, Sardinia și chiar Belgia au consuli. Domnul Duclos are la Galatz un buget de doar cinci mii de franci, dintre care șase sute sunt percepute pentru cancelarul său. El nu are nici unvizitiu, nici paznic, și nici nu poate ține o trăsură, o necesitate în această țară. Un compatriot debitor printre boieri, nu poate obține niciodată nimic, iar consulul face din asta un pretext pentru lipsa de acțiune absolută, că nu poate nicicum să sfătuiască cu un omla nevoie. Anul trecut, un francez, în trecere  prin Galatz, care a avut ideea, de așteptarea unui vapor să meargă la vânătoare pe malul Dunării, a fost arestat și dus la închisoare, pentru motivul simplu că a purtat arme după apusul soarelui".

Domnule ministru de ce nu chemaţi şi pompierii?

În cel mai pompieristic stil posibil ministrul sănătăţii şi cel de interne, Florian Bodog şi respectiv Carmen Dan, au hotărât să se ia la trântă cu rujeola şi să treacă la vaccinarea în masă cu ajutorul prefecturilor şi al primăriilor.
Domnul Bodog vrea să limiteze epidemia de rujeolă (lucru posibil, dar complet diferit de ce a inţeles presa: eradicarea rujeolei, care e altă gâscă în altă traistă).
Ce nu spun cei doi miniştri este cum au să facă echipele multidisciplinare şi nici cine o să vaccineze copiii din colectivităţile fără medic de familie, cele din zonele izolate, dar mai ales din aglomerările de rromi. 
Ca medic epidemiolog care am lucrat o viaţă în sistem vă pot spune că va fi foarte greu şi puţin probabil să producă efecte spectaculoase asupra evoluţiei epidemiei de rujeolă din România. Să vedem de ce.
Am participat în 1996 la Supercampania de vaccinare antipoliomielitică desfăşurată de Ministerul Sănătăţii în lunile septembrie şi noiembrie, cu sprijinul financiar al Clubului Rotary International. Medicii din dispensare vaccinau populaţia infantilă arondată, iar I.M.P. (Inspectorate de Medicina Preventivă = "sanepid") comunităţile rurale de rromi. 
Noi am avut 3 comune cu aglomerări mari de ţigani din judeţul Galaţi (Lieşti, Iveşti şi Toflea) şi am lucrat cu 3 echipe formate din medic epidemiolog, asistent de igienă din I.M.P. şi asistent de igienă din comună. 
Vaccinam antipolio copiii de ţigani care nu frecventau colectivităţi, vaccinam şi antitetanic ţigăncile tinere pentru a preveni tetanosul nou nascutului (care apărea şi atunci şi apare şi acum exclusiv la copiii de rromi născuţi de mame nevaccinate), făceam educaţie sanitară şi ocazional mai dădeam câte o consultaţie, că erau oameni care nu fusesera văzuţi vreodată de un medic. 
Cu maşină (de la sanepid), cu cismele de cauciuc (de acasă), cu vaccin (de la minister) am bătut noroaiele toată toamna, dar aşa cum scria pe posterul campaniei pe care îl păstrez şi azi: "Vaccinarea salvează vieţi", noi am salvat vieţi.
Cum o să facă ministerele mai sus amintite vaccinarea a 180000 de copii nu ştiu. Azi la mine în judeţ mai există în D.S.P doar 1 (UN) singur epidemiolog, asistenţii de igienă din D.S.P. sunt toţi tineri din generaţiile care n-au facut vreo vaccinare la viaţa lor, iar asistenţii de igienă de la ţară au dispărut de pe vremea dnei. ministru Bartoş. Prea le spuneau la primari să mai dea cu var, aşa că au fost desfiinţaţi şi împrăştiaţi. Aşa că oare cu cine se va face vaccinarea? Cu poliţiştii? Cu primarii? Poate cu pompierii lui Arafat, că au ceva cultură medicală provenită de la SMURD.
Deci nu avem oameni în teritoriu. Punct. Nu-i nimic o să inventeze miniştrii lui Dragnea ceva acolo. 
Dar în Ministerul Sănătăţii mai avem organizatori de sănătate de talia dr. Nedelcu, dr. Velea? Nu prea. Multiplele domnii ale lui Geza Molnar şi Rafila au cam pustiit ministerul de specialişti cu experienţă în munca de teren, care au plecat care încotro. Să ne amintim de eşecul răsunător al vaccinării contra cancerului de col uterin, care a costat România milioane de euro şi va costa în viitor în zeci de mii de vieţi răpuse de cancer.
Cu cine va face ministerul sănatăţii organizarea acţiunii? Cu prefecţii? Hai să fim serioşi!
Deci n-avem oameni nici în minister. Punct. 
Dar cum rezolvam lanţul frig? 
Ştie şi ministrul că multe cazuri de rujeolă apărute la pacienţi vaccinaţi antirujeolic pot avea doar 3 cauze: 

• vaccinare "din  pix", 
• vaccin prost (puţin probabil), 
• lanţ frig "spart", adică de la furnizor pâna la beneficiar vaccinul nu a fost conservat corespunzător la frig.

Cum se va realiza lanţul frig impecabil, absolut obligator la vaccinul antirujeolic (sau mă rog la ROR) ? Cu termosuri? Cu lăzi frigorifice?
Unde se va efectua vaccinarea? În primării? La cârciumă? Acolo unde sunt cabinete de medicină de familie se vor vaccina copiii în cabinetele respective? Aşa cu de-a sila? Doar medicina de familie este medicina privată. Cu pacienţii (asiguraţi) ai medicului de familie ce o să se întâmple? Vor suna la 112?
Vaccinarea oriunde în altă parte decât în ograda copilului va fi dificilă din cauza tendinţei de absenteism şi a lipsei de comunicare directă. Dacă nu vaccinăm într-un timp scurt receptivii de rujeolă prin acestă campanie de vaccinare, pregătim cohorte de copii pentru următoarea epidemie.
Poate că o metodă de stimulare chiar şi mică ar ridica nivelul de adresabilitate la această campanie de vaccinare. Doctorul Nedelcu în 1996 ne-a umplut traista cu abţibilduri, flacoane de polivitamine, broşuri, etc. (achitate de Rotary) cu care am făcut minuni. Lipeam pe gardul gospodariei unde copii se vaccinaseră abţibilduri cu supercampania, aşa că peste câteva zile cererea de astfel de materiale a fost atât de mare că a trebuit să mă împrumut, dar a meritat că am vaccinat tot cartierul ţigănesc cu mic cu mare.
În plus am facut vaccinarea aia la mii de oameni cu entuziasm, eram soldaţii sănătăţii care luptam în războiul pentru eradicarea poliomielitei. Şi am reuşit. Din 1992 nu s-au mai înregistrat cazuri în România, dar astăzi ameninţarea importului de cazuri din Orientul Mijlociu sau Africa (prin migranţi) este real.
Acum sunt alte vremuri, alte valori, dar bolile infecţioase stau la colţul casei pentru a specula prostia, neglijenţa, sau ignoranţa oamenilor. Pe Olivia Steer nu ştiu unde s-o încadrez in triunghiul ăsta.

Certificat european de eradicare a polomielitei.

Atenţie la căpuşe!

Căpuşă gata de atac cu cârligele pregătite de agăţat.

Căldurile din această primăvară şi ploile au determinat creşterea viguroasă a vegetaţiei în parcuri, lunci, păduri şi zone de agrement acoperite de iarbă. Ca urmare a acestui fapt şi a întârzierii tradiţionale a autorităţilor locale în a lua măsuri de dezinsecţie şi de tăiere a ierbii în zonele publice, a crescut îngrijorător numărul de atacuri de căpuşe la oameni şi la animale, înregistrându-se chiar cazuri de boala Lyme.

Care-i legatura între iarbă şi căpuşe?

Atât capuşa adultă cât şi larvele şi nimfele ei sunt hematofage, adică se hrănesc cu sânge animal. Larvele abia ieşite din ou se agaţă de animale mici, rozatoare, păsări şi după ce se hrănesc cad pe sol unde se tranforma în nimfe. Nimfele se hranesc şi ele şi apoi ajunse pe sol se transformă în adulţi care vor ataca la rândul lor alte vieţuitoare. Acest ciclu care durează 3 ani este în întregime periculos şi pentru a putea accesa sursele de hrana cu sânge cald căpuşele şi intermediarele ciclului metamorfotic sunt nevoite să se caţere pe firele de iarbă, pentru a se agăţa mai uşor. Dotate cu patru perechi de picioare, căpuşele adulte se caţără pe vârful firelor de iarbă unde rămân fixate pe picioarele din spate, în timp ce cu picioarele din faţă prevăzute cu cârlige se agaţă de tot ce mişca pe lânga ele: blana animalelor sălbatice, sau domestice, penajul păsărilor, picioarele oamenilor. Mică şi aplatizată căpuşa este greu de observat şi adesea se confundă cu pistrui sau aluniţe. Abia când parazitul se hrăneşte şi-şi măreşte volumul uneori de peste 100 de ori după priza de sânge devine mai vizibilă.

Cum ne protejăm de căpuşe? Zece reguli esenţiale:

1.     În primul rând evitând zonele cu vegetaţie bogată şi necosită. Cea mai frecventă capuşă de la noi din tară Ixodes ricinus (numită astfel după asemănarea sa cu un bob de ricin), este prezentă în toate judeţele ţării, atât în oraşe unde este găzduită de câini comunitari, cât şi în mediul rural unde este frecventă la oi, vaci, cai, dar şi la animalele sălbatice (cerbi, căprioare, iepuri, rozătoare şi chiar lilieci).

2.     Deci evitaţi picnicul la iarbă verde, pe patură. Utilizarea unui mobilier de camping (masă, scaune) este utilă, căpuşele nu se pot căţăra pe picioarele netalice ale lor.

3.     Utilizaţi pentru deplasare prin păduri potecile şi încercaţi să nu vă abateţi de la ele.

4.     Folosiţi pentru deplasarea prin zone cu potenţial de căpuşe pantaloni lungi, legaţi cu o jartieră la gură, sau pantaloni pană băgaţi în şosete trei sferturi. Partea de sus a corpului acoperiţi-o cu un tricou cu mâneca lungă, iar pe cap puneţi un batic, un fes, şapcă sau pălarie de soare. Adesea se întâlnesc infestaţii cu căpuşe ale pielii capului de la căpuşe căzute din cuiburi de păsări, sau de pe păsări.

5.     utilizaţi produse repelente (respingătoare) pentru căpuşe gen Off sau Autan, din categoria celor care au o căpuşă desenata pe flacon. Pulverizaţi produsul pe părţile expuse şi pe haine, în special pe pantaloni. Efectul dureaza ore în şir.

6.     pulverizaţi pe îmbrăcăminte şi încalţăminte soluţii care conţin permetrin un insecticid inofensiv pentru animalele cu sânge cald. Utilizat iniţial pentru tratarea echipamentelor militare, produsul este inclus mai noi în multe echipamente sportive civile. Pulverizarea produsului în perimetrul cortului reduce riscul infestării în timpul campării la iarbă verde.

7.     la terminarea expediţiei în natură, înainte de a urca în maşină, tren etc. examinaţi îmbrăcămintea şi echipamentul de excursie şi îndepărtaţi toate resturile de vegetaţie, paie, frunze etc.

8.     la întoarcerea acasă verifică amănunţit tot echipamentul folosit şi îl periem cu grijă deasupra căzii de baie. Hainele şi încălţămintea se lasă timp de câteva ore pe terasă expuse la soare, sau şi mai bine introduse într-un sac menajer negru legat la gură şi atârnat la soare. Larvele si adulţii de căpuşă mor în câteva minute la tremperatura ridicata.

9.     verificaţi cu atenţie la duş toate părţile vizibile ale pielii, utilizând eventual o oglindă şi solicitând sprijinul unei alte persoane. Copiii trebuiesc examinaţi atent, ei fiind adesea amatori de tavălit prin frunze moarte sau prin iarbă. Căuta-ţii în cap cu atenţie atât vizual cât şi prin palpare.

10. căpuşele găsite se extrag cu penseta sau cel mult cu mănuşă de cauciuc care să protejeze mâna, apucându-le de la cap, cât mai aproape de piele şi trăgând uşor să nu se rupă, sau să nu plesnească. Locul se dezinfectează şi este necesara prezenţa la un medic pentru a decide dacă este necesară profilaxia bolilor transmise prin muşcătura de căpuşe.

Căpuşă înainte si după ce s-a hranit cu sânge.
(Dreamstime.org)

O analiză la rece a epidemiei de rujeolă din România II

Harta răspândirii cazurilor de rujeola in epidemia 2016-2017
după INSPB-CNSBTB

    Dacă continuăm să analizăm epidemia de rujeolă din România care se desfăşoară sub ochii noştri descoperim câteva lucruri interesante.

1. 979 de copii, 18.5 % din cazuri au vârsta sub 1 an şi nu au primit nici-o doză de vaccin până acum. 
2. Această categorie dă şi cea mai mare mortalitate în epidemia de până acum: 17 decese din 25 (68 %).
3. Dacă unii copii decedaţi au avut factori de risc cunoscuţi anterior (5: atrezie esofagiană, boala granulomatoasă, tetraplegie spastica, D.S,A., rinichi polichistic), la restul de 12 nu au existat patologii semnificative care să fi agravat rujeola.
4. 5105 dintre copiii îmbolnăviţi 96,5% nu au avut în antecedente nici-o doză de vaccin antirujeolic, deşi dintre aceştia 4311 ar fi trebuit sa fie vaccinaţi până la vârsta când au contractat rujeola.
5. 49 de copii fac parte din categoria celor care au fost vaccinaţi cu doua doze de vaccin.
6. 672 dintre pacienţi sunt adulţi peste 20 de ani (12,7 %), iar dintre aceştia 545 (10%) nu au primit nici-o dată o doză de vaccin antirujeolic. Peste jumatate din ei sunt născuţi înainte de 1990.

Să le luăm pe rând:

1. 979 dintre copii care au vârsta sub un an n-au apucat să fie vaccinaţi antirujeolic. Totuşi dacă mamele din care s-au născut au fost vaccinate la timpul lor cel puţin cu o doză, imunitatea mamei ar fi trebuit să protejeze copilul cel puţin în primele 6-9 luni de viaţă, mai ales dacă este alăptat la sân. Aici se pune întrebarea dacă în judeţele cele mai afectate de epidemia actuală există probleme cu imunizarea populaţiei de mai mulţi ani, sau dacă mămicile a căror prunci s-au îmbolnăvit fac parte din cele la care dintr-un motiv sau altul nu s-a produs imunizarea. O testare serologica a anticorpilor antirujeolici ar fi utilă pentru explicarea cauzei: au fost sau nu mamele vaccinateA.R.? A fost sau nu vaccinul utilizat eficace?
2. letalitatea la această categorie de copii (0-1 an) este comparabilă cu letalitatea prin rujeolă din secolul XX.
3. existenţa unei maladii congenitale sau a unei boli cronice constituie o falsă contraindicaţie la imunizare. Dimpotrivă aceşti copii trebuiesc imunizaţi cu prioritate pentru ai feri de complicaţiile bolilor copilăriei.
4. de ce 96,5% din copiii cu vârstă vaccinabilă n-au fost imunizaţi este întrebarea cea mai grea. Aici intră: educaţia sau nesimţirea părinţilor, influenţa anturajului şi a internetului, Olivia Steer şi alţii ca ea, indolenţă autorităţilor, corupţia din vârful sistemului sanitar ş.a.m.d. pe care le vom trata separat in episoadele urmatoare.
5. de ce au facut rujeolă 49 de copii vaccinaţi de două ori? Ori au fost vaccinaţi "din pix" de personalul medical. Ori vaccinul a fost ineficient şi aici numai analiza Ministerului Sănătăţii (dacă va avea loc) ne va spune ce loturi de vaccin s-au folosit şi ce provenienţă au avut vaccinurile. Ori tehnica manipularii şi a admninistrării a fost greşită, începând de la ignorarea lanţului frig şi terminând cu injectarea propriuzisă.
6. faptul că 10 % din cei care au făcut rujeolă sunt adulţi (300 cazuri au între 30 şi 40 de ani), mă face să cred că ceva s-a întâmplat în judeţele din vestul ţării cu acoperirea vaccinală pe vremea lu' nea Nicu. Probabil s-au raportat mai multe vaccinări decât s-a făcut, cam ca la cantitatea de grâu la hectar. Sigur nomazi au fost mereu şi înainte şi după 1990, părinţi idioţi, sau sectanţi au existat mereu şi în comunism şi după, totuşi prea s-au îngrămădit cazurile în Banat şi Transilvania ca să fie doar o coincidenţă.

va urma

O analiză la rece a epidemiei de rujeolă din România

foto: Emedicine Medscape

Sfârşitul anului 2016 şi începutul anului 2017 a adus în România şi mai apoi şi în alte ţări europene o epidemie de rujeolă care însumează câteva mii de cazuri şi din nefericire şi câteva zeci de decese. Propusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru eradicare, rujeola îşi arată din nou colţii dând cu tifla experţilor în sănătate publică şi stricând prognozele şi statisticile acestora.

Din nefericire România este pentru a nu ştiu câta oară arătată cu degetul, de data asta ca fiind posibilul rezervor al infecţiei rujeolice europene, extinsă în prezent în 26 de ţări de pe bătrânul continent. În plus pe primele patru luni ale anului conducem detaşat atât la numărul de cazuri cât şi la numărul de decese, morbiditatea şi mortalitatea prin rujeolă din ţara noastră fiind comparabilă, sau chiar mai mare decât cea din ţările africane.

Ce se întâmplă în România?

Institutul de Sănătate Publică a raportat pe 5.05.2017 un număr de 5290 cazuri de rujeolă, înregistrate în 38 de judeţe, cu 24 de decese înregistrate în 8 judeţe. Ulterior acestei date s-a mai înregistrat un deces.

          Cele mai afectate judeţe sunt cele din vestul ţării: Caraş Severin: 966, Timiş: 952, Arad: 837, urmate de cea mai mare parte din judeţele transilvane: Mureş: 352, Sibiu: 217, Satu Mare: 189, Hunedoara: 148, Alba; 141, Bistriţa Năsăud: 129, Braşov: 115, Cluj: 101. Peste 100 de cazuri au şi judeţele: Dolj: 348 şi Călăraşi: 181. Nu s-au înregistrat până în prezent cazuri în judeţele Galaţi, Covasna, Tulcea şi Vrancea.

Cât de gravă este situaţia actuală?

          Până în acest moment epidemia din România a atins vârful ceea ce mă face să cred că numărul cazurilor este încă în creştere şi că se va depăşi numărul de cazuri înregistrate în epidemiile recente anterioare: 2005: 5647 cazuri şi 2012: 6166 cazuri. Nu putem aproxima evoluţia în continuare a epidemiei, ea fiind dependentă de mai mulţi factori, din care cel mai important este scăderea masei populaţiei receptive prin vaccinare şi revaccinare, factor care depinde de aprovizionarea cu vaccin şi de implicarea autorităţilor.

România dodoloață și Moldova dodoneață

Noul președinte al Moldovei s-a dus la „pupat icoane” la Moscova. Treaba lui și a moldovenilor care l-au ales liberi și nesiliți de nimeni. Că Moldova s-a săturat de promisiunile europene referitoare la covrigii din coada câinelui comunitar, mi se pare chiar normal.

Dacă un cățelandru ca Dodon face „mumos” în față dulăului Putin e în fond o normalitate în Basarabia din 1812 încoace și nu reprezintă altceva decât relația dintre mujic și țar.

Mai curioasă mi se pare agitația presei românești care abundă de câteva zile cu titluri bombastice despre „pericolul rusesc”, „avertisment adresat României” ș.ă. pe care mi-e silă să le mai amintesc și care au declanșat o isterie pe forumuri vecină cu beția între basarabenii unioniști și cei separatiști, românii patriotarzi și ungurii radicali, secuii martirizați și ardelenii anti-regățeni. Din păcate dorința unor ziariști de a trata exagerat subiectul induce neliniște printre cetățenii acestei țări îngropate în zăpadă și griji pentru ziua de mâine.

„Vin rușii?”

Nu vin fraților, că nici Putin nu-i prost să deschidă cutia Pandorei a divergențelor teritoriale rămase înghețate după pacea de la Paris. Poate să le arate Dodon basarabenilor câte hărți vrea cu Moldova istorică, ei tot cu pâine unsă cu bulion vor trăi, dacă țara va fi condusă de neocomuniști și agenți puși pe state de plată de la răsărit. Dodon face parte din trendul internațional de populism, alături de: Do-don-ald Trump, Marie le Pen, Victor Orban ș.a.

Când nu ai oferte de dezvoltare a unei țări, a unei societăți, poți să vii cu improvizații, cu răfuieli naționaliste, cu garduri de sârmă ghimpată și ziduri între țări. 

Național-socialismul n-a muritu’ numa un pic s-a hodinitu’.

Așa a început și Hitler și știm cum a sfârșit și el și Germania. Nu cred că mai este cineva în stare să îl imite.

Iar România trebuie să accepte situația așa cum este, nu are nimic de pierdut, poate doar de câștigat. Dacă Dodon vrea ajutor rusesc înseamnă că al nostru nu mai este necesar, așa că orice sprijin financiar românesc trebuie stopat pentru Basarabia. Ca de altfel și entuziasmul de a oferi oricui și cu mâna largă, cetățenie, care pentru basarabeni înseamnă bilet de intrare la muncă în Uniune, de unde ne pot scuipa pe forumuri cu considerații naționaliste și cu acuzații de fascism, diversionism, colonialism, revizionism, legionarism și alte acuzații care mai de care mai schizoide.

Dacă Moldova (Basarabia) l-a ales pe Dodon și Dodon l-a ales pe Putin, să fie sănătoși.

Noi am ales altă cale care duce spre civilizație și progres chiar dacă avem și noi dodonii noștri care vor să tragă frâna de mână a vehiculului european. Însă e prea târziu pentru a ne întoarce la barbarie, dictatură, sau frică. Pentru toți românii soarele răsare la București indiferent dacă dodonii vor să întoarcă istoria pe dos.

Paperfuge, sau un joc de copii cu aplicații în medicină

Banala jucărie a copilăriei noastre
foto Urbankid.ro

Ce legătură poate fi între Universitatea Stanford și un nasture?

Despre bunul renumele al Universității Stanford cred că a auzit toată lumea, ea fiind clasată ca universitatea nr. 2 din lume în 2016, după M.I.T. (Massachusetts Institut of Technology), dar înainte de Harvard, Cambridge, sau Oxford.

Ei bine, în cadrul acestei universități care a dat nu mai puțin de 20 de laureați ai Premiului Nobel, funcționează un laborator modest, care de câteva zile este în toate ziarele lumii: Prakash Lab., numit așa după Manu Prakash profesorul de bioinginerie care-l conduce și care este originar din India.

Profesorul Prakash a inventat o centrifugă de teren pentru epidemiologi, medici, asistenți etc. siliți adesea să efectueze analize de sânge pe teren, uneori în zone lipsite de electricitate. Ori marea majoritate a analizelor de sânge implică separarea elementelor figurate ale sângelui (globulele) de plasma în care plutesc. În laboratoare acest lucru se efectuează cu ajutorul unor aparate numite centrifuge, aparate destul de scumpe și care trebuiesc cuplate la curent electric.

Pornind de la o jucărie veche de mii de ani, cu care fiecare dintre noi ne-am jucat când eram mici: un nasture și o sfoară, profesorul indian-american a inventat o centrifugă de hârtie (Paperfuge) care costă 0,2 $, cu care se pot centrifuga probe de sânge, urină și alte lichide oriunde: în jungla amazoniană, în igluurile eschimoșilor, în vârf de munte sau în larg de mare, oriunde este nevoie de o analiză rapidă de sânge pentru: HIV, malarie, Zica, boli imune, tumori maligne, boli infecțioase etc.

Paperfuge, foto Prakash Lab.

 Paperfuge constă din doua discuri de hârtie care au în mijloc două găuri, ca un nasture de cămașă, prin care este trecut un fir de nylon de pescuit. Învârtite succesiv și eliberate discurile ating o viteză de rotație comparabila cu cea a unei centrifuge moderne (s-au înregistrat 125000 rotații/min). Dacă pe unul din discuri este fixat un tub capilar, în două minute de centrifugare manuală sângele se separă în plasmă din care se fac analizele cele mai frecvente și elemente figurate care de asemenea se pot folosi pentru examinare la microscop. 

La fel se procedează și cu urina, care după centrifugare rapidă se separa de sedimentul urinar care poate fi examinat pe loc la microscop. O să ziceți: care microscop? Doar și microscopul necesită curent electric, etc, etc.

Ei bine doctorul Prakash (care are 35 de ani) a inventat anul trecut Foldscope, un microscop din carton care costă 0,5%, cântărește 8 grame și poate mări până la 2000 de ori. Cu el se pot studia paraziții malariei, celulele sanguine, iar cuplat cu un telefon mobil a făcut posibil punerea unor diagnostice la mii de kilometri depărtare.

Toată presa internațională anunță descoperirile Prakash Lab. ca fiind revoluționare și cu mare impact asupra medicinii, biologiei și educației prin costurile extrem de mici și accesibilitatea mare a acestor produse.

Imaginați-vă că un epidemiolog de teren să zicem din Guyana franceză încerca să evalueze numărul de oameni infectați cu virusul Zika dintr-o cumunitate izolată de pe râul Maroni. Trebuia să recolteze sânge de cei investigați, să-l țină la rece până la Saint Laurent du Maroni, unde sângele se centrifuga și din ser se efectuau analizele. Asta în condițiile unui lanț frig impecabil, altfel la 35⁰ C sângele se alterează și se distruge.

Cu Paperfuge aceste analize se pot face pe loc.

Considerații medicale asupra expediției Franklin

Recent un ziarist gălățean a publicat un articol despre o fabrică de conserve din Galați care ar fi compromis expediția de căutare a Pasajului Nordului, întreprinsă în 1845 de Amiralitatea britanică sub conducerea lordului Franklin, prin furnizarea de conserve alterate.

Din păcate dincolo de dorința de a atrage atenția cu o știre senzațională, multe din povestea domnului Crangan sunt doar presupuneri, povești, snoave, sau chiar răutăți.

În primul rând nu putem vorbi de carne "murată", vorbim de conserve de carne de vită prelucrate termic și sterilizate la abur cu presiune, așa cum se vede chiar în imaginea postată în articol provenită din arhiva B.V.A.U.

Imagine din arhiva Bibliotecii V.A. Urechia: observați în mijlocul încăperii cele două autoclave.

Sicriul lui Torrington. Observați bălțile de apă cu care s-a eliberat sicriul din permafrost.

În imagine se văd două autoclave prin care conservele se sterilizau, metodă folosită și atunci și acum. Sterilizarea cu abur nu are nici-o legătură cu pasteurizarea, Pasteur și-a luat licența în științe la Paris în anul în care sir Franklin își începea expediția sa polară, iar fenomenul de reducere a încărcăturii cu germeni a lichidelor alimentare a fost patentat abia în 1865 (pasteurizarea).

Nimic și nimeni nu ne permite să vorbim nici de carne "stricată". Nu există nici-o dovadă, sau raport, din care să reiasă că în conservele lui furnizorul ar fi livrat carne stricată Amiralității. Să fim serioși! La milioane de conserve produse din 1844 până în 1875 dacă ar fi fost probleme de sterilizare, conservele s-ar fi deformat și bombat pe drumul dintre portul gălățean și cele britanice și nu mai ajungeau în Canada.

Supozițiile privind intoxicația cu plumb a membrilor echipajului, aparțin antropologului Owen Beattie din Alberta și sunt bazate pe cutiile de conserve goale aruncate pe insula Beechey, unde au fost găsite mormintele a trei marinari morți în voiajul spre nord al lui Sir Franklin, care erau dezlipite și prezentau „picături de plumb care curgeau în interiorul cutiei ca niște picături de grăsime”.

Ori expediției Beattie din 1980 i se pot reproșa multe, așa că am să pot să-i reproșez și eu câteva.

Prima ar fi că nu există nici-o dovadă că resturile de cutii de conserve aparțin expediției din 1845 și nu celor care au urmat după ea în încercarea de a-l găsi pe Franklin și cele două vase ale sale: HMS Erebus și HMS Terror. Și au fost zeci de expediții.

A doua ar fi că morții îngropați acolo: John Hartllen, John Torrington, William Braine n-au avut nevoie de conserve, au fost îngropați în sicrie, expediția lui Sir Fraklin a continuat după acest episod trist, probabil staționarea în adăpostul insulei a fost doar pe perioada iernii 1845-1846.

A treia observație ar fi că la acea vreme, ca și astăzi, cutiile de conserve se cositoresc, nu se plumbuiesc. Chiar dacă aliajul de lipire din perioada secolului XIX conținea plumb în proporție de 15%, nu se explică o intoxicație cu plumb doar de la cantitățile provenite din conserve. Și în plus nu cunoaștem originea ambalajelor din tablă, puteau proveni chiar din Anglia.

A patra observație este legată de expresia din raportul Beattie referitoare la autopsia lui Torrington: "would have suffered severe mental and physical problems caused by lead poisoning".

L-a examinat cineva pe nefericitul ofițer debutant Torrington și a constatat că suferea de probleme severe mintale și fizice? 

Iată ce scrie în raportul de autopsie dr. Roger Amy, anatomopatolog din Alberta: „The brain was autolyzed, and only yellow granular fluid remained. The marked autolysis of the brain suggests that decedent had been kept warm for a while after death, possibly while being prepared for burial while the grave was dug”. 

Cu alte cuvinte la autopsie crierul era complet lichefiat deoarece cadavrul a fost ţinut la caldura dupa moarte pâna s-a săpat mormântul in permafrost.

A cincea observație este legată de autopsia din 1984 care s-a făcut in situ, așa cum se observă și din fotografiile efectuate atunci. Din cauză că înmormântarea se făcuse în permafrost, cadavrul era perfect conservat congelat și a trebuit dezghețat cu apă caldă!! Așa că nu știu dacă lichefierea creierului s-a produs după deces sau la dezghețare, în orice caz autopsia a durat 11 ore, iar după dezghețare mare parte din arhitectura tisulară s-a distrus.

În sfârșit la mai bine de zece ani de la efectuarea autopsiilor s-a stabilit ca și cauze de deces: pneumonia și tuberculoza la John Torrington, precum și tuberculoză osoasă (vertebrală) la  William Braine. 

În plus toți sufereriseră de o intoxicație cronică cu plumb.

Cercetările ulterioare au demonstrat faptul că timpul scurs de la începutul expediției până la apariția deceselor marinarilor îngropați a fost prea scurt ca să producă o intoxicație cronică cu plumb (saturnism). 

Nici celelalte teorii legate de utilizarea de veselă și tacâmuri de cositor, sau consumul de apă cu mult plumb produsă de instalația de distilat a navelor nu poate explica saturnismul cronic.

RonMartin cercetator la West University studiind fragmente de oase provenite de la cadavrele mateloților morți în expediția Franklin cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație (synchrotron X- ray fluorescence and laser ablation/ mass spectrosopy), conclude:

„Cercetările noastre nu susţin ipoteza ca plumbul din oase ar fi provenit din conserve. Timpul de la plecare până la moarte nu a fost sufucient de lung pentru ca plumbul din conserve să devină dominant în toate oasele.”

Concluzia: intoxicaţia cronica cu plumb a fost anterioară expediţiei si s-a datorat modului de viaţă din secolul XIX.

Ce s-a întâmplat totusi cu expediţia Franklin?

Descoperirea epavelor Erebus în 2014 şi Terror în 2016 poate aduce dovezi noi în elucidarea cauzelor eşecului expediţiei. Prinse în gheţuri în iarna anului 1846 navele au fost abandonate probabil doi ani mai târziu iar membrii expediţiei au murit probabil de foame, boli şi frig.

Multe resturi umane (oase) găsite pe locul unde a fost instalată tabăra marinarilor din expediţia Franklin poartă urme de curăţare şi incizii, iar un studiu din 2015 a arătat pe 32 de fragmente osoase umane că prezentau urme de gătit (fierbere) si tăieturi de extragere a măduvii osoase, fapte care corelate cu relatarile de epoca ale inuiţilor şi a celor din expediţiile de căutare din secolul XIX care relatau doar cu jumătate de gură despre canibalism ne face să credem că supravieţuitorii expeditiei Franklin s-au mâncat între ei la propriu..

Torrington la deschiderea sicriului.